ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1831/2025

HOTĂRÂRE

22.10.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1831/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 22 octombrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de valoare redusă, înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu, la data de 13.11.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtul B., solicitând pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de vânzare-cumpărare.

În motivare, a precizat că, din cauza stării de sănătate și ulterior decesului numitului C., perfectarea actelor în formă autentică s-a întârziat.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 30, art. 32, art. 33, art. 36, art. 104, art. 194 C. proc. civ. și dispozițiile art. 1669 și art. 1164 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 862 din 05 martie 2025, Judecătoria Giurgiu a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Giurgiu a reținut calitatea reclamantei de profesionist, în sensul prevăzut de art. 3 C. civ., și a pârâtului de consumator, precum și că obiectul cererii are legătură cu raportul juridic născut dintr-un antecontract încheiat între părți, sens în care a apreciat că devin aplicabile dispozițiile art. 121 C. proc. civ., care instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la domiciliul consumatorului.

Constatând că domiciliul pârâtului se află în mun. Târgoviște, a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Târgoviște, în a cărei circumscripție se află domiciliul pârâtului.

Învestită prin declinare, Judecătoria Târgoviște, prin sentința civilă nr. 3002 din data de 25 iunie 2025, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Giurgiu, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, suspendând din oficiu judecata cauzei, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că problema de drept ce face obiectul prezentei cauze nu derivă din activitatea economică a reclamantei, astfel că obiectul prezentei cauze reprezintă o problemă de drept civil pur, sens în care nu sunt incidente norme de competență exclusivă, de ordine publică, iar întâmpinarea este obligatorie, necompetența teritorială relativă putând fi invocată numai de pârât prin întâmpinare.

Astfel, instanța, constatând că procedura de citare a pârâtului din prezenta cauză a fost legal îndeplinită, dar că nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la termenul de judecată din data de 28.02.2025, a apreciat că Judecătoria Giurgiu nu putea invoca din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că Judecătoria Giurgiu și Judecătoria Târgoviște și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prima instanță stabilind competența în raport cu domiciliul consumatorului, apreciind că litigiul are ca obiect o cerere îndreptată împotriva unui consumator, în timp ce a doua instanță a reținut că litigiul are natură civilă, și că pârâtul nu are calitate de consumator, astfel că, în acest caz, competența teritorială este una alternativă, de ordine privată, iar în situația în care excepția necompetenței teritoriale nu a fost invocată de pârât, prin întâmpinare, această rămâne câștigată în favoarea instanței întâi sesizate.

Se constată, așadar, că prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. S.R.L. a învestit instanța cu o cerere de având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.

Văzând că litigiul are ca izvor executarea promisiunii de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/29.03.2022, privind trei suprafețe de teren, observând și temeiul de drept invocat în formularea acțiunii - art. 1669 și 1179 C. civ., se constată că prezentul litigiu are natură civilă, nefiind un litigiu între un comerciant și consumator (care presupune existența unui contract generator al unui raport juridic de putere, în care pozițiile părților nu sunt egale).

Mai mult, prin decizia nr. 8/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a statuat în sensul că acțiunea în pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acțiuni personale imobiliare (iar nu reale) competența teritorială, fiind alternativă, iar nu exclusivă, astfel că aceasta urmează a se stabili după regulile prevăzute la art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, regula de drept comun în materia competenței teritoriale relative este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediu pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei încălcate.

Astfel, potrivit art. 130 C. proc. civ., "(2) Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. (3) Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Pentru toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Necompetența teritorială de drept comun, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., este de ordine privată, astfel că, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, instanța învestită neputând-o invoca din oficiu.

Din interpretarea textului de lege sus-menționat rezultă că, atât timp cât pârâtul B. nu a formulat întâmpinare în cauză, prin care să fi invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Giurgiu, soluționarea cauzei este în competența instanței pe rolul căreia a fost înregistrată cererea.

Așadar, cum în cauză o astfel de competență nu a fost invocată în condițiile arătate, Judecătoria Giurgiu nu putea să invoce, din oficiu, excepția de necompetență, întrucât nu avea posibilitatea legală în acest sens, situație față de care aceasta rămâne instanța legal investită cu soluționarea cauzei.

În raport cu considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Giurgiu.