ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 10 aprilie 2025

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 191 din 19.03.2024, pronunțată în dosarul cu nr. x/2023, printre altele, Judecătoria Piatra Neamț a condamnat pe inculpata A. la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare și la pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., și uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen.

A aplicat inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

În temeiul art. 91 din C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani și 8 luni închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, pe durata căruia a obligat pe inculpată la respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. a) - e), alin. (2) lit. b) și alin. (3) din C. pen.

În temeiul art. 404 alin. (3) din C. proc. pen. a atras atenția inculpatei cu privire la art. 96 din C. pen. care reglementează revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., a desființat total înscrisul falsificat reprezentat de diploma de bacalaureat, aparent emisă de către Ministerul Educației Naționale, Colegiului Economic Administrativ Iași în data de 11.08.2003, aflată în original la dosarul cauzei .

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. i) din C. proc. pen., a dispus restituirea către inculpată a unor înscrisuri originale aflate la dosar, conform dispozitivului.

În temeiul art. 19 și art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1357, art. 1385 și art. 1386 din C. civ., a admis acțiunile civile exercitate de partea civilă Primăria Comunei Borlești, prin primar, și a obligat pe inculpată să plătească părții civile suma de 263.939 RON constând în salariile încasate de către aceasta de la data angajării, din data de 01.05.2019, și până la data suspendării contractului de muncă, în data de 10.03.2023, precum și cea exercitată de partea civilă A.J.P.I.S. Neamț și a obligat pe inculpată la plata către aceasta a sumei de 7803 RON, încasată cu titlu de stimulent de inserție pentru perioada 05.02.2020-04.02.2021, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârșirea faptelor.

A menținut măsurile asigurătorii dispuse în cauză în cursul urmăririi penale și al judecății, conform dispozitivului.

A obligat pe inculpată la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpata A..

Prin decizia penală nr. 547 din data de 27 mai 2024, Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata A. împotriva sentinței penale nr. 191 din 19.03.2024 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, în dosarul nr. x/2023, și a obligat pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut în drept că faptele inculpatei A. care, în luna aprilie 2019, a indus în eroare pe reprezentanții Primăriei Comunei Borlești, jud. Neamț, cu ocazia angajării sale în funcția de referent I la compartimentul Implementare Proiecte din această instituție, prezentându-le necorespunzător adevărului că este absolventă a Colegiului Economic Administrativ Iași, utilizând în acest sens diploma de bacalaureat seria x nr. x întocmită în fals, în scopul obținerii unui folos patrimonial injust constând în salariile lunare acordate și cauzând până la data de 10.03.2023 un prejudiciu total de 263.939 RON Primăriei comunei Borlești și A.J.P.I.S.-ului Neamț un prejudiciu în valoare de 7803 RON (stimulent de inserție), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., și uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen.

Referitor la infracțiunea de înșelăciune, curtea de apel a notat dispozițiile prevăzute de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen. și, analizând situația de fapt reținută prin raportare la norma de incriminare, contrar apelantei și concordant instanței de fond, a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în mod cumulativ.

În acest sens, s-a reținut, în esență, că elementul material constă în acțiunea inculpatei de inducere în eroare a Primăriei Comunei Borlești cu privire la pregătirea sa profesională, respectiv faptul că ar fi fost absolventă de studii medii cu diplomă de bacalaureat, aspect care nu corespundea însă adevărului. S-a constatat astfel că acțiunea inculpatei de a prezenta o diplomă de bacalaureat falsă a creat persoanei vătămate o reprezentare distorsionată/eronată/falsă a realității, ce a produs efecte în procesul decizional al acesteia, adoptând o decizie prin care i-au fost lezate drepturile patrimoniale.

Curtea de apel a arătat că nu este necesar ca activitatea de inducere în eroare să se desfășoare în mod exclusiv asupra reprezentantului legal al instituției angajatoare, în cazul de față al primarului, aceasta putându-se realiza și prin raportare la orice altă persoană care acționează în baza unui mandat oferit de reprezentantul legal. În cazul de față, comisia de examen a fost numită prin Dispoziția Primarului din data de 28.03.2019.

Totodată, a reținut că împrejurarea că cererea de înscriere la concurs și documentele aferente (inclusiv diploma de bacalaureat) au fost analizate și verificate a priori la momentul depunerii dosarului de înscriere nu înlătură răspunderea penală a apelantei inculpate. În ipoteza în care s-ar fi constatat nereguli în ceea ce privește actele sale de studii, apelanta inculpată ar fi răspuns penal sub aspectul comiterii aceleiași infracțiuni însă în formă tentată.

Pe de altă parte, s-a constatat că una din condițiile necesare pentru înscrierea la concurs pentru ocuparea postului de referent o constituia absolvirea de studii medii cu diploma de bacalaureat, așa cum rezultă din înscrisul aflat la fila x dup. Astfel, împrejurarea că apelanta inculpată a promovat concursul susținut nu o absolvă de răspunderea penală atât timp cât la momentul respectiv nici măcar nu îndeplinea condițiile pentru a participa la acesta și cu atât mai puțin îndeplinea condițiile pentru a ocupa postul de referent.

De asemenea, s-a constatat că în mod corect instanța de fond a reținut că urmarea imediată a infracțiunii de înșelăciune a constat în crearea unui prejudiciu în patrimoniul Primăriei Comunei Borlești, respectiv contravaloarea salariilor încasate de inculpată de la data angajării și până la data suspendării contractului de muncă, cât și în patrimoniul AJPIS Neamț.

Prejudiciul există și este consecința directă a faptelor comise de inculpată, indiferent dacă aceasta a prestat sau nu activitate în cadrul angajatorului.

S-a mai arătat că instanța de fond a reținut în mod corect că, neîndeplinind condițiile necesare angajării, apelanta inculpată nu avea dreptul să fie remunerată, iar angajatorul, dacă ar fi cunoscut situația reală a studiilor, nu ar fi angajat-o și nu ar fi remunerat-o.

În fine, s-a constatat că încadrarea juridică dată faptelor este corectă și sub aspectul reținerii concursului de infracțiuni. Dispozițiile art. 244 alin. (2) din C. pen. prevăd faptul că dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune se aplică regulile de la concursul de infracțiuni. În cauza de față mijlocul fraudulos a constat în folosirea de către apelanta inculpată a unei diplome false, activitate care se circumscrie infracțiunii de uz de fals.

*****

Împotriva deciziei penale nr. 547 din data de 27 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, a declarat recurs în casație inculpata A., prin apărător ales, la data de 25 iunie 2024.

În motivarea cererii de recurs în casație, recurenta a făcut trimitere la decizia nr. 156/A/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală prin care se arată faptul că prezentarea mincinoasă a unor aspecte de fapt ori de drept în fața unei autorități iese din sfera acestor relații protejate prin incriminarea înșelăciunii (art. 244, Titlul II), însă este proteguită în cadrul altor infracțiuni cum sunt cele de fals (Titlul VI), contra înfăptuirii justiției (Titlul IV) ș.a. și a apreciat că "inducerea în eroare" a unei autorități aduce în discuție alt tip de relații sociale nesocotite și alte incriminări incidente, acelea care protejează autoritatea, cum ar fi falsul în declarații, mărturia mincinoasă, falsul privind identitatea, prezentarea la autoritatea vamală de înscrisuri falsificate etc.

Astfel, recurenta a susținut că folosirea unei diplome de bacalaureat ar putea constitui o faptă prevăzută de legea penală subsumată infracțiunii de fals și/sau uz de fals, însă nu infracțiunii de înșelăciune, cu argumentarea că această concluzie rezultă din aceea că obiectul juridic al infracțiunii de înșelăciune îl constituie protejarea relațiilor sociale de ordin patrimonial bazate pe încredere, în timp ce obiectul juridic al infracțiunii de fals este diferit și se referă la proteguirea relațiilor sociale în legătură cu valoarea încrederii publice acordate anumitor categorii de înscrisuri, așa cum a statuat și instanța supremă în jurisprudența sa (decizia nr. 449/A din 8 decembrie 2015, publicată pe site-ul www.x.ro).

Analizând elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, apărarea a apreciat că lipsește atât elementul material, cât și urmarea imediată a infracțiunii care constă în producerea unui prejudiciu material la momentul consumării infracțiunii, cu argumentarea că fapta inculpatei de a prezenta o diplomă de bacalaureat falsă pentru a putea să participe la un concurs nu este de natură a afecta în mod direct patrimoniul persoanei vătămate și nici aptă să conducă la angajarea acesteia în cadrul Primăriei Comunei Borlești, decizia de angajare a inculpatei venind ca urmare a promovării concursului care a constat într-un examen scris și un interviu, nu în baza diplomei de bacalaureat.

Totodată, apărarea a învederat că cererea de înscriere și documentele aferente erau supuse cenzurii comisiei de concurs și numai după validarea lor de către această comisie se putea susține examenul scris și interviul.

Conchizând, apărarea a apreciat că toate aceste motive se circumscriu cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. (în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal), recurenta a susținut că acesta vizează situația simetrică în care în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal în raport cu infracțiunea de uz de fals, faptă prevăzută de art. 323 din C. pen., pentru care a fost condamnată prin decizia penală nr. 547 din data de 27.05.2024 a Curții de Apel Bacău, cu argumentarea că potrivit Deciziei CCR nr. 120/2022 trebuie să existe un remediu și pentru aprecierea greșită de către instanța de apel a unei cauze de încetare a procesului penal.

Prin urmare, inculpata a apreciat că, în raport de decizia instanței de contencios constituțional anterior menționată, se impune și analizarea cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. cu privire la infracțiunea de uz de fals și a arătat că, în prezenta cauză, Curtea de Apel Bacău a constatat că termenul de prescripție de 5 ani nu a suferit nicio întrerupere, însă acesta a fost suspendat pe durata stării de urgență instituită prin Decretele Președintelui României nr. 195/2020 și 240/2020, în perioada 16.03.2020 -14.05.2020.

Făcând referire la Decizia Curții Constituționale nr. 152 din 06.05.2020 și la Decizia nr. 12 din 23 februarie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală coroborat cu prevederile art. 156 din C. pen. și având în vedere că organele de urmărire penală s-au sesizat cu privire la săvârșirea infracțiunii de uz de fals la data de 16.06.2020, iar punerea în mișcare a acțiunii penale s-a realizat la data de 18.10.2022, adică ulterior celor două decrete care suspendă prescripția răspunderii penale în condițiile art. 156 din C. pen., apărarea a apreciat că, în această situație, în care nu exista nicio sesizare și niciun dosar penal, Decretele Președintelui României nr. 195/2020 și nr. 240/2020 nu produc efecte.

Astfel, în opinia apărării, condițiile în care aceste decrete pot să suspende cursul prescripției răspunderii penale sunt întrunite atunci când acestea au împiedicat punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal, prin punerea organelor de urmărire penală în imposibilitatea de a efectua acte de urmărire penală în cauză, nu atunci când nu există indicii temeinice cu privire la săvârșirea faptei, respectiv atunci când nu există un dosar penal în curs.

Pentru aceste motive, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 din C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. pen., apărarea a solicitat admiterea recursului în casație și achitarea recurentei pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., respectiv încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., în baza art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

În drept, a invocat cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. pen.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 547 din data de 27 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, este introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., dar și pe cele prev. de art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 438 din C. proc. pen. numai sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 03 octombrie 2024, Înalta Curte, judecătorul de filtru, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., o admis-o în principiu și a dispus trimiterea cauzei completului 10, în compunere de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

În concret, s-a reținut că recurenta critică tipicitatea obiectivă a infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., pentru care a fost condamnată, pe de o parte, în considerarea subiectului pasiv al infracțiunii de înșelăciune și a modalității în care a fost reținută inducerea în eroare, iar pe de altă parte, în considerarea faptului că folosirea diplomei de bacalaureat nu a avut aptitudinea de a genera prin ea însăși o pagubă, recurenta fiind angajată subsecvent unei proceduri, iar salariul primit reprezentând contravaloarea muncii prestate.

Analizând recursul în casație declarat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 547 din data de 27 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurenta inculpată A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reține că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, privește situațiile în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea, fie se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea, indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv. În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probator.

Înalta Curte subliniază de asemenea că, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanța de recurs este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație.

Analizând, în aceste coordonate, criticile formulate de recurenta inculpată cu privire la latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că situația de fapt valorificată prin decizia recurată constă, în esență, în aceea că inculpata A. a indus în eroare pe reprezentanții Primăriei Comunei Borlești, jud. Neamț, cu ocazia angajării sale în funcția de referent, prin prezentarea necorespunzătoare a adevărului privind calitatea sa de absolventă a Colegiului Economic Administrativ Iași și prin utilizarea unei diplome de bacalaureat falsificate, în scopul obținerii unui folos patrimonial necuvenit constând în salariile lunare acordate de către Primăria Comunei Borlești, cauzând astfel o pagubă acesteia, precum și Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Neamț constând în contravaloarea salariilor și a stimulentului de inserție încasate.

Invocând incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurenta a susținut, în esență, că, pe de o parte, faptele reținute în sarcina sa, circumscrise infracțiunii de înșelăciune, prin modalitatea concretă de comitere, se încadrează exclusiv în sfera ilicitului penal al infracțiunilor de fals și/sau uz de fals, întrucât simpla prezentare a unei diplome de bacalaureat falsificate, în scopul participării la un concurs, nu este de natură să aducă atingere directă patrimoniului persoanei vătămate și nici să determine, în mod efectiv, angajarea inculpatei în cadrul Primăriei Comunei Borlești, iar pe de altă parte, a învederat că prezentarea mincinoasă a unor aspecte de fapt ori de drept în fața unei autorități publice iese din sfera acestor relații protejate prin incriminarea infracțiunii de înșelăciune.

Criticile recurentei sunt întemeiate.

Potrivit dispozițiilor art. 244 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., "(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. (2) Înșelăciunea săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.".

Se constată că legiuitorul național a incriminat, prin conținutul constitutiv al acestei infracțiuni, faptele care aduc atingere patrimoniului, având ca obiect juridic special relațiile sociale de natură patrimonială întemeiate pe încrederea reciprocă, a căror stabilitate și funcționalitate presupun loialitatea și veridicitatea comportamentului participanților la circuitul civil.

Sub aspectul laturii obiective, constituie element material al infracțiunii de înșelăciune acțiunea de a prezenta în mod nereal o anume situație, respectiv acțiunea prin care făptuitorul înfățișează, arată, expune, descrie, aduce la cunoștința altei persoane o anumită situație de fapt căreia îi atribuie o altă aparență decât cea reală. Infracțiunea este una cu conținut închis, niciun alt act de inducere în eroare nefiind apt să realizeze tipicitatea incriminării.

Prin urmare, esența ilicitului penal specific infracțiunii de înșelăciune rezidă în vicierea încrederii ce trebuie să guverneze raporturile patrimoniale, prin mijloace dolosive de natură să determine o persoană să adopte o conduită prejudiciabilă, susceptibilă de a produce un rezultat de natură patrimonială - respectiv, o pagubă efectivă în patrimoniul propriu sau al unei alte persoane. Din această perspectivă, infracțiunea este una de rezultat, iar consumarea ei presupune producerea efectivă a pagubei.

Așadar, producerea unei pagube constituie o condiție sine qua non a existenței infracțiunii de înșelăciune, iar identificarea și delimitarea subiectului pasiv se realizează în funcție de prejudiciul patrimonial cauzat.

De altfel, se constată că legiuitorul a plasat reglementarea infracțiunii de înșelăciune în Partea specială, Titlul II, ce poartă denumirea marginală "Infracțiuni contra patrimoniului", Capitolul III -"Infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii", evidențiind astfel caracterul patrimonial al incriminării și rolul încrederii reciproce în raporturile sociale protejate.

Or, în ipoteza dedusă judecății, fapta de a prezenta o diplomă de studii falsificată în cadrul unui concurs organizat de o autoritate publică nu generează un raport patrimonial între autor și respectiva autoritate, întrucât prezentarea mincinoasă a unor aspecte de fapt ori de drept în fața unei autorități judiciare iese din sfera acestor relații protejate prin incriminarea înșelăciunii (art. 244, Titlul II din C. pen.), însă este proteguită în cadrul altor infracțiuni cum sunt cele de fals (Titlul VI), contra înfăptuirii justiției (Titlul IV) ș.a., care protejează relațiile sociale în legătura cu valoarea încrederii publice acordate anumitor categorii de înscrisuri.

Astfel, "inducerea în eroare" a unei autorități aduce în discuție alt tip de relații sociale nesocotite și alte incriminări incidente, acelea care protejează autoritatea, cum ar fi falsul în declarații, mărturia mincinoasă, falsul privind identitatea, prezentarea la autoritatea vamală de înscrisuri falsificate etc.

În consecință, autoritățile publice nu pot fi considerate "persoane vătămate" în sensul infracțiunii de înșelăciune, întrucât acestea nu acționează ca subiecți ai unor raporturi patrimoniale de drept privat, ci ca entități învestite cu exercițiul prerogativelor de putere publică, chemate să verifice și să valideze conformitatea actelor depuse cu cerințele legale.

Mai mult, se reține că prezentarea diplomei de către recurentă nu a avut efect direct asupra angajării acesteia, nefiind un factor determinant de ocupare a postului, ci a reprezentat exclusiv o condiție prealabilă (criteriu formal) pentru înscrierea la concursul organizat de partea civilă pentru funcția de referent I din cadrul Compartimentul de Implementări proiecte al Primăriei Comunei Borlești.

În ceea ce privește presupusa pagubă imputată recurentei, constând în contravaloarea salariilor încasate pe perioada ocupării postului de referent în cadrul părții civile, se rețin următoarele:

Potrivit art. 10 din Codul muncii (forma în vigoare la data angajării recurentei), "Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu.".

Totodată, conform art. 39 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, "Salariatul are, în principal, următoarele drepturi: a) dreptul la salarizare pentru munca depusă;" iar potrivit art. 57 alin. (5) din același cod, "Persoana care a prestat munca în temeiul unui contract individual de muncă nul are dreptul la remunerarea acesteia, corespunzător modului de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu.".

Totodată, se reține că legiuitorul a prevăzut în art. 159 alin. (1) și (2) din Codul muncii, următoarele: "(1) Salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. (2)Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.".

Raportând aceste dispoziții la situația de fapt stabilită definitiv de instanța de apel, rezultă că presupusa pagubă cauzată părții civile și imputată recurentei corespunde, în realitate, contraprestației muncii efectiv prestate în temeiul contractului individual de muncă în cadrul Primăriei Comunei Borlești, la care recurenta inculpată A. avea dreptul conform legii, inclusiv în ipoteza nulității contractului.

În ceea ce privește suma încasată cu titlu de stimulent de inserție pentru perioada 05.02.2020-04.02.2021, reprezentând presupusul prejudiciu cauzat în patrimoniul A.J.P.I.S.-ului Neamț, se reține, în esență, că indemnizația pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție se acordă în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul și îndemnizația lunară pentru creșterea copiilor, cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit art. 7 din acest act normativ (forma în vigoare la data de 05.02.2020), "Persoanele care, în perioada în care sunt îndreptățite să beneficieze de concediul pentru creșterea copilului, prevăzut la art. 2 alin. (1), obțin venituri supuse impozitului potrivit art. 3 au dreptul la un stimulent de inserție în cuantum lunar de 50% din cuantumul minim al indemnizației stabilit la art. 2 alin. (2).".

Conform normelor fiscale în vigoare la data săvârșirii faptelor, "contribuabilii care realizează venituri din salarii datorează un impozit lunar final, calculat și reținut de către plătitorul de venituri", potrivit art. 14 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal din 06.01.2016, Titlul IV denumit "Impozitul pe venit", Capitolul III -"Venituri din salarii și asimilate salariilor", Secțiunea a 3-a -"Determinarea impozitului pe veniturile din salarii și asimilate salariilor".

Or, având în vedere că persoanele care obțin venituri din salarii datorează un impozit lunar final, în situația particulară de față, recurenta era îndreptățită și la primirea stimulentului de inserție, a cărui contravaloare nu poate fi considerată pagubă în sensul infracțiunii de înșelăciune.

Prin urmare, conduita concretă imputată recurentei, constând în prezentarea unei diplome falsificate în cadrul unui concurs organizat de o autoritate publică, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, întrucât lipsesc raportul patrimonial, actul de dispoziție și paguba -componente esențiale pentru configurarea acestei infracțiuni.

Susținerea apărătorului ales al recurentei, potrivit căreia ar fi necesară încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, având în vedere decizia instanței de contencios constituțional referitoare la situațiile în care se poate formula recurs în casație, raportat la art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., este neîntemeiată.

Se reține că Înalta Curte, judecătorul de filtru, a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurentă prin încheierea din data de 03 octombrie 2024, numai sub aspectul cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și în limitele arătate în considerente.

Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 328 din 11.04.2025, respectiv după admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurentă.

Potrivit art. 147 din Constituția României, "(1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.", iar conform alin. (4), "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.".

Potrivit art. 13 alin. (1) din C. proc. pen., "legea procesuală penală se aplică în procesul penal actelor efectuate și măsurilor dispuse, de la intrarea ei în vigoare și până în momentul ieșirii din vigoare, cu excepția situațiilor prevăzute în dispozițiile tranzitorii".

Conform art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, "Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi.".

Așadar, aplicarea în timp a legii procesual penale este guvernată de principiul activității legii penale, corespunzător regulii tempus regit actum, cu excepțiile expres și limitativ prevăzute în cuprinsul legii menționate.

Or, din moment ce decizia instanței de contencios constituțional a fost publicată în Monitorul Oficial al României după admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurentă, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanța de recurs este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație și care au făcut obiectul examinării în procedura de admitere în principiu, conform art. 440 din C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, constatând întemeiate criticile formulate de recurenta inculpată A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul în casație declarat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 547 din data de 27 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va casa decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 191 din 19.03.2024 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț în dosarul cu nr. x/2023, sub aspectul soluției pronunțate cu privire la infracțiunea de înșelăciune și rejudecând exclusiv sub acest aspect:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare și va repune în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., va achita pe inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen.

Va înlătura pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie aplicate alături de pedeapsa principală aferentă condamnării pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Va dispune executarea pedepsei de 2 (doi) ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen. ce se va executa în modalitatea și pe durata termenului de supraveghere stabilite prin sentință.

În temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., va lăsa nesoluționată acțiunea civilă exercitată de către partea civilă Primăria Comunei Borlești, jud. Neamț și de către partea civilă A.J.P.I.S. Neamț.

În temeiul art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., va menține măsura asigurătorie a sechestrului aplicată prin ordonanța din data de 10.08.2022 și menținută de către instanță prin încheierea nr. 9/02.02.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2023, rămasă definitivă prin încheierea nr. 19/23.02.2024 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția Penală, precum și măsura asigurătorie a sechestrului aplicată prin încheierea nr. 19/06.03.2024 pronunțată de Judecătoria Piatra-Neamț în dosarul nr. x/2023, rămasă definitivă prin necontestare.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate care nu contravin prezentei.

Văzând dispozițiile art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs în casație vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație declarat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 547 din data de 27 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 191 din 19.03.2024 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț în dosarul cu nr. x/2023, sub aspectul soluției pronunțate cu privire la infracțiunea de înșelăciune și rejudecând exclusiv sub acest aspect:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare și repune în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achită pe inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen.

Înlătură pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie aplicate alături de pedeapsa principală aferentă condamnării pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Dispune executarea pedepsei de 2 (doi) ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen. ce se execută în modalitatea și pe durata termenului de supraveghere stabilite prin sentință.

În temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., lasă nesoluționată acțiunea civilă exercitată de către partea civilă Primăria Comunei Borlești, jud. Neamț și de către partea civilă A.J.P.I.S. Neamț.

În temeiul art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., menține măsura asigurătorie a sechestrului aplicată prin ordonanța din data de 10.08.2022 și menținută de către instanță prin încheierea nr. 9/02.02.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2023, rămasă definitivă prin încheierea nr. 19/23.02.2024 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția Penală, precum și măsura asigurătorie a sechestrului aplicată prin încheierea nr. 19/06.03.2024 pronunțată de Judecătoria Piatra-Neamț în dosarul nr. x/2023, rămasă definitivă prin necontestare.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate care nu contravin prezentei.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs în casație rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 aprilie 2025.