ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1727/2024
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1727/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 20 iunie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la 31 ianuarie 2023, reclamanta A. a solicitat instanței să îl oblige pe pârâtul B. la restituirea lucrurilor personale pe care le-a lăsat în locuința acestuia.
La 10 iulie 2023, pârâtul B. a formulat note de ședință, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 5 București, raportat la dispozițiile art. 107 C. proc. civ., arătând că are domiciliul în județul Dâmbovița.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 7802 din 25 octombrie 2023, Judecătoria Sector 5 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârât, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.
În determinarea competenței teritoriale, prima instanță sesizată a constatat că, raportat la obiectul cauzei, sunt incidente prevederile art. 107 C. proc. civ., norme de ordine privată, precum și că domiciliul debitorului este în raza teritorială a Judecătoriei Târgoviște.
De asemenea, a reținut că necompetența de ordine privată a fost invocată de pârât, în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.
2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Târgoviște a pronunțat sentința civilă nr. 8 din mai 2024, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sector 5 București. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei, din oficiu, și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.
Pentru a hotărî astfel, această instanță a constatat că în litigiul dedus judecății, având ca obiect obligația de a face, sunt aplicabile dispozițiile art. 107 C. proc. civ., competența fiind de ordine privată, prin urmare excepția de necompetență teritorială este de ordine privată, putând fi invocată strict în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.
Totodată, a constatat că pârâtul nu a formulat întâmpinare în conformitate cu prevederile art. 205 C. proc. civ., invocând excepția de necompetență teritorială prin notele de ședință transmise la 9 iulie 2023, cu depășirea termenului în care putea fi invocată.
II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Prezentul conflict negativ de competență este generat de modul în care a fost invocată și admisă excepția de necompetență teritorială în fața primei instanțe sesizate cu soluționarea acțiunii civile, ambele instanțe aflate în conflict reținând că sunt incidente dispozițiile art. 107 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că, prin acțiunea civilă exercitată, reclamanta A. urmărește obligarea pârâtului B. la executarea unei obligații de a face, astfel că sunt relevante dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează competența de drept comun din punct de vedere teritorial pentru judecata în primă instanță, în sensul că, în absența unei norme contrare, este competentă instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul.
În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de felul necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.
Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.
Întrucât dispozițiile art. 107 C. proc. civ., aplicabile în cauză, sunt norme de competență relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepției de necompetență în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. - doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.
În conformitate cu prevederile art. 208 alin. (1) C. proc. civ., formularea și depunerea întâmpinării nu este facultativă, ci legea instituie, ca regulă, în sarcina pârâtului această obligație.
Verificând actele dosarului, reținând că în cauză nu este incidentă o excepție de la regula obligativității depunerii întâmpinării, Înalta Curte constată că pârâtul nu a formulat întâmpinare, ci a invocat excepția de necompetență teritorială prin notele scrise depuse la 9 iulie 2023, după împlinirea termenului prevăzut de art. 201 alin. (1) C. proc. civ. pentru depunerea întâmpinării.
Prin urmare, atât timp cât excepția de necompetență teritorială nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței inițial sesizate și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, fără a se putea dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cererea dedusă judecății este Judecătoria Sector 5 București, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 iunie 2024.