ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.10.2025

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 392/2025

HOTĂRÂRE
07.10.2025
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 392/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 07 octombrie 2025

Deliberând asupra cererii de strămutare formulată în cauză,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 02 iulie 2025 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, petentul A. a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel Craiova la o altă curte de apel învecinată.

În susținerea cererii de strămutare formulate a arătat că există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor Curții de Apel Craiova este afectată datorită împrejurărilor cauzei și calității părților.

Sub un prim aspect, a precizat că petentul, agent de poliție, a fost sancționat disciplinar cu măsura extremă a destituirii din Poliție, prin dispoziția emisă de Șeful Inspectoratului de Poliție Mehedinți, ca urmare a unui incident petrecut în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.

Această măsură disciplinară a fost anulată definitiv de instanțele competente, în urma unei proceduri în contencios administrativ, ulterior petentul fiind reîncadrat în poliție.

În acest sens, a susținut că evenimentul declanșator al măsurii disciplinare a fost oprirea în trafic a Președintelui Tribunalului Mehedinți, când în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, a oprit regulamentar un autoturism care circula cu viteză excesivă în apropierea unei unități școlare. Ulterior, conducătorul autoturismului s-a prezentat ca fiind domnul B., președintele Tribunalului Mehedinți.

Acțiunea disciplinară, în urma căreia s-a dispus și destituirea din poliție a petentului a fost direct determinată de intervenția președintelui Tribunalului Mehedinți și de dispozițiile date de inspectorul-șef al IPJ Mehedinți.

Sub un al doilea aspect, a precizat că în paralel cu procedura de anulare a destituirii, a fost ulterior trimis în judecată pentru purtare excesivă, într-un dosar ce are legătură cu oprirea în trafic a unui alt conducător auto.

Cu privire la această cauză penală, Parchetul dispusese de trei ori clasarea cauzei, însă nejustificat, dosarul penal a fost redeschis după reîncadrarea petentului în structura Ministerului Afacerilor Interne, iar presupusa persoană vătămată este un fost judecător, actualmente avocat.

În acest context, a apreciat că elementele care justifică temerea obiectivă privind lipsa de imparțialitate în judecarea fondului cauzei penale nr. x/2023 sunt, în esență, următoarele: refuzul sistematic al instanței de fond de a administra probe relevante, respingerea formală a cererii de recuzare a judecătorului cauzei pentru suspiciuni rezonabile de lipsă de imparțialitate și, de asemenea, climatul de influență.

A apreciat că toate aceste circumstanțe ridică suspiciuni și au influențe incompatibile cu exigențele unui proces echitabil, motiv pentru care a solicitat strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad.

Potrivit art. 72 alin. (6) din C. proc. pen. au fost solicitate informații de la Curtea de Apel Craiova, secția Penală.

Prin informarea transmisă la data de 19 septembrie 2025, Curtea de Apel Craiova a prezentat pe larg parcursul juridic al cauzei a cărei strămutare se solicită, precum și motivele invocate de petent în susținerea cererii formulate, fără a expune un punct de vedere referitor la existența unei suspiciuni rezonabile privind lipsa de imparțialitate a judecătorilor din cadrul Curții de Apel Craiova.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea de strămutare formulată de petentul A. este întemeiată, urmând a o admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 71 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze atunci când există suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice.

Strămutarea reprezintă un remediu procesual prin intermediul căruia judecarea unei anumite cauze penale este luată din competența unei instanțe și dată spre soluționare unei alte instanțe din aceeași categorie și de același grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra lipsei de obiectivitate și imparțialitate a judecătorilor unei instanțe.

Înalta Curte reiterează jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat că imparțialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale judecătorului într-un anume caz, cât și potrivit unui test obiectiv, în sensul în care se stabilește dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (Cazul Piersack contra Belgiei, hotărârea din 1 octombrie 1982).

Sub aspectul demersului obiectiv s-a arătat că ceea ce trebuie asigurat este încrederea pe care, într-o societate democratică, instanțele trebuie să o inspire publicului (Fey contra Austria). În aplicarea acestui test, opinia părții în cauză cu privire la imparțialitatea instanței este importantă, dar nu decisivă. Imparțialitatea obiectivă constă "în a pune problema dacă independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparțialității acestuia din urmă" (Cazul Hauschildt contra Danemarcei).

În strânsă legătură cu incompatibilitatea, strămutarea reprezintă un remediu procesual prin care sunt rezolvate situațiile în care asupra tuturor judecătorilor unei instanțe planează suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea lor este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice. Strămutarea poate fi dispusă și când există doar o aparență a lipsei de imparțialitate a tuturor judecătorilor instanței de la care se solicită strămutarea cauzei, aparență care se verifică în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze în parte.

În ceea ce privește susținerile petentului, Înalta Curte reține că aspectele invocate în cererea de strămutare sunt de natură a crea o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor din cadrul Curții de Apel Craiova ar putea fi afectată datorită împrejurărilor cauzei și a calității părților.

Astfel, petentul a arătat că suspiciunea lipsei de imparțialitate a judecătorilor care compun această instanță este legată de împrejurarea că are o relație conflictuală cu fostul președinte al Tribunalului Mehedinți și cu fostul inspector șef al IPJ Mehedinți, relație care a condus la aplicarea sancțiunii disciplinare a destituirii din Poliție, dar și la redeschiderea nejustificată a dosarului penal ce face obiectul cauzei a cărei strămutare se solicită.

Înalta Curte reține că aceste împrejurări menționate de petent, care sunt de notorietate pe plan local, în special în rândul corpului de magistrați de la Curtea de Apel Craiova, având în vedere că în cauzele civile care au avut ca obiect contestarea dispoziției administrative de sancționare a petentului au mai fost admise două cereri de strămutare în raport de aceeași situație conflictuală existentă, sunt apte sau au amplitudinea de a știrbi aparența de imparțialitate cu consecințe negative asupra actului de justiție.

Prin urmare, Înalta Curte consideră că este necesară strămutarea cauzei pentru înlăturarea oricărei aparențe de lipsă de imparțialitate a instanței, percepută, de altfel, ca atare de către petent ca răsfrângându-se sub aspect procesual prin respingerea de către instanță a cererilor în probațiune formulate de către apărare sau a cererii de recuzare a judecătorului cauzei.

Deși faptele concrete ale judecătorilor instanței nu sunt de natură a crea dubii cu privire la profesionalismul și imparțialitatea acestora, totuși având în vedere calitatea părților implicate, pentru a se înlătura orice suspiciune care ar putea pune sub semnul îndoielii obiectivitatea în judecarea pricinii în cadrul Curții de Apel Craiova, Înalta Curte consideră că se impune strămutarea judecării cauzei la o altă instanță învecinată egală în grad.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2023 al Curții de Apel Craiova și dispune strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Timișoara, secția Penală.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea prezentei cauze, rămân în sarcina statului.

Admite cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2023 al Curții de Apel Craiova și dispune strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Timișoara, secția Penală.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea prezentei cauze, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 octombrie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-01-28
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 30/2025
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2025 Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2025
ÎCCJ 2025-10-14
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 404/2025
Ședința publică din data de 14 octombrie 2025 Deliberând asupra cererii de strămutare formulată în cauză, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, petentul
ÎCCJ 2025-04-15
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 176/2025
Ședința publică din data de 15 aprilie 2025 Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de strămutare formulată, petentul A. a solicitat strămutarea judecării cauzei nr. 2855
ÎCCJ 2025-10-07
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 395/2025
Ședința publică din data de 07 octombrie 2025 Deliberând asupra cererii de strămutare de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la dat
ÎCCJ 2025-04-24
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 191/2025
ului judiciar) în care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia. În al doilea rând, constată că nici suspiciunile privind imparțialitatea judecătorilor Curții de Apel Craiova grefate pe împrejurările cauzei
Sursă