ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 30 septembrie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 24/31.01.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Târgu Secuiesc, în baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., art. 218

1

alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. și art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (5) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 13 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor (perioada 2021- februarie 2024).

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) și o) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi tutore sau curator și dreptul de a comunica cu persoana vătămată B. și de a se apropia de aceasta, de locuința sau unitatea de învățământ pe care persoana vătămată o frecventează ori alte locuri unde victima desfășoară activități sociale, la mai puțin de 100 m), pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale a închisorii sau considerarea ca executată a acesteia, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea acelorași drepturi.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen.. și art. 399 alin. (1) C. proc. pen.. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului A., arestat în baza încheierii nr. 4 din data de 04.04.2024, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți, în dosarul nr. x/2024 al Judecătoriei Târgu Secuiesc, definitivă prin încheierea nr. 15/C/UP, pronunțată la data de 10.04.2024 de Tribunalul Covasna, secția Penală.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa de 13 ani închisoare aplicată în cauză, perioada arestării preventive începând cu data de 04.04.2024 la zi.

În baza art. 7 raportat la art. 3 și art. 4 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J., după rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, a dispus informarea inculpatului A. cu privire la faptul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului său genetic.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. coroborat cu art. 25 alin. (1) C. proc. pen.. cu aplicarea art. 1357 și art. 1381 C. civ., a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă, B., prin reprezentant legal C., dispunând, în consecință, obligarea inculpatului la plata către partea civilă a sumei de 30.000 RON, cu titlu de daune morale.

În baza art. 397 alin. (2) C. proc. pen.. rap. la art. 249 alin. (5) și (7) C. proc. pen.., a menținut măsura asiguratorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare ale inculpatului, instituită prin încheierea din data de 28.08.2024 în dosarul nr. x/2024 al Judecătoriei Târgu Secuiesc, până la concurența sumei de 30.000 RON în vederea garantării executării obligațiilor civile stabilite.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a obligat inculpatul la plata sumei de 8.000 de RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 7.200 RON reprezintă cheltuieli efectuate în timpul urmăririi penale.

Prin decizia penală nr. 406/AP din 16 mai 2025 a Curții de Apel Brașov, secția penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., s-a respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 24/31.01.2025 pronunțată de Judecătoria Târgu Secuiesc, pe care o menține.

În baza art. 422 C. proc. pen.., s-a dedus în continuare din pedeapsă arestul preventiv de la data pronunțării sentinței apelate - 31 ianuarie 2025 - la zi.

În baza art. 241 alin. (1) lit. c), alin. (2) C. proc. pen.., s-a constatat încetată de drept măsura arestului preventiv.

Hotărârea instanței de apel a fost comunicată către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov la data de 20 mai 2025, inculpatului A. la data de 23 mai 2025 la locul de detenție, Penitenciarul Codlea .

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel a formulat cerere inculpatul A. la data de 20 mai 2025, pe care a denumit- "contestație". Cererea a fost calificată de către Curtea de Apel Brașov ca fiind cerere de recurs în casație și a fost înaintată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cererea de recurs în casație inculpatul A. a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de apel Brașov, iar procurorul a comunicat că, față de motivele de recurs invocate, nu formulează concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 15 iulie 2025. Prin referatul întocmit în cauză, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilității cererilor de recurs în casație, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la data de 30 septembrie 2025.

În cererea olografă inculpatul A. a arătat că prin decizia penală din apel a fost condamnat la o pedeapsă prea mare pentru infracțiunea comisă, respectiv viol săvârșit asupra unui minor, ca în cazul unui omor, fiindu-i încălcate multe drepturi, iar martorii au declarat că minora nu a spus adevărul, solicitând admiterea căii de atac pentru a-și dovedi nevinovăția și abuzurile care s-au făcut asupra sa.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, în conformitate cu art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte reține următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalității, pe de o parte și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă și la cazurile de casare.

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1), (2) și (4) C. proc. pen..:

(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului.

(2) Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 C. proc. pen.., instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

(4) În cazul în care instanța constată că cererea îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen.., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării recursului în casație.

Din examinarea dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă că recursul în casație este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, se examinează condițiile de admitere în principiu a recursului în casație, care rezultă din prevederile art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 și art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casație, dacă cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de lege și de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conținutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate și motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. și dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casație.

Înalta Curte reține că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante pentru concordanța deciziei definitive cu regulile de drept aplicabile.

În ceea ce privește cerințele de formă, se constată că cererea de recurs în casație este formulată în scris de condamnatul A., deținut în Penitenciarul Codlea, face referire la decizia Curții de Apel Brașov, nefiind indicat numărul acesteia, menționându-se mandatul de executare nr. 339/156/P/2024 și a susținut că prin decizia penală din apel a fost condamnat la o pedeapsă prea mare pentru infracțiunea comisă, respectiv viol săvârșit asupra unui minor, ca în cazul unui omor, fiindu-i încălcate multe drepturi, iar martorii au declarat că minora nu a spus adevărul, solicitând admiterea căii de atac pentru a-și dovedi nevinovăția și abuzurile care s-au făcut asupra sa.

În motivarea recursului în casație nu a fost indicat temeiul de drept, condamnatul a susținut că nu este vinovat pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat, iar pedeapsa este prea mare. Se constată că nici în cererea inițială și nici până la termenul acordat în cauză pentru pronunțarea asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, condamnatul nu a indicat vreun caz de casare dintre cele prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. pe care să se sprijine motivele invocate de acesta.

O cerere de recurs în casație nu poate învesti instanța în absența indicării cazului de recurs în casație și a motivelor pe care acesta se bazează. Înalta Curte amintește că din cuprinsul cererii trebuie să rezulte voința de a recura și limitele acestei voințe prin indicarea cazurilor de casare, întrucât numai în aceste limite poate opera controlul instanței de casație, aceasta neavând posibilitatea legală de a lua în considerare, din oficiu, unele cazuri de casare. Atât conținutul, cât și motivarea cererii reprezintă condiții de admisibilitate ale recursului în casație, întrucât lipsa mențiunii privitoare la cazul de casare invocat face să lipsească și motivarea incidenței vreunui asemenea caz în speță.

Totuși, trecând peste acest aspect de admisibilitate, Înalta Curte constată că motivele invocate în cererea de recurs în casație nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.., acestea vizând chestiuni de fapt stabilite cu titlu definitiv de instanța de apel, pe baza materialului probator administrat, aspecte ce nu pot fi cenzurate prin prezenta cale de atac.

Totodată, chestiunile care țin de orientarea pedepsei către maximum ori invocarea unor încălcări ale drepturilor procesuale fără ca acestea să fie indicate ori critici care țin de încadrarea juridică dată faptelor sau de faptul că au fost luate în considerare probe care nu corespundeau adevărului, astfel cum susține recurentul, nu pot face obiectul căii de atac formulate de recurent.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 406/AP din data de 16 mai 2025, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 406/AP din data de 16 mai 2025, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2025.