ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 177 din 13 octombrie 2022 pronunțată de Judecătoria Oravița, în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008, a fost condamnat inculpatul A. , la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de un an închisoare, sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., s-a impus condamnatului să execute obligația de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței. În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Oravița, județul Caraș-Severin, sau în cadrul Primăriei Ciuchici, județul Caraș-Severin pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Oravița a reținut că prin încheierea din camera de consiliu nr. 309 din 08.12.2021, definitivă la 07.01.2021, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La termenul din 08.04.2021, inculpatul a precizat că nu solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, nerecunoscând fapta, sens în care instanța a procedat la ascultarea acestuia.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești (respectiv procesul-verbal de constatare a infracțiunii; notă de constatare Garda Forestieră nr. x/21.11.2017, actul de control nr. x/21.11.2017; contractul de prestări servicii nr. x/10.07.2017; delegația de marcare nr. X din 03.07.2017; actul de punere în valoare cu nr. x/09.08.2017; procesul-verbal de predare-primire nr. x/16.08.2017; adresă Ocolul Silvic Oravița, nr. x din 01.02.2019; declarația inculpatului A.; cazierul inculpatului; declarația martorului B.; declarația martorului C.), prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit înscrisurilor ce au fost puse la dispoziție prin adresa din 01.02.2019 a Ocolului Silvic Oravița, respectiv contractul de prestări servicii înregistrat la Ocolul Silvic Oravița cu nr. x din 10.07.2017, între părțile contractante Direcția Silvică Caraș-Severin reprezentată prin Ocolul Silvic Oravița și proprietarul A., prin care Direcția Silvică Caraș-Severin s-a obligat să presteze servicii silvice pentru suprafața de 0,86 ha situată în locul denumit "D.", proprietar A., delegația de marcare cu nr. x/03.07.2017, seria x, prin care numitul E., în calitate de șef de district, a fost delegat să folosească în perioada 03.07.2017-10.07.2017 dispozitivul circular de marcat cu amprenta circular x pentru punerea în valoare în afara fondului forestier, pentru aplicarea mărcii folosindu-se vopsea de culoare verde, actul de punere în valoare cu nr. x din data de 09.08.2017 pentru partida cu nr. x, prin care Ocolul Silvic Oravița a pus în valoare un număr de 24 arbori cu un volum total de 12 mc, procesul-verbal de predare-primire a parchetului A., a partidei cu nr. x încheiată la data de 09.08.2017 și înregistrat la Ocolul Silvic Oravița cu nr. x/16.08.2017, în urma studierii notei de constatare încheiată și înregistrată cu nr. x/21.11.2017 de către Garda Forestieră Județeană Caraș-Severin, potrivit căreia, pe suprafața de teren numită "D." situată în U.P. Lișava, între parcelele 85 A,B și 86 A,B, teren deținut de inculpatul A. conform actului de proprietate C.F, număr cadastral x Oravița, număr top x în suprafață de 8632 mp, delegații Ocolului Silvic Oravița au pus în valoare un volum de 12 mc de material lemnos, conform actului de punere în valoare nr. x, nr. SUMAL x, conform delegației de marcare nr. x/033.07.2017, partida a fost autorizată spre exploatare la data de 09.08.2017, cu nr. SUMAL x cu termene de recoltare și colectare de la data de 09.08.2017 până la data de 30.09.2017.

Conform declarației martorului B. din 05.02.2019, acesta, în calitate de pădurar în cadrul Ocolului Silvic Oravița, avea cunoștință de faptul că A. a avut autorizată spre exploatare o partidă din proprietatea lui personală care se află pe raza satului Brădișoru de Jos. Din momentul în care a terminat perioada de exploatare, respectiv 30.09.2017, numitul A. a început să taie material lemnos peste limita care i-a fost marcată de către reprezentanții Ocolului Silvic Oravița. La controlul efectuat în data de 13.11.2017, acesta a participat în calitate de reprezentant al Ocolului Silvic Oravița (pădurar) și chiar avea cunoștințe anterioare despre faptul că numitul A. a tăiat ilegal arbori nemarcați, motiv pentru care au rezultat cele 51 de cioate nemarcate și tăiate ilegal. Acesta a mai declarat că A. a secționat materialul lemnos care i-a fost marcat de către Ocolul Silvic Oravița, dar l-a transportat fără să solicite avize de însoțire. Mai mult de atât, după ce a terminat de tăiat materialul lemnos marcat, a continuat să taie în mod ilegal arbori pe care i-a transportat tot fără aviz. Martorul B. a mai relatat că, în momentul controlului efectuat în data de 13.11.2017, atunci când A. era întrebat despre cioatele nemarcate de la fața locului, acesta spunea că îi aparțin și că le-a tăiat personal. Și cu ocazia ascultării în instanță, martorul a precizat că își menține declarațiile sus amintite, date în faza de urmărire penală, precizând că nu l-a văzut personal pe inculpat când a tăiat materialul lemnos.

Potrivit declarației martorului C., din 13.02.2019, acesta, în calitate de reprezentant al Gărzii Forestiere, în data de 13.11.2017, a desfășurat un control pe raza satului Brădișoru de Jos, în proprietatea lui A., persoană care a avut pusă la dispoziție spre exploatare de către Ocolul Silvic Oravița cantitatea de 12 metri cubi de material lemnos, dar în urma controlului au mai rezultat un număr 51 cioate provenite de la arbori nemarcați și tăiați ilegal, din care a rezultat un volum de 22 metri cubi și un prejudiciu de aproximativ 3030 RON (suma exactă descrisă în nota de constatare întocmită de acesta). Acesta a mai relatat în faza de urmărire penală că, în momentul controlului din data de 13.11.2017, A. a recunoscut că el a tăiat și transportat materialul lemnos. Cu ocazia ascultării martorului în ședință publică, acesta a declarat că își menține declarațiile sus amintite date în faza de urmărire penală, însă doar crede că inculpatul a afirmat că ar fi tăiat el arborii, însă nu știe dacă inculpatul s-a referit la arbori marcați ori nemarcați. De asemenea, martorul a declarat că a auzit cum inculpatul și pădurarul B. se certau.

Ambii martori, atât B., cât și C. au declarat că, la finalul controlului, când au fost întocmite documentele, A. a susținut că nu a tăiat el materialul lemnos.

Fiind audiat, în ședință publică, inculpatul a declarat că nu el a tăiat materialul lemnos, întrucât, deși avea marcați spre tăiere arbori, nu a reușit să îi taie, deoarece utilajele erau defecte.

În același sens sunt și declarațiile martorului F., care a relatat că l-a ajutat pe inculpat să taie material lemnos marcat, însă nu au fost tăiați toți arborii, întrucât tractorul inculpatului se defectase. De asemenea, martorul a susținut ca are un conflict cu pădurarul B..

Față de probele administrate, prima instanță a apreciat că prezumția de nevinovăție ce operează în favoarea inculpatului este răsturnată, probatoriul ducând la concluzia că inculpatul A. a tăiat ilegal un număr de 51 arbori de diferite esențe, de pe ternul proprietatea sa, teren intabulat în C.F. x Oravița, număr cadastral x, număr top x în suprafață de 8632 mp, aspect constatat urmare a controlului efectuat în data de 13.11.2017 de către lucrătorii Poliției Oraș Oravița în cooperare cu reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara și ai Ocolului Silvic Oravița pe raza satului Brădișorul de Jos, în locul numit "D." situat în U.P. Lișava între parcelele 85 A,B și 86 A, B.

În urma calculului efectuat de către reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara prin actul de control nr. 1898/21.11.2017 și nota de constatare nr. x/21.11.2017 pentru cele 51 de cioate identificate la fața locului, a rezultat un volum de 22,052 mc în valoare de 3030,365 (fără TVA) provenite din tăieri ilegale de arbori, valoarea pagubei depășind de 26,4 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, valoarea acestuia fiind de 115 RON/mc (la data respectivă), conform Legii nr. 4/2015 și Legii nr. 46/2008 - Codul Silvic.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului inculpatul A. de a tăia un număr de 51 de arbori nemarcați, cu volumul total de 22.052 mc și o valoare de 3030,365 RON (fără TVA) - valoarea pagubei depășind de 26,4 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, care, la momentul respectiv era de 115 RON/mc, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tăiere fără drept de arbori prevăzută de art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 (Codul silvic).

Analizând latura obiectivă a infracțiunii de tăiere fără drept de arbori, prevăzută de art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 (Codul Silvic), prima instanță a reținut că elementul material constă în acțiunea mai sus descrisă a inculpatului de a tăia material lemnos nemarcat în condițiile de cantitate și preț pe picior mai sus amintite. Acțiunea inculpatului, care realizează elementul material al infracțiunii de tăiere fără drept de arbori, prevăzută de art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 (Codul Silvic), are ca urmare imediată atingerea adusă relațiilor sociale create în jurul necesității protejării pădurilor, valoare socială ocrotită penalmente, prin instituirea unui regim stric, silvic în care se poate proceda la tăierea de către proprietar a pădurii deținute. Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă în cauză din aceea că faptele inculpatului, astfel cum au fost reținute, au avut ca urmare nerespectarea regimului silvic de exploatare a arborilor, astfel cum este instituit prin dispozițiile Codului Silvic, indicate anterior.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.

La individualizarea pedepsei stabilită în sarcina inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială. În concret, s-a reținut că inculpatul nu recunoaște faptele reținute în sarcina sa și nu are antecedente penale.

Fată de cele ce preced, s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 1 an închisoare și, în baza art. 91 C. pen., față de pedeapsa aplicată, de împrejurarea că acesta nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 C. pen. sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, neavând antecedente penale, și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de posibilitățile sale de îndreptare, prima instanță a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, motiv pentru care a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de un an închisoare și a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

Împotriva sentinței penale nr. 177 din data de 13 octombrie 2022, pronunțată de Judecătoria Oravița în dosarul nr. x/2020, a declarat apel inculpatul A., solicitând, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., desființarea sentinței primei instanțe și, în rejudecare, să se dispună achitarea sa, având în vedere incidența dispozițiilor art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.. (fapta nu este prevăzută de legea penală), iar, în subsidiar, a prevederilor art. 16 lit. c) C. proc. pen.. (nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea).

În situația în care nu se va dispune achitarea, inculpatul a solicitat să se dispună încetarea procesului penal, având în vedere incidența prevederilor art. 16 lit. f) C. proc. pen.. (a intervenit prescripția răspunderii penale pentru faptele descrise în actul de acuzare ca fiind săvârșite anterior datei de 13.11.2017).

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.. (fapta nu este prevăzută de legea penală), inculpatul a învederat că Legea nr. 197/07.09.2020 (pct. 34), a modificat art. 107 din Legea nr. 46/2008, nemaicuprinzând incriminarea tăierii arborilor din afara fondului forestier, iar așa cum rezultă din materialul probator existent la dosarul cauzei, el este proprietar al terenului cu vegetație forestieră din afara fondului forestier, astfel că faptele descrise în actul de acuzare nu sunt incriminate de legea penală, soluția corectă fiind aceea de achitare. De altfel, chiar în cuprinsul actului de constatare din 21.11.2017 se specifică că arborii tăiați sunt din afara fondului forestier.

În continuare, inculpatul a arătat că solicită pronunțarea unei soluții de achitare întrucât nu există probe din care să rezulte săvârșirea vreunei infracțiuni, iar la o simplă lecturare a sentinței atacate se poate observa că doar se descriu acuzațiile ce i se aduc, fără să existe nici o probă care să le susțină.

Analizând apelul declarat de inculpatul A. prin prisma motivelor invocate, instanța de apel a reținut următoarele:

Inculpatul A. fost cercetat, trimis în judecată și condamnat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere fără drept de arbori, prevăzută de art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008, reținându-se în sarcina acestuia faptul că a tăiat un număr de 51 de arbori nemarcați, cu volumul total de 22.052 mc și o valoare de 3030,365 RON (fără TVA) - valoarea pagubei depășind de 26,4 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, care, la momentul respectiv era de 115 RON/mc.

În fapt, s-a reținut că, în 13.11.2017, lucrătorii Poliției Orașului Oravița în cooperare cu reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara și ai Ocolului Silvic Oravița s-au deplasat pe raza satului Brădișorul de Jos, în locul numit "D." situat în U.P. Lișava între parcelele 85 A, B și 86 A, B pentru a efectua un control pe linie silvică în terenul deținut de inculpatul A. conform actului de proprietate C.F. număr cadastral x Oravița, număr top x în suprafață de 8632 mp, ocazie cu care au identificat un număr de 51 cioate de diferite esențe provenite de la arbori nemarcați și tăiați ilegal de către proprietarul A. din satul Brădișorul de Jos, nr. 107, județul Caraș-Severin.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosar a rezultat că pe suprafața de teren numită "D." situată în U.P. Lișava, între parcelele 85 A, B și 86 A, B, teren deținut de inculpatul A. conform actului de proprietate C.F, număr cadastral x Oravița, număr top x în suprafață de 8632 mp, delegații Ocolului Silvic Oravița au pus în valoare un volum de 12 mc de material lemnos, conform actului de punere în valoare nr. x, nr. SUMAL x, conform delegației de marcare nr. x/033.07.2017. Partida a fost autorizată spre exploatare la data de 09.08.2017, cu nr. SUMAL x cu termene de recoltare și colectare de la data de 09.08.2017 până la data de 30.09.2017.

În fapt, inculpatul A. a avut pus la dispoziție de către reprezentanții Ocolului Silvic Oravița prin actul de punere în valoare nr. x spre exploatare și colectare un număr de 24 arbori marcați cu un volum de 12 mc, iar în momentul controlului efectuat s-au mai identificat un număr de 51 cioate nemarcate cu un volum total de 22.052 mc.

În baza informațiilor deținute și cu ocazia controlului efectuat în teren în data de 13.11.2017 pe terenul deținut de către inculpatul A. s-au identificat un număr de 51 cioate nemarcate, provenite din tăieri ilegale de arbori, marcate ulterior cu dispozitiv triunghiular cu amprenta AP. 09-01 și descrise prin procesul-verbal de constatare a infracțiunii întocmit în data de 13.11.2017.

În urma calculului efectuat de către reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara prin actul de control nr. 1898/21.11.2017 și nota de constatare nr. x/21.11.2017 pentru cele 51 de cioate identificate la fața locului, a rezultat un volum de 22,052 mc în valoare de 3030,365 (fără TVA) provenite din tăieri ilegale de arbori, valoarea pagubei depășind de 26,4 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, valoarea acestuia fiind de 115 RON/mc (la data respectivă), conform Legii nr. 4/2015 și Legii nr. 46/2008 (Codul Silvic).

Totodată, Ocolul Silvic Oravița, prin adresa nr. x/01.02.2019, a adus la cunoștință faptul că din evidențe, din actul de punere în valoare a partidei cu nr. x nu s-au emis avize de transport de material lemnos.

În urma analizării întregului material probator administrat, Curtea de Apel Timișoara a constatat că inculpatul A. deține terenul cunoscut sub numele D. situat în U.P. Lișava, între parcelele 85 A, B și 86 A, B, conform actului de proprietate CF număr cadastral x Oravița, număr top x în suprafață de 8632 mp, pe care delegații Ocolului Silvic Oravița au pus în valoare un volum de 12 mc de material lemnos, conform actului de punere în valoare nr. x, nr. SUMAL x, conform delegației de marcare nr. x/033.07.2017. Partida a fost autorizată spre exploatare la data de 09.08.2017, cu nr. SUMAL x cu termene de recoltare și colectare de la data de 09.08.2017 până la data de 30.09.2017.

Urmare a controlului efectuat în teren, în data de 13.11.2017, de reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara pe terenul deținut de inculpatul A., s-a identificat un număr de 51 cioate nemarcate, provenite din tăieri ilegale de arbori, marcate ulterior cu dispozitiv triunghiular cu amprenta AP. 09-01 și descrise prin procesul-verbal de constatare a infracțiunii întocmit în data de 13.11.2017.

În urma calculului efectuat de către reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara prin actul de control nr. 1898/21.11.2017 și nota de constatare nr. x/21.11.2017 pentru cele 51 de cioate identificate la fața locului, a rezultat un volum de 22,052 mc în valoare de 3030,365 (fără TVA) provenite din tăieri ilegale de arbori, valoarea pagubei depășind de 26,4 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, valoarea acestuia fiind de 115 RON/mc (la data respectivă), conform Legii nr. 4/2015 și Legii nr. 46/2008 (Codul Silvic).

Curtea de Apel Timișoara a constatat că susținerile inculpatului A., în sensul că nu el a tăiat materialul lemnos, deși avea marcați spre tăiere arbori, întrucât utilajele erau defecte, nu se coroborează cu nicio altă probă din dosarul cauzei, fiind contrazisă de declarațiile martorilor B. și C., care au relatat că în momentul controlului din data de 13.11.2017, A. a recunoscut că el a tăiat și transportat materialul lemnos, ca ulterior, la finalul controlului, când au fost întocmite documentele, să revină asupra declarațiilor, susținând că nu el a tăiat de copacii și nu a mai recunoscut nimic. Totodată, Curtea de Apel Timișoara a reținut că deși inculpatul a precizat că nu a solicitat avize de transport pentru materialul lemnos exploatat pentru că întreg materialul lemnos a rămas în rampă, în apropiere de locul exploatării, în locul respectiv nu a fost identificat niciun fel de material lemnos. Mai mult, au fost observate urmele tractorului cu care a fost transportat materialul lemnos.

Având în vedere declarațiile martorilor B. și C., din care rezultă că inculpatul inițial a recunoscut că a tăiat material lemnos nemarcat, faptul că la locul faptei nu a fost găsit nici un material lemnos, mai mult, că au fost observate urmele tractorului cu care a fost transportat materialul lemnos, precum și că terenul în care au fost găsiți tăiați 51 de arbori nemarcați era deținut de inculpat, Curtea de Apel Timișoara a reținut că sunt suficiente probe care conduc la concluzia că inculpatul a săvârșit infracțiunea de tăiere fără drept de arbori, prevăzută de art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008.

În ce privește individualizarea pedepsei, făcând trimitere la prevederile art. 74 alin. (1) C. pen., Curtea de Apel Timișoara a reținut că atingerea dublului scop preventiv și educativ al sancțiunii este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului, pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa, pe de altă parte. Pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, sancțiunea trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise.

Curtea de Apel Timișoara a reținut că scopul executării pedepsei constă în prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, iar prin executarea acesteia se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, judecătorul fiind obligat la stabilirea și aplicarea pedepselor să țină seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală. Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop și atenționarea celorlalți destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât și scopul mediat al pedepsei.

În concret, Curtea de Apel Timișoara a constatat că inculpatul A., pe de o parte, nu a recunoscut fapta și nu este cunoscut cu antecedente penale, iar, pe de altă parte, că a tăiat un număr de 51 de arbori nemarcați, cu volumul total de 22.052 mc și o valoare de 3030,365 RON (fără TVA), valoarea pagubei depășind de 26,4 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, care, la momentul respectiv era de 115 RON/mc. Pentru infracțiunea de tăiere fără drept de arbori, prevăzută de art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008, la data săvârșirii faptei pedeapsa prevăzută de lege era între cuprinsă 1 an și 5 ani închisoare. Cu privire la circumstanțele personale, instanța de apel a reținut că inculpatul A. are vârsta de 51 de ani, studii 12 clase, este necăsătorit, fără ocupație și loc de muncă și nu este cunoscut cu antecedente penale.

În aceste condiții, Curtea de Apel Timișoara a apreciat că stabilirea unei pedepse de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori este legală și temeinică, având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, precum și împrejurările comiterii faptei. Totodată, instanța de apel a apreciat că pedeapsa aplicată este aptă să conducă la reeducarea inculpatului și să preîntâmpine săvârșirea unor conduite similare.

Cu totul alta este situația atunci când s-a procedat la individualizarea modului de executare a pedepsei, prima instanță apreciind, în mod greșit, faptul că nu este oportună aplicarea amânării pedepsei deoarece scopul pedepsei poate fi realizat cu maximă eficiență numai prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Atât suspendarea sub supraveghere, cât și amânarea aplicării pedepsei sunt moduri de individualizare a pedepsei lăsate la dispoziția instanței, iar pentru aplicarea acestora se cer a fi îndeplinite o serie de condiții, mare parte dintre acestea fiind comune. Ceea ce diferențiază cele două moduri de individualizare a pedepsei sunt efectele pe care le produc atât pe termen scurt, cât și pe unul mai îndelungat, judecătorul cauzei fiind chemat din acest punct de vedre să aprecieze în raport de circumstanțele personale ale inculpatului, cât și de circumstanțele reale de săvârșire a faptei care dinte cele două moduri de individualizare a pedepsei este mai potrivit în cauză spre a fi aplicat inculpatului.

Curtea de Apel Timișoara a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de prevederile art. 83 C. pen., respectiv pedeapsa stabilită este mai mică de 2 ani închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța de apel a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei acestuia pentru o perioadă determinată. De asemenea, s-a constatat faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de 5 ani închisoare, mai mic decât limita de 7 ani închisoare prevăzută de art. 83 alin. (2) C. pen., iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților. De asemenea, din cuprinsul probatoriului administrat în cauză (declarații de inculpat, fișă de cazier judiciar) a rezultat că inculpatul este o persoană bine integrată social și nu a suferit anterior alte condamnări, ceea ce duce la concluzia că săvârșirea faptei din prezentul dosar reprezintă un incident izolat.

Drept urmare, Curtea de Apel Timișoara a apreciat că, în speță, aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei inculpatului pentru o anumită perioadă, astfel încât să se poată ajunge la reeducarea acestuia. Totodată, Curtea de Apel Timișoara a impus măsurile de supraveghere prev. de art. 85 C. pen.

Referitor la apărarea inculpatului, în sensul că Legea nr. 197/07.09.2020 (pct. 34) a modificat art. 107 din Legea nr. 46/2008, care nu mai cuprinde incriminarea tăierii arborilor din afara fondului forestier, Curtea de Apel Timișoara a reținut că forma legii de la data săvârșirii faptei incrimina tăierea arborilor din fondul forestier național și din vegetația forestieră din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate.

Drept urmare, prin decizia penală nr. 1219/A din 20 decembrie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 177 din data de 13 octombrie 2022, pronunțată de Judecătoria Oravița în dosarul nr. x/2020, a fost desființată în tot sentința penală atacată și, în rejudecare:

În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen.. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., raportat la art. 83 C. pen., art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008, s-a stabilit pedeapsa 1 an închisoare în sarcina inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori.

În temeiul art. 83 C. pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori, prevăzută de art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008, fiind stabilit un termen de supraveghere de 2 ani care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii, în condițiile art. 84 alin. (1) C. pen.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a impus inculpatului să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. În baza art. 86 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c)-e) C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probațiune Caraș-Severin.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen.. raportat la art. 88 C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege ori săvârșește o nouă infracțiune intenționată instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei în regim de detenție.

Împotriva deciziei penale nr. 1219/A din 20 decembrie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a declarat recurs în casație inculpatul A..

Invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., recurentul inculpat A. a susținut că i s-a stabilit o pedeapsă pentru o faptă care, la data judecății, nu era prevăzută de legea penală, având în vedere modificările aduse Legii nr. 46/2008 prin Legea nr. 197/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 08 septembrie 2020.

În acest sens, recurentul a arătat că a fost trimis în judecată și, ulterior, condamnat de prima instanță, care a reținut aceeași situație de fapt ca și în rechizitoriu, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008. Acest articol de lege a fost, însă, modificat prin Legea nr. 197/2020, care a introdus un nou alineat (alin. (1)1) pentru a incrimina ca infracțiune "tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate", alin. (1) stipulând doar că "ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate, constituie infracțiune silvică (...)". Anterior acestei modificări, textul art. 107 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 reglementa ca infracțiune și tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din vegetația forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier.

Așadar, prin modificarea și completarea Legii nr. 46/2008, legiuitorul a scos din sfera de incriminare tăierea arborilor din afara fondului forestier, așa cum este cazul în speță. Împrejurarea că, în cauză, arborii tăiați se aflau în afara fondului forestier a rezultat din nota de constatare din 21 noiembrie 2017, întocmită în urma controlului efectuat la 13 noiembrie 2017 de lucrătorii Poliției orașului Oravița și de reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara și ai Ocolului Silvic Oravița, precum și din delegația de marcare nr. x din 03 iulie 2017 a Ocolului Silvic Oravița, aspect reținut ca atare și în rechizitoriu (ultimul paragraf de la pagina 2).

Recurentul a precizat că, deși apelul său a fost admis, prin decizia recurată, Curtea de Apel Timișoara doar a reținut, greșit în opinia sa, dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. și a stabilit o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori, în condițiile art. 83 și art. 85 alin. (1) C. pen., nesocotind dispozițiile art. 4 C. pen. și art. 107 alin. (1)1 din Legea nr. 46/2008 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 197/2020), care, așa cum a arătat, nu mai incriminează tăierea arborilor din afara fondului forestier.

În consecință, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) și alin. (2) C. proc. pen.., recurentul inculpat A. a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei recurate și a sentinței penale nr. 177 din 13 octombrie 2022 a Judecătoriei Oravița și pronunțarea unei soluții de achitare, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. pentru infracțiunea prevăzută de art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008.

Prin încheierea din 21 martie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2020, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost admisă în principiu.

Examinând cererea de recurs în casație sub aspectul întrunirii condițiilor de admisibilitate, instanța a constatat că aceasta îndeplinește cerința prevăzută de art. 434 C. proc. pen.., decizia recurată fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac. Totodată, s-a constatat că recursul în casație a fost promovat, în termenul legal, de către A. (prin avocat G., care a atașat împuternicirea avocațială nr. 3/2023 din 10 ianuarie 2023, dosar nr. x/2020), persoană care, față de calitatea sa de inculpat în cursul procesului în fond și apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumerați în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen.. Deopotrivă, s-a constatat că este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen.., având în vedere că inculpatul A. a declarat apel în cauză, care, însă, a fost admis pentru alte motive decât cele invocate prin calea extraordinară de atac. S-a reținut că cererea de recurs în casație întrunește și cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.., întrucât cuprinde numele, prenumele și domiciliul recurentului, este indicată hotărârea atacată și are aplicată semnătura persoanei care a întocmit-o.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a constatat că a fost invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., cu argumentarea că recurentului i s-a stabilit o pedeapsă pentru o faptă care, la data judecății, nu era prevăzută de legea penală, având în vedere modificările aduse Legii nr. 46/2008 prin Legea nr. 197/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 08 septembrie 2020, ce au avut drept consecință dezincriminarea tăierii de arbori din afara fondului forestier național.

Deși față de recurent instanța de apel a pronunțat o soluție de amânare a aplicării pedepsei, iar nu de condamnare, instanța a apreciat că acest aspect nu este de natură a atrage inadmisibilitatea recursului în casație, cât timp nu se află printre situațiile expres reglementate de art. 434 alin. (2) C. proc. pen.. În plus, cu toate că, din punct de vedere penal, amânarea aplicării pedepsei nu reprezintă o soluție de condamnare, din perspectivă procesuală, o atare soluție este similară condamnării, pronunțându-se în aceleași condiții (art. 396 alin. (2) și (4) C. proc. pen..), respectiv dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat. Doar anumite particularități ale cauzei ce țin de cuantumul pedepsei stabilite și persoana inculpatului determină incidența acestei măsuri reglementată de legiuitor în Capitolul referitor la individualizarea pedepselor. Prin urmare, s-a apreciat că soluția instanței de apel, de amânare a aplicării pedepsei, poate face obiectul verificării pe calea recursului în casație întemeiat pe cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În consecință, având în vedere că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește condițiile prev. de art. 434 C. proc. pen.. - art. 438 C. proc. pen.., Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen.., a dispus admiterea în principiu a acesteia.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată, în majoritate, că recursul în casație este fondat.

O primă problemă care se impune a fi analizată, având în vedere opinia separată formulată în cauză, este una de procedură și vizează posibilitatea cenzurării unei hotărâri prin care s-a pronunțat o soluție de amânare a aplicării pedepsei din perspectiva cazului de casare prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.

În majoritate, Înalta Curte apreciază că această chestiune de drept este verificată exclusiv în faza admisibilității în principiu, etapă procesuală în care se analizează concordanța criticilor formulate cu temeiul de drept, respectiv cazul de casare invocat. După ce recursul în casație a fost admis în principiu prin încheiere definitivă, chestiunile de admisibilitate nu mai pot face obiectul unei noi analize, verificarea hotărârii trebuind să se circumscrie limitelor acestei încheieri.

Însă, chiar dacă s-ar trece peste aceste aspecte procedurale și s-ar considera că problema de drept poate fi discutată și cu ocazia soluționării fondului recursului în casație, în majoritate, Înalta Curte apreciază că dispozițiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen.. permit și cenzurarea unei hotărâri prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.

Potrivit art. 438 pct. 7 C. proc. pen.., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Cazul de casare invocat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta reținută în sarcina inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său ori modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Amânarea aplicării pedepsei reprezintă o măsură pe care o poate dispune instanța de judecată cu privire la inculpatul față de care s-a reținut că sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii penale, însă, în raport cu pedeapsa stabilită (care poate fi amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani), cu faptul că acesta nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) C. pen. sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare și cu persoana acestuia, conduita avută înainte și după comiterea faptei, fiind, de asemenea, necesar ca inculpatul să își manifeste acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei inculpatului pentru o perioadă determinată.

Potrivit art. 89 alin. (1) C. pen., dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana supravegheată mai săvârșise o infracțiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus amânarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, amânarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.

Așadar, amânarea aplicării pedepsei, deși din punct de vedere penal nu reprezintă o soluție de condamnare, din perspectivă procesuală, o atare soluție este una similară condamnării, pronunțându-se în aceleași condiții (art. 396 alin. (2) și (4) C. proc. pen..), respectiv dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat. Doar anumite particularități ale cauzei ce țin de pedeapsa stabilită, de faptul că inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii (cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) C. pen. sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare) și de persoana inculpatului determină incidența acestei măsuri reglementată de legiuitor în Capitolul referitor la individualizarea pedepselor.

În aceste circumstanțe, cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.., care vizează corespondența deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului de infracțiune reținut în sarcina inculpatului, nu poate exclude soluțiile pronunțate de instanțe în temeiul art. 83 și următoarele C. pen. Aceasta cu atât mai mult cu cât, constatarea ulterioară a incidenței cazului prevăzut de art. 89 alin. (1) C. pen., atrage aplicarea pedepsei fără posibilitatea instanței ce dispune această soluție să cenzureze din nou aspectele ce țin de tipicitatea infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

De asemenea, este de menționat și faptul că interesul de a supune cenzurii instanței de recurs în casație o asemenea hotărâre trebuie raportat și la dispozițiile art. 90 alin. (2) C. pen. care prevăd că amânarea aplicării pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de siguranță și a obligațiilor civile prevăzute în hotărâre.

În raport cu toate aceste considerente, verificând hotărârea atacată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.., în opinie majoritară, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Critica recurentului inculpat, în sensul că fapta pentru care i s-a stabilit o pedeapsă nu era prevăzută de legea penală, la data judecății, având în vedere actuala formă a art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 197/2020 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 08 septembrie 2020), legiuitorul scoțând din sfera de incriminare tăierea arborilor din afara fondului forestier, va fi analizată, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casație, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu și faptic.

În ceea ce privește situația de fapt, Înalta Curte constată că, în esență, instanța de apel a reținut următoarele:

"În fapt s-a reținut că în data de 13.11.2017, lucrătorii Poliției Oraș Oravița în cooperare cu reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara și ai Ocolului Silvic Oravița s-au deplasat pe raza satului Brădișorul de Jos, în locul numit "D." situat în U.P. Lișava între parcelele 85 A,B și 86 A,B pentru a efectua un control pe linie silvică în terenul deținut de inculpatul A. conform actului de proprietate C.F. număr cadastral x Oravița, număr top x în suprafață de 8632 m.p., ocazie cu care au identificat un număr de 51 cioate de diferite esențe provenite de la arbori nemarcați și tăiați ilegal de către proprietarul A. din satul Brădișorul de Jos, nr. 107 Jud. Caraș-Severin.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosar rezultă că pe suprafața de teren numită "D." situată în U.P. Lișava, între parcelele 85 A,B și 86 A,B, teren deținut de inculpatul A. conform actului de proprietate C.F, număr cadastral x Oravița, număr top x în suprafață de 8632 m.p., delegații Ocolului Silvic Oravița au pus în valoare un volum de 12 m.c. de material lemnos, conform actului de punere în valoare nr. x, nr. SUMAL x, conform delegației de marcare nr. x/033.07.2017. Partida a fost autorizată spre exploatare la data de 09.08.2017, cu nr. SUMAL x cu termene de recoltare și colectare de la data de 09.08.2017 până la data de 30.09.2017.

În fapt, inculpatul A. a avut pus la dispoziție de către reprezentanții Ocolului Silvic Oravița prin actul de punere în valoare nr. x spre exploatare și colectare un număr de 24 arbori marcați cu un volum de 12 m.c, iar în momentul controlului efectuat s-au mai identificat un număr de 51 cioate nemarcate cu un volum total de 22.052 m.c.

(...) Curtea constată că inculpatul A. deține terenul cunoscut sub numele D. situat în U.P. Lișava, între parcelele 85 A,B și 86 A,B, conform actului de proprietate C.F, număr cadastral x Oravița, număr top x în suprafață de 8632 m.p., pe care delegații Ocolului Silvic Oravița au pus în valoare un volum de 12 m.c. de material lemnos, conform actului de punere în valoare nr. x, nr. SUMAL x, conform delegației de marcare nr. x/033.07.2017. Partida a fost autorizată spre exploatare la data de 09.08.2017, cu nr. SUMAL x cu termene de recoltare și colectare de la data de 09.08.2017 până la data de 30.09.2017.

În urma controlului efectuat în teren în data de 13.11.2017 de către reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara pe terenul deținut de către inculpatul A. s-au identificat un număr de 51 cioate nemarcate, provenite din tăieri ilegale de arbori, marcate ulterior cu dispozitiv triunghiular cu amprenta AP. 09-01 și descrise prin procesul-verbal de constatare a infracțiunii întocmit în data de 13.11.2017.

În urma calculului efectuat de către reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara prin actul de control nr. 1898/21.11.2017 și nota de constatare nr. x/21.11.2017 pentru cele 51 de cioate identificate la fața locului, a rezultat un volum de 22,052 m,c, în valoare de 3030,365 (fără TVA) provenite din tăieri ilegale de arbori, valoarea pagubei depășind de 26,4 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, valoarea acestuia fiind de 115 RON/mc (la data respectivă), conform Legii nr. 4/2015 și Legii nr. 46/2008 - Codul Silvic.".

Astfel cum rezultă din cele redate anterior, în reținerea situației de fapt Curtea de Apel Timișoara s-a întemeiat atât pe delegația de marcare nr. x/033.07.2017 (în cuprinsul căreia se menționează că șeful de district este delegat să folosească în perioada 03.07.2017-10.07.2017 dispozitivul de marcat cu amprenta circulară, având indicativul RP -26-317 pentru punere în valoare în afara fondului forestier), cât și nota de constatare nr. x/21.11.2017 (în cuprinsul căreia se menționează, la constatări, printre altele, următoarele:

"Cu ocazia controlului efectuat în teren, în afara fondului forestier am inventariat și imputat un număr de 51 cioate nemarcate ...").

Ca atare, se constată că, în cauză, s-a stabilit prin hotărârea definitivă faptul că cele 51de cioate de diferite esențe provenite de la arbori nemarcați și tăiați de către inculpatul A. constituiau vegetație aflată în afara fondului forestier național. Instanța de apel a considerat nerelevantă această împrejurare, cu motivarea că "forma legii de la data săvârșirii faptei incrimina tăierea arborilor din fondul forestier național și din vegetația forestieră din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate".

Înalta Curte reține că, potrivit art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008, forma în vigoare în noiembrie 2017 (data săvârșirii faptei), "(1) Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie infracțiune silvică și se pedepsește după cum urmează: (...) c) cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei; (...)".

Aceste prevederi au fost însă modificate prin art. I pct. 34 din Legea nr. 197/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 823 din 08 septembrie 2020), forma actuală a dispozițiilor art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 având următorul conținut:

"(1) Ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate, constituie infracțiune silvică și se pedepsește după cum urmează: (...) c) cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei; (...)".

Așadar, urmare a modificării normei de incriminare, aduse prin art. I pct. 34 din Legea nr. 197/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, tăierea fără drept de arbori, puieți sau lăstari constituie infracțiune numai dacă aceștia sunt din fondul forestier național, fiind înlăturată sintagma "din vegetația forestieră din afara acestuia".

Relativ la cele ce precedă, având în vedere modificarea adusă prevederilor art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008, în sensul indicat anterior, Înalta Curte constată că fapta săvârșită de recurent, sub legea veche, nu mai este incriminată prin legea nouă, fiind astfel incident art. 4 C. pen. privind aplicarea legii penale de dezincriminare.

În același sens este și jurisprudența instanței supreme, cu titlu de exemplu putând fi menționată decizia nr. 539/RC/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Referitor la susținerea reprezentantului Ministerului Public, de la momentul dezbaterilor, în sensul că, în speță, este vorba de o redefinire a noțiunii de fond forestier naționa