ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 62 din data de 11 aprilie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2022, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. Judecătoria Șimleu Silvaniei a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, faptă prev.și ped. de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) și 43 alin. (5) C. pen.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 19 C. proc. pen. și la art. 1357 C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată în cauză de partea civilă B..

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.500 de RON către partea civilă, titlu de daune materiale, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a săvârșirii infracțiunii.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 267/A/2025 din 20 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 62/11.04.2024, pronunțată de Judecătoria Șimleu Silvaniei în dosarul nr. x/2022, care a fost desființată în parte, în latura penală a cauzei, în ceea ce privește greșita reținere a recidivei postexecutorii, și procedând la o nouă judecată în aceste limite:

S-a înlăturat reținerea în privința inculpatului A., în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, prev.și ped. de art. 244 alin. (1) C. pen., a prevederilor art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) C. pen., referitoare la recidiva postexecutorie.

S-a constatat că inculpatul a săvârșit infracțiunea de înșelăciune, prev.și ped. de art. 244 alin. (1) C. pen. în stare de recidivă postcondamnatorie, pe parcursul termenului de supraveghere al liberării condiționate a pedepsei de 5 ani și 2 luni închisoare, dispusă prin sentința penală nr. 72 din 26.05.2018, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 385/A/19.07.2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, pedeapsă pentru care s-a dispus liberarea condiționată a inculpatului la data de 18.08.2020, cu un rest de pedeapsă de executat de 415 zile.

S-a menținut pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare în regim de detenție, aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, faptă prev.și ped. de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (1) C. pen., precum și restul dispozițiilor sentinței atacate.

Împotriva deciziei penale nr. 267/A/2025 din 20 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a formulat recurs în casație inculpatul A. la data de 24.04.2025.

Prin cererea formulată de inculpat a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. (în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal).

În cuprinsul motivelor de recurs în casație, inculpatul a arătat, în esență, că, sunt incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. raportate la Decizia nr. 50/18.02.2025 a Curții Constituționale, fiind nemulțumit de modul în care a fost administrat probatoriul în faza de apel, întrucât martorii au furnizat informații false despre activitatea sa și astfel a fost condamnat fiind nevinovat.

După îndeplinirea procedurilor prevăzute de art. 439 C. proc. pen., cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, având fixat termen de judecată, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la 23 septembrie 2025.

Magistratul asistent, în conformitate cu dispozițiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., a întocmit și a depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casație formulate, în vederea verificării admisibilității în principiu a acesteia.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație, în conformitate cu prevederile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Procedând, prioritar, la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 434, art. 435 și art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., magistratul asistent raportor constată că, în cuprinsul cererii este menționat numele și prenumele recurentului, semnătura acestuia, iar decizia penală nr. 267/A/2025 din 20 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, recurată în prezenta cauză, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație, însă recursul în casație nu a fost formulat în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.

Potrivit art. 435 C. proc. pen., termenul de declarare a căii de atac a recursului în casație este de 30 de zile și se calculează conform regulii stabilite în art. 269 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen. privind calculul termenelor procedurale pe zile, fiind aplicabile si prevederile art. 269 alin. (4) privind situațiile când ultima zi a termenului cade într-o zi nelucrătoare și cele art. 270 alin. (1) și alin. (2) referitoare la actele considerate ca făcute în termen; momentul inițial al termenului este data comunicării deciziei instanței de apel, indiferent de titularul căii de atac.

Analizând actele dosarului, prin aplicarea considerațiilor legislative anterior expuse, se constată că decizia penală atacată a fost comunicată inculpatului A. la data de 13.03.2025 la locul de detenție - Penitenciarul Aiud, termenul de declarare a recursului în casație s-a împlinit la data de 14.04.2025, iar inculpatul a formulat prezenta cale de atac la data de 15.05.2025, depășind astfel termenul legal cu aproximativ o lună.

Conform art. 268 alin. (1) C. proc. pen., când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., astfel cum a fost consacrată în jurisprudență, se constată că, formal, criticile invocate de recurentul inculpat A. nu se circumscriu în conținut dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Raportat la criteriile de exigență ale condiției de admisibilitate analizate, se constată că aspectele invocate de recurentul inculpat A. în actualul cadru procesual, care vizează, în esență, incidența impedimentului la exercitarea acțiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (respectiv inexistența materială a faptei ce face obiectul acuzației ce i se aduce în cauză), nu se circumscriu, nici măcar formal, cazului de recurs în casație invocat, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Acest caz de recurs în casație, potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal", vizează exclusiv situațiile în care, în raport cu actele și lucrările dosarului, s-a reținut în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen. (respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii), dispunându-se încetarea procesului penal.

Deși, prin intermediul recursului în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., se poate tinde, ca o consecință a trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de apel, atât la pronunțarea unei soluții de condamnare sau de renunțare la aplicarea pedepsei ori de amânare a aplicării pedepsei (dacă este formulat de procuror sau partea civilă), cât și la pronunțarea unei hotărâri de achitare a inculpatului (când este exercitat de acesta), calea extraordinară de atac poate fi promovată doar pentru motive de nelegalitate a hotărârii, respectiv doar în acele situații în care instanțele de fond au reținut incidența dispozițiilor legale care reglementează o cauză de încetare a procesului penal, cu toate că acestea nu erau aplicabile.

Prin motivele formulate, în esență, recurentul inculpat A. a susținut că martorii audiați în cauză au furnizat informații false despre activitatea sa și astfel a fost condamnat, el fiind nevinovat.

Înalta Curte constată că aspectele invocate de recurentul inculpat A. prin motivele de recurs în casație pornesc de la contestarea probatoriului administrat și presupun o reapreciere a acestuia.

Aceste critici aduc în discuție aspecte de temeinicie a hotărârii recurate, iar nu de legalitate, întrucât tind la reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator administrat în cauză, aspecte care nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Or, formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casație, împrejurare care atrage nerespectarea condiției de admisibilitate prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a provoca o verificare pe fond a căii extraordinare de atac formulate, condiție neîndeplinită în speță.

Recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată.

Practic, în actualul cadru procesual, instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Pentru aceste considerente, constatând că cererea de recurs în casație nu este formulată în termenul prevăzut de lege și nu îndeplinește nici condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât motivele invocate în cuprinsul cererii nu se circumscriu în conținut cazului de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., acesta fiind invocat în mod formal, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 267/A/2025 din data de 20 februarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul- inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 267/A/2025 din data de 20 februarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2025.