ÎCCJ, Secția penală

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de partea civilă A., în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 73/17.01.2025 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. x/2023, în baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. și a art. 199 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 193 alin. (2) din C. pen., a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea, la data de 29.07.2018, a infracțiunii de violență în familie.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. n) și o) din C. pen., s-a aplicat inculpatului B., pe lângă pedeapsa principală stabilită, și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a comunica cu persoana vătămată A. ori de a se apropia de aceasta, de locuința sau de locul de muncă al acesteia, la mai puțin de 50 de metri, pe o perioadă de un an, aceasta urmând a fi executată, conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 65 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. n) și o), s)-a aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor de a comunica cu persoana vătămată A. ori de a se apropia de aceasta, de locuința sau de locul de muncă al acesteia, la mai puțin de 50 de metri, aceasta urmând a fi executată doar în cazul în care pedeapsa principală a închisorii devine executabilă în stare privativă de libertate.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicate inculpatului și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., inculpatul are obligația ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Prahova, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere de 2 ani, inculpatul prestează o muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei Comunei Poienarii Burchii sau în cadrul Bisericii Ortodoxe Tătărăi, pe o perioadă de 90 de zile, în condițiile art. 57 din Legea nr. 253/2013.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere, în caz de neexecutare a obligațiilor impuse ori stabilite de lege, în caz de neîndeplinire integrală a obligațiilor civile stabilite prin hotărâre, afară de cazul în care dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, precum și în caz de săvârșire a unei noi infracțiuni.

În baza art. 397 alin. (1) coroborat cu art. 25 alin. (1) raportat la art. 19 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., la art. 1349, la art. 1357 și la art. 1391 alin. (1) din C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă A., în contradictoriu cu inculpatul B. și, în consecință, a fost obligat inculpatul B. la plata sumei de 10000 de RON către partea civilă A., cu titlul de daune morale.

S-a respins în rest acțiunea civilă formulată de partea civilă A. în contradictoriu cu inculpatul B., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul B. și partea civilă A..

Prin decizia penală nr. 654 din data de 03 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cuze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 421 alin. (1) pct. (2) lit. a) din C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de apelantul inculpat B., împotriva sentinței penale nr. 73/17.01.2025 pronunțate de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. x/2023.

S-a desființat în parte sentința apelată, respectiv cu privire la latura penală și, ca urmare a rejudecării, s-a dispus, în baza art. 386 alin. (1) teza I din C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice date faptei săvârșite de inculpat din infracțiunea de "violență în familie", prevăzută de art. 199 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 193 alin. (2) din C. pen. în infracțiunea de "violență în familie", prevăzută de art. 199 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 193 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., s-a încetat procesul penal față de inculpatul B., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

S-a respins ca nefondat apelul părții civile A., împotriva sentinței mai sus menționate.

S-au menținut dispozițiile sentinței penale apelate cu privire la soluționarea laturii civile și a celorlalte dispoziții (referitoare la cheltuieli) care nu contravin prezentei.

v

Împotriva deciziei din apel, nr. 654 din data de 03 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cuze cu minori și de familie, a formulat recurs în casație partea civilă A., la data de 08.07.2025, în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

În esență, prin cererea de recurs în casație formulată partea civilă A., a învederat că instanța de apel a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei săvârșite de inculpat din infracțiunea de "violentă în familie", prevăzută de art. 199 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 193 alin. (2) din C. pen. în infracțiunea de "violentă în familie", prevăzută de art. 199 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 193 alin. (1) din C. pen.

Ținând cont de limitele mai reduse ale pedepsei ca urmare a schimbării încadrării juridice, instanța de apel a apreciat că prescripția răspunderii penale în cauză a intervenit la 5 ani de la data săvârșirii faptelor și în consecință a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul B..

Recurenta parte civilă a criticat astfel conținutul deciziei penale atacate, considerând-o ca fiind netemeinică și nelegală. În acest sens, a criticat modalitatea în care instanța a apreciat asupra probei constând în expertiza medico-legală. Consideră că instanța, în mod nejustificat a eliminat din cuprinsul certificatului medico-legal, mențiunea referitoare la existența pe corpul victimei a unui număr de 3 excoriații de 3 cm fiecare. De asemenea, a criticat schița realizată, reprezentând conturul degetelor inculpatului, arătând că nu are nicio valoare probantă.

A mai considerat că instanța de apel a apreciat, în mod nejustificat, că celelalte leziuni constatate de medicul legist și menționate în cuprinsul certificatului medico-legal, nu ar fi de natură a solicita zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

În opinia recurentei, instanța nu s-a bazat pe date științifice când a apreciat că, pentru leziunile constatate de medicul legist, altele decât cele 3 excoriații, nu sunt necesare zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

În continuare, recurenta a adus critici la modalitatea în care s-a dispus schimbarea încadrării juridice, afirmând că instanța de apel era obligată să pună în discuție noua încadrare și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară să i se acorde posibilitatea să-și pregătească apărarea.

Au fost aduce critici și faptului că instanța nu a pus în discuția părților problema prescripției răspunderii penale și nu a solicitat părților și procurorului un punct de vedere referitor la această chestiune.

În opinia recurentei, fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată se circumscrie prevederilor art. art. 199 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 193 alin. (2) din C. pen., aspect care ar face aplicabile dispozițiile art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., referitoare la un termen de 8 ani al prescripției răspunderii penale, de la data săvârșirii faptei.

În ceea ce privește soluționarea laturii civile, recurenta a criticat cuantumul daunelor morale acordate, respectiv 10.000 RON, întrucât nu ar fi îndestulătoare și nu ar reprezenta o reparație integrală în sensul dispozițiilor C. civ.

În concluzie, s-a apreciat că soluționarea laturii penale a influențat în mod decisiv soluția pronunțată în latură civilă, în așa fel încât cuantumul daunelor morale acordate a fost apreciat în contextul schimbării încadrării juridice.

Conform art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., instanța de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către procuror și către inculpatul B., conform dovezii de comunicare aflate la dosar.

La dosar au fost depuse concluzii scrise asupra recursului în casație de către inculpatul B. prin care acesta a solicitat respingerea recursului în casație, apreciind decizia 654 din data de 03 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești ca fiind legală și temeinică.

După îndeplinirea procedurii de comunicare, dosarul de recurs în casație a fost înaintat Înaltei Curți și înregistrat la data de 29.07.2025 pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 23.09.2025, dată până la care s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casație formulată de partea civilă A., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:

În conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 (referitor la conținutul cererii) și art. 438 din C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Reglementând conținutul cererii de recurs în casație, art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. stabilește că aceasta trebuie să cuprindă numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții ori, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac și organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora (lit. c), precum și semnătura persoanei care a promovat recursul în casație (lit. d).

Rezultă, așadar, din cuprinsul textului de lege menționat că cererea de recurs în casație se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanței cu soluționarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conținutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casație, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reședința părții, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părților (conform art. 445 din C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum și voința de a recura respectiva hotărâre și limitele acestei voințe, respectiv motivele în fapt și în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanței de recurs.

Așa cum se prevede în art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conținut la care se referă expres art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. constituie o condiție de admisibilitate a recursului în casație, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.

Examinând cererea de recurs în casație formulată de partea civilă A. sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta respectă cerința prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., decizia recurată - nr. 654 din data de 03 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cuze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac, iar calea de atac a fost exercitată de către inculpat, fiind astfel îndeplinite cerințele prevăzute de art. 434 alin. (1) și art. 436 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

De asemenea, cererea de recurs în casație formulată de partea civilă A., a fost declarată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casație din perspectiva respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), și d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele părții; hotărârea care se atacă; cazul de casare și motivarea; respectiv semnătura celui care a exercitat calea de atac.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că partea civilă A. a indicat formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. (în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal), în esență.

Prioritar, referitor la această condiție de admisibilitate, se impune a se menționa că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Se observă că aspectele susținute de partea civilă A. prin prezenta cerere de recurs în casație, vizează de fapt schimbarea încadrării juridice și cuantumul daunelor morale, aspecte care însă nu se circumscriu motivului de casare invocat [art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen..].

Astfel, recursul în casație nu permite, distinct ori în urma reevaluării forței probante a mijloacelor de probă, modificarea unor elemente sau împrejurări de fapt, ce sunt considerate intrate în autoritatea de lucru judecat.

Or, recurenta parte civilă a criticat soluția instanței de apel, de schimbare a încadrării juridice, întrucât a avut ca efect diminuarea limitelor de pedeapsă, conducând astfel la soluția de încetare a procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție, aspect care nu se poate circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.. În susținerea acestui caz de casare, recurenta a invocat greșita soluție de încetare a procesului penal prin raportare la fapta reținută înainte de a se dispune schimbarea încadrării juridice, care prevedea limite de pedeapsă mai mari și care îl scoteau pe inculpat din sfera prescripției răspunderii penale.

Totodată, criticile privind cuantumul daunelor morale și cele referitoare modalitatea în care instanța a apreciat asupra probatoriului administrat, excedează cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., întrucât reprezintă o chestiune de apreciere a instanțelor de fond și apel, fiind atributul exclusiv al acestor instanțe, astfel de aspecte nemaiputând constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casație, fiind exclusă o reindividualizare a pedepselor în actuala procedură.

Revenind la verificarea îndeplinirii cerințelor prevăzute de lege în conținutul art. 440 din C. proc. pen., în raport de cele reținute anterior, Înalta Curte constată că, în condițiile în care, motivele invocate de partea civilă A., așa cum au fost formulate, nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile legale în materie, în cauză, este îndeplinită doar formal cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. coroborat cu art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, ceea ce nu este cazul în speță. În aceste condiții, formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casație, fapt ce atrage nerespectarea cerinței prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere și practica conturată a instanței supreme prin care s-a apreciat că, indicarea formală a unuia din cazurile de casare prevăzute de lege fără ca argumentele aduse în susținere să se subsumeze cazului de casare invocat, nu este suficientă pentru constatarea admisibilității cererii de recurs în casație.

În concluzie, față de cele reținute, Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs în casație formulată de partea civilă A. nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., nefiind îndeplinită cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) rap. la art. 438 din C. proc. pen., astfel că, Înalta Curte va constata inadmisibilitatea cererii.

Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de partea civilă A. împotriva deciziei penale nr. 654 din data de 03 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cuze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., îl va obliga pe inculpat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respinge ca inadmisibilă cererea de recurs în casație formulată de partea civilă A. împotriva deciziei penale nr. 654 din data de 03 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cuze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.

Obligă inculpatul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2025.