ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 22.02.2024

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 163/2024

HOTĂRÂRE

22.02.2024

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 163/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 22 februarie 2024

Asupra contestațiilor de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 06 februarie 2024 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanța nr. 6242/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, ordonanța din 02.11.2010 și ordonanța din 31.01.2017.

În baza art. 250

din C. proc. pen. au fost menținute măsurile asigurătorii dispuse și menținute în cauză, după cum urmează:

- măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanța nr. 6242/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului A., identificate în spațiul de depozitare închiriat, în suprafață de 76 mp, situat în zona de depozitare și birouri CBD1, amplasat în parcela PSNG2/1 din incinta Zonei Libere Giurgiu, respectiv 7360 kg tutun ambalat în 32 cutii;

- măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanța din 02.11.2010, prin s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x, serie de șasiu x, proprietatea S.C. B. S.R.L., cu lăsarea acestuia în custodia inculpatul A.;

- măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanța din 31.01.2017, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, în vederea recuperării pagubei cauzate prin infracțiuni, asupra cotelor părți indivize deținute de inculpatul C., din următoarele bunuri imobile:

· Teren identificat cu ID electronic x, nr. cadastral x, nr. carte funciară x, în suprafață de 54 m2, situat în mun. Botoșani, jud. Botoșani, str. x, fără număr poștal;

· Teren identificat cu ID electronic xx, în suprafață de 1080 m

, situat în jud. Botoșani, com. Huțani;

· Teren cu ID electronic x, în suprafață de 298 m

, situat în jud. Botoșani, loc. Huțani;

· Construcție identificată cu ID electronic x în suprafață de 135 m

din jud. Botoșani, mun. Botoșani, str. x, fără nr. poștal.

· Teren identificat cu ID electronic x, în suprafață de 2000 m

, jud. Botoșani, din unitatea administrativă a loc. Mihai Eminescu;

· Teren identificat cu ID electronic x, nr. cadastral x, nr. carte funciară x, în suprafață dex m

, din jud. Botoșani;

· Construcție identificată cu ID electronic x, în suprafață de 77 m

, jud. Botoșani, mun. Botoșani, str. x, fără nr. poștal;

· Teren identificat cu ID electronic x, în suprafață de 555 m

, din jud. Botoșani, mun. Botoșani;

· Teren identificat cu ID electronic x, în suprafață de 300 m

, din jud. Botoșani, mun. Botoșani, str. x, fără număr poștal;

· Teren identificat cu ID electronic x, în suprafață de 2774 m

, din jud. Botoșani, mun. Botoșani;

· Teren identificat cu ID electronic x, nr. cadastral x, nr. de carte funciară x, în suprafață de 2819 m

, din jud. Botoșani, mun. Botoșani, str. x - Bariera Curtești;

· Teren identificat cu ID electronic x, nr. cadastral x, nr. de carte funciară x, în suprafață de 2111 m

, din mun. Iași, jud. Iași, str. x, nr. poștal 128/130;

· Unitate individuală identificată cu ID electronic x, nr. cadastral x, nr. de carte funciară x, în suprafață de 29 m

, din mun. Iași, jud. Iași, str. x, bl. A2 sc. 2 et. 7 ap. 13.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București a reținut că, prin sentința penală nr. 1483/F din data de 31.12.2021 a Tribunalului București, secția I Penală pronunțată în dosarul nr. x/2020 s-a constatat că prin încheierile din datele de 10.09.2021, respectiv 19.11.2021 pronunțate în același dosar, instanța a dispus schimbarea încadrărilor juridice și s-a pronuntat asupra alegerii legii mai favorabile pentru fiecare inculpat, în conformitate cu dispozițiile art. 5 din C. pen. și Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României.

Totodată, în ceea ce îl privește pe inculpatul A., în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (2) din C. pen. din 1968 raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1968 și art. 5 din C. pen. l-a condamnat pe acesta la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

În baza art. 65 alin. (2) din C. pen. din 1968 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. din 1968, pe o durată de 3 ani după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

În baza art. 270 alin. (2) lit. c) coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 74 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1968 și art. 5 din C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. pentru infracțiunea de complicitate la deținere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 26 din C. pen. din 1968 rap. la art. 296

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modific. și complet. ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968 (ptr. fabrica clandestină din loc. Titu - jud. Dâmbovița).

În baza art. 26 din C. pen. din 1968 rap. la art. 296

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare (Codul fiscal), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968, precum și raportat la art. 74 alin. (2) din C. pen. din 1968 și art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1968 și cu aplicarea art. 5 din C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la producere de produse accizabile ce intră sub incidența sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1968 și art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1968 au fost contopite pedepsele principale aplicate, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, anume cea de 2 ani închisoare, la care s-a aplicat un spor de 6 luni închisoare, în final acesta urmând a executa pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 din C. pen. din 1968 i s-au interzis inculpatului, ca pedepse accesorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. din 1968, pe durata executării pedepsei principale, în măsura în care aceasta va deveni executorie.

În baza art. 35 alin. (3) din C. pen. din 1968 au fost contopite pedepsele complementare aplicate și s-a interzis inculpatului, în baza art. 65 alin. (2) din C. pen. din 1968, ca pedepse complementare, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. din 1968, pe o durată de 3 ani după rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 86

din C. pen. din 1968 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condițiile art. 86

din C. pen. din 1968.

Pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuia să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea sa sau la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

I s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare sau anulare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 86

și art. 86

din C. pen. din 1968.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1968 s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

Totodată, instanța a constatat că inculpatul a fost reținut 24 ore la data de 30.10.2010.

În ceea ce îl privește pe inculpatul C., în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (2) din C. pen. din 1968 raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1968 și art. 5 din C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

În baza art. 270 alin. (1) și (2) din Legea nr. 86/2006 rep., coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 rep., cu aplicarea art. 74 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1968 și art. 5 din C. pen. a condamnat pe inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

În baza art. 65 alin. (2) din C. pen. din 1968 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. din 1968, pe o durată de 3 ani după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

În baza art. 272 din Legea nr. 86/2006 rep., coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 rep., cu aplicarea art. 74 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1968 și art. 5 din C. pen. a condamnat pe inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea la autoritatea vamală de acte care se referă la alte mărfuri sau bunuri.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din C. pen. a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul C. pentru infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 din C. pen. din 1968 rap la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968 și art. 5 din C. pen.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1968 și art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1968 au fost contopite pedepsele principale aplicate prin prezenta, urmând ca inculpatul C. să execute pedeapsa cea mai grea, anume cea de 2 ani închisoare, la care a aplicat un spor de 6 luni închisoare, în final acesta urmând a executa pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 din C. pen. din 1968 a interzis inculpatului, ca pedepse accesorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. din 1968, pe durata executării pedepsei principale, în măsura în care aceasta va deveni executorie.

În baza art. 35 alin. (3) din C. pen. din 1968 a contopit pedepsele complementare aplicate și a interzis inculpatului, în baza art. 65 alin. (2) din C. pen. din 1968, ca pedepse complementare, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. din 1968, pe o durata de 3 ani după rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 86

din C. pen. din 1968 a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condițiile art. 86

din C. pen. din 1968.

Pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuia să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea sa sau la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

A atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare sau anulare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 86

și art. 86

din C. pen. din 1968.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1968 a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. a dispus desființarea adresei nr. x din 06.10.2009, aflată la Vol. 44 DUP, filele x și a facturilor de la nr. 001 până la 006, indicate în nota de constatare efectuată de către Garda Financiară Botoșani, nr. 2944/11.11.2008, aflate la Vol. 33 DUP, filele x.

Totodată, s-a dispus menținerea măsurilor sechestrului asigurator instituite prin ordonanța nr. 6242/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, prin ordonanța din 02.11.2010 și prin ordonanța din 31.01.2017.

Curtea a reținut că, prin raportare la dispozițiile art. 249 alin. (1) și art. 250

din C. proc. pen., măsurile asiguratorii au fost instituite în vederea luării măsurii confiscării, în situația în care sunt îndeplinite condițiile legale pentru luarea acestei măsuri de siguranță și pentru a garanta plata cheltuielilor judiciare.

De asemenea, a constatat că, în cauză, subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurilor asigurătorii prin ordonanța nr. 6242/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, prin ordonanța din 02.11.2010 și prin ordonanța din 31.01.2017.

Astfel, în cauză a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în primă instanță pentru săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, Legea nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare (Codul fiscal) și Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, iar potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de lege.

Pe cale de consecință existând condamnări, chiar și nedefinitive pentru infracțiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005 a apreciat că este obligatorie luarea și menținerea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpaților, scopul principal fiind asigurarea reparării prejudiciilor produse prin săvârșirea infracțiunilor.

Curtea a mai constatat că ingerința este proporțională cu cauza care a determinat-o, de vreme ce măsura asiguratorie are caracter provizoriu, întrucât se dispune pe durata procesului penal și nu afectează dreptul de proprietate în substanța sa.

În acest sens a avut în vedere că, în prezenta cauză s-au reținut producerea unor prejudicii ridicate, respectiv în cazul inculpatului C. suma de 4.078.612 RON, din care 989.107 RON taxe vamale, 2.164.123 RON accize și 925.382 RON TVA, iar în cazul inculpatului A. suma de 2.680.861 RON, din care 47.430 RON taxe vamale, 2.102.299 RON accize și 531.133 TVA.

Față de complexitatea cauzei, prejudiciul ridicat și consecințele deosebit de grave produse de săvârșirea presupuselor infracțiuni reținute în sarcina inculpaților curtea a apreciat că, în cauză, menținerea măsurilor asigurătorii este necesară și proporțională cu atingerea adusă dreptului de proprietate.

În ceea ce privește încetarea de drept a măsurilor asigurătorii motivat de faptul că verificarea măsurilor asigurătorii a fost realizată după un termen mai mare de 1 an, curtea a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 250

din C. proc. pen., în vigoare începând cu data de 28.02.2021, "În tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse".

Totodată, a reținut că textul art. 250

din C. proc. pen. nu prevede nicio sancțiune pentru nerespectarea termenului de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, curtea apreciind că, în lipsa unei astfel de sancțiuni nu se pot aplica prin analogie sancțiunile prevăzute în cazul măsurilor preventive.

În acest sens a arătat că, măsurile asiguratorii nu sunt luate sau menținute doar pentru o anumită durată de timp, cum este cazul măsurilor preventive, astfel încât nu pot fi aplicate dispozițiile art. 268 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora "când o măsură procesuală nu poate fi luată decât pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept încetarea efectului măsurii".

În ceea ce privește argumentele legate de faptul că prin neacceptarea consecinței încetării de drept a măsurilor asigurătorii neverificate în termenul de 6 luni/1 an s-ar lipsi de efecte textul art. 250

din C. proc. pen., instanța le-a apreciat ca nefondate, instituirea termenelor de 6 luni și, respectiv, de 1 an asigurând existența unui control asupra măsurilor asigurătorii, evitarea unor situații de menținere sine die a acestora, iar neefectuarea controlului în termenul stabilit reprezintă un alt element suplimentar ce trebuie luat în considerare la analiza oportunității și proporționalității măsurii asiguratorii.

În cauza de față, verificarea măsurii sechestrului asigurator a fost realizată în apel la data de 27.01.2023, iar, la data noii verificări realizate la data de 06.02.2024, termenul de un an stipulat de art. 250

din C. proc. pen. era depășit cu doar 11 zile.

Împotriva încheierii din data de 06 februarie 2024 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală au formulat contestații inculpații C. și A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 20 februarie 2024, sub nr. x/2020/a4, fiind repartizată aleatoriu completului C10, cu termen la data de 22 februarie 2024, dată la care au avut loc dezbaterile, susținerile apărătorului contestatorilor și ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.

Verificând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, dar și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiției și a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecția proprietății, Înalta Curte apreciază contestațiile formulate ca fiind nefondate, din următoarele considerente:

Prin ordonanțele din data de 02 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu dată în dosarul nr. x/2010, ordonanța 6242/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, respectiv din data de 31 ianuarie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- DIICOT- Structura centrală, secția de Combatere a Criminalității Organizate dată în dosarul x/2011 (disjuns din dosarul x/2009) s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, asupra bunurilor imobile deținute de inculpatul C. în cote părți indivize, asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului A. și asupra autoturismului proprietatea S.C. B. S.R.L. care, pe durata indisponibilizării a fost lăsat în custodia inculaptului A., până la concurența sumei de 4.078.612 RON, reținându-se, în esență, că, din materialul probator administrat în cauză, rezultă indicii temeinice cu privire la comiterea de către aceștia a infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat- prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, contrabandă- prev. de art. 270 alin. (2) lit. c) coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, complicitate la deținere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 26 din C. pen. anterior rap la art. 296

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modific. și complet. ulterioare (Codul fiscal), complicitate la producere de produse accizabile ce intră sub incidența sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, respectiv folosirea la autoritatea vamală de acte care se referă la alte mărfuri sau bunuri, prev. de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 296

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 și complicitate de evaziune fiscală, prev. de 26 din C. pen. anterior rap la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Prin sentința penală nr. 1483/F din data de 31.12.2021 a Tribunalului București, secția I Penală s-au dispus cu privire la măsurile asiguratorii următoarele:

S-a menținut măsura sechestrului asigurator instituită prin ordonanța 6242/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului A., identificate în spațiul de depozitare închiriat, în suprafață de 76 mp, situat în zona de depozitare și birouri CBD1, amplasat în parcela PSNG2/1 din incinta Zonei Libere Giurgiu, respectiv 7360 kg tutun ambalat în 32 cutii.

S-a menținut măsura sechestrului asigurator instituită prin ordonanța din 02.11.2010, asupra autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x, serie de șasiu x, proprietatea S.C. B. S.R.L., cu lăsarea acestuia în custodia inculpatului A..

S-a menținut măsura sechestrului asigurator instituită prin ordonanța din 31.01.2017, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, în vederea recuperării pagubei cauzate prin infracțiuni, asupra cotelor părți indivize deținute de inculpatul C., din următoarele bunuri imobile:

Teren identificat cu ID electronic x, nr. cadastral x, nr. carte funciară x, în suprafață de 54 m

, situat în mun. Botoșani, jud. Botoșani, str. x, fără număr poștal;

Teren identificat cu ID electronic xx, în suprafață de 1080 m

, situat în jud. Botoșani, com. Huțani;

Teren cu ID electronic x, în suprafață de 298 m

, situat în jud. Botoșani, loc. Huțani;

Construcție identificată cu ID electronic x în suprafață de 135 m

, din jud. Botoșani, mun. Botoșani, str. x, fără nr. poștal.

Teren identificat cu ID electronic x, în suprafață de 2000 m

, jud. Botoșani, din unitatea administrativă a loc. Mihai Eminescu;

Teren identificat cu ID electronic x, nr. cadastral x, nr. carte funciară x, în suprafață dex m

, din jud. Botoșani;

Construcție identificată cu ID electronic x, în suprafață de 77 m

, jud. Botoșani, mun. Botoșani, str. x, fără nr. poștal;

Teren identificat cu ID electronic x, în suprafață de 555 m

, din jud. Botoșani, mun. Botoșani;

Teren identificat cu ID electronic x, în suprafață de 300 m

, din jud. Botoșani, mun. Botoșani, str. x, fără număr poștal;

Teren identificat cu ID electronic x, în suprafață de 2774 m

, din jud. Botoșani, mun. Botoșani;

Teren identificat cu ID electronic x, nr. cadastral x, nr. de carte funciară x, în suprafață de 2819 m

, din jud. Botoșani, mun. Botoșani, str. x - Bariera Curtești;

Teren identificat cu ID electronic x, nr. cadastral x, nr. de carte funciară x, în suprafață de 2111 m

, din mun. Iași, jud. Iași, str. x, nr. poștal 128/130;

Unitate individuală identificată cu ID electronic x, nr. cadastral x, nr. de carte funciară x, în suprafață de 29 m

, din mun. Iași, jud. Iași, str. x, bl. A2 sc. 2 et. 7 ap. 13.

Procedând prioritar, la analizarea cererilor de constatare a încetării de drept a măsurilor asiguratorii formulate de inculpații C. și A., prin apărător ales, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a dispozițiilor cuprinse în Regulamentul (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 18 februarie 2021, intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021, Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările și completările ulterioare) a fost modificată și completată, printre altele, fiind introdus în materia măsurilor asigurătorii art. 250

din C. proc. pen.

Potrivit acestui text de lege, "În tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 250

aplicându-se în mod corespunzător."

Ca atare, noile dispoziții introduse prin Legea nr. 6/2021 nu reglementează consecințele pe care le-ar antrena o conduită contrară conținutului lor, situație în care termenele de 6 luni și de 1 an instituite pentru verificarea periodică a măsurilor asigurătorii nu pot fi calificate decât ca fiind termene procedurale de recomandare, eventuala depășire a acestora nefiind de natură să atragă încetarea de drept a respectivelor măsuri, atâta timp cât, așa cum s-a arătat anterior, o asemenea sancțiune nu a fost consacrată legislativ decât în materia măsurilor preventive și nu poate fi aplicată prin analogie și în cazul măsurilor asigurătorii.

Verificând, în continuare, subzistența temeiurilor care au determinat menținerea măsurilor asigurătorii prin încheierea contestată, Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., "Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune."

Nu în ultimul rând, se reține că potrivit dispozițiilor art. 249 alin. (5) din C. proc. pen., "Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora."

În raport cu normele legale anterior menționate, se constată că acesta reglementează scopul instituirii de măsuri asigurătorii într-o anumită cauză penală, respectiv evitarea ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

De asemenea, din analiza modului de redactare al art. 249 din C. proc. pen., instanța supremă constată, ca regulă generală, că luarea măsurilor asigurătorii în cursul procesului penal este facultativă, dispunerea acestora fiind lăsată la aprecierea organului judiciar.

Prin excepție, legiuitorul a înțeles să reglementeze și situații derogatorii, în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. O situație în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie este prevăzută în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale Astfel, dispozițiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 stabilesc obligativitatea dispunerii acestei categorii de măsuri procesuale în cazul în care s-a săvârșit una dintre infracțiunile expres și limitativ prevăzute de legea specialăIndiferent, însă, de caracterul lor obligatoriu sau facultativ, legiuitorul a stabilit că măsurile asigurătorii sunt eminamente temporare, provizorii, motiv pentru care, prin noile dispoziții procesual penale, a reglementat verificarea periodică a subzistenței temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menținerea acestora, putându-se dispune, după caz, în raport, cu particularitățile fiecărei spețe, menținerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea respectivelor măsuri. În cadrul acestui examen, instanța trebuie să se raporteze, atât la prevederile legale care vizează condițiile în care poate fi dispusă măsura, cât și la jurisprudența cu caracter obligatoriu a Înaltei Curți de Casație și Justiției (Decizia nr. 19 din 16 octombrie 2017 pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 953 din 4 decembrie 2017), dar și la principiile rezultate din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecția proprietății.

Sub acest din urmă aspect, în jurisprudența europeană în materia drepturilor omului, s-a statuat că orice ingerință în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim și, nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și cele privind protecția drepturilor fundamentale ale persoanei.

Referitor la proporționalitatea dintre ingerința statului în dreptul recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și interesul urmărit prin instituirea unei măsuri asigurătorii/de confiscare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că aceasta trebuie analizată, în funcție de circumstanțele cauzei și natura ingerinței în discuție, prin raportare la mai mulți factori relevanți, precum durata măsurii și valoarea bunurilor supuse acesteia (cauza OOO Avrora Maloetazhnoe Stroitelstvo împotriva Rusiei, hotărârea din 07 aprilie 2020, paragr. 69; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 87), necesitatea menținerii măsurii, având în vedere desfășurarea procedurii penale și consecințele acesteia asupra părții interesate (cauza Lachikhina împotriva Rusiei, hotărârea din 10 octombrie 2017, paragr. 59), comportamentul reclamantului și al autorităților statului care intervin, prin raportare și la complexitatea cauzei (cauza Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 09 octombrie 2008, paragr. 75), disponibilitatea unei căi de atac efective, inclusiv accesul la instanțe, prin care un reclamant poate contesta măsura asigurătorie/confiscarea (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010, paragr. 49; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 83 și 87).

Prin urmare, unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în procedura prevăzută de art. 250

din C. proc. pen. îl reprezintă proporționalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii și restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, aspect ce trebuie analizat indiferent de modul în care legiuitorul a reglementat necesitatea dispunerii măsurii, ca decurgând din lege ori ca fiind lăsată la aprecierea organului judiciar, având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin suspectului sau, după caz, inculpatului, afectând atributul dispoziției juridice și materiale, de vreme ce proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.

În același sens sunt și considerentele Deciziei nr. 19 din 16 octombrie 2017 pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 953 din 4 decembrie 2017, potrivit cărora "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)."

Procedând, prin prisma criteriilor anterior arătate, la verificarea temeiurilor ce au determinat menținerea, prin încheierea din data de 06 februarie 2024 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală a măsurilor asiguratorii cu privire la bunurile aparținând inculpaților C. și A., Înalta Curte constată că aceste măsuri au fost dispuse în vederea garantării reparării pagubei, în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 și art. 250

din C. proc. pen. prin ordonanța nr. 6242/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, ordonanța din 02.11.2010 și ordonanța din 31.01.2017.

Pentru a menține aceste măsuri asigurătorii, până la concurența sumei stabilite cu titlu de despăgubiri, Curtea de Apel București a avut în vedere, pe de-o parte, dispoziția de condamnare a celor doi inculpați, dispusă prin sentința penală nr. 1483/F din data de 31.12.2021 a Tribunalului București, secția I Penală iar, pe de altă parte, soluția de admitere parțială a acțiunii civile promovată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu consecința obligării acestora la acoperirea prejudiciului material cauzat.

Deși de la data instituirii măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile și imobile aparținând contestatorilor inculpați C. și A. a trecut o perioadă îndelungată de timp, Înalta Curte, raportându-se și la celelalte criterii de analiză, la care s-a făcut referire, pe larg, anterior și care trebuie avute în vedere din perspectiva dispozițiilor art. 250

din C. proc. pen., constată că, și la acest moment, subzistă temeiurile care au determinat luarea și menținerea acestora, fiind, în continuare necesare pentru atingerea scopului prevăzut de art. 249 din C. proc. pen., și anume pentru a se asigura recuperarea eventualului prejudiciu.

Astfel, se are în vedere, pe de-o parte, natura acuzațiilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, ce sunt susceptibile de producerea unei pagube materiale, iar, pe de altă parte, faptul că, prin hotărârea atacată, s-a dispus condamnarea acestora și a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice-Agenția Națională de Administrare Fiscală inculpații fiind obligați la plata unei sume într-un cuantum foarte ridicat, cu titlu de despăgubiri civile (inculpatul C. în solidar cu inculpata D. la plata sumei de 220.166 RON, din care 100.647 RON impozit pe profit și 119.519 RON TVA, cu accesoriile, potrivit Codului de procedură fiscală, reprezentând daune materiale, iar inculpatul A. în solidar cu inculpatul E. la plata sumei de 100.647 RON impozit pe profit și 119.519 RON TVA, cu accesoriile, potrivit Codului de procedura fiscală, reprezentând daune materiale), până la achitarea integrală a debitului, soluție care, deși nu este definitivă, nu poate fi ignorată în analiza efectuată prin prisma dispozițiilor art. 250

din C. proc. pen., în condițiile în care a fost pronunțată în urma administrării unui probatoriu complex și a stat la baza menținerii de către prima instanță a măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale asupra bunurilor aparținând celor doi contestatori, în limitele valorice stabilite prin hotărâre.

Având în vedere aspectele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, raportat la cuantumul prejudiciului stabilit prin hotărârea apelată, la complexitatea ridicată a cauzei, ce a determinat administrarea unui amplu probatoriu în fond, dar și la stadiul procedurii judiciare în calea ordinară de atac se poate aprecia în mod întemeiat că, la momentul procesual actual, în privința măsurilor asigurătorii menținute prin sentința penală apelată se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, și interesul personal al acuzaților de a-și exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordachescu împotriva Romaniei, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).

Prin urmare, în raport cu argumentația ce precede Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 425

alin. (7) lit. b) din C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații C. și A. împotriva încheierii din data de 06 februarie 2024 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorii inculpați vor fi obligați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații C. și A. împotriva încheierii din data de 06 februarie 2024 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală.

Obligă contestatorii inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 februarie 2024.

§ Cauze similare