ÎCCJ, Secția penală

Cameră de consiliu

Ședința publică din data de 07 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 644 din 28 iulie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2022, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 546/06.11.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2022 al Tribunalului Iași, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., printre altele, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa principală de 20 (douăzeci) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "omor asupra unui membru de familie", prev. și ped. de art. 188 alin. (1) C. pen. raportat la art. 199 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) C. pen., alături fiindu-i aplicată și pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. "a", lit. "b", lit. "d", lit. "h", lit. "m" și lit. "n" (constând în interzicerea dreptului de a comunica cu părțile civile B., C., D. și E., precum și cu reprezentantul legal al ultimelor două, martora F., cât și în interzicerea dreptului de se apropia de aceste persoane la mai puțin de 10 metri) din C. pen., pentru o perioadă de 4 ani, calculată conform dispozițiilor art. 68 din C. pen.

De asemenea, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. "a", lit. "b", lit. "d", lit. "h", lit. "m" și lit. "h" C. pen. (cu același conținut ca în cazul pedepsei complementare), pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia nr. 644 din 28 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2022 a fost admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 546 din 06.11.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022, sentință pe care a desființat-o în parte, în latură penală, în sensul înlăturării soluției de condamnare a inculpatului pentru comiterea unei infracțiuni de "omor asupra unui membru de familie", prevăzută de art. 188 alin. (1), (19)9 alin. (1) C. pen., cu reținerea art. 41 alin. (1) C. pen.

Rejudecând cauza, în limitele desființării s-a înlăturat dispoziția primei instanțe de condamnare a inculpatului A. pentru comiterea unei infracțiuni de "omor asupra unui membru de familie", prevăzută de art. 188 alin. (1), (19)9 alin. (1) C. pen., cu reținerea art. 41 alin. (1) C. pen.

A fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 13 (treisprezece) ani închisoare, pentru comiterea unei infracțiuni de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte asupra unui membru de familie", prevăzută de art. 195, 199 alin. (1) C. pen., cu reținerea art. 41 alin. (1) C. pen. și aplicarea art. 43 alin. (5) C. pen., ca urmare a schimbării încadrării juridice a faptei prin încheierea din data de 27.05.2025.

Au fost menținute pedepsele complementare și accesorii stabilite de prima instanță, pe lângă pedeapsa principală și celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii și înlătură dispozițiile contrare.

Hotărârea din apel a fost comunicată inculpatului la data de 30.07.2025 la penitenciar, astfel că data până la care inculpatul avea posibilitatea să declare recurs în casație este 01.09.2025, inclusiv.

Împotriva deciziei instanței de apel, inculpatul A. a declarat recurs în casație la data de 13.08.2025.

În esență, prin motivele de recurs în casație, invocând cazul de casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a arătat că nu s-a dat eficiență principiului in dubio pro reo, neexistând o dovadă concretă cu privire la loviturile cauzatoare de moarte De asemenea, recurentul inculpat a mai adus critici în raport cu probele astfel cum au fost administrate și interpretate.

Totodată, a arătat că pedeapsa este nelegală întrucât nu au fost reținute dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. Astfel, a arătat că a recunoscut situația de fapt prin prisma propriei percepții, nefiind de acord cu încadrarea juridică stabilită, motiv pentru care instanța a respins cererea de judecare în procedura recunoașterii vinovăției.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată tuturor participanților, iar până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 25.09.2025, procedura de comunicare a recursului în casație fiind îndeplinită.

La data 02.10.2025 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.

Examinând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A., conform dispozițiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele:

În această etapă procesuală, instanța examinează îndeplinirea condițiilor de admitere în principiu a recursului în casație, care rezultă din dispozițiile art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 și art. 438 din C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casație, dacă cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de lege și de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conținutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate și motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. și dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casație.

Astfel, se constată că recursul în casație este promovat de inculpatul A. împotriva unei hotărâri care este susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac, respectiv decizia penală nr. 644 din 28 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2022, fiind formulat în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Cererea de recurs în casație întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind menționate numele și prenumele inculpatului care a exercitat calea de atac, domiciliul acestuia, hotărârea atacată, precum și semnătura persoanei care a redactat cererea, în speță, inculpatul.

În schimb, condiția reglementată de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. nu este îndeplinită de calea de atac promovată de inculpat, cu toate că acesta a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susținând, pe de o parte, că nu s-a dat eficiență principiului in dubio pro reo, neexistând o dovadă concretă cu privire la loviturile cauzatoare de moarte, iar, pe de altă parte, că pedeapsa este nelegală întrucât nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Pe calea recursului în casație nu se poate invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante și le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, recursul în casație nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.

În acest context, susținerile recurentului-inculpat referitoare la faptul că nu există probe cu privire la loviturile care au cauzat moarte victimei ori cele ce țin de analiza probatoriului efectuată de către prima instanță și de către cea de apel excedează oricărui motiv de recurs în casație astfel cum este reglementat în dispozițiile art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Or, prin aceste motive, în realitate, nu se urmărește să supună cenzurii Înaltei Curți legalitatea incriminării în speță prin raportare la particularitățile faptice reținute prin decizia recurată, ci se tinde la o reevaluare a însuși conținutului acestor particularități, ceea ce excedează scopului și obiectului recursului în casație, astfel cum sunt reglementate de art. 433 și art. 447 C. proc. pen.

Totodată, se constată că argumentele referitoare la faptul că nu s-a dat eficiență dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., respectiv reducerea cu 1/3 a pedepsei având în vedere că a solicitat să fie judecat în procedura privind recunoașterea învinuirii, nu se circumscriu cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În cauză, instanța de casație constată că recurentul inculpat invocă o încălcare a limitelor de pedeapsă în raport de instituții juridice pe care instanțele de fond și apel nu le-au reținut. Înalta Curte, în calea de atac a recursului în casație, nu poate avea în vedere în stabilirea limitelor legale ale pedepsei cu închisoarea anumite cauze de reducere, circumstanțe judiciare, atenuante sau agravante, ce nu au fost reținute de către instanța de apel și nici nu poate reaprecia modalitatea de executare a pedepsei. Reținerea acestora reprezintă o chestiune de apreciere a instanțelor de fond/apel, această operațiune juridică neputând fi făcută în calea extraordinară a recursului în casație. Instanța de casație nu poate să procedeze la reindividualizarea pedepsei, recursul în casație urmărind să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, dispozițiile art. 447 C. proc. pen. stipulând la rândul lor că instanța de recurs în casație verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

În acest context, formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat, echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casație, ce atrage nerespectarea cerinței prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Relativ la cele ce precedă, apreciind că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen. în ceea ce privește cererea de recurs în casație formulată de inculpat, instanța constată că este inadmisibilă în principiu.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 644 din 28 iulie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 644 din 28 iulie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 octombrie 2025.