ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 18 septembrie 2024

Deliberând asupra recursului în casație declarat, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 295 din data de 14.02.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Giurgiu,în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. , sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de gestiune frauduloasă, prev. de art. 241 alin. (1) C. pen. și fals intelectual, prev. de art. 321 C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 19 C. proc. pen. și art. 1349 și urm. C. civ., a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Regia Națională a Pădurilor - Romsilva în contradictoriu cu inculpații S.C. B. S.R.L., A., C. Și D..

I-a obligat pe inculpații B. S.R.L., A., C. Și D. la plata către partea civilă a sumei de 159.830,94 RON, reprezentând daune materiale.

În temeiul art. 250

2

C. proc. pen., a menținut măsura asiguratorie dispusă prin Ordonanța de instituire a sechestrului asigurător nr. 2110/P/2016 din data de 24.10.2017, asupra imobilului înscris în CF x cu număr cadastral x, în suprafață construită la sol de 90 mp, situată în comuna Prundu, jud. Giurgiu, aparținând inculpatului A..

Împotriva sentinței penale anterior menționate, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, inculpatul A., și alții.

Prin decizia penală nr. 1974/A din 07.12.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția I Penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, de inculpatul A., și alții, împotriva sentinței penale nr. 295 din data de 14.02.2023 pronunțate de Judecătoria Giurgiu, în dosarul nr. x/2018.

A desființat, în parte, sentința penală apelată și în fond rejudecând:

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (2) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 65 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, ce se va executa în situația în care pedeapsa principală devine executabilă.

În temeiul art. 91 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare și a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Giurgiu, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a impus inculpatului să presteze muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei comunei Greaca sau în cadrul Primăriei comunei Comana, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

A încredințat Serviciului de Probațiune Giurgiu supravegherea inculpatului în legătură cu măsurile dispuse.

În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpatul A., la plata către stat a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în fond, din care 300 RON pentru faza urmăririi penale și 700 RON pentru faza de cameră preliminară și cea de judecată.

În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 19 C. proc. pen. și art. 1349 și urm. C. civ., a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Regia Națională a Pădurilor - ROMSILVA în contradictoriu cu inculpații S.C. B. S.R.L., A., C. și E..

A obligat în solidar pe inculpații S.C. B. S.R.L., E. și C. la plata către partea civilă a sumei de 159.830,94 RON, reprezentând daune materiale, iar pe inculpatul A., în solidar cu ceilalți inculpați, în limita sumei de 17.347,56 RON.

În temeiul art. 422 rap. la art. 404 alin. (4) lit. c) și la art. 250

2

C. proc. pen., a restrâns măsura asiguratorie dispusă prin Ordonanța de instituire a sechestrului asigurător nr. 2110/P/2016 din data de 24.10.2017, asupra imobilului înscris în CF x cu număr cadastral x, în suprafață construită la sol de 90 mp, situată în comuna Prundu, jud. Giurgiu, aparținând inculpatului A., până la concurența sumei de 17.347,56 RON.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva hotărârii instanței de apel a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A., la data de 03.01.2024, prin apărător ales, avocat F..

Prin cererea de recurs în casație formulată prin apărător ales, inculpatul A. a arătat, în esență, cu privire la fapta pentru care a fost condamnat definitiv în apel la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a acesteia, că nu este prevăzută de legea penală, în sensul că nu sunt întrunite, în speță, în mod cumulativ, elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., critici care se circumscriu cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Totodată, a arătat că pedeapsa stabilită și aplicată în apel, prin raportare la încadrarea juridică reținută prin hotărârea definitivă, este nelegală, aspect care se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Cu privire la cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., a arătat că reținerea vinovăției penale a inculpatului în speță de către instanța de apel nu are corespondent în probele dosarului, materialul testimonial administrat pe parcursul judecării procesului penal relevând cu evidență împrejurarea că A. nu a avut în mod culpabil, nici în forma intenției, nici în forma culpei, vreo vină în sustragerea de material lemnos de către S.C. B. S.R.L. și nici în denaturarea situației reale cu prilejul întocmirii proceselor-verbale în parcelele predate și verificate.

Inculpatul A. nu a îndeplinit activități care să poată fi catalogate conform probatoriului cauzei drept ilicite și care să poată fi circumscrise elementului material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu.

In speță, a arătat că nici latura subiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu pentru care inculpatul a fost nelegal condamnat de instanța de apel nu este îndeplinită.

Nicio probă a dosarului nu a evidențiat aspectul vreunei înțelegeri delictuoase între inculpat și ceilalți inculpați din cauză și/sau martori pentru a favoriza sustragerea de material lemnos de către firma administrată de inculpatul E..

A arătat că soluția instanței de apel de condamnare a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. este nelegală, deoarece acesta nu a încălcat obligațiile de serviciu care-i reveneau, cuprinse în legi și/sau ordonanțe ale guvernului, deci legislația primară, ci, astfel cum însăși instanța de apel motivează în hotărârea recurată, toate activitățile derulate necorespunzător sunt cuprinse în Fișa Postului de Șef de District, recurentul încălcând, astfel, legislația secundară, aspect care, în sensul Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016, nu permitea condamnarea inculpatului, fapta comisă de acesta nefiind prevăzută de legea penală.

A susținut că decizia recurată este nelegală, deoarece în mod greșit instanța de apel a reținut că inculpatul A. "ar fi facilitat tăierea ilegală a unor arbori", întrucât nicio probă a dosarului nu relevă intenția inculpatului recurent în formă directă sau indirectă în a-l ajuta pe inculpatul E. să exploateze masă lemnoasă mai multă ca și cantitate, decât cea pentru care avea autorizație; nu s-a stabilit în niciun mod existența vreunei înțelegeri delictuoase dintre A. și vreun inculpat și/sau martor din dosar, în scopul prejudicierii Ocolului Silvic Comana.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 08.03.2024. Prin rezoluția judecătorului de filtru s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la termenul din data de 17.04.2024.

La data de 16.04.2024, a fost depus la dosar raportul întocmit de magistratul asistent, concluzia raportului fiind că recursul în casație este admisibil.

Prin încheierea din data de 17.04.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2018, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1974/A din data de 07 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2018.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că, în ceea ce privește criticile inculpatului referitoare la faptul că acesta nu a încălcat obligațiile de serviciu care-i reveneau, cuprinse în legi și/sau ordonanțe ale guvernului, adică legislația primară, întrucât toate activitățile derulate necorespunzător erau cuprinse în Fișa Postului de Șef de District, inculpatul încălcând, astfel, legislația secundară, Înalta Curte constată că acestea pot fi circumscrise, din punct de vedere strict formal, cazului reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., urmând ca toate verificările realizate în calea extraordinară de atac să se raporteze exclusiv la situația factuală stabilită definitiv de instanța de apel; prin urmare, cererea de recurs în casație a fost admisă exclusiv pentru cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și doar pentru criticile vizând faptul că inculpatul nu ar fi încălcat legislația primară, ci pe cea secundară.

La termenul din data de 18.09.2024, au avut loc dezbaterile asupra recursului în casație declarat de inculpat, cauza rămânând în pronunțare.

Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte, după deliberare, a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei prin prisma cazurilor de recurs în casație expres și limitativ prevăzute de lege.

Așadar, se constată că, potrivit noului C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au autoritate de lucru judecat, însă, numai în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și de apel (situația de fapt rezultată din coroborarea probelor), intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi exercitată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, stabilitatea situațiilor juridice rezultate din hotărârile judecătorești definitive, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, așa cum s-a arătat anterior, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca având consecințe grave, excluzând reexaminarea faptelor și probelor, dar și încadrarea juridică dată acestora și, implicit, evaluarea legii penale mai favorabile, deoarece, în acest mod, s-ar ajunge la transformarea recursului în casație într-un al doilea apel.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs în casație invocat de inculpatul A., prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și care se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține, de exemplu, schimbarea încadrării juridice a faptei sau a calificării juridice în aplicarea legii penale mai favorabile, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală și lipsa vinovăției prevăzute de lege) și la dispozițiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situațiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Ca atare, dispozițiile ce reglementează acest caz de recurs în casație corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii.

Astfel, în speță, în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de către instanța de apel, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că inculpatul A., în calitate de șef al districtului nr. 4 UP V Padina Tătarului, din cadrul Ocolului Silvic Comana, la data de 08.12.2015, a predat operatorului economic S.C. B. S.R.L., reprezentată de inculpatul E., partida cu numărul 1345/708.218, care fusese autorizată spre exploatare prin autorizația nr. 929.223 din 01.11.2015, fără a menționa în procesul-verbal de predare-primire înregistrat sub nr. x din 11.12.2015, că pe suprafața de teren aferentă acestui parchet, în afara celor 356 de arbori a căror tăiere era autorizată, existau și un număr de alți 240 de arbori ce nu erau inventariați și nu figurau în autorizația de exploatare, situație care, în virtutea atribuțiilor de serviciu ale inculpatului, putea și trebuia a fi constatată cu ocazia verificărilor din teren efectuate la momentul predării, iar cu prilejul controlului efectuat în data de 24 decembrie 2015, împreună cu inculpatul C., asupra modului de exploatare a materialului lemnos din partida predată agentului economic S.C. B. S.R.L., deși a constatat că în afara arborilor menționați în autorizația de exploatare se tăiaseră la ras și alți arbori dintre cei care nu fuseseră inventariați și marcați, nu a semnalat aceste nereguli, a căror constatare intra, de asemenea, în atribuțiile sale de serviciu, conduită care a facilitat operatorului economic S.C. B. S.R.L. și inculpatului E. să exploateze în mod ilegal un volum de 44,356 mc de masă lemnoasă și să cauzeze părții civile Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA - Direcția Silvică Giurgiu un prejudiciu în valoare de 17.347,56 RON.

Înalta Curte reține că, cererea de recurs în casație formulată de inculpat a fost admisă în principiu exclusiv pentru cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și doar pentru criticile vizând faptul că inculpatul, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu ar fi încălcat legislația primară, ci pe cea secundară, astfel că analiza instanței de casație urmează a se face doar în limitele menționate.

Așadar, examinând recursul în casație prin prisma cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., instanța de casație constată ca fiind neîntemeiate criticile inculpatului.

Înalta Curte notează că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 246 din C. pen. (1969) și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii", statuându-se, astfel, că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară - legi și ordonanțe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislația primară ori a unor acte interne ale angajatorului se realizează doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, din actele dosarului rezultă că inculpatul A. nu a respectat următoarele prevederi legale din domeniul silviculturii, prevederi care sunt cuprinse în legislația primară:

- art. 51 alin. (1) și (3) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, potrivit căruia: (1) Proprietarii de păduri sunt obligați să asigure paza pădurii împotriva tăierilor ilegale de arbori, a furturilor, a distrugerilor, a degradărilor, a pășunatului și a altor fapte păgubitoare pentru fondul forestier, în condițiile legii. (3) În exercitarea atribuțiilor de serviciu privind paza fondului forestier, în constatarea contravențiilor și a faptelor ce constituie infracțiuni silvice, personalul silvic este asimilat personalului care îndeplinește funcții ce implică exercițiul autorității publice.";

- art. 62 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, potrivit căruia "Exploatarea masei lemnoase se face după obținerea autorizației de exploatare și predarea parchetului, cu respectarea regulilor silvice și în conformitate cu instrucțiunile privind termenele, modalitățile și perioadele de colectare, scoatere și transport ale materialului lemnos, aprobate prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură";

- art. 63 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, potrivit căruia "Arborii destinați tăierii se inventariază și, după caz, în funcție de natura tăierii, se marchează cu dispozitive speciale de marcat de către personalul silvic împuternicit, în conformitate cu normele tehnice";

- art. 105 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, potrivit căruia:

"(1) Prejudiciul adus fondului forestier național, indiferent de natura juridică a proprietății, se evaluează de către personalul silvic, în condițiile legii.";

- art. 111 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, potrivit căruia:

"Pe lângă organele de urmărire penală, sunt competente să constate faptele prevăzute la art. 106, 107-109 și 110 personalul silvic din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură și al structurilor teritoriale cu specific silvic, personalul silvic din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva și al structurilor sale teritoriale, personalul silvic din cadrul ocoalelor silvice de regim autorizate, ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române.";

- art. 112 alin. (1) și (2) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, potrivit căruia:

"(1) Personalul silvic prevăzut la art. 111 are competența să identifice și să inventarieze, în locurile unde se află, materialele lemnoase provenite din săvârșirea unor fapte ce pot fi calificate ca infracțiuni silvice.

(2) Materialele lemnoase prevăzute la alin. (1) se rețin de personalul silvic împuternicit să constate aceste fapte. ";

- art. 113 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, potrivit căruia:

"(1) În cazul constatării prejudiciilor produse prin fapte ce pot fi calificate ca infracțiuni, persoana care are calitatea să le constate depune actul de constatare la unitatea sau la instituția în care își desfășoară activitatea. (2) Conducătorul unității sau al instituției prevăzute la alin. (1) transmite actul de constatare la parchetul de pe lângă instanța competentă din punct de vedere material și teritorial.".

De asemenea, Înalta Curte reține a fi fost încălcate de către inculpat și dispozițiile art. 5 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, art. 17 alin. (1)-(3) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, art. 35 și art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2000, privind Statutul personalului silvic.

Rezultă, așadar, că, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, inculpatul a încălcat prevederile din legislația primară, anterior menționate, criticile acestuia în sens contrar fiind neîntemeiate.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul - inculpat nu a evidențiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală.

Pentru considerentele dezvoltate anterior, având în vedere că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1974/A din data de 07 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați E., C. și S.C. B. S.R.L., în cuantum de câte 720 de RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1974/A din data de 07 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați E., C. și S.C. B. S.R.L., în cuantum de câte 720 de RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 septembrie 2024.