ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 459/2025

Ședința publică din data de 24 iunie 2025

Deliberând asupra contestației declarată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 49/F din data de 26 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2024, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 49/F din data de 26 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 599 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de A. cu privire la sentința penală nr. 2 din 05.01.2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, definitivă prin neapelare la data de 03.03.2015. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul A. la plata sumei de 250 RON, cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 360 RON, se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că la data de 03.12.2024, sub nr. x/2024, a fost înregistrată contestația la executare formulată de petentul A. cu privire la sentința penală nr. 2/05.01.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014 de Curtea de Apel Craiova, rămasă definitivă prin neapelare la data de 03.03.2015.

Contestatorul a formulat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestație în raport cu denunțul efectuat la D.I.I.C.O.T. Cluj care vizează executarea pedepsei stabilite prin sentința penală nr. 166/14.07.2023 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 1731/29.11.2023 a Curții de Apel Cluj.

A solicitat reducerea cu o treime a pedepsei de 18 ani închisoare aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat (art. 189 C. pen.) conform M.E.P.Î. emis în baza sentinței penale nr. 2/05.01.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014 de Curtea de Apel Craiova, rămasă definitivă prin neapelare la data de 03.03.2015, ca efect al acordului încheiat la D.I.I.C.O.T. Cluj în urma denunțului pe care l-a formulat împotriva unor persoane care au fost condamnate. Petentul, în esență, a susținut că la data de 21.01.2021 a formulat, potrivit art. 19, un denunț la D.I.I.C.O.T. Cluj care a avut un rezultat favorabil, fiind instrumentat dosarul nr. x/2021, iar în urma denunțului finalizat favorabil de Tribunalul Cluj prin sentința penală nr. 166/14.07.2023, definitivă prin decizia penală nr. 1731/29.11.2023 a Curții de Apel Cluj, s-a solicitat încheierea unui acord cu D.I.I.C.O.T.

În acest context, s-a precizat că în urma denunțului au rezultat patru condamnări, dovada fiind atașată prezentului dosar, solicitându-se reducerea cu o treime a pedepsei, în conformitate cu art. 19, și să fie eliberat condiționat, acesta fiind acordul pe care l-a făcut cu D.I.I.C.O.T. Cluj în urma soluționării favorabile a denunțului.

Prima instanță a reținut că, în speță, deși condamnatul a invocat unul dintre motivele ce pot constitui temei al contestației la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) C. proc. pen., respectiv cel de la lit. d), a) solicitat reducerea cu o treime a pedepsei de 18 ani închisoare aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat (art. 189 C. pen.) conform M.E.P.Î. emis în baza sentinței penale nr. 2 din 05.01.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014 de Curtea de Apel Craiova, rămasă definitivă prin neapelare la data de 03.03.2015, ca efect al acordului încheiat la D.I.I.C.O.T. Cluj, în urma denunțului pe care l-a formulat la data de 21.01.2021 împotriva unor persoane care au fost condamnate prin sentința penală nr. 166 din 14.07.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Tribunalul Cluj, secția Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1731 din 29.11.2023 a Curții de Apel Cluj.

În acest context, Curtea a reținut că dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 din 19 decembrie 2002, republicată, privind protecția martorilor, prevăd că persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, și care a comis o infracțiune, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit una dintre infracțiunile prevăzute la art. 2 lit. h) beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. De asemenea, conform prevederilor art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002, republicată, privind protecția martorilor, martorul este persoana care are calitatea de martor, potrivit C. proc. pen., și prin declarațiile sale furnizează informații și date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracțiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002, republicată, privind protecția martorilor, infracțiunea gravă este infracțiunea care face parte din una dintre următoarele categorii: genocid și infracțiuni contra umanității și infracțiuni de război, infracțiunile contra securității naționale, terorism, omor, infracțiunile privind traficul de droguri, traficul de persoane, traficul de minori, spălarea banilor, falsificarea de monede ori de alte valori, infracțiunile privitoare la nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor explozive, nucleare sau al altor materii radioactive, infracțiunile de corupție, precum și orice altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii al cărei maxim special este de cel puțin 10 ani.

De asemenea, potrivit Deciziei nr. 3 din 28 februarie 2018 referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, privind protecția martorilor, a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 327 din 2 aprilie 2018, efectele cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor se produc exclusiv în cauza penală determinată, având ca obiect una sau mai multe infracțiuni comise de persoana care, înaintea sau pe parcursul urmăririi penale ori al judecății acelei cauze, a denunțat și facilitat tragerea la răspundere penală a participanților la săvârșirea unor infracțiuni grave; autorul denunțului nu poate beneficia de reducerea la jumătate a limitelor speciale de pedeapsă în cauze penale distincte, chiar dacă au ca obiect infracțiuni concurente comise de acesta.

Mai mult, în conformitate cu cele statuate prin Decizia nr. 4 din 13 februarie 2020 referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, privind protecția martorilor, republicată, de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 278 din 2 aprilie 2020, dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, nu reprezintă o cauză de micșorare a pedepsei în sensul art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Totodată, potrivit Deciziei nr. 79 din 18 noiembrie 2021 referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 96 din 31 ianuarie 2022, aplicarea beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 față de inculpatul care are calitatea de denunțător într-o cauză penală este condiționată de continuarea urmăririi penale in personam în cauza în care acesta are calitatea de martor denunțător, condiție necesară, dar nu suficientă, instanța urmând a evalua întrunirea cumulativă a condițiilor de aplicare a textului.

În cazul concret al dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală din C. proc. pen., cauza de micșorare a pedepsei trebuie să se fi ivit după rămânerea definitivă a hotărârii penale, dar înainte de începerea executării, în timpul executării sau chiar după executarea acesteia, fără însă să poată privi aspecte de fond sau care să pună în discuție autoritatea de lucru judecat. Or, individualizarea judiciară a pedepsei, inclusiv din perspectiva determinării limitelor prevăzute de lege pentru aceasta, constituie o chestiune intrinsecă fondului cauzei și dobândește autoritate de lucru judecat odată cu rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

Spre deosebire de cauza legală specială prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, care produce efecte asupra limitelor de pedeapsă prevăzute de lege și care poate fi valorificată exclusiv în procesul de individualizare judiciară a sancțiunii penale, dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., în varianta orice altă cauză de micșorare a pedepsei, vizează apariția unei împrejurări ulterioare care poate produce efecte asupra pedepsei individual determinate aplicate persoanei condamnate prin hotărârea definitivă, fiind exclusă posibilitatea unei reindividualizări judiciare a aceleiași sancțiuni penale.

Așadar, s-a reținut că o încadrare a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor în cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. și acordarea beneficiului cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă ar constitui o derogare de la principiul autorității de lucru judecat și o afectare a principiului securității raporturilor juridice, situație care, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, ar fi permisă și posibilă numai prin intervenirea unui motiv "substanțial și imperios" (Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 20 decembrie 2018, paragraful 56).

De altfel, această perspectivă asupra problemei de drept invocate a fost reflectată în mod constant prin jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, arătându-se că aplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, poate fi invocată numai cu ocazia soluționării pe fond a cauzei, iar nu pe calea contestației la executare, fiind inadmisibil ca pe această cale să se procedeze la o nouă individualizare a pedepsei (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală: Decizia nr. 1.478 din 7 martie 2006, Decizia nr. 1.292 din 6 octombrie 2016, Decizia nr. 1.375 din 1 noiembrie 2016, Decizia nr. 767 din 20 septembrie 2018).

În cazul concret, suplimentar, Curtea a constatat că petentul se raportează la un denunț pe care l-a depus după rămânerea definitivă a hotărârii penale pe care o execută, nefiind deci posibilă aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002. Mai mult, contestatorul execută în prezent o pedeapsă de 18 ani închisoare, în baza sentinței penale nr. 2 din 05.01.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014 de Curtea de Apel Craiova, rămasă definitivă prin neapelare la data de 03.03.2015. Prin sentința penală menționată a fost însă recunoscută o hotărâre penală definitivă din Spania, dispunându-se transferarea contestatorului în vedere executării pedepsei închisorii pe teritoriul României. Prin urmare, nu ar fi oricum posibilă aplicarea unor beneficii prevăzute de legea română pentru condamnări definitive aplicate pe teritoriul altor state, iar raportat la toate aceste împrejurări, Curtea a constatat că nu este admisibilă contestația la executare ce face obiectul cauzei.

Împotriva sentinței penale nr. 49/F din data de 26 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2024 a formulat contestație condamnatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub dosar nr. x/2024, fiind stabilit termen de judecată aleatoriu la data de 24 iunie 2025.

În esență, condamnatul A. a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței atacate, arătând că a formulat un denunț și solicită aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2022, întrucât a formulat acest denunț pentru a beneficia de reducerea cu o treime a pedepsei, precum și de liberarea condiționată.

Examinând contestația formulată de condamnatul A., în baza actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale cu relevanță în materie, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Contestația la executare reprezintă o procedură jurisdicțională de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii definitive, iar pe această cale se pot invoca numai aspecte care privesc exclusiv executarea hotărârilor.

În speță, contestatorul condamnat A. a solicitat, prin intermediul acestui mijloc procesual, reducerea pedepsei, întrucât în urma denunțului său au rezultat patru condamnări, solicitând reducerea cu o treime a pedepsei și liberarea condiționată.

Conform actelor dosarului, M.E.P.Î. a fost emis în baza sentinței penale nr. 2 din 05 ianuarie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014 de Curtea de Apel Craiova, rămasă definitivă prin neapelare la data de 03 martie 2015, condamnatul A. având de executat 18 ani închisoare. În urma denunțului pe care l-a formulat la data de 21 ianuarie 2021, potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002, la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Cluj a avut un rezultat favorabil, fiind instrumentat dosarul nr. x/2021, iar în urma denunțului finalizat favorabil de Tribunalul Cluj prin sentința penală nr. 166 din 14.07.2023, definitivă prin decizia penală nr. 1731/29.11.2023 a Curții de Apel Cluj, s-a solicitat încheierea unui acord cu DIICOT.

Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală din C. proc. pen., cauza de micșorare a pedepsei trebuie să se fi ivit după rămânerea definitivă a hotărârii penale, dar înainte de începerea executării, în timpul executării sau chiar după executarea acesteia, fără însă să poată privi aspecte de fond sau care să pună în discuție autoritatea de lucru judecat. Or, individualizarea judiciară a pedepsei, inclusiv din perspectiva determinării limitelor prevăzute de lege pentru aceasta, constituie o chestiune intrinsecă fondului cauzei și dobândește autoritate de lucru judecat odată cu rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

Decizia nr. 3 din 28 februarie 2018, referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, privind protecția martorilor, a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 327 din 2 aprilie 2018, a stabilit că efectele cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor se produc exclusiv în cauza penală determinată, având ca obiect una sau mai multe infracțiuni comise de persoana care, înaintea sau pe parcursul urmăririi penale ori al judecății acelei cauze, a denunțat și facilitat tragerea la răspundere penală a participanților la săvârșirea unor infracțiuni grave; autorul denunțului nu poate beneficia de reducerea la jumătate a limitelor speciale de pedeapsă în cauze penale distincte, chiar dacă au ca obiect infracțiuni concurente comise de acesta.

În cauză, Înalta Curte constată că, în cauză, condamnatul A. se raportează la un denunț pe care l-a depus după rămânerea definitivă a hotărârii penale pe care o execută, respectiv sentința penală nr. 2 a fost pronunțată la data de 05 ianuarie 2015 și a rămas definitivă prin neapelare la data de 03 martie 2015, nefiind deci posibilă aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Mai mult, pedeapsa de 18 ani închisoare pe care o execută acum condamnatul în baza sentinței penală anterior menționate nr. 2 din 05 ianuarie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014 de Curtea de Apel Craiova, rămasă definitivă prin neapelare la data de 03 martie2015, este o sentință prin care a fost recunoscută o hotărâre penală definitivă din Spania, dispunându-se transferarea contestatorului în vedere executării pedepsei închisorii pe teritoriul României și nu ar fi oricum posibilă aplicarea unor beneficii prevăzute de legea română pentru condamnări definitive aplicate pe teritoriul altor state.

Așadar, o încadrare a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor în cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. și acordarea beneficiului cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă ar constitui o derogare de la principiul autorității de lucru judecat și o afectare a principiului securității raporturilor juridice, situație care, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, ar fi permisă și posibilă numai prin intervenirea unui motiv "substanțial și imperios". Înalta Curte constată că, prin prezentul demers judiciar, este repusă în discuție chiar legalitatea și temeinicia hotărârilor anterioare în care au fost analizate toate aspectele.

Or, analizând cererea de contestație la executare de față, în raport cu aspectele menționate de condamnatul A., Înalta Curte constată că motivele invocate de acesta nu se încadrează în dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., în realitate, ceea ce se solicită este modificarea unei hotărâri definitive, cu autoritate de lucru judecat, astfel, acestea nu se circumscriu cazului de contestație la executare invocat.

În procedura contestației la executare nu se poate modifica o hotărâre judecătorească definitivă, contestatorul neputându-se referi la aspecte care tind să repună în discuție ceea ce s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, printr-o hotărâre definitivă și care formează obiectul exclusiv al judecării în fond a cauzei, în căile ordinare sau extraordinare de atac.

Așadar, prin intermediul acestui demers judiciar, al contestației la executare, pot fi analizate doar aspecte de nelegalitate constatate în procedura punerii în executare a hotărârii penale definitive, fără a se pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea.

Pentru aceste considerente, constatându-se că hotărârea atacată este legală și temeinică și că hotărârile rămase definitive nu pot fi modificate, în baza dispozițiilor art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația declarată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 49/F din data de 26 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în cuantum de 377 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 49/F din data de 26 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 377 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 iunie 2025.