ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 18 septembrie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, emis la data de 19.10.2020 în dosarul nr. x/2016, a fost trimis în judecată inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie (sub forma complicității - înlesnire) la tăiere fără drept de arbori din fondul forestier, faptă prev. și ped. de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut, ca situație de fapt, că la data de 10.10.2016, inculpatul A. - în calitate de inginer silvic în cadrul Ocolului Silvic Valea Ierii S.R.L., fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu ocazia marcării arborilor din partida 1043090, constituită în fondul forestier național în UB II Călățele, ua 8A%, proprietate a numiților B. și B., nu a ținut cont de faptul că acea suprafață de teren ce figura în C.F. ca pășune împădurită, în realitate era pădure (conform definiției dată de Codul Silvic), a marcat spre tăiere un număr de 165 de arbori și în acest fel a înlesnit tăierea fără drept a unui de număr de 33 arbori din specia molid, în volum total de 70,93 mc., provocând un prejudiciu de 45.137,18 RON, care depășește de 275, 22 ori prețul unui metru cub de material lemnos pe picior.

Prin sentința penală nr. 295, pronunțată la data de 01.09.2022 de Judecătoria Huedin, în baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de participație improprie (sub forma complicității - înlesnire) la tăiere fără drept de arbori din fondul forestier, faptă prev. și ped. de art. 52 alin. (3) C. pen., raportat la art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 1357 și urm. C. civ., a fost respinsă acțiunea civilă formulată de Statul Român prin Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor - Garda Forestieră Cluj, reprezentată de inspector șef ing. C., ca neîntemeiată.

În baza art. 25 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat că persoanele vătămate B., decedat la data de 22.10.2020, nu s-au constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, sintetizând întreg materialul probator administrat în cauză, a reținut, în esență, că ceea ce rezultă cu certitudine este faptul că lucrările de inventariere și marcare a arborilor au fost efectuate de inculpatul A., pe terenul de 2,0518 ha, proprietatea fam. B., și pe o suprafață de 1,6 ha, despre care fam. B. a susținut că îi aparține în baza unei adeverințe emise de Primăria Beliș. Deși în înscrisurile prezentate de B. și B., întreaga suprafață de teren avea categoria de folosință pășune, iar aceștia nu au inclus terenul în fondul forestier întrucât nu au solicitat întocmirea amenajamentului silvic, suprafața făcea parte în realitate din fondul forestier, fiind inclusă în amenajamentul silvic întocmit în anul 2008 pentru com. Călățele. În executarea lucrărilor de exploatare a materialului lemnos, de pe suprafața de teren au fost tăiați 33 de arbori de molid, fiind marcați în total pentru exploatare 165 de arbori de molid.

Cu toate acestea, instanța de fond a arătat că, din materialul probator nu rezultă dincolo de orice dubiu rezonabil că inculpatul a avut reprezentarea faptului că arborii pe care i-a marcat fac parte din fondul forestier, respectiv că terenul prezentat de familia B. este în realitate o pădure în sensul art. 2 din Legea nr. 46/2008, inclusă în amenajamentul silvic de către Comuna Călățele.

Examinând probele administrate în cauză, prima instanță a observat că acuzația formulată împotriva inculpatului se sprijină îndeosebi pe depoziția martorului D. și pe înscrisurile puse la dispoziție de UAT Călățele și O.S. Beliș, probe pe care instanța le-a apreciat ca fiind însă insuficiente pentru a aprecia că inculpatul a avut cunoștință de situația juridică reală a terenului și cu toate acestea a urmărit, respectiv acceptat că prin fapta sa va aduce atingere fondului forestier.

Din contră, ansamblul probator administrat în cauză susține ipoteza prezentată de inculpat potrivit căreia la momentul efectuării lucrărilor de inventariere și de marcare a arborilor, acesta a avut reprezentarea faptului că terenul reprezintă o pășune împădurită, care aparține familiei B. și nu este inclusă în fondul forestier, astfel că este în drept să procedeze la efectuarea lucrărilor de marcare conform art. 15 lit. b) din Normele tehnice silvice specifice vegetației forestiere din afara fondului forestier național.

Coroborând probele administrate în cauză, dar făcând referire și la principiul in dubio pro reo, instanța de fond a constatat că în cauză nu sunt probe complete, sigure și decisive, în măsură să dovedească că inculpatul a acționat cu vinovăția cerută de lege, respectiv cu intenție directă sau indirectă la infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, iar față de situația de fapt reținută mai sus, instanța a considerat că inculpatul A. a acționat în condițiile unei erori de fapt vincibile cu privire la tipicitatea faptei prevăzută de art. 30 alin. (1) C. pen. - invocată ca temei al achitării de inculpat, acesta neavând în concret reprezentarea că a procedat la marcarea unor arbori din fondul forestier.

Împotriva sentinței penale nr. 295/01.09.2022 a Judecătoriei Huedin, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin.

Prin decizia penală nr. 1934/A din 28.12.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin împotriva sentinței penale nr. 295/01.09.2022 a Judecătoriei Huedin, pe care a desființat-o în întregime și, pronunțând o nouă hotărâre:

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori în forma participației improprii (complicitate-înlesnire), prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 în vigoare la data de 10.10.2016, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, iar în temeiul art. 92 din C. pen. a stabilit durata de 3 ani a termenului de supraveghere.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune Cluj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei comunei Gilău sau al unui locaș de cult/organizație de binefacere din aceeași localitate.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 96 alin. (1) și (4) din C. pen., a pus în vedere inculpatului care sunt consecințele nerespectării măsurilor și a obligațiilor prevăzute la art. 93 alin. (1), (2) și 3 din C. pen. și/sau a săvârșirii de noi infracțiuni, respectiv revocarea suspendării sub supraveghere și executarea pedepsei închisorii.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., a constatat că prejudiciul calculat în prezenta cauză este în cuantum de 45.137,18 RON, din care a scăzut valoarea materialului lemnos indisponibilizat, la plata căruia l-a obligat pe inculpatul A. conform dispozițiilor art. 8 alin. (4) din O.U.G. nr. 85/2006.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență, contrar aprecierii instanței de fond în ceea ce privește existența unei erori de fapt invincibile, că inculpatul avea toate motivele pentru a considera că informațiile prezentate de B. și B. sau o parte din acestea pot fi eronate și că se impune efectuarea unor verificări suplimentare. De altfel, s-a precizat că, chiar în sentința apelată s-a subliniat importanța punerii la dispoziția inginerului silvic a înscrisurilor cu privire la suprafața de teren și la calitatea de proprietar a persoanei solicitante, fiind necesară studierea lor atentă, iar în cazul identificării vreunei neconcordanțe impunându-se efectuarea de verificări suplimentare.

Drept urmare, curtea de apel a arătat că inculpatul A. nu își poate invoca propria culpă cu privire la faptul că nu a manifestat scrupulozitate în verificarea scriptelor care au stat la baza contractului de prestație silvică și a documentației silvice, că nu a identificat problemele privind suprafața de teren și categoria de folosință, că nu a apreciat în mod corespunzător categoria de folosință a terenului prezentat de familia B., nici măcar la momentul deplasării la fața locului.

Având în vedere elementele de fapt precizate și analizate în considerentele deciziei atacate, instanța de control judiciar a apreciat că inculpatul A. a cunoscut problemele/neconcordanțele cu privire la suprafața de teren și la categoria lui de folosință la data de 10.10.2016, când a marcat spre tăiere un număr de 165 de arbori și a înlesnit, astfel, tăierea fără drept a unui număr de 33 de arbori din specia molid, în volum de 70,93 mc, provocând un prejudiciu de 45.137,18 RON, care depășește de 275,22 ori prețul unui metru cub de material lemnos pe picior. Drept urmare, cunoscând dispozițiile legale privind încadrarea în categoria de folosință a terenului, precum și cele privind tipul de lucrări permise pe suprafețele de teren de natura celei pe care a efectuat actele de punere în valoare, cu intenție a acționat contrar atribuțiilor prevăzute în fișa postului, prevăzând și acceptând producerea rezultatului, nefiind în prezența vreunei erori (vincibile sau invincibile, de fapt sau de drept, cu privire la tipicitate sau la antijuridicitate).

Împotriva hotărârii instanței de apel a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A. la data de 05.02.2024, prin apărător ales, avocat E..

Prin cererea de recurs în casație formulată, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., inculpatul a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulate, iar în temeiul art. 441 din C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate.

Pe fondul recursului în casație, invocând cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate și, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a solicitat achitarea sa, întrucât fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, a arătat că, prin Rechizitoriul din data de 19.10.2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la tăiere fără drept de arbori din fondul forestier, reținându-se, în esență, că, în calitate de inginer silvic în cadrul Ocolului Silvic Valea Ierii, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a marcat spre tăiere un număr de 165 de arbori din fondului forestier național, acțiune prin care a înlesnit tăierea fără drept a 33 de arbori din specia molid.

Această conduită a avut la bază situația juridică incertă a terenului în discuție: pe de-o parte, acesta a fost dobândit prin uzucapiune de către proprietarii B. și B., în baza sentinței civile nr. 544/2009 a Judecătoriei Huedin. De la intabularea terenului în urma sentinței și până în prezent terenul figurează în cartea funciară (C.F. nr. 50770 și C.F. nr. x) ca pășune împădurită.

Pe de altă parte, o suprafață mai mare de teren, din care făcea parte și parcela în discuție, fusese retrocedată în favoarea comunei Călățele sub formă de izlaz comunal în anul 2002. Pentru porțiunea împădurită din respectivul teren a fost întocmit amenajament silvic (făcând parte din amenajamentul valabil în perioada 2008-2017), fiind astfel inclus în fondul forestier național.

În raport cu această stare de fapt, Judecătoria Huedin, prin sentința nr. 295/2022, a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., apreciind că este incidență eroarea de fapt asupra tipicității, cu consecința reținerii formei de vinovăție a culpei.

Soluția nu a fost menținută în apel, Curtea de Apel Cluj admițând apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin.

Deși soluția primei instanțe s-a întemeiat pe incidența erorii, motivul achitării fiind cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., pentru motivele pe care le va arăta infra și antamate deja, a apreciat că în cauză sunt incidente, cu prioritate, dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Astfel cum a arătat și mai sus, situația juridică a terenului este una cât se poate de incertă. Din punctul său de vedere, nici la acest moment nu se poate spune cu certitudine cui aparține terenul în discuție, aspect ce capătă deosebită relevanță în planul tipicității obiective.

A susținut că soluția de condamnare pornește de la teza conform căreia terenul de pe care urma să se exploateze masă lemnoasă era pădure, conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 46/2008, și nu fâneață sau pășune împădurită. La momentul la care inculpatul s-a deplasat în teren pentru a inventaria arborii, ar fi constatat prin propriile simțuri neconcordanta dintre mențiunile scriptice din Cartea Funciară și situația din teren. Mai exact, acesta a observat că suprafața de teren acoperită cu arbori este mai mare de 0,25 ha, înălțimea arborilor era mai mare de 5 m, iar consistența arboretului era mai mare de 0,4, elemente de natură să îl determine pe inculpat să solicite informații suplimentare.

Totodată, noțiunile de pădure și teren inclus în fondul forestier național nu sunt sinonime, pentru includerea unui teren în fondul forestier național fiind necesar, pe lângă îndeplinirea condițiilor faptice pentru a fi considerat pădure, și ca proprietarul să opteze pentru întocmirea unui amenajament silvic, cu alte cuvinte să fie de acord cu introducerea terenului în fondul forestier.

Conform art. 2 din Legea nr. 46/2008, pădurile sunt acele terenuri cu o suprafață de cel puțin 0,25 ha, acoperite cu arbori; arborii trebuie să atingă o înălțime minimă de 5 m la maturitate în condiții normale de vegetație, fiind incluse în această categorie inclusiv terenurile acoperite cu pășuni împădurite cu consistența mai mare sau egală cu 0,4, calculată numai pentru suprafața ocupată efectiv de vegetația forestieră.

Totodată, simpla apartenența la noțiunea de pădure nu echivalează cu includerea terenului în fondul forestier național, în acest sens fiind necesară parcurgerea unei alte etape: întocmirea unui amenajament silvic.

Faptul că includerea în fondul forestier național se face doar în baza amenajamentului silvic rezultă din prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 46/2008, potrivit cărora Pădurile, astfel cum sunt definite de prezentul cod, care, anterior intrării în vigoare a acestuia, au făcut parte din categoria vegetație forestieră de pe terenuri din afara fondului forestier național devin fond forestier național și se integrează în unități de producție si/sau de protecție existente ori se constituie în unități de producție și/sau de protecție noi, dacă sunt îndeplinite condițiile impuse de normele tehnice pentru amenajarea pădurilor și dobândesc destinație forestieră prin includerea în amenajamentul silvic.

Mai mult, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 46/2008, în cazul vegetației forestiere de pe terenuri din afara fondului forestier, așa cum este definită în prezentul cod, și a oricăror altor terenuri, proprietarul poate opta pentru includerea lor în fondul forestier național, situație în care se întocmește amenajament silvic sau se includ într-un amenajament silvic existent.

Că așa stau lucrurile reiese și din răspunsul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. R6971/17.03.2022, unde, la pct. 1, se concluzionează că doar proprietarul/proprietarii putea/puteau opta pentru includerea în fond forestier a suprafeței de teren cu categoria de folosință pășune.

Pentru a concluziona până la acest punct, inculpatul a arătat că simplul fapt că a observat că terenul în litigiu îndeplinea de facto condițiile pentru a constitui pădure nu era de natură să îi ridice dubii cu privire la realitatea mențiunilor din cartea funciară, câtă vreme un asemenea teren putea fi sau nu inclus în fondul forestier în funcție de opțiunea proprietarului pentru întocmirea unui amenajament silvic.

Or, după cum reiese atât din depoziția inculpatului, cât și a persoanei vătămate, cel dintâi s-a asigurat ca familia B. deține documente de proprietate și că terenul având în acte categoria de folosință pășune nu face parte din fondul forestier, întrebându-i pe proprietari dacă au solicitat întocmirea unui amenajament silvic și dacă au încheiate contracte cu alte ocoale, răspunsul acestora fiind unul negativ.

Faptul că familia B. nu a solicitat niciodată includerea terenului în fondul forestier rezultă și din răspunsurile Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 9080/2022 și nr. R6971/17.03.2022, conform cărora în evidențele Ministerului nu au fost identificate solicitări din partea proprietarilor B. si B. pentru întocmirea unui amenajament silvic, precum și că în același evidențe nu s-a identificat vreun amenajament silvic întocmit pentru suprafețele deținute de cei doi.

În acest context, este cât se poate de fundamentată concluzia instanței de fond conform căreia câtă vreme membrii familiei B. au prezentat documente (inclusiv extrase CF) care atestau că dețin dreptul de proprietate și de posesie asupra terenului și au declarat pe proprie răspundere că nu au optat pentru includerea terenului în fondul forestier, inculpatul nu avea motive concrete pentru a considera că informațiile prezentate sunt eronate si că se impune efectuarea unor verificări suplimentare.

A arătat că întregul proces penal a pornit de la împrejurarea că terenul în cauză se afla, simultan, în două categorii juridice incompatibile: pe de o parte, fusese uzucapat de familia B., pe de altă parte fusese retrocedat comunei Călățele. Totodată, familia B. nu a dorit și nu a întocmit niciodată amenajament silvic aferent acelui teren, în timp ce, în paralel, comuna Călățele a făcut demersurile întocmirii unui amenajament silvic vizând terenul în cauză, situația fiind una ciudată și de nepermis. A arătat că este de nepermis și condamnarea unei persoane care și-a dedicat întreaga viață carierei sale pentru o situație ce nu îi poate fi imputată, iar ca urmare a faptului că unei comune îi este retrocedat un teren ce ajunge sa fie uzucapat în paralel de alți subiecți de drept, inculpatul a ajuns să sufere o condamnare cu toate consecințele pe care aceasta le atrage (afectarea prestigiului profesional câștigat în zeci de ani, pierderea drepturilor vizând pensia etc.)

A susținut că nici măcar proprietarii (familia B.) nu știau despre situația juridică a terenului, despre retrocedarea lui comunei Călățele sau întocmirea unui amenajament, cu atât mai puțin un terț, inculpatul. Acesta și-a întemeiat demersul pe înscrisurile puse la dispoziție de către proprietari, precum și pe declarația pe proprie răspundere a solicitantului conform căreia terenul respectiv nu era inclus în niciun amenajament.

A arătat că principiile dreptului penal modern obligă ca într-o astfel de situație în care judecătorul este pus în fața a două realități diferite, să o aleagă pe cea mai favorabilă persoanei acuzate. Or, realitatea ce trebuie să primeze într-un proces-penal este realitatea ce i-a fost prezentată inculpatului de către persoana vătămată: terenul fusese uzucapat de acesta, inculpatului i-au fost furnizate documente doveditoare ale dreptului de proprietate, iar pentru acel teren proprietarul nu a solicitat și nici întocmit un amenajament silvic.

Pornind de la dispozițiile art. 433 C. proc. pen., care relevă faptul că scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, a solicitat instanței să aprecieze asupra carențelor de tipicitate a conduitei concrete reținute în sarcina sa, având în vedere că scopul acestei căi de atac este acela de a înlătura un element de nelegalitate din cuprinsul deciziei recurate, unica manieră de remediere a acesteia fiind admiterea argumentației prezentate în motivarea cererii de recurs în casație.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și părților, intimata persoană vătămată Garda Forestieră Cluj depunând la dosar concluzii scrise prin care a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a cererii de recurs în casație.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 08.03.2024. Prin rezoluția judecătorului de filtru s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la termenul din data de 17.04.2024.

La data de 15.04.2024, a fost depus la dosar raportul întocmit de magistratul asistent, acesta apreciind că sunt îndeplinite, formal, condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., astfel că, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. este, din perspectiva dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen., admisibilă în principiu.

Prin încheierea din 17 aprilie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1934/A din data de 28 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori în dosarul nr. x/2020.

A fost trimisă cauza în vederea judecării recursului în casație, Completului nr. 1.

A fost fixat termen de judecată, în ședință publică, la data de 29 mai 2024, cu citarea părților și încunoștințarea apărătorului ales.

A fost respină cererea de suspendare a executării deciziei penale atacate.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut, în esență, că motivele invocate de inculpatul A., referitor la neîntrunirea elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, pot fi circumscrise, din punct de vedere strict formal, cazului reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., urmând ca toate verificările realizate în calea extraordinară de atac să se raporteze exclusiv la situația factuală stabilită definitiv de instanța de apel, așa cum s-a arătat anterior.

Cu privire la cererea formulată de recurentul inculpat, de suspendare a executării hotărârii atacate, Înalta Curte a constatat că este nefondată o astfel de cerere, întrucât suspendarea executării hotărârii atacate poate fi dispusă de către instanță, însă numai pentru motive apte să justifice, în mod concret, față de circumstanțele reale ale cauzei și față de motivele de recurs în casație invocate, o astfel de soluție. Însă, s-a constatat că recurentul inculpat nu a indicat niciun motiv pentru care s-ar impune o astfel de soluție până la examinarea cererii de recurs în casație pe fond și nici instanța nu a identificat vreun astfel de motiv.

La data de 18 septembrie 2025, cauza a rămas în pronunțare.

Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei prin prisma cazurilor de recurs în casație expres și limitativ prevăzute de lege.

Așadar, se constată că, potrivit noului C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au autoritate de lucru judecat, însă, numai în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și de apel (situația de fapt rezultată din coroborarea probelor), intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi exercitată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, stabilitatea situațiilor juridice rezultate din hotărârile judecătorești definitive, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, așa cum s-a arătat anterior, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca având consecințe grave, excluzând reexaminarea faptelor și probelor, dar și încadrarea juridică dată acestora și, implicit, evaluarea legii penale mai favorabile, deoarece, în acest mod, s-ar ajunge la transformarea recursului în casație într-un al doilea apel.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs în casație invocat de inculpatul A., prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și care se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține, de exemplu, schimbarea încadrării juridice a faptei sau a calificării juridice în aplicarea legii penale mai favorabile, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală și lipsa vinovăției prevăzute de lege) și la dispozițiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situațiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Ca atare, dispozițiile ce reglementează acest caz de recurs în casație corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii.

Examinând motivele de recurs în casație invocate de recurentul inculpat, Înalta Curte reține că acesta a invocat, în esență, că ar fi existat o eroare de fapt generată de necunoașterea existenței unei stări de care depinde caracterul penal al faptei, respectiv nu a avut cunoștință de faptul că arborii marcați fac parte dintr-un teren inclus în fondul forestier național.

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoștea existența unei stări, situații ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.

Se reține că eroarea este una dintre cauzele de neimputabilitate prevăzute de articolul mai sus menționat în C. pen., Partea Generală, Titlul II, Capitolul III, dispozițiile art. 23 alin. (1) din acest cod prevăzând că, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă a fost comisă în condițiile vreuneia dintre cauzele de neimputabilitate.

Deopotrivă, Înalta Curte reține că o cauză de neimputabilitate reprezintă unul dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) C. proc. pen., care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale, textul de lege prevăzând că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă:(…)d)există o cauză justificativă sau de neimputabilitate.

Or, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, dispozițiile ce reglementează cazul de recurs în casație prevăzut de 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția.

Se reține că prin prisma acestui caz de recurs în casație nu se poate analiza incidența unei cauze de neimputabilitate, respectiv a erorii în speța de față, având ca finalitate pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât o astfel de analiză ar presupune reaprecierea probatoriului administrat și a existenței vinovăției inculpatului, ceea ce nu se poate realiza în calea de atac extraordinară a recursului în casație.

În ceea ce privește susținerile apărătorului ales al recurentului inculpat, care a arătat cu ocazia dezbaterilor că ar trebui să se analizeze dacă terenul a fost inițial introdus în fondul forestier național, Înalta Curte reține că aceasta este o chestiune de fapt, care a căpătat autoritate de lucru judecat, instanța de apel stabilind în mod definitiv că pădurea făcea parte din fondul forestier național, astfel că ea nu mai poate fi pusă în discuție.

Pentru considerentele dezvoltate anterior, având în vedere că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1934/A din data de 28 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de minori, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1934/A din data de 28 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de minori, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 septembrie 2024.