ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 13 martie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1270 din 11 noiembrie 2021, Tribunalul București, secția I penală a hotărât următoarele:

A constatat că legea penală veche este lege penală mai favorabilă pentru inculpat, urmând a o aplica în consecință.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1968 și art. 5 alin. (1) C. pen., precum și cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (4 acte materiale - în perioada martie- octombrie 2013).

A făcut aplic. art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1968, interzicând inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii - "administrator", cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

A făcut aplic. art. 65 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1968, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 83 C. pen. din 1968, a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 699/14.12.2011 pronunțată în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Buftea (definitivă prin decizia penală nr. 628/26.03.2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală) și a dispus executarea ei în întregime pe lângă pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare.

A făcut aplic. art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1968, interzicând inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii - "administrator", cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

A făcut aplic. art. 65 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1968, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

A constatat că inculpatul a fost cercetat în stare de libertate, atât în cauză, cât și în dosarul anterior menționat (în care s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei).

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen. a dispus anularea înscrisurilor falsificate - trei deconturi de TVA D300 și o declarație privind impozitul pe profit D101 (pentru intervalul martie - octombrie 2013) ale S.C. B. S.R.L., constatând că în d.u.p. nu se regăsesc facturi fiscale și chitanțe emise (chiar în fals) în relație cu cele trei societăți enumerate în rechizitoriu.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. corob. cu art. 19-20 C. proc. pen. în ref. la art. 1357 C. civ., a admis acțiunea civilă formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală și a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 2.608.623 RON, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului, dar și a obligațiilor fiscale accesorii (majorări, penalități și dobânzi), calculate conform legislației fiscale.

A constatat că, prin încheierea de ședință din 3 noiembrie 2021, văzând și Decizia nr. 257/26.04.2017 a Curții Constituționale a României (public. în M.Of. nr. 472/22.06.2017), s-a respins cererea părții civile de introducere în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, a S.C. B. S.R.L., firmă radiată din Registrul Comerțului București potrivit sentinței civile nr. 3792/01.10.2020 a Tribunalului București, secția a VII-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2017 (definitivă prin neapelare).

În temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005 rap. la art. 249 C. proc. pen. a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea inculpatului, până la concurența debitului, în vederea recuperării integrale a sumelor datorate.

În temeiul art. 13 din Legea nr. 241/2005 a dispus ca, la data rămânerii definitive a hotărârii, o copie a dispozitivului acesteia să fie comunicată Oficiului Național al Registrului Comerțului.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.000 RON + 1.000 RON = 2.000 RON (pentru urmărire penală, cameră preliminară și judecată), cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

În temeiul art. 272 alin. (2) C. proc. pen., a dispus ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 800 RON (parțial), să fie suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel, în termen legal, inculpatul A. și parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Prin decizia penală nr. 1201/A din 7 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței penale nr. 1270 din 11 noiembrie 2021 pronunțate de Tribunalul București, secția I penală, dispunându-se obligarea apelanților la plata sumei de câte 400 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat și lăsarea în sarcina statului a onorariului apărătorului din oficiu, în cuantum de 868 de RON.

La data de 8 ianuarie 2024 (data poștei), inculpatul A. a formulat recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 1201/A din 7 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, solicitând, în considerarea Deciziei Curții Constituționale nr. 432/2016, repunerea în termenul de recurs, cu argumentarea că nu a exercitat calea extraordinară de atac în termen legal din vina exclusivă a apărătorului său din apel, avocat C., care nu l-a reprezentat loial, conform contractului de asistență juridică și nici nu a formulat recurs în casație împotriva hotării Curții de Apel București, aspect de care a luat cunoștință de curând.

În același sens, recurentul a învederat că, nemulțumit de prestația avocatului sus-menționat, a formulat plângere penală împotriva acestuia, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, luare de mită și reprezentare neloială, demersul său judiciar făcând obiectul dosarului nr. x/2023 al Direcției Naționale Anticorupție.

Cererea transmisă direct Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrată, la Registratura secției penale, la data de 10 ianuarie 2024, sub nr. 350, a fost trimisă administrativ Curții de Apel București, unde a fost înregistrată la data de 30 ianuarie 2024.

După efectuarea comunicărilor prev. de art. 439 C. proc. pen., la data de 24 februarie 2025, Curtea de Apel București a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat, pe rolul secției penale, la data de 25 februarie 2025, sub nr. x/2020, fiind repartizat aleatoriu completului C10 filtru.

Prin referatul din aceeași dată, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea examinării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 13 martie 2025.

În conformitate cu dispozițiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., magistratul asistent desemnat în cauză a întocmit și depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casație.

*****

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A. în conformitate cu prevederile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Alineatul (4) al aceluiași text de lege stabilește că, în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 434 - 438, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării recursului în casație.

Procedând, în acest cadru, prioritar, la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 434 și art. 435 C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru constată că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 C. proc. pen., hotărârea recurată - decizia penală nr. 1201/A din 7 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală - nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

Cererea de recurs în casație nu îndeplinește, însă, condiția de admisibilitate prevăzută de art. 435 C. proc. pen., fiind introdusă după expirarea termenului legal de 30 de zile prevăzut de textul de lege precitat.

În acest sens, constată că decizia penală anterior menționată, in extenso, a fost comunicată inculpatului A., la data de 17 octombrie 2022,la adresa sediului cabinetului avocatului C. (apărător ales care l-a asistat pe parcursul judecării cauzei în fond și apel) situat în Popești Leordeni D., Splaiul Unirii, nr. 9, bl. 9., județul Ilfov - indicată ca și sediu procesual ales al recurentului, la data de 7 aprilie 2021 (în cursul judecării în fond a cauzei) și reiterată prin declarația de apel transmisă la 30 noiembrie 2021, adresă la care inculpatul a fost citat pe parcursul întregului proces penal și unde i-a fost comunicată și hotărârea instanței de fond.

Or, în contextul în care, pe parcursul procedurilor, inculpatul nu a indicat o altă adresă unde să fie citat și să i se comunice actele de procedură, se constată că procedura de comunicare către acesta, a deciziei din apel, la domiciliul procesual ales indicat încă din faza judecării în fond a cauzei, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 259 alin. (3) C. proc. pen. cu referire la art. 264 C. proc. pen., împrejurarea că, subsecvent comunicării din 17 octombrie 2022, respectiv, la data de 24 noiembrie 2022, acesta a fost încarcerat în baza deciziei recurate, neafectând valabilitatea procedurii de comunicare.

Ca urmare, reținând că decizia instanței de apel a fost legal comunicată recurentului inculpat la data de 17 octombrie 2022, se constată că formularea de către acesta a prezentei căi extraordinare de atac la data de 8 ianuarie 2024 (data poștei), s-a realizat, în mod evident, în afara termenului legal de 30 de zile prev. de art. 435 C. proc. pen., care a expirat la data de 17 noiembrie 2022, anterior încarcerării recurentului în baza deciziei de referință.

Aceeași concluzie se impune și în cazul luării în considerare a susținerilor invocate de recurent în motivarea cererii de repunere în termenul de recurs în casație și care se circumscriu, în esență, atitudinii pretins nediligente a apărătorului său ales (de la judecata în fond și apel), avocat C., constând în neîndeplinirea obligațiilor care decurgeau din contractul de asistență juridică încheiat cu recurentul, implicit a celei vizând exercitarea căii extraordinare de atac a recursului în casație după primirea deciziei din apel.

Aceasta întrucât, chiar plecând de la premisa că apărătorul ales nu l-a încunoștiințat pe recurent despre comunicarea deciziei din apel și că, prin urmare, acesta din urmă nu a luat cunoștință de hotărârea recurată în această modalitate, demersurile judiciare întreprinse de inculpat începând cu data de 6 ianuarie 2023 dovedesc faptul că a avut cunoștință de aceasta încă de la data anterior menționată.

Astfel, la data de 6 ianuarie 2023, inculpatul A. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței penale nr. 1270 din data de 11 noiembrie 2021 pronunțate de Tribunalul București, secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1201/A din 7 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, cale extraordinară de atac care a făcut obiectul dosarului nr. x/2023 al Tribunalului București, secția I penală (respinsă, ca inadmisibilă, prin sentința penală definitivă nr. 44 din 19 ianuarie 2023) și în care revizuentul a fost asistat de același avocat C..

Ulterior, la 26 ianuarie 2023, inculpatul A. a formulat o nouă cerere de revizuire împotriva sentinței penale nr. 1270 din data de 11 noiembrie 2021 pronunțate de Tribunalul București, secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1201/A din 7 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, cale extraordinară de atac care a făcut obiectul dosarului nr. x/2023 al Tribunalului București, secția I penală (respinsă, ca inadmisibilă, prin sentința penală nr. 282 din 14 martie 2023, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1625/A din 17 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală).

Totodată, la 31 octombrie 2023, inculpatul A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 1201/A din 7 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, cale extraordinară de atac care a făcut obiectul dosarului nr. x/2023 al Curții de Apel București, secția I penală și care a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin decizia penală nr. 146/A din 13 februarie 2024, împotriva căreia inculpatul a formulat recurs în casație - respins, ca inadmisibil prin încheierea nr. 544/RC din 2 octombrie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2023.

Toate aceste diligențe dovedesc, prin urmare, că inculpatul A. a avut cunoștință despre decizia penală nr. 1201/A din 7 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală cel puțin la momentul introducerii primei cereri de revizuire, 6 ianuarie 2023.

Raportat la această dată, formularea prezentului recurs în casație la data de 8 ianuarie 2024 (data poștei), s-a realizat, în mod evident, în afara termenului legal de 30 de zile prev. de art. 435 C. proc. pen., care ar fi expirat la data de 6 februarie 2023.

Or, conform art. 268 alin. (1) C. proc. pen., când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.

Aceste argumente, care justifică concluzia tardivității prezentei căi extraordinare de atac, demonstrează și nesustenabilitatea motivelor pentru care inculpatul solicită repunerea în termenul de recurs în casație, cerere, de altfel, inadmisibilă, în condițiile în care dispozițiile de drept procesual penal care reglementează calea extraordinară de atac - norme de strictă interpretare și aplicare - nu prevăd o atare posibilitate și nu cuprind nici norme explicite de trimitere la prevederile art. 411 C. proc. pen., aplicabile exclusiv în materia apelului.

În consecință, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. nu îndeplinește condiția de admisibilitate prev. de art. 435 C. proc. pen., motiv pentru care aceasta este inadmisibilă.

Deși această constatare face inutilă verificarea celorlalte condiții de admisibilitate prev. de art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru constată, în subsidiar, că cererea de recurs în casație nu îndeplinește nici condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În acest sens, constată că, deși, în cuprinsul cererii, inculpatul A. invocă intervenirea prescripției răspunderii sale penale și faptul contopirii în pedeapsa rezultantă a unei pedepse de 1 an închisoare pe care ar fi executat-o deja în anul 2016, nu indică însă, în concret, cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen. pe care se întemeiază cererea și argumentele pentru care, cel puțin formal, criticile formulate se circumscriu acestora.

Or, simpla invocare, cu titlu general, a criticilor factuale anterior menționate, nu satisface exigențele cerinței de admisibilitate analizate, care presupune indicarea expresă a cazurilor de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen. pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora.

În actualul cadru procesual, verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), raportat la art. 438 C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune cu necesitate examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre motivele limitativ prevăzute de lege.

De aceea, în lipsa indicării, în cererea de recurs în casație, a vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., judecătorul de filtru este pus în imposibilitatea de a evalua, la nivel formal, concordanța criticilor factuale formulate de recurentul inculpat A. cu motivele de recurs în casație prevăzute de lege, nefiind, prin urmare, îndeplinită nici condiția de admisibilitate prev. de art. 437 alin. (1), lit. c) C. proc. pen.

În concluzie, pentru considerentele anterior expuse, constatând, în principal, că cererea de recurs formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1201/A din data de 7 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală nu îndeplinește condiția de admisibilitate prev. de art. 435 C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 440 alin. (2) raportat la art. 435 C. proc. pen., o va respinge, ca inadmisibilă.

Urmare acestei soluții, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1201/A din data de 7 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 martie 2025.