ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 182/A/2017

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1.054 din 27 martie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/83/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 149/A/2012 din 13 decembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat A.

A casat, în parte, decizia penală recurată și, în rejudecare, a înlăturat art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen. și a majorat pedeapsa principală aplicată intimatului inculpat A. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 rap. la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 320

1

C. proc. pen., de la 7 ani închisoare la 10 ani închisoare.

A menținut restul dispozițiilor din decizie care nu contraveneau acestei decizii.

A dedus din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 6 mai 2012 la 27 martie 2013.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 212 din 5 noiembrie 2012, Tribunalul Satu Mare, secția penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului A., din infracțiunea de omor, prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

În baza art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., raportat la dispozițiile art. 74, art. 76 C. pen., a dispus condamnarea inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, la pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea pe o perioadă de doi ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. potrivit art. 65 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., i-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv de la 6 mai 2012 la zi.

A constatat că în cauză nu există constituire de parte civilă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare și inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 149/A/2012 din 13 decembrie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare împotriva Sentinței penale nr. 212 din 05 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care a desființat-o, în sensul că a majorat cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A., de la 5 ani închisoare la 7 ani închisoare, în regim privativ de libertate, cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen.

A menținut pedeapsa complementară de 2 ani privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pedeapsă stabilită conform art. 65 C. pen.

A luat act de retragerea apelului penal declarat de către inculpatul A.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

În motivele scrise de recurs, Parchetul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 14 și pct. 17

2

C. proc. pen., considerând că pedeapsa aplicată inculpatului este neîndestulătoare, iar în cauză s-a făcut o greșită aplicare a legii întrucât nu s-a dispus confiscarea cuțitului - corp delict.

Înalta Curte, analizând hotărârea din perspectiva motivelor și cazurilor de casare invocate, a apreciat ca fiind fondat recursul declarat de Ministerul Public pentru următoarele considerente:

S-a arătat că, potrivit art. 72 alin. (1) C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor, se ține seama de dispozițiile părții generale a C. pen, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În raport cu determinarea coordonatelor de bază stabilite prin individualizarea legală, în cadrul individualizării judiciare a pedepsei are loc o operațiune de adaptare a acesteia, la cazul concret dedus judecății, în raport cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și de care trebuie să se țină seama cumulativ. Adaptarea pedepsei pe măsura tulburării pe care faptele comise au produs-o în mediul social, privește realizarea proporționalității cu măsura gradului de pericol social creat prin săvârșirea infracțiunii.

Identificarea și reținerea circumstanțelor atenuante reprezintă un atribut al instanței de judecată care este datoare să stabilească dacă în cauză, în raport de materialul probator administrat, se regăsesc astfel de circumstanțe atenuante.

Înalta Curte a apreciat că instanța de apel a procedat în mod greșit la reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. Astfel, împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale nu constituie un criteriu unic de apreciere a bunei sale conduite, anterioare săvârșirii infracțiunii, și nu poate fi considerată o circumstanță atenuantă în sensul art. 74 lit. a) C. pen., ci reprezintă doar un element care trebuie coroborat cu alte probe administrate în acest sens. Așadar, s-a arătat că nu poate fi reținută în mod automat această circumstanță, atâta timp cât nu se coroborează cu alte elemente de fapt, în condițiile în care inculpatul a comis o infracțiune de omor calificat.

În ceea ce privește atitudinea sinceră de recunoaștere a faptelor săvârșite, Înalta Curte a apreciat că aceasta a fost deja reținută prin aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., astfel că nu mai poate fi valorificată încă o dată prin reținerea ca și circumstanță atenuantă în baza art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. În acest sens este și Decizia penală nr. 754 din 15 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pot coexista cu dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. numai atunci când art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. nu reflectă comportamentul sincer al inculpatului.

În acest context, Înalta Curte a înlăturat dispozițiile art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. a) C. pen. și a majorat pedeapsa principală aplicată intimatului inculpat A. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 rap. la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 320

1

C. proc. pen., de la 7 ani închisoare la 10 ani închisoare.

În ceea ce privește critica de nelegalitate formulată de Ministerul Public, Înalta Curte a considerat că este nefondată, întrucât, din lucrările dosarului, nu rezultă că organele de urmărire penală au procedat la ridicarea, inventarierea și depunerea la camera de corpuri delicte a cuțitului folosit la săvârșirea infracțiunii, astfel încât nu se poate dispune confiscarea specială, atâta timp cât bunul nu se mai găsește.

Împotriva Deciziei penale nr. 1.054 din 27 martie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/83/2012, a formulat cerere de contestație în anulare condamnatul A., invocând cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., incident atunci când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, fără a se preciza, însă, în cerere, care este cauza de încetare a procesului penal și care sunt acele probe care existau cu privire la această cauză de încetare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu la data de 11 aprilie 2017.

Prin încheierea din data de 25 aprilie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, în principiu, cererea de contestație în anulare, fiind stabilit termen pentru examinarea pe fond a contestației în anulare la data de 23 mai 2017.

Prezent la termenul de judecată din data de 23 mai 2017, condamnatul A. a arătat că nu el a formulat cerere de contestație în anulare, că nu susține această cerere și că dorește să și-o retragă.

Înalta Curte, examinând dispozițiile C. proc. pen., constată că o astfel de situație, a retragerii cererii de contestație în anulare, nu a fost prevăzută de legiuitor în procedura soluționării acestei cereri, întemeiată pe dispozițiile art. 426 - 432 C. proc. pen.

De asemenea, constată că, C. proc. pen. nu prevede explicit principiul oficialității procesului penal, însă prevede obligativitatea punerii în mișcare și a exercitării acțiunii penale în cadrul principiilor generale, care includ, în realitate, aspecte ce țin de principiul oficialității.

Înalta Curte reține că, deși în procesul penal nu se aplică principiul disponibilității, ca în procesele civile, cu titlu de excepție, în privința cererilor formulate de către părți, prin care acestea își exercită dreptul de a formula o cale de atac, trebuie recunoscut și dreptul lor de a-și retrage acea cale de atac.

Această interpretare se impune și prin raportare la dispozițiile art. 415 C. proc. pen. care prevăd posibilitatea apelantului de a-și retrage calea de atac promovată, și, mai ales, din analiza prevederilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., în care se arată, printre altele, că, în cazul introducerii unei contestații sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de persoana căreia i s-a respins ori și-a retras contestația ori cererea.

Or, dacă legiuitorul nu ar fi dorit să recunoască persoanei care a introdus o contestație sau cerere dreptul de a o retrage, nu ar fi reglementat acoperirea cheltuielilor judiciare într-o asemenea situație.

Pentru considerentele expuse mai sus și având în vedere că retragerea căii de atac s-a făcut personal de către contestatorul A., până la încheierea dezbaterilor, Înalta Curte urmează a lua act de manifestarea de voință expresă a acestuia, în sensul retragerii contestației în anulare declarate.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea contestației în anulare declarată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1.054 din 27 martie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/83/2012.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23 mai 2017.

Procesat de GGC - ED