ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 73/2013

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 11 din

17 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în baza art. 403 alin. (3)

C. proc. pen., a fost respinsă în principiu și în fond cererea de revizuire

formulată de revizuentul L.I., împotriva sentinței penale nr. 618/2007

pronunțată de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. 1679/83/2007.

S-a reținut

că, prin sentința penală nr. 618 din 2007, revizuentul a fost condamnat la o

pedeapsă de 20 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a), b), d) și e) C. pen. pe o durată de 5 ani, pentru săvârșirea

infracțiunii de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174, art. 175

lit. c) C. pen.

Împotriva

acestei sentințe inculpatul L.I. a declarat apel, Curtea de Apel Oradea prin

decizia penală nr. 23/A/2008, admițând apelul formulat și rejudecând, a

desființat în parte sentința atacată în sensul că, a limitat conținutul

pedepselor accesorii și pedepsei complementare la dispozițiile art. 64 alin. (1)

lit. a) teza II b), d), e) C. pen., menținând restul dispozițiilor sentinței apelate.

Împotriva

acestei decizii inculpatul nu a declarat recurs astfel căi hotărârea de

condamnare la 20 ani închisoare a rămas definitivă.

Tribunalul

Satu-Mare, în motivarea soluției de respingere a cererii de revizuire, a

reținut faptul că motivele pe care revizuentul își întemeiază cererea de

revizuire, și anume, nemulțumiri legate de dozarea pedepsei, de schimbarea

încadrării juridice a faptei (care de altfel, a fost pusă în discuția

contradictorie a părților, putând constitui în ceea ce-l privește pe inculpat

temei pentru promovarea tuturor căilor de atac) nu se încadrează în niciunul

dintre cazurile limitativ prevăzute de art. 394 lit. a)-e) C. proc. pen.

Împotriva

sentinței penale nr. 11 din 17 ianuarie 2011 a declarat apel revizuentul

solicitând desființarea acesteia și, pe cale de consecință, admiterea cererii

de revizuire așa cum a fost inițial formulată arătând că, în prezent există

împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanțe la vremea soluționării

cauzei, în primul ciclu procesual, respectiv împrejurarea că cele două minore

nu sunt fiicele sale.

Prin decizia

penală nr. 35/A din 19 mai 2011, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat

apelul arătând că în mod corect instanța de fond a respins cererea de revizuire

formulată de către condamnat pe considerentul că motivele pe care acesta și-a

întemeiat cererea, nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute de art. 394

alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen., revizuentul manifestându-și nemulțumirea cu

privire la cuantumul pedepsei aplicate și încadrarea juridică a infracțiunii

reținută în sarcina sa, aspecte care nu pot constitui ipoteze ce pot sta la

baza soluționării unei cereri de revizuire.

Împotriva

acestei decizii, în termenul legal a declarat recurs revizuentul L.I., arătând

că au fost descoperite împrejurări noi necunoscute de instanța de fond la data

soluționării cauzei, respectiv faptul că cele două minore nu sunt fiicele sale.

Examinând

recursul în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este

nefondat pentru următoarele considerente:

Astfel cum

este prevăzut de art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea este o cale

extraordinară de atac prin intermediul căreia se pot înlătura erori judiciare

cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Pentru a

solicita revizuirea în baza art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., faptele

sau împrejurările noi invocate trebuie să fi fost necunoscute de către instanță

la judecarea cauzei, iar acestea singure sau coroborate cu celelalte probe din

dosar, să ducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare atacată.

Astfel, este

necesar ca după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare să se fi

descoperit elemente noi, de natură a influența stabilirea stației de fapt și a

vinovăției condamnatului, în sensul că pe baza acestora se ajunge la o soluție

diametral opusă (achitare în loc de condamnare), înlăturându-se pe această cale

eroarea judiciară existentă în hotărârea rămasă definitivă.

În speță,

Înalta Curte reține că aspectele invocate de condamnat nu reprezintă fapte noi

de natură a influența starea de fapt sau vinovăția acestuia, iar aspectele

legate de încadrarea juridică a faptei și dozarea pedepsei nu se circumscriu

cazurilor de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc. pen., neputând face

obiectul unei verificări în calea extraordinară de atac a revizuirii.

Așa fiind,

recursul este nefondat și va fi respins conform art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului revizuent la plata

cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul L.I. împotriva deciziei penale nr.

35/A din 19 mai 2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă

recurentul revizuent la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din

oficiu, se va avansa din forajul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 10 ianuarie 2013.