ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 471/2025

Ședința publică din data de 25 iunie 2025

Deliberând asupra cererii de revizuire de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 1 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar x/2016, s-au dispus, în ceea ce îl privește pe recurentul A., următoarele:

În temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., s-a admis, în principiu, în parte, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 530 din data de 07 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2016, doar în ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și cel privind greșita soluționare a laturii civile.

Cauza a fost trimisă completului de trei judecători, în vederea judecării recursului în casație, fiind fixat termen de judecată, cu citarea părților și încunoștințarea apărătorilor aleși.

În cuprinsul cererii de recurs în casație, recurentul A., a invocat, printre altele, cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., arătând că instanța a reținut în mod greșit că data de la care a început să curgă termenul de prescripție este cea a depunerii adresei nr. 493l/26.04.2010, deoarece data de la care a început să curgă termenul de prescripție este 14.05.2009, când a depus dosarul la APIA. În opinia sa, termenul de prescripție de 8 ani se împlinea la 14.09.2016, iar instanța a refuzat să dea eficiență aplicării prescripției răspunderii penale în intervalul în care legiuitorul nu intervenise pentru modificarea textului C. pen.. Totodată, a susținut că, raportat la Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale, instituția întreruperii cursului prescripției răspunderii penale nu exista, ceea ce producea efecte în condițiile legii penale mai favorabile.

În considerentele încheierii mai sus enunțate, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, în ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta este incident în situația în care "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal." Ori, în speță, împotriva recurentului s-a pronunțat o soluție de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000. Recurentul A., prin criticile formulate, a susținut că acest caz de casare s-ar aplica și situației în care instanța nu a dispus o soluție de încetare a procesului penal, deși exista un caz de încetare a procesului penal, însă situația invocată de către recurent excedează prevederilor exprese și limitative ale acestui caz de recurs în casație.

În cauza ce a avut ca obiect recursul în casație declarat de inculpatul A., împotriva deciziei penale nr. 530 din data de 07 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2016, un al recurent, respectiv B., a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. din C. proc. pen.

Prin încheierea din 1 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. x/2016, a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate formulată de recurentul B. și s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Prin decizia nr. 582/RC din 15 noiembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosar nr. x/2016, s-au respins, ca nefondate, recursurile în casație declarate de recurenții C., B. și A. împotriva deciziei penale nr. 530 din data de 07 iunie 2022 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Ulterior, la data de 12 mai 2025, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată, sub numărul x/2025, cererea de revizuire formulată de A. împotriva încheierii din 1 noiembrie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2016.

Prin această cerere, A. a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, motivat de admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. prin Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025 a Curții Constituționale.

În esență, inculpatul a susținut că a formulat cererea de revizuire având în vedere recenta decizie nr. 50 din 18.02.2025 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat că soluția legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casație în ipoteza în care, în mod greșit, nu a fost dispusă încetarea procesului penal, este neconstituțională. De asemenea, a arătat că, prin hotărârea atacată, instanța de recurs a respins calea extraordinară de atac a recursului în casație, fără a analiza incidența prescripției răspunderii penale.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva încheierii din 1 noiembrie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte reține următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 452 alin. (1) din C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare, care permite instanței penale să revină asupra propriei hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi numai hotărârile determinate de art. 452 din C. proc. pen. și doar pentru cazurile prevăzute de art. 453 din același cod, singurele în măsură să justifice o reexaminare în fapt a cauzei.

În speță, cererea de revizuire formulată de A. se întemeiază pe cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. (hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate).

Cererea de revizuire are ca temei Decizia Curții Constituționale nr. 50 din 18 februarie 2025, prin care s-a constatat neconstituționalitatea soluției legislative din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., ce excludea posibilitatea exercitării recursului în casație în ipoteza în care, în mod greșit, nu a fost dispusă încetarea procesului penal.

Înalta Curte reamintește că o cerere de revizuire parcurge mai multe etape, prima fiind, potrivit art. 459 din C. proc. pen., admiterea în principiu, etapă în care instanța verifică regularitatea cererii, respectiv dacă sunt îndeplinite condițiile privitoare la hotărârile susceptibile de a fi atacate, la cazurile de revizuire, la titularii cererii și la termenul de introducere.

Pentru a fi incident cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., este necesar ca:

- să existe o decizie a Curții Constituționale prin care a fost declarată neconstituțională o normă legală;

- această decizie să fi fost publicată în Monitorul Oficial ulterior rămânerii definitive a hotărârii atacate;

- hotărârea definitivă să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituțională;

- consecințele încălcării dispoziției constituționale să continue să se producă și să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii.

Înalta Curte constată însă că, în cauză, aceste condiții nu sunt întrunite.

Astfel, prin încheierea din 1 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. numai în ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și cu privire la greșita soluționare a laturii civile, respingând, ca inadmisibilă, cererea în ceea ce privește cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Înalta Curte notează că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. a fost ridicată, în cadrul aceluiași dosar, de către un alt recurent, respectiv inculpatul B., iar prin încheierea din 1 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte în dosarul nr. x/2016, s-a dispus sesizarea Curții Constituționale exclusiv ca urmare a cererii formulate de acesta.

Contrar susținerilor revizuentului, A. nu a formulat concluzii de admitere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, întrucât nu a fost citat în cauza având ca obiect cererea formulată de recurentul B. și, în consecință, nu a avut posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere asupra acesteia.

Or, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, Curtea Constituțională a stabilit, în paragraful 33, că revizuirea întemeiată pe cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. este deschisă numai părții care a invocat excepția de neconstituționalitate, iar nu și celorlalte părți din proces. Astfel, în paragraful 33 al acestei decizii, Curtea a statuat că, "posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curții este necesar a fi circumscrisă sferei persoanelor care au declanșat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condițiile prevăzute de lege (...). Așadar, o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine și stabilitate juridică".

Totodată, Curtea a subliniat că această interpretare se întemeiază pe jurisprudența sa anterioară, respectiv Decizia nr. 866/2015, prin care s-a reținut că excepția de neconstituționalitate este o excepție de procedură, iar constatarea neconstituționalității unui text de lege produce efecte numai în favoarea autorilor acesteia, întrucât, în caz contrar, controlul de constituționalitate ar deveni un instrument abstract, lipsit de caracter concret.

Din interpretarea dată de instanța de contencios constituțional rezultă în mod clar că efectele unei decizii de admitere a excepției de neconstituționalitate nu se produc ope legis în privința tuturor participanților din proces, ci profită exclusiv autorilor excepției, întrucât o extindere automată ar aduce atingere stabilității raporturilor juridice și autorității de lucru judecat.

Totodată, prin paragraful 34 al aceleiași decizii, Curtea Constituțională a subliniat că importanța fundamentală a principiului autorității de lucru judecat, arătând că acesta poate fi limitat doar în prezența unor motive substanțiale și imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, și Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunțată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52). În consecință, prin paragraful 35, instanța de contencios constituțional a constatat că "soluția legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., care nu circumstanțiază cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, este neconstituțională".

Aplicând aceste considerente la cauza de față, Înalta Curte constată că revizuentul A. nu se numără printre autorii excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., aceasta fiind ridicată de un alt recurent, respectiv inculpatul B.. Or, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, beneficiul unei decizii de admitere a excepției de neconstituționalitate aparține exclusiv autorilor acesteia, astfel încât A. nu poate beneficia, în temeiul art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., de efectele Deciziei nr. 50/2025.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii din data de 1 noiembrie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2016.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga revizuentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, iar conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 250 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii din data de 1 noiembrie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2016.

Obligă revizuentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 250 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 iunie 2025.