ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 14 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 390 din 21 februarie 2025 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 335 alin. (1) C. pen. cu reținerea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 43 alin. (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la plata sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 500 RON aferentă urmăririi penale și suma de 300 RON aferentă judecății.

Pentru a pronunța această hotărâre, în urma analizării probatoriului administrat în cauză în cursul urmăririi penale coroborat cu poziția inculpatului de recunoaștere a învinuirii, Judecătoria Arad a reținut, în esență, că fapta inculpatului A. care, la data de 27.10.2022, în jurul orelor 18:30, a fost depistat în trafic pe strada x dinspre DN7 spre DN7G, în orașul Nădlac, conducând autoturismul, de culoare negru, cu numărul de înmatriculare x fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, întrunește trăsăturile esențiale ale infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., infracțiune ce a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie prin raportare la condamnarea stabilită prin sentința penală nr. 237/D/2019 din 22 iulie 2019 a Tribunalului Bacău, pronunțată în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 684 din 24 iulie 2020 a Curții de Apel Bacău.

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., reținând, pe de o parte, în favoarea inculpatului, atitudinea sa sinceră și recunoașterea faptelor pentru care a fost învinuit în cursul urmăririi penale, iar, pe de altă parte, importanța valorilor sociale încălcate prin săvârșirea infracțiunii, respectiv siguranța participanților la trafic, împrejurarea că inculpatul nu este la primul contact cu legea penală, fapta fiind săvârșită în stare de recidivă, precum și faptul că acesta a încercat să creeze o falsă aparență a dreptului de a conduce prin prezentarea unei imagini pe telefon cu un presupus permis de conducere emis de către autoritățile din Marea Britanie.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 611/A din 10 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 390 din 21 februarie 2025 pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr. x/2023.

A fost menținută sentința penală atacată, iar în baza art. 422, art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 500 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Pentru a decide astfel, Curtea a constatat că instanța de fond a făcut o justă analiză a materialului probator administrat de procuror, reținând în mod corect situația de fapt stabilită în cursul urmăririi penale și recunoscută de inculpat care a înțeles să se judece în procedura recunoașterii învinuirii. Astfel, s-a apreciat că, în mod temeinic și legal, instanța de fond a stabilit că fapta imputată întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., că fapta a fost stabilită dincolo de orice dubiu în baza probelor administrate în cauză, prezumția de nevinovăție fiind răsturnată în speță, sancționarea penală a inculpatului intervenind într-o manieră temeinică și legală.

S-a mai constatat că, atât la fond, cât și apel, inculpatul A. nu s-a prezentat în fața instanței, deși a fost legal citat, la domiciliul său, adresă de altfel aleasă de acesta pentru comunicarea actelor de procedură.

În privința antecedenței penale a inculpatului, Curtea a apreciat că, în mod corect, s-a reținut că infracțiunea din cauză a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, atrasă de condamnarea la pedeapsa de 2 ani 5 luni și 10 zile închisoare pentru săvârșirea mai multor intenționate, dispusă prin sentința penală nr. 237/D/2019 din 22.07.2019 a Tribunalului Bacău, pronunțată în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 684/24.07.2020 a Curții de Apel Bacău. Executarea acestei pedepse rezultante s-a suspendat sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, care a început să curgă de la data de 13.02.2018 și s-a împlinit la data de 12.02.2022, dată de la care, în conformitate cu dispozițiile art. 165 C. pen., a început să curgă termenul de reabilitare de 3 ani. Astfel, din moment ce la data săvârșirii infracțiunii -27.10.2022-, termenul de reabilitare nu era împlinit, s-a constatat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) C. pen., privind recidiva postexecutorie.

Curtea a apreciat neîntemeiată solicitarea inculpatului, din cuprinsul motivelor de apel, de atenuare a răspunderii penale, reținând că instanța de fond, în mod judicios, în procesul de individualizare judiciară a sancțiunii penale aplicate acestuia, a respectat principiul proporționalității între sancțiunea stabilită/aplicată și infracțiunea săvârșită. Totodată, a subliniat că pedeapsa cu amenda penală, solicitată de inculpat, nu este prevăzută de lege, dispozițiile art. 335 alin. (1) C. pen. sancționând infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis doar cu închisoarea de la 1 al 5 ani.

A mai constatat că pedeapsa principală aplicată în cauză, de 2 ani închisoare, a fost stabilită cu respectarea limitelor legale -1 la 5 ani închisoare-, majorate cu jumătate, ca urmare a cauzei de agravare a răspunderii penale prevăzută de art. 43 alin. (5) C. pen., privind tratamentul sancționator al recidivei postexecutorii, făcându-se o justă individualizare a acesteia în raport cu criteriile prevăzute de art. 74 C. pen.

În privința solicitării inculpatului de aplicare a unei pedepse într-un cuantum minim, instanța de control judiciar, în acord cu instanța de fond, a reținut că aceasta este neîntemeiată, având în vedere, pe de o parte, modalitatea de săvârșire a faptelor -conducerea pe drumurile publice a unui autoturism fără a deține permis de conducere, pe un sector de drum care înregistrează un nivel destul de ridicat al traficului rutier și pietonal, precum și urmările acesteia-crearea unei stări de pericol pentru siguranța traficului, iar, pe de altă parte, antecedența penală a inculpatului, care a mai suferit mai multe condamnări, printre care una tot pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, fapt ce denotă că acesta nu are suficiente resorturi interioare pentru a înțelege gravitatea conduitei sale și riscurile la care se supune, impunându-se o reacție mai fermă din partea organelor judiciare, măsuri care să preîntâmpine conduite similare și să nu conducă la idee că se pot repeta, întrucât măsurile de constrângere sunt unele neglijabile. Curtea a constatat, totodată, că circumstanțele personale ale inculpatului (faptul că are copii minori în întreținere) nu pot conduce la atenuarea răspunderii penale, câtă vreme acesta, cunoscând că săvârșirea unei infracțiuni în termenul de reabilitare al condamnării anterioare la pedeapsa închisorii va atrage executarea acestei din urmă pedepse în regim de detenție, nu a înțeles să își corijeze comportamentul, ci a condus din nou un autoturism fără a deține permis de conducere.

De asemenea, instanța de control judiciar a reținut că inculpatul nu poate beneficia de altă formă de individualizare judiciară a executării pedepsei principale, decât cea dispusă de către prima instanță, nefiind îndeplinită condiția imperativă de la art. 83 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 91 alin. (1) lit. b) C. pen.

Hotărârea din apel a fost comunicată la 21 iulie 2025 inculpatului A., la adresa de domiciliu, și la 16 iulie 2025 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Termenul de declarare a recursului în casație nu s-a împlinit pentru inculpat având în vedere că acestuia nu i-a fost comunicată decizia Curții de Apel Timișoara și la locul de detenție unde se afla încarcerat din 10 iulie 2025 .

Împotriva hotărârii instanței de apel, la data de 11 august 2025 (prin e-mail), a declarat recurs în casație inculpatul A., invocând dispozițiile art. 438 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., "hotărârile sunt supuse recursului în casație atunci când … g) inculpatul a fost condamnat fără a fi asistat de un avocat, în cazurile în care asistența juridică este obligatorie", și art. 90 C. proc. pen. și susținând că i-a fost încălcat dreptul la apărare garantat de art. 10 alin. (4) și (5) C. proc. pen. întrucât la primul termen de judecată în apel a solicitat acordarea unui termen pentru angajarea unui avocat, solicitare care, însă, a fost respinsă de către instanță fără o motivare temeinică, judecata fiind continuată fără prezența unui avocat ales sau din oficiu, fapt ce a condus la condamnarea sa cu executare, în condițiile în care nu a avut posibilitatea formulării unei apărări tehnice, propunerii de probe, invocării unor excepții sau susținerii nevinovăției printr-un reprezentant competent.

A mai susținut că deși fapta de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere a fost săvârșită în condițiile unei recidive postexecutorii, ea nu a fost însoțită de un accident, de victime, consum de alcool ori alte circumstanțe agravante, context în care a apreciat că se impunea ca instanța de fond să analizeze în profunzime persoana inculpatului, evoluția sa socială și umană, contextul în care a fost comisă fapta și celelalte criterii de individualizare reglementate de art. 74 C. pen., aspecte în raport cu care a opinat că stabilirea unei pedepse a cărei executare să fie suspendată ar fi fost suficientă pentru atingerea scopului acesteia.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la 19 august 2025. Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a expirat la data de 01 septembrie 2025, fără ca la dosar să fie depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 01 septembrie 2025. La înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casație prevăzută de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. era îndeplinită.

La data de 03 octombrie 2025 a fost depus la dosar raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat, potrivit căruia cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. apare ca inadmisibilă în principiu întrucât în cauză nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen. [nefiind respectată condiția de la art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen..].

Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalității, pe de o parte, și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă și la cazurile de casare.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 (referitor la conținutul cererii) și art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Reglementând conținutul cererii de recurs în casație, art. 437 alin. (1) C. proc. pen. stabilește că aceasta trebuie să cuprindă numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții ori, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac și organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora (lit. c), precum și semnătura persoanei care a promovat recursul în casație (lit. d).

Rezultă, așadar, din cuprinsul textului de lege menționat că cererea de recurs în casație se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanței cu soluționarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conținutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casație, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reședința părții, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părților (conform art. 445 C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum și voința de a recura respectiva hotărâre și limitele acestei voințe, respectiv motivele în fapt și în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanței de recurs.

Așa cum se prevede în art. 440 alin. (2) C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conținut la care se referă expres art. 437 alin. (1) C. proc. pen. constituie o condiție de admisibilitate a recursului în casație, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.

Examinând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta respectă cerința prevăzută de art. 434 C. proc. pen., decizia penală nr. 611/A din 10 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.

Deopotrivă, se constată că recursul în casație a fost promovat, în termen legal, de către A., persoană care, față de calitatea sa de inculpat în cursul procesului în fond și apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumerați în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen. Totodată, este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen., având în vedere că inculpatul a declarat apel în cauză, calea de atac fiind respinsă de Curtea de Apel Timișoara.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casație din perspectiva respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta întrunește cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., întrucât cuprinde numele, prenumele și domiciliul al recurentului, este indicată hotărârea atacată și are aplicată semnătura persoanei care a întocmit-o.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că aceasta nu este îndeplinită deoarece a fost invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) "lit. g)" C. proc. pen., respectiv "inculpatul a fost condamnat fără a fi asistat de un avocat, în cazurile în care asistența juridică este obligatorie", cu argumentarea că judecata în apel s-a desfășurat cu încălcarea dreptului la apărare garantat de art. 10 alin. (4) și (5) C. proc. pen. întrucât instanța i-a respins, fără a motiva temeinic, solicitarea făcută la primul termen de judecată de acordare a unui termen pentru angajarea unui avocat, iar continuarea judecății fără prezența unui avocat ales sau din oficiu a condus la pronunțarea unei soluții de condamnare cu executare, neavând posibilitatea formulării unei apărări tehnice, propunerii de probe, invocării unor excepții sau susținerii nevinovăției printr-un reprezentant competent. Recurentul a mai formulat și critici cu privire la netemeinicia pedepsei aplicate din perspectiva modalității de executare.

Se observă că situația invocată de recurent, respectiv "inculpatul a fost condamnat fără a fi asistat de un avocat, în cazurile în care asistența juridică este obligatorie", se încadra în cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 5 C. proc. pen., care, însă, a fost abrogat prin art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013, nefiind niciodată în vigoare.

Or, câtă vreme nu a fost invocat un caz de casare care să fie în vigoare, nu este respectată condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. din perspectiva motivării în drept. În plus, susținerile inculpatului privind încălcarea dreptului la apărare și netemeinicia pedepsei aplicate din perspectiva modalității de executare nu pot fi analizate nici circumscris vreunuia dintre motivele reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen. și aflate în vigoare la acest moment.

Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. nu îndeplinește toate condițiile prevăzute în mod cumulativ de dispozițiile legale, fiind promovată cu încălcarea prevederilor art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., va respinge calea extraordinară de atac exercitată de acesta ca inadmisibilă.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, o va obliga pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 611/A din 10 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2025.