ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 10 iunie 2025

Deliberând asupra prezentei contestații, constată că prin încheierea penală din data de 28 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2023., în temeiul disp. art. 250

2

C. proc. pen., au fost constatate încetate de drept măsurile sechestrului asigurător instituite în cursul urmăririi penale asupra bunurilor inculpaților, astfel: cu privire la bunurile inculpaților A. (prin ordonanța din 04.10.2023), B. (prin ordonanța din 04.10.2023), C. (prin ordonanța din 01.11.2023) și D. (prin ordonanța din 12.10.2023) și cu privire la bunurile numiților E. (prin ordonanța din 12.10.2023), F. (prin ordonanța nr. 58/P/2023 din 12.10.2023) și S.C. G. S.R.L. (prin ordonanța din 12.10.2023), măsuri dispuse în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

S-a reținut de către Curtea de Apel București că, potrivit art. 250

2

din C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 6 din 18 februarie 2021, privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 167/18.02.2021, în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse ori ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și art. 250

1

din C. proc. pen. aplicându-se în mod corespunzător.

În cauză, prin ordonanțele nr. 58/P/2023 din datele de 04.10.2023, 12.10.2023, 01.11.2023 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție, în baza art. 249 C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, a dispus luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpaților A., B., D., C., E., F. și S.C. G. S.R.L., în concret, asupra mai multor bunuri mobile și imobile aparținând acestora, pretins achiziționate cu sumele rezultate ce ar fi fost primite ca urmare a infracțiunilor pretins săvârșite și/sau rezultate ca urmare a pretinselor infracțiuni.

Astfel, prin ordonanța nr. 58/P/2023 din data de 04.10.2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție, în baza art. 249 C. proc. pen., s-a reținut de către organul de urmărire penală că ar exista probe și indicii temeinice că inculpata A., ar fi săvârșit infracțiunile pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa și că aceasta, împreună cu ceilalți inculpați, ar fi produs un prejudiciu ce totalizează până în prezent sumele de 250.000 euro pretins provenită din valorificarea la prețul pieței a imobilelor obținute pe nedrept; 625.507,35 RON pretins provenită din totalul sumelor în RON dobândite pe nedrept din conturile defuncților și din obligațiuni deținute de defuncta H. la I.; 30.292,71 euro pretins provenită din totalul sumelor în valuta euro dobândite pe nedrept din conturile defuncților; 8.157,10 dolari pretins provenită din totalul sumelor în valută dolar dobândite pe nedrept din conturile defuncților;

De asemenea, s-a constatat că A., fie direct, fie prin interpuși, ar fi obținut pe nedrept următoarele bunuri:188.591 acțiuni la Fondul Proprietatea și drepturile succesorale izvorâte în urma notificării x/09.07.2001 din dosarul x/2001 (Primăria Municipiului Brăila), privind retrocedarea în natură sau despăgubiri prin echivalent a imobilului situat în Str. x, Brăila, de pe urma defunctului J.; 10.535,18 obligațiuni deținute de H. la I.; 666 acțiuni cu valoare nominală de 0,10 RON la K. S.A. București, 10 acțiuni cu valoare nominală de 0,10 RON la SIF Moldova S.A., 32 acțiuni cu valoare nominală de 0,10 RON la SIF Muntenia S.A., 10 acțiuni cu valoare nominală de 0,10 RON la SIF Oltenia S.A., 6 acțiuni cu valoare nominală de 0,10 RON la SIF Banat Crișana S.A., 222 acțiuni cu numerele de ordine de la 11559229 la 11559450 în valoare nominală de 1000 RON (ROL- certificat acționar x/13.08.1996 emis de S.C. L.), 222 acțiuni cu numerele de ordine de la 11559007 la 11559228 în valoare nominală de 1000 RON (ROL- certificat acționar x/13.08.1996 emis de S.C. L.), precum și drepturile succesorale izvorâte în urma notificării x/2001 din dosar x/12.11.2001 depus la PMB privind retrocedarea în natură sau despăgubiri prin echivalent a imobilului situat în str. x, București ce au aparținut defunctei H., decedată la 14.08.2015 (Volumul 9 DUP, filele x).

În vederea reparării pagubelor produse prin săvârșirea infracțiunilor, a confiscării sumei de 10.000 de euro și a contravalorii terenului în suprafață de 3000 mp, primite de către A. ca obiect al infracțiunii de trafic de influență, dar și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare și păstrarea unor bunuri ce nu au fost încă valorificate s-a reținut că în cauză este necesar a fi luate măsuri asiguratorii în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 249 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 254 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., precum și în temeiul art. 251 din C. proc. pen. și art. 324 alin. (3) din C. proc. pen. rap. la art. 10 din O.U.G. nr. 43/2002.

În continuare, prin aceeași ordonanță s-a reținut că din cercetările efectuate ar exista probe temeinice că inculpatul B. a săvârșit infracțiunile pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale împotriva sa și că acesta, împreună cu ceilalți inculpați, ar fi produs un prejudiciu ce totalizează până în prezent sumele de 83.000 de euro; 8157,10 dolari SUA; 10.944,93 euro; 259.307,14 RON, iar în vederea reparării pagubelor produse prin săvârșirea infracțiunilor și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, dar și pentru păstrarea unor bunuri ce nu au fost încă valorificate, în cauză este necesar a fi luate măsuri asiguratorii, sens în care, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 249 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 254 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., precum și în temeiul art. 251 din C. proc. pen. și art. 324 alin. (3) din C. proc. pen. rap. la art. 10 din O.U.G. nr. 43/2002 s-a dispus instituirea acestora. (Volumul 9 DUP, filele x).

Prin ordonanța nr. 58/P/2023 din data de 12.10.2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție, în baza art. 249 C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, a reținut că ar exista probe și indicii temeinice că inculpatul D. ar fi săvârșit infracțiunea pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale împotriva sa și că acesta ar fi obținut în mod fraudulos suprafața de 2500 mp din totalul de 5000 mp teren intravilan arabil, situat în comuna Dobroești, județ Ilfov, identificat în tarla x, parcela x (nr. cadastral x, intabulat în CF nr. x- nr. CF vechi x a localității Dobroești, așa cum a rezultat din contractul de vânzare nr. x/10.07.2023 autentificat de notar M.. (Volumul 9 DUP, filele x).

Prin ordonanța nr. 58/P/2023 din data de 01.11.2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție, procurorul, în cursul urmăririi penale, a constatat din cercetările efectuate în prezenta cauză că există probe din care ar rezulta că inculpata C. ar fi săvârșit infracțiunile pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de aceasta și că ar fi primit în conturile bancare deschise pe numele său, prin transfer de la numita N., sumele de 50.000 RON, 55.000 de RON și 44.000 de RON, bani proveniți de la O. (cumpărătorul apartamentului 94 din str. x), în baza contractului de vânzare încheiat la data de 23.03.2020, cunoscând că bunul a fost dobândit în baza unui certificat de moștenitor fals.

Cu privire la inculpații E. și F. s-a constatat necesitatea instituirii măsurilor asigurătorii în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. (2) din C. pen. și art. 292 alin. (4) din C. pen., precum și în temeiul art. 251 din C. proc. pen. și art. 324 alin. (3) din C. proc. pen. rap. la art. 10 din O.U.G. nr. 43/2002, întrucât cele două terenuri în suprafață de 500 mp și 2000 mp ar fi fost oferite/primite în modalitatea prevăzută de art. 291 C. pen. și art. 292 C. pen., reținându-se că din cercetările efectuate în prezenta cauză s-a ajuns la concluzia că ar exista probe și indicii temeinice că numita F. a obținut în mod fraudulos, prin intermediul soțului său E., suprafața de 500 mp din totalul de 5000 mp teren infravilan arabil, situat în comuna Dobroești, județ Ilfov, identificat în tarla x parcela x (nr. cadastral x, intabulat în CF nr. x- nr. CF vechi x, a localității Dobroești, așa cum a rezultat din contractul de vânzare nr. x/10.07.2023 autentificat de notar M.) și teren în suprafață de 2000 mp din totalul de 5000 mp teren intravilan arabil, situat în comuna Dobroești, Județ Ilfov, identificat în tarla x, parcela x (nr. cadastral x, intabulat în CF nr. x- nr. CF vechi x, a localității Dobroești), așa cum a rezultat din contractul de vânzare nr. x/23.03.2023 autentificat de notar M.. (Volumul 9 DUP, filele x).

Cu privire la S.C. G. S.R.L., s-a reținut de către organul de urmărire penală că ar exista probe și indicii temeinice că suspectul P. ar fi obținut în mod fraudulos, prin intermediul S.C. G. S.R.L. administrată de concubina acestuia- Q., terenul intravilan în suprafață de 10.000 mp, situat în comuna Dobroești, județ Ilfov, identificat în tarla x, parcela x (nr. cadastral x, intabulat în CF nr. x- nr. CF vechi x, a localității Dobroești), așa cum a rezultat din contractul de vânzare nr. x/23.03.2023 autentificat la notar M., astfel că pentru a se evita înstrăinarea acestui teren, ce se presupune că a fost obținut în mod fraudulos, până la definitivarea cauzei, dar și pentru repararea pagubelor produce prin presupusa săvârșire a infracțiunilor și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, în baza art. 20 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., precum și în temeiul art. 251 din C. proc. pen. și art. 324 alin. (3) din C. proc. pen. rap. la art. 10 din O.U.G. nr- 43/2002, au fost instituite măsurilor asiguratorii asupra acestui imobil. (Volumul 9 DUP, filele x).

Astfel,conform art. 250

2

din C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 250

1

aplicându-se în mod corespunzător.

Curtea a reținut că măsurile asiguratorii constau în indisponibilizarea bunurilor avute în vedere, prin instituirea unui sechestru asupra lor. Ca efect al instituirii sechestrului, proprietarul acestor bunuri pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini, măsura afectând, așadar, atributul dispoziției juridice și materiale, pe întreaga durată a procesului penal, până la soluționarea definitivă a cauzei [decizia nr. 2/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept stabilește că "noțiunea de indisponibilizare, la care se referă dispozițiile art. 249 alin. (2) din C. proc. pen..]. De asemenea, prin decizia nr. 894 din 17 decembrie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 4 martie 2016), referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 249 alin. (1) teza întâi din C. proc. pen., Curtea Constituțională a reținut că ingerința generată prin dispunerea sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale suspectului, inculpatului, persoanei responsabile civilmente ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile vizează drepturi fundamentale, respectiv dreptul de proprietate, aceasta este reglementată prin lege, respectiv art. 249 și următoarele din C. proc. pen., are ca scop legitim desfășurarea instrucției penale, fiind o măsură judiciară aplicabilă în cursul procesului penal, se impune, fiind adecvată in abstracto scopului legitim urmărit, este nediscriminatorie și este necesară într-o societate democratică, pentru protejarea valorilor statului de drept. Totodată, ingerința analizată este proporțională cu cauza care a determinat-o, de vreme ce măsurile asigurătorii au caracter provizoriu, întrucât acestea se dispun pe durata procesului penal, iar Curtea, analizând principiul proporționalității, în jurisprudența sa constantă, a reținut că acesta presupune caracterul excepțional al restrângerilor exercițiului drepturilor sau libertăților fundamentale, ceea ce implică, în mod necesar, și caracterul lor temporar (par. 30).

Tot astfel, prin decizia nr. 24 din 20 ianuarie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 12 aprilie 2016), Curtea Constituțională a reținut că în lipsa asigurării unui control judecătoresc eficient asupra măsurii de indisponibilizare a bunurilor în cursul unui proces penal, statul nu își îndeplinește obligația constituțională de a garanta proprietatea privată persoanei fizice/juridice.

Măsurile asigurătorii sunt, astfel, măsuri procesuale cu caracter real, temporar și provizoriu, care au ca scop garantarea reparării pagubei cauzate prin infracțiune, a executării pedepsei amenzii, a executării măsurii confiscării speciale sau a confiscării extinse, precum și garantarea plății cheltuielilor judiciare generate de derularea unei proceduri judiciare penale.

Rolul termenelor de 6 luni, respectiv 1 an, stabilite în cuprinsul art. 250

2

C. proc. pen., este acela de a garanta exercitarea obligației organelor judiciare de a verifica subzistența temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii. În lipsa acestor verificări ori dacă ele se realizează cu depășirea termenelor stabilite de legiuitor sunt încălcate standardele statuate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind examenul proporționalității și necesității măsurii.

Din analiza textului de lege rezultă că legiuitorul a urmărit să impună o obligație în sarcina organelor judiciare, acea de a proceda la verificarea subzistenței temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsuri asiguratori "nu mai târziu de" termenul de 6 luni, respectiv 1 an. O atare obligație impusă în sarcina organelor judiciare nu poate fi apreciată în același timp și o recomandare, doar pentru că nu a fost prevăzută în mod expres una dintre sancțiunile ce se impun cu necesitate ca urmare a constatări nerespectări unui termen imperativ, respectiv decăderea organului judiciar penal din exercitarea dreptului procesual, precum și nulitatea actului procesual făcut peste termen, ori, din punct de vedere substanțial, încetarea de drept (ope legis) a măsurilor neverificate în termenul imperativ impus de lege. De asemenea, așa cum s-a reținut și în doctrină în materia clasificării termenelor (Noul C. proc. pen. - comentat, R., Andrea Simona Uzlău, Ed. Hamangiu 2014), spre exemplu în materia măsurilor preventive, împrejurarea că pronunțarea unei hotărâri după expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior conduce la constatarea încetări de drept a acestei măsuri preventive, nu înseamnă că este efectul nulității hotărâri respective pe motiv că instanța a fost decăzută din "dreptul" de a o mai pronunța după expirarea termenului, ci este efectul ajungeri la termen a unei măsuri procesuale în condițiile în care nu există nicio altă hotărâre validă care să o prelungească.

Ca atare, s-a reținut că termenul în discuție este unul peremptoriu (imperativ) întrucât în interiorul acestuia trebuie îndeplinită o activitate procesuală (verificarea legalității și temeiniciei măsurii asigurătorii).

Rațiunea termenului de un an instituit pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii asigurătorii (1 an fiind termenul în care se impune a se verifica măsura asiguratorie și în etapa camerei preliminare) este aceea de a respecta caracterul proporțional al măsurii în raport de durata și evoluția procedurii, respectiv de a elimina arbitrariul cât privește menținerea pe o durată nedeterminată a unei măsuri restrictive de drepturi.

Curtea a menționat că, menținerea măsurii asigurătorii în procesul penal trebuie să respecte exigențele de proporționalitate impuse de CEDO, Curtea de la Strasbourg arătând că "ridicarea măsurii asigurătorii ar trebui să fie posibilă atunci când durata efectivă a acesteia este exagerat de mare in raport de durata și evoluția procedurii și consecințele pe care le produce depășesc efectele normale ale unei astfel de măsuri" (cauza Forminster Entreprises Limited c. Republicii Cehe, hotărârea din 9 ianuarie 2009, parag. 76-78).

În aceste condiții, sancțiunea care intervine în situația nerespectării termenelor maxime de 6 luni și 1 an în care trebuie verificată măsura asigurătorie se impune a fi privită din punct de vedere substantial și este, încetarea de drept (ope legis) a măsurilor neverificate în termenul imperativ impus de lege .

Ca atare, în cauza de față, se observă intervalul de timp scurs între verificările din data de 02.04.2024 în dosarul numărul x/2023 și data de 28.04.2025, în dosarul numărul x/2023, astfel că, la momentul prezentei analize, a fost depășit termenul substanțial, imperativ impus de art. 250

2

din C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri, a formulat contestație, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Prin motivele de contestație, a solicitat admiterea contestației formulate împotriva încheierii din data de 28 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București prin care s-au constatat încetate de drept măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanțele din 04.10.2023, 01.11.2023 și 12.10.2023 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, menționând că judecătorul instanței de fond a apreciat că depășirea duratei de 1 an prevăzută de art. 250

2

din C. proc. pen., atrage încetarea de drept a acestora.

Într-adevăr, a arătat că acest termen a fost depășit, însă, în opinia sa, această împrejurare nu este de natură să atragă încetarea de drept a măsurii asigurătorii, astfel cum s-a reținut, în mod neîntemeiat, în cuprinsul încheierii atacate.

De altfel, a menționat că în practica judiciară a Înaltei Curți s-a reținut, în mod constant, că termenele prevăzute de art. 250

2

din C. proc. pen. sunt termene de recomandare, a căror depășire nu determină încetarea de drept a măsurilor asigurătorii. În acest sens, a invocat Decizia nr. 261/2023, Decizia nr. 401/2024 Decizia nr. 72/2024, Decizia nr. 511/2024, precum și Decizia nr. 572/2024. În motivarea acestor decizii s-a arătat faptul că în materia măsurilor asigurătorii legiuitorul nu a reglementat o sancțiune aplicabilă în cazul în care verificarea nu se efectuează în interiorul acestor termene, iar dispozițiile referitoare la măsurile preventive nu pot fi aplicate prin analogie.

Față de cele menționate, a solicitat admiterea contestației, desființarea încheierii din data de 28 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București și să se constate legalitatea și temeinicia măsurilor asigurătorii, având în vedere că temeiurile avute în vedere la luarea acestora nu s-au modificat, măsurile asigurătorii fiind în continuare necesare și proporționale cu scopul urmărit.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 5.05.2025, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 2, cu termen de judecată la data de 13 mai 2025.

Examinând contestația formulată în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu dispozițiile legale în materie, Înalta Curte constată următoarele:

Se constată că scopul pentru care s-a formulat calea de atac de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție este acela de a obține menținerea măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanța procurorului din data de emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție, până la finalizarea definitivă a prezentului proces penal.

Prin urmare, instanța supremă nu este ținută neapărat de motivele concrete ale contestației, ci de solicitarea Ministerului Public, respectiv de admitere a contestației și de menținere a măsurilor asigurătorii.

În plus, este de observat că instanța de apel, deși nu mai era cazul având în vedere soluția dispusă, de încetare de drept a măsurilor asigurătorii, a făcut o analiză asupra proporționalității acestor măsuri și a apreciat că nu se mai justifică menținerea lor.

Sub aspectul constatării încetării de drept a măsurilor asigurătorii, Înalta Curte constată că încheierea constată este nelegală în considerarea aspectelor ce vor fi dezvoltate în continuare.

Referitor la existența instituției încetării de drept în materia măsurilor asiguratorii în ipoteza prevăzută de art. 250

2

C. proc. pen., este de observat că o asemenea reglementare a fost avută în vedere de legiuitor doar în cazul prevăzut de art. 397 alin. (5) C. proc. pen., atunci când, potrivit art. 25 alin. (5) C. proc. pen., instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă, iar persoana vătămată nu introduce acțiunea în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. În mod similar, încetarea de drept a măsurii asigurătorii a fost prevăzută și pentru faza de urmărire penală în dispozițiile art. 315 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.

Prin urmare, nefiind expres prevăzută încetarea de drept și în cazul de la art. 250

2

C. proc. pen., unde se prevede doar posibilitatea menținerii, restrângerii, extinderii sau ridicării măsurilor asigurătorii, nu se poate proceda la extinderea cazurilor prin analogie, interzisă, de altfel, în procesul penal.

În atare situație, dat fiind că textul de lege nu reglementează consecințele pe care le-ar antrena o conduită contrară conținutului lui, este evident că termenele de 6 luni și de 1 an instituite prin acesta pentru verificarea periodică a măsurilor asigurătorii nu pot fi calificate decât ca fiind termene procedurale de recomandare, eventuala lor depășire nefiind de natură să atragă încetarea de drept a măsurilor asigurătorii, atâta timp cât, așa cum s-a arătat anterior, o asemenea sancțiune nu a fost consacrată legislativ decât în materia măsurilor preventive și în cele două cazuri mai sus menționate.

De altfel, aceeași opinie a exprimat și Înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa constantă (încheierea din 21 martie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Completului de 5 Judecători penal, încheierea din 24 martie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, decizia penală nr. 382 din 14 iunie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2016, decizia penală nr. 236 din 21 martie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2017, decizia penală nr. 237 din 21 martie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2023, decizia penală nr. 524 din 25 mai 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2018, secția penală).

În fine, Înalta Curte constată că, în ipoteza examinată, nu sunt aplicabile nici prevederile art. 268 alin. (2) C. proc. pen., întrucât această dispoziție legală reglementează încetarea efectului măsurilor a căror durată a expirat, ceea ce presupune, ab initio, ca măsura să aibă o durată determinată în timp. Or, așa cum s-a arătat anterior, în cazul măsurilor asigurătorii legiuitorul nu a stabilit un termen maxim pe durata căruia pot fi luate/menținute, astfel că dispozițiile legale precitate nu-și găsesc aplicabilitate în materia de referință.

În continuare, Înalta Curte reține că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului sau părții responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Din interpretarea dispozițiilor art. 249, art. 250

2

C. proc. pen. rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiționată de constatarea prealabilă a necesității instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. Totodată, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă și cerința proporționalității acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor și cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

Prin urmare, aspectul ce face obiectul analizei instanței în temeiul art. 250

2

C. proc. pen., este acela al subzistenței temeiurilor avute în vedere la momentul dispunerii, precum și acela al proporționalității măsurii asiguratorii.

Contrar celor reținute de Curtea de Apel București, secția a -I a penală, instanța supremă apreciază că sunt îndeplinite în continuare condițiile necesare menținerii măsurilor asigurătorii dispuse în cauză.

Astfel, existența justului echilibru între cerințele interesului general și cerința de a proteja drepturile fundamentale ale persoanei, se realizează, într-adevăr, și din perspectiva criteriilor stabilite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia protecției proprietății și a dreptului la un proces echitabil, prin raportare la durata procedurii, complexitatea cauzei, la conduita acuzaților și a autorităților judiciare, dar și a bunurilor ce au format obiectul indisponibilizării, precum și a intervalului de timp în care acestea s-au aflat sub puterea sechestrului.

În analiza proporționalității dintre restrângerea dreptului de proprietate și scopul urmărit, Înalta Curte reține natura acuzației pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, respectiv instigare la abuz în serviciu, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 35 alin. (1) C. pen., instigare la fals intelectual, prev. de art. 47 rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., falsificarea de instrumente oficiale și folosirea instrumentelor false, prev. de art. 317 alin. (1) C. pen., și art. 318 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale); fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen.; instigare la înșelăciune, prev. de art. 47 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale); trafic de influență, prev. de art. art. 291 alin. (1) C. pen.; instigare la abuz în serviciu în formă continuată (trei acte materiale), prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 și aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen.; instigare la fals intelectual în formă continuată (trei acte materiale), prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 321 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.; fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin. (1) C. pen.; uz de fals, prev. de art. 323 C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 C. pen., numărul mare de acte materiale reținute în sarcina unora dintre inculpați, precum și calitatea acestora; cuantumul eventualului prejudiciu produs, complexitatea cauzei, etapa procesuală în care se află cauza, respectiv procedura de cameră preliminară.

În ceea ce privește durata măsurilor asigurătorii (aproximativ 2 ani), se constată că aceasta nu aduce atingere exigențelor CEDO, având în vedere gradul ridicat de complexitate a cauzei care a determinat administrarea unui probatoriu amplu, cu precădere în faza de urmărire penală.

De altfel, chiar în contextul analizei justului echilibru între interesul general al societății și protejarea dreptului persoanei la respectarea bunurilor sale, este de subliniat importanța desfășurării de investigații în cazul presupuselor infracțiuni, cu diligența necesară pentru a se asigura că infracțiunile sunt examinate în mod corespunzător și că procedurile sunt finalizate în mod legal. Or, un asemenea demers se realizează, în general, într-o perioadă de timp semnificativă, iar, în prezenta cauză, se constată că nu au existat perioade de stagnare a procedurilor judiciare generate de organele judiciare.

Față de aceste aspecte, se poate aprecia rezonabil că, în privința măsurilor asigurătorii luate față de inculpați, se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, în raport cu valoarea pretinsului prejudiciu și interesul personal al inculpaților de a-și exercita neîngrădit dreptul de proprietate (cu toate prerogativele) asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii din data de 28 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2023.

Va desființa încheierea contestată și, în fond, rejudecând:

În baza art. 250

2

C. proc. pen., va menține măsurile sechestrului asigurător instituite în cursul urmăririi penale asupra bunurilor inculpaților, astfel:

- măsura asiguratorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanța procurorului din data de 04.10.2023, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 58/P/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, asupra bunurilor aparținând inculpaților A. și B.;

- măsura asiguratorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanța procurorului din data de 01.11.2023, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 58/P/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, asupra bunurilor aparținând inculpatei C..

- măsura asiguratorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanța procurorului din data de 12.10.2023, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 58/P/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, asupra bunurilor aparținând inculpatului D.;

- măsura asiguratorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanța procurorului din data de 12.10.2023, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 58/P/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, asupra bunurilor aparținând inculpaților E., F. și S.C. G. S.R.L..

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații-inculpați A. și B., în cuantum de câte 377 RON, vor rămâne în sarcina statului și se vor plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii din data de 28 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2023.

Desființează încheierea contestată și, în fond, rejudecând:

În baza art. 250

2

C. proc. pen., menține măsurile sechestrului asigurător instituite în cursul urmăririi penale asupra bunurilor inculpaților, astfel:

- măsura asiguratorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanța procurorului din data de 04.10.2023, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 58/P/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, asupra bunurilor aparținând inculpaților A. și B.;

- măsura asiguratorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanța procurorului din data de 01.11.2023, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 58/P/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, asupra bunurilor aparținând inculpatei C..

- măsura asiguratorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanța procurorului din data de 12.10.2023, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 58/P/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, asupra bunurilor aparținând inculpatului D.;

- măsura asiguratorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanța procurorului din data de 12.10.2023, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 58/P/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, asupra bunurilor aparținând inculpaților E., F. și S.C. G. S.R.L..

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție rămân în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații-inculpați A., precum și B., în cuantum de câte 377 RON, rămân în sarcina statului și se plătesc din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în Cameră de Consiliu, astăzi, 10 iunie 2025.