ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 73/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 11 din 17 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsă în principiu și în fond cererea de revizuire formulată de revizuentul L.I., împotriva sentinței penale nr. 618/2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. 1679/83/2007. S-a reținut că, prin sentința penală nr. 618 din 2007, revizuentul a fost condamnat la o pedeapsă de 20 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. pe o durată de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174, art. 175 lit. c) C. pen.

Împotriva acestei sentințe inculpatul L.I. a declarat apel, Curtea de Apel Oradea prin decizia penală nr. 23/A/2008, admițând apelul formulat și rejudecând, a desființat în parte sentința atacată în sensul că, a limitat conținutul pedepselor accesorii și pedepsei complementare la dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza II b), d), e) C. pen., menținând restul dispozițiilor sentinței apelate. Împotriva acestei decizii inculpatul nu a declarat recurs astfel căi hotărârea de condamnare la 20 ani închisoare a rămas definitivă.

Tribunalul Satu-Mare, în motivarea soluției de respingere a cererii de revizuire, a reținut faptul că motivele pe care revizuentul își întemeiază cererea de revizuire, și anume, nemulțumiri legate de dozarea pedepsei, de schimbarea încadrării juridice a faptei (care de altfel, a fost pusă în discuția contradictorie a părților, putând constitui în ceea ce-l privește pe inculpat temei pentru promovarea tuturor căilor de atac) nu se încadrează în niciunul dintre cazurile limitativ prevăzute de art. 394 lit. a)-e) C. proc. pen. Împotriva sentinței penale nr. 11 din 17 ianuarie 2011 a declarat apel revizuentul solicitând desființarea acesteia și, pe cale de consecință, admiterea cererii de revizuire așa cum a fost inițial formulată arătând că, în prezent există împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanțe la vremea soluționării cauzei, în primul ciclu procesual, respectiv împrejurarea că cele două minore nu sunt fiicele sale.

Prin decizia penală nr. 35/A din 19 mai 2011, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat apelul arătând că în mod corect instanța de fond a respins cererea de revizuire formulată de către condamnat pe considerentul că motivele pe care acesta și-a întemeiat cererea, nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen., revizuentul manifestându-și nemulțumirea cu privire la cuantumul pedepsei aplicate și încadrarea juridică a infracțiunii reținută în sarcina sa, aspecte care nu pot constitui ipoteze ce pot sta la baza soluționării unei cereri de revizuire. Împotriva acestei decizii, în termenul legal a declarat recurs revizuentul L.I., arătând că au fost descoperite împrejurări noi necunoscute de instanța de fond la data soluționării cauzei, respectiv faptul că cele două minore nu sunt fiicele sale.

Examinând recursul în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Astfel cum este prevăzut de art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se pot înlătura erori judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Pentru a solicita revizuirea în baza art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., faptele sau împrejurările noi invocate trebuie să fi fost necunoscute de către instanță la judecarea cauzei, iar acestea singure sau coroborate cu celelalte probe din dosar, să ducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare atacată.

Astfel, este necesar ca după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare să se fi descoperit elemente noi, de natură a influența stabilirea stației de fapt și a vinovăției condamnatului, în sensul că pe baza acestora se ajunge la o soluție diametral opusă (achitare în loc de condamnare), înlăturându-se pe această cale eroarea judiciară existentă în hotărârea rămasă definitivă. În speță, Înalta Curte reține că aspectele invocate de condamnat nu reprezintă fapte noi de natură a influența starea de fapt sau vinovăția acestuia, iar aspectele legate de încadrarea juridică a faptei și dozarea pedepsei nu se circumscriu cazurilor de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc. pen., neputând face obiectul unei verificări în calea extraordinară de atac a revizuirii.

Așa fiind, recursul este nefondat și va fi respins conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului revizuent la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul L.I. împotriva deciziei penale nr. 35/A din 19 mai 2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din forajul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 ianuarie 2013.