ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 28 mai 2025

Deliberând asupra cererilor de recurs în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 525 din data de 27 iunie 2024, Judecătoria Sectorului 2 București, secția Penală a hotărât următoarele:

I. În temeiul. 396 alin. (8) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune privind asigurările în formă continuată, prevăzută de art. 245 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. și art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale), ca urmare a intervenirii prescripției generale a răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., a încetat procesul penal față de același inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) din C. pen. (fapta din 07.06.2017), ca urmare a lipsei plângerii prealabile.

II. În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 245 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune privind asigurările, în formă continuată (4 acte materiale).

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, de la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 253 alin. (1) din C. pen., a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere (faptă din 01.10.2021).

În baza art. 38 alin. (1) și 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a contopit pedepsele aplicate de 2 ani închisoare și de 6 luni închisoare și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, sporită cu 1/3 din cuantumul celeilalte pedepse, respectiv 2 luni, urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani și 2 (două) luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din C. pen., pe o durată de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din C. pen., de la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 91 alin. (1) din C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani stabilit în condițiile art. 92 alin. (1) din C. pen., ce se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., a impus inculpatului respectarea, pe durata termenului de supraveghere, a următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., a impus inculpatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a impus inculpatului obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 2 București sau în cadrul Administrației Domeniului Public sector 2 București, pe o durată de 120 de zile.

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 96 alin. (1) și (4) din C. pen. referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul nerespectării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere ori a obligațiilor impuse ori stabilite în sarcina sa sau al săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

În temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., a încetat procesul penal față de inculpatul B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 253 alin. (1) din C. pen. (fapta din 29.09.2020), ca urmare a lipsei plângerii prealabile.

III. În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 245 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a condamnat pe inculpatul C. la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune privind asigurările, în formă continuată (5 acte materiale).

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, de la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din C. pen.

În temeiul art. 91 alin. (1) din C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani stabilit în condițiile art. 92 alin. (1) din C. pen., ce se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., a impus inculpatului respectarea, pe durata termenului de supraveghere, a următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., a impus inculpatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a impus inculpatului obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 4 București sau în cadrul Administrației Domeniului Public sector 4 București, pe o durată de 120 de zile.

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 96 alin. (1) și (4) din C. pen. referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul nerespectării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere ori a obligațiilor impuse ori stabilite în sarcina sa sau al săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

În temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., a încetat procesul penal față de inculpatul C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prevăzită de art. 253 alin. (1) din C. pen. (fapta din 10.03.2018), ca urmare a lipsei plângerii prealabile.

În temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., a încetat procesul penal față de inculpatul C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prev. de art. 253 alin. (1) din C. pen. (fapta din 27.06.2020), ca urmare a lipsei plângerii prealabile.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 25 din C. proc. pen. cu referire la art. 22 din C. proc. pen. a luat act că partea civilă D. a renunțat la constituirea de parte civilă.

În temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a lăsat nesoluționate acțiunile civile formulate de părțile civile B., E. și F..

În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 19 din C. proc. pen., cu referire la art. 1349 și art. 1357 C. civ., a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de G. S.A. (cu sediul în București).

A obligat inculpatul A. la plata către partea civilă G. a sumei de 26.974,53 RON, cu titlu de daune materiale.

A obligat inculpatul B. la plata către partea civilă G. a sumei de 48.315,21 RON, cu titlu de daune materiale.

A obligat inculpatul C. la plata către partea civilă G. a sumei de 55.249,67 RON, cu titlu de daune materiale.

A respins, în rest, acțiunea civilă formulată de G., ca neîntemeiată.

Prin decizia penală nr. 1605/A din data de 17 decembrie 2024, Curtea de Apel București, secția I penală a dispus:

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., respingerea, ca nefondate, a apelurilor declarate de inculpații B., C. și A., împotriva sentinței penale nr. 525 din data de 27.06.2024, pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București, secția Penală, sentință pe care a menținut-o.

Împotriva deciziei penale nr. 1605/A din data de 17 decembrie 2024, Curtea de Apel București, secția I penală au formulat recurs în casație inculpații B., C. și A..

Inculpatul A. nu a înțeles să indice vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În susținerea cererii de recurs în casație, a invocat faptul că fapta de care este acuzat nu este prevăzută de legea penală, întrucât textul legal al art. 245 din C. pen. stabilește în mod clar și limitativ situațiile în care înșelăciunea privind asigurările poate fi imputată, drept caz special al infracțiunii de înșelăciune simplă, respectiv distrugerea unui bun asigurat împotriva distrugerii, în scopul obținerii sumei asigurate.

S-a mai susținut că niciunul din bunurile avariate nu erau asigurate împotriva distrugerii, ci doar pentru răspundere civilă și nici nu a fost obținută sau măcar urmărită obținerea sumei asigurate. De asemenea, a menționat că în contradicție cu susținerile instanței de fond, însușite fără obiecții de instanța de apel, riscurile asigurate prin polița RCA sunt enumerate limitativ de art. 11 din Legea 132/2017 și nu includ riscurile enumerate drept condiție de prevederile art. 245 din C. pen.

A mai susținut că instanța de fond a recunoscut ca nu a încălcat vreo prevedere legală a codului rutier făcând trimiteri la considerentele sentinței penale. A făcut referire la declarația unui martor și a solicitat vizionarea filmării accidentului rutier.

Deopotrivă, a invocat faptul că nu putea săvârși cu vinovăție fapta de a circula legal și de a "prejudicia" drepturile participanților la trafic care încălcau normele legale, precum și că faptele de care este acuzat nu îi sunt imputabile întrucât nu a încălcat nicio normă legală, fie ea de natură civilă, contravențională sau penală.

Inculpatul B. nu a înțeles să indice vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În susținerea cererii de recurs în casație, a invocat faptul că fapta de care este acuzat nu este prevazută de legea penală, întrucât textul legal al art. 245 din C. pen. stabilește în mod clar și limitativ situațiile în care înșelăciunea privind asigurările poate fi imputată, drept caz special al infracțiunii de înșelăciune simplă, respectiv distrugerea unui bun asigurat împotriva distrugerii, în scopul obținerii sumei asigurate.

S-a mai susținut că niciunul din bunurile avariate nu erau asigurate împotriva distrugerii, ci doar pentru răspundere civilă și nici nu a fost obținută sau măcar urmărită obținerea sumei asigurate. De asemenea, a menționat că, în contradicție cu susținerile instanței de fond, însușite fără obiecții de instanța de apel, riscurile asigurate prin polița RCA sunt enumerate limitativ de art. 11 din Legea 132/2017 și nu includ riscurile enumerate drept condiție de prevederile art. 245 din C. pen.

A mai susținut că instanța de fond a recunoscut ca nu a încălcat vreo prevedere legală din codul rutier făcând trimiteri la considerentele sentinței penale.

A mai susținut că motivarea instanței de apel în respingerea probei cu expertiza a fost extrem de clară în sensul că este evidentă vinovăția din punct de vedere legal, doar numărul mare de accidente anulează prezumția de nevinovăție. A considerat că a fost condamnat pentru părerea personală a unor magistrați, fără să fie demonstrată intenția.

Inculpatul C. a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În susținerea acestuia a menționat că în ceea ce privește accidentul din 03.11.2018 cu numitul H., deși autoturismul inculpatului era parcat, prima instanță a ajuns la concluzia halucinantă potrivit căreia "acest accident a fost provocat de către inculpat, cu intenție, în scopul de a obține suma asigurată." A făcut referire la situația de fapt reținută de prima instanță și a considerat că singurul vinovat de producerea acestui accident, în mod cert, este numitul H., inculpatul neavând nicio implicare în producerea lui, autoturismul fiind staționat alături de alte autoturisme. Totodată, a mai invocat greșita soluționare a laturii civile.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a cererilor de recurs în casație, conform dispozițiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 434 din C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Nu pot fi atacate cu recurs în casație:

a) hotărârile de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire;

b) hotărârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă;

c) hotărârile pronunțate în materia executării pedepselor;

d) hotărârile pronunțate în materia reabilitării;

Art. 435. Termenul de declarare a recursului în casație. - Recursul în casație poate fi introdus de către părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.

Art. 437. Motivarea recursului în casație. - (1) Cererea de recurs în casație se formulează în scris și va cuprinde:

a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții, numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului sau, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită recursul în casație, precum și organul judiciar din care acesta face parte;

b) indicarea hotărârii care se atacă;

c) indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora;

d) semnătura persoanei care exercită recursul în casație și/sau semnătura avocatului.

(2) La cerere se anexează toate înscrisurile invocate în motivarea acesteia.

Art. 438. Cazurile în care se poate face recurs în casație. - (1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:

(2) Cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

(3) În cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Art. 440 din C. proc. pen. prevede că instanța dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen. care se referă la hotărârile ce sunt supuse recursului în casație, termenul de declarare, părțile ce pot formula calea de atac, motivarea recursului în casație, precum și cazurile în care se poate formula.

Potrivit art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1), (2) și (6), art. 437 și 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Din examinarea cererilor de recurs în casație se constată că aceste sunt inadmisibile.

În cadrul procesual al recursului în casație, instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar orice chestiune de fapt, analizată de instanțele de fond și apel sau chiar chestiuni de drept, dar ce nu se circumscriu cazurilor expres reglementate, sunt considerate intrate în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii.

Recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt intrate în autoritatea de lucru judecat, nici reevaluarea materialului probator pentru modificarea bazei factuale ori a caracterizării în drept. În privința evaluărilor în drept ce pot fi devoluate și acestea sunt limitate, prin voința legiuitorului, la ipotezele (cazurile) enumerate.

Recursul în casație este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicție, în care părțile pot solicita verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limitele expres și limitativ prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.

Evoluția reglementării în sensul restrângerii devoluțiunii admisibile și analiza jurisprudenței aferente, demonstrează că interpretarea extensivă a cazurilor constituie o adăugare nepermisă sau o ignorare a voinței legiuitorului și aduce în sfera cenzurii instanței elemente extrinseci, generând caracterul de soluție nelegală deciziei pronunțate în recursul în casație.

Cereril de recurs în casație declarate în prezenta cauză sunt inadmisibile.

Astfel cum s-a expus anterior, în acest cadru procesual instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar orice chestiune de fapt sau chiar de drept, ce nu se circumscrie cazurilor expres reglementate este considerată intrată în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestite cu judecarea recursului în casație.

Potrivit art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., cererea de recurs în casație se formulează în scris și va cuprinde indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora.

Sub acest aspect se reține că inculpații A. și B. nu au înțeles să indice vreunul din cazurile expres prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

În ceea ce privește cererea de recurs în casație, formulată de inculpatul A., Înalta Curte constată, pe de o parte, că instanțele de fond și apel au dispus încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 245 alin. (1) din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Or, în situația inculpatului, lipsește soluția de condamnare a acestuia, instanța de fond dispunând încetarea procesului penal. Încetarea procesului penal presupune întrunirea condițiilor angajării răspunderii penale care însă sunt înlăturate prin voința legiuitorului datorită trecerii unui timp îndelungat de la săvârșirea faptei.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că inculpatul critică, în realitate, situația de fapt și forța probantă a mijloacelor de probă reținute de instanțele de fond, solicitând reevaluarea acestora pentru modificarea condițiilor impuse pentru antrenarea răspunderii penale.

Potrivit art. 245 alin. (1) din C. pen., distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuințare, ascunderea sau înstrăinarea unui bun asigurat împotriva distrugerii, degradării, uzurii, pierderii sau furtului, în scopul de a obține, pentru sine sau pentru altul, suma asigurată, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Se constată că situația de fapt reținută cu titlu definitiv se circumscrie elementelor de tipicitate obiectivă impuse de dispozițiile art. 245 din C. pen.

Sub acest aspect se reține că instanțele de fond au analizat apărările inculpatului și evaluând întregul material probator a reținut întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune privind asigurările.

Astfel, instanța de fond a reținut că inculpatul A., în sens contrar apărărilor formulate de acesta, acționează în mod deliberat, în scopul de a obține despăgubirile constând în contravaloarea reparațiilor și/sau a lipsei de folosință a autoturismelor avariate pe perioada reparațiilor. Inculpatul este director al S.C. I. S.R.L., care a închiriat autoturisme chiar către acesta, ulterior creanțele fiind cesionate inculpatului. De asemenea, se constată că modul de operare este clar determinat în contextul în inculpatul profită de neatenția șoferilor din trafic, neatenție pe care chiar el o generează ca urmare a faptului că lasă impresia să se creadă că va acorda prioritate, slăbind, astfel, atenția participanților la trafic. Ulterior producerii evenimentelor rutiere, acesta manifestă o atitudine calmă, chiar jovială, necaracteristică unei persoane care tocmai și-a văzut autoturismul lovit și convinge persoanele implicate că sunt vinovate de producerea accidentului.

Mai mult, susținerile inculpatului conform cărora riscurile asigurate prin polița RCA nu se circumscriu elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 245 din C. pen., sunt neîntemeiate. Elementul material al infracțiunii de înșelăciune privind asigurările este reprezentat de degradarea, aducerea în stare de neîntrebuințare a bunurilor asigurate împotriva acestor riscuri. Asigurarea poate avea în vedere inclusiv o poliță RCA a autoturismelor celor implicați în incidentele rutiere care dă dreptul de a obține sumele asigurate.

De altfel, acest aspect a fost evaluat de instanța de fond ce a reținut că sub aspectul laturii obiective, o condiție prealabilă, calificabilă ca situație premisă, este ca la momentul comiterii faptei tipice, bunul ce constituie obiectul material al infracțiunii să facă obiectul unui contract de asigurare valabil încheiat, prin care contractul de asigurare contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat să plătească o indemnizație, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit. Așadar, contractul de asigurare nu trebuie să fie numai un contract CASCO, cum au susținut petenții, ci poate fi orice contract de asigurare deoarece legea nu distinge. Potrivit Legii nr. 132/2017, art. 2 pct. 13, prin contract RCA se înțelege contractul de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie. Astfel, polițele RCA ale autovehiculelor lovite de către inculpați asigură șoferul aparent vinovat contra distrugerii, degradării sau aducerii în stare de neîntrebuințare ale tuturor celorlalte vehicule participante la trafic, avariate de către șoferul vinovat, raportul juridic civil creat de polița RCA având subiect pasiv general, care se concretizează însă în momentul accidentului, obligația asiguratorului RCA de a plăti daunele născându-se la momentul producerii accidentului, întrucât la acel moment este individualizat subiectul activ, titularul creanței. De altfel, în sens contrar celor susținute de inculpați, autoturismele erau asigurate împotriva riscurilor prevăzute de art. 245 C. pen., respectiv împotriva distrugerii și degradării.

În egală măsură, se constată că prin aspectele invocate inculpatul A. critică forța probantă a mijloacelor de probă ce au stat la baza soluției instanței de apel. Astfel cum s-a arătat anterior, instanța de recurs nu poate realiza în procedura pendinte o reevaluare a mijloacelor de probă.

Mai mult, se constată că prin criticile formulate inculpatul contestă forma de vinovăție. Sub acest aspect, în ce privește latura subiectivă a infracțiunii pentru care a fost condamnat recurentul, se reține că în conceptul de "faptă prevăzută de legea penală" nu poate fi inclusă și condiția privitoare la forma de vinovăție, în cuprinsul art. 15 alin. (1) din C. pen. fiind enumerată distinct trăsătura esențială ca fapta să fie prevăzută de legea penală de aceea ca fapta să fie săvârșită cu vinovăție. Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție, în analiza corespondenței obiective de incriminare a faptei, nu poate proceda la o analiză asupra elementelor constitutive ale laturii subiective, care ar presupune în mod necesar analiza probatoriului administrat cu privire la circumstanțele concrete de comitere ale infracțiunii.

Astfel, cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. permite Înaltei Curți de Casație și Justiție să verifice existența corespondenței între fapta concretă stabilită prin hotărârea definitivă de condamnare, numai sub aspectul laturii obiective, nu și sub aspectul laturii subiective, care nu poate fi cenzurată din perspectiva noțiunii de "faptă ce nu este prevăzută de legea penală".

De altfel, această interpretare a fost asumată la nivelul secției penale a instanței supreme prin minuta ședinței judecătorilor secției din data de 24 mai 2023, stabilindu-se, în unanimitate, în sensul inadmisibilității verificării condițiilor referitoare la latura subiectivă a infracțiunii în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În egală măsură, instanța de recurs reține că prin intermediul cererii de recurs în casație nu se poate solicita reținerea incidenței unei cauze justificative sau neimputabilitate, aceasta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Cu privire la cererea de recurs formulată de inculpatul B. se constată că acesta a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 245 din C. pen., sens în care motivele invocate ar putea fi evaluate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen.

Înalta Curte constată că inculpatul critică, în realitate, situația de fapt și forța probantă a mijloacelor de probă reținute de instanțele de fond. Situația de fapt reținută cu titlu definitiv se circumscrie elementelor de tipicitate obiectivă impuse de dispozițiile art. 245 din C. pen.

Sub acest aspect se reține că instanțele de fond au analizat apărările inculpatului și evaluând întregul material probator au reținut întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune privind asigurările.

Instanța de fond a reținut că inculpatul a fost implicat în peste 100 de evenimente rutiere (în aceleași zone din București), toate din postura de persoana păgubită, exclude noțiunea de hazard și relevă un clar și bine determinat modus operandi în producerea respectivelor evenimente rutiere. Astfel, instanța constată că inculpatul speculează situații în trafic în care alți șoferi îl pot acroșa la schimbarea direcției de mers și facilitează sau nu previne producerea acestor accidente.

În ceea ce privește susținerile inculpatului conform cărora riscurile asigurate prin polița RCA nu se circumscriu elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 245 din C. pen., acest aspect a fost detaliat cu privire la inculpatul A..

Instanța de recurs constată că și acest inculpat critică latura subiectivă a infracțiunii apreciind că instanțele de fond au dispus condamnarea prin aprecierea eronată a probatoriului. În acest sens, cu referire la aspectele menționate cu privire la inculpatul A., Înalta Curte amintesște că în acest cadru procesual nu poate fi evaluată corespondența între fapta concretă stabilită prin hotărârea definitivă de condamnare sub aspectul laturii subiective, acest aspect impunând o reapreciere a materialului probator.

În ceea ce privește cererea de recurs în casație formulată de inculpatul C. se constată că acesta a înțeles să invoce cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Cu toate acestea, aspectele invocate se circumscriu doar formal cazului de casare invocat. Inculpatul critică, în realitate, situația de fapt reținută de instanțele de fond și apel, aspect ce excedează analizei ce incumbă instanței de recurs în procedura pendinte.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că evaluarea mijloacelor de probă a determinat instanța de fond și apel să rețină că autoturismul inculpatului se afla parcat pe marginea drumului și a fost lovit chiar de martor nu se confirmă prin nicio probă, în afară de declarația inculpatului. Astfel, instanța reține ca fiind corespunzătoare declarațiile martorului, care a susținut că, deși s-a asigurat, nu a văzut vreun autoturism pe marginea drumului, crezând că a lovit o bordură. În filmarea ce durează câteva secunde nici nu se observă autoturismul inculpatului. Chiar și dacă autoturismul s-ar fi aflat pe marginea drumului, astfel cum a susținut inculpatul, nu rezultă că acesta ar fi fost lovit de autoutilitara condusă de martor.

În ceea ce privelte greșita soluționare a laturii civile se reține că latura civilă este consecința soluției dispuse pe latură penală astfel încât în mod corect instanța de apel a dispus obligarea inculpatului la plata daunelor materiale.

Față de aceste aspecte, se constată că motivele invocate se circumscriu doar formal cazului de casare invocat, sens în care instanța urmează ca, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., să respingă, ca inadmisibile, cererile de recurs în casație formulate de inculpații A., B. și C. împotriva deciziei penale nr. 1605/A din data de 17 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a I penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casație formulate de inculpații A., B. și C. împotriva deciziei penale nr. 1605/A din data de 17 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a I penală.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 mai 2025.