ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 362 din data de 21 martie 2024, pronunțată în Dosarul nr. x/2022, Tribunalul București, secția I Penală a hotărât, în primă instanță, astfel:

În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) și art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din același cod (de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o durată de 4 ani, care urmează a se executa, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 65 alin. (1), (3) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 19 din C. proc. pen. cu aplic. art. 1349, art. 1357 și art. 1443 din C. civ., a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală și a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente B. S.R.L., să plătească acesteia suma de 545.928 RON, din care 348.900 RON TVA stabilită suplimentar și 197.028 RON impozitul pe profit datorat, cu titlul de debit principal, plus accesoriilor fiscale, calculate de la data săvârșirii fiecărei fapte și până la achitarea integrală a debitului principal.

Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 14/A din 13 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 362 din data de 21 martie 2024, pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală în dosarul nr. x/2022.

S-a desființat, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:

S-a constatat că, prin încheierea din data de 28 octombrie 2024, Curtea a stabilit că legea penală mai favorabilă inculpatului, conform art. 5 din C. pen., este cea în vigoare în prezent, în raport cu care faptele care constituie obiectul judecății se încadrează juridic în infracțiunea continuată de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 126/2024, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 126/2024, cu aplic. art. 35 alin. (1) și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

S-au menținut pedepsele complementare și accesorii aplicate inculpatului prin sentința penală apelată.

În temeiul art. 249 alin. (1), (2), (5) din C. proc. pen. și art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, aparținând inculpatului și părții responsabile civilmente B. S.R.L., pentru garantarea reparării prejudiciului, constând în suma de 545.928 RON, plus obligațiile fiscale accesorii aferente acesteia, datorate părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală și, de asemenea, pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare în cuantum de 16.844 RON, până la concurența valorii totale a sumelor anterior menționate.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Împotriva deciziei penale nr. 14/A din 13 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a formulat recurs în casație inculpatul A., la data de 06.03.2025, prin apărător ales, C. cu împuternicire avocațială la fila x dos recurs în casație.

Prin cererea formulată de inculpat a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege).

În cuprinsul motivelor de recurs în casație, inculpatul A. a arătat, în esență, că împrejurările ce au determinat majorarea limitelor de pedeapsă între care instanța de apel a realizat operațiunea de individualizare a pedepsei sunt incorecte.

În fond, în mod abuziv nu au fost analizat si luat în considerare raportul de expertiză efectuat de prima instanță, întocmit de expertul desemnat, cu participarea unui expert parte, instanța de judecată luând în considerare exclusiv rapoartele de constatare întocmite în faza de urmărire penală.

De altfel, din relația comercială dintre societatea B. S.R.L. si societatea D. S.R.L., nu reiese că a fost una fictivă, în condițiile în care achiziția și respectiv, livrarea mărfurilor a fost evidențiată de ambele societăți, astfel cum s-a constatat prin raportul de expertiză care nu a fost luat în considerare.

Conform hotărârii atacate, se susține faptul că societatea administrată de inculpat ar fi evidențiat contabil și ar fi declarat fiscal, în perioada iulie 2013 - octombrie 2015, achiziții, (apreciate a constitui operațiuni nereale) de la societățile menționate în hotărâre ca furnizori, însă, prin raportul de expertiză s-a concluzionat că nu au fost identificate la dosar documente din care să rezulte că operațiunile nu au fost declarate și înregistrate de către emitenții facturilor și că nu s-a putut stabili caracterul fictiv al achizițiilor și nici că marfa înscrisă în facturi nu ar fi existat în realitate.

Deși raportul de expertiză nu a fost contestat nici de partea civilă, nici de parchet, prima instanță a înlăturat concluziile acestuia, luând în considerare rapoartele de constare întocmite de specialiști din cadrul parchetului, cu motivarea că a realizat o verificare proprie a calculelor realizate prin aceste rapoarte, constatându-le corecte și că nu a identificat un minim de subiectivitate în privința acelor specialiști, care au realizat simple operațiuni matematice, chestiune care a fost realizată întocmai si de instanța de apel. Or din raportul de expertiză întocmit de specialiști în domeniul contabilității reies diferențe majore care ar fi avut un impact major în soluția instanțelor de fond dacă erau luate în considerare.

Având în vedere aspectele mai sus evidențiate, în vederea determinării adevărului, era necesar sa fie administrat un supliment de expertiză contabilă, efectuat de expert contabil membru în Corpul Experților Contabili si Contabililor Auorizati din România (CECCAR), având cunoștințe temeinice în acest domeniu, or faptul ca nu a fost încuviințat denotă rea-credință si încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 8 din C. proc. pen.

În acest sens, în virtutea efectului devolutiv al recursului, conform art. 442 din C. proc. pen., inculpatul A. a solicitat efectuarea unui supliment la raportul de expertiza contabilă realizat, întrucât consideră că ar trebui lămurite aspectele de mai sus.

După îndeplinirea procedurilor prevăzute de art. 439 C. proc. pen., cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, având fixat termen de judecată, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la 23 septembrie 2025.

Magistratul asistent, în conformitate cu dispozițiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., a întocmit și a depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casație formulate, în vederea verificării admisibilității în principiu a acesteia.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație, în conformitate cu prevederile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Procedând, prioritar, la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 434, art. 435, art. 436 și art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., magistratul asistent raportor constată că, în cuprinsul cererii este menționat numele și prenumele inculpatului, semnătura apărătorului acestuia, iar decizia penală nr. 14/A din 13 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, recurată în prezenta cauză, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație și că recursul în casație a fost formulat în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.

Referitor la îndeplinirea condiției prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., astfel cum a fost consacrată în jurisprudență, se constată că, formal, criticile invocate de inculpatul A. nu se circumscriu în conținut dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Se reține în acest sens că, potrivit art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cererea de recurs în casație se formulează în scris și va cuprinde indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora.

Analizând motivele invocate de inculpatul A., magistratul asistent raportor constată că, prin cererea de recurs în casație, acesta nu invocă aspecte de nelegalitate, prin raportare la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. potrivit cărora hotărârea este supusă casării atunci când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casație, instanța supremă a stabilit că el este incident numai în situația în care pedeapsa stabilită de instanța de apel, prin raportare la toate normele de drept penal substanțial relevante pentru tratamentul sancționator, este nelegală.

Altfel spus, prin intermediul acestui caz de casare pot fi cenzurate erorile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar și a măsurilor educative, fie prin aplicarea unei sancțiuni neprevăzute de lege, fie prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancționator reglementat de legea penală pentru infracțiunile reținute în mod definitiv prin decizia recurată.

În acest context, evaluând criticile formulate de inculpatul A. în recurs în casație, se constată că ele nu aduc în discuție, nici măcar formal, legalitatea regimului sancționator aplicat recurentului prin hotărârea definitivă recurată, ci antamează elemente circumscrise, în mod esențial, temeiniciei acesteia, din perspectiva probatoriului administrat în cauză.

Dispozițiile art. 438 pct. 12 C. proc. pen. sunt de strictă interpretare și vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege, în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermițând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecințe asupra cuantumului pedepsei. Aprecierea legalității limitelor de pedeapsă în calea extraordinară de atac a recursului în casație se face în funcție de încadrarea juridică reținută și menținută prin hotărârea atacată, precum și de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de fond sau de apel.

Așa cum rezultă din motivele de recurs în casație, inculpatul A. este nemulțumit de soluția dată în apel, urmărind, în realitate, o reindividualizare a pedepsei aplicate, însă această critică nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare invocat.

Solicitarea de reindividualizare judiciară a pedepsei constituie un proces complex de analiză asupra împrejurărilor concrete ale cauzei, care intră în atributul exclusiv al instanței de fond/apel și nu poate fi cenzurată, prin urmare, în cadrul prezentului demers judiciar, neaducând în discuție un aspect de legalitate a pedepsei.

Ca atare, în raport de motivele cererii de recurs în casație, cazul de casare prev. de art. 438 pct. 12 C. proc. pen. a fost invocat pur formal, cererea neavând aptitudinea de a declanșa controlul de legalitate al deciziei penale atacate, în limitele cazului de casare invocat.

Pentru aceste considerente, constatând neîndeplinite condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât motivele invocate în cuprinsul cererii nu se circumscriu în conținut cazului de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., acesta fiind invocat în mod formal, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 14/A din data de 13 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul- inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 14/A din data de 13 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2025.