ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 24 aprilie 2025

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 835 din 28.06.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Constanța a condamnat pe inculpata A. la pedeapsa rezultantă de 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 244 alin. (2) din C. pen., și fals informatic,prev. de art. 325 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 396 alin. (2) și (10) din C. proc. pen.

În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, pe durata căruia a obligat pe inculpată la respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. a)-e), alin. (2) lit. b), alin. (3) din C. pen.

A atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen., privind cazurile în care se poate dispune revocarea suspendării sub supraveghere, în cazul încălcării măsurilor și obligațiilor impuse.

A luat act de faptul că prin ordonanța organelor de cercetare penală ale poliției judiciare din 30.01.2023, ora 13:15 s-a dispus măsura reținerii inculpatei A. pentru o perioadă de 24 ore.

În temeiul art. 19 din C. proc. pen. rap. la art. 397 din C. proc. pen. coroborat cu art. 1349 și urm. din C. civ., a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de B. S.A., constatând că prejudiciul a fost acoperit.

A obligat pe inculpată la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel, în termen legal, inculpata A..

Prin decizia penală nr. 1260/P din data de 19 decembrie 2024, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata A. împotriva sentinței penale nr. 835 din data de 28.06.2024 pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr. x/2023, și a obligat pe inculpată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că, în drept, faptele inculpatei A., care:

- a creat un cont fals pe platforma C., sub numele D., în data de 01.06.2022 a efectuat mai multe comenzi în valoare totală de 6013 RON, iar ulterior a solicitat returnarea produselor cu predare la Easybox, beneficiind de facilitatea fast-refund, sens în care, folosindu-se de codurile de retur primite on-line, în perioada 11-12.07.2022 a depus în casetele Easybox alte produse fără valoare, prejudiciul material cauzat fiind estimat la suma de 6013 RON,

- a creat un cont fals pe platforma C., sub numele E., în perioada 19-22.08.2022 a efectuat mai multe comenzi în valoare totală de 7959,91 RON, iar ulterior a solicitat returnarea produselor cu predare la Easybox, beneficiind de facilitatea fast-refund, sens în care, folosindu-se de codurile de retur primite on-line, în perioada 12-13.10.2022 a depus în casetele Easybox alte produse fără valoare, prejudiciul material cauzat fiind estimat la suma de 7959,91 RON,

- a creat un cont fals pe platforma C., sub numele F., la 16.10.2022 a efectuat comenzi în valoare totală de 5798 RON, după care a solicitat returnarea produselor cu predare la Easybox, beneficiind de facilitatea fast-refund, sens în care, folosindu-se de codurile de retur primite on-line, la data de 21.10.2022 a depus în casetele Easybox alte produse fără valoare, prejudiciul material cauzat fiind în cuantum de 5798 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune, prev. și ped. de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (trei acte materiale), și fals informatic, prev. și ped. de art. 325 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (trei acte materiale), ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.

La datele de 15 ianuarie 2025 (prin apărător ales av. G., cu împuternicire aflată în original la dosar) și 19 februarie 2025 (personal), inculpata A. a declarat recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 1260/P din data de 19 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul penal nr. x/2023

În motivarea cererii de recurs în casație, recurenta a susținut că a fost condamnată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât lipsește elementul material al infracțiunii de fals informatic, prev. de art. 325 din C. pen., precum și cerința esențială atașată elementului material constând în aceea ca acțiunea de introducere, modificare, ștergere de date sau restricționare a accesului la aceste date să se facă fără drept.

În concret, a susținut că simpla creare de conturi noi pe platforma C. - pentru a beneficia de vouchere de client nou nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals informatic, pentru următoarele motive:

- nu s-au folosit date informatice fără drept și nu a introdus, modificat, șters sau restricționat date informatice care să fi aparținut unei alte persoane;

- crearea unor conturi noi, fără încălcarea unor condiții de acces la un sistem informatic protejat și fără introducerea unor date de identificare false (în sensul legii penale), nu poate constitui fals informatic;

- mai mult, platforma C. nu solicită dovezi de identificare (CI, CNP etc.) pentru crearea unui cont obișnuit de utilizator, deci nu se poate susține că a existat o introducere neautorizată de date informatice aparținând unei alte persoane;

- nu a încălcat politicile de securitate ale niciunui site/sistem informatic.

Recurenta a mai arătat că, în realitate, a utilizat adrese de email normale, uzuale, pe domeniul @gmail.com, precum și un card bancar autentic și trasabil, fapt recunoscut inclusiv de către compania C., astfel încât accesul și datele folosite sunt reale și verificabile, nicidecum obținute ori introduse "fără drept".

Mai mult, compania C. a profitat în mod abuziv de vulnerabilitatea și lipsa de apărare a sa, pentru a masca propriile nereguli și pierderi, iar în acuzații se face totodată o confuzie fundamentală între date informatice (în accepțiunea strictă a legii penale) și datele de identitate ale unei persoane.

S-a apreciat că, în fapt, simpla declinare a unui prenume sau a unui nume, pseudonim (fără a afecta sistemul informatic ori datele altcuiva) este un gest prin care clientul își protejează confidențialitatea (mai ales când compania nu aplică riguros principiile GDPR). În plus, atât adresa de email, cât și numărul de telefon și cardul bancar folosit pentru plata online sunt complet reale și trasabile, ceea ce demonstrează că nu există vreo intenție ori acțiune reală de fals informatic sau prejudiciu penal.

Recurenta a susținut, deopotrivă, că a fost încălcat principiul non bis in idem, fiind sancționată de două ori pentru aceeași faptă, în realitate existând o suprapunere între infracțiunea de înșelăciune și infracțiunea de fals informatic.

Totodată, recurenta a formulat și următoarele critici: a fost încălcat principiul in dubio pro reo; probele nu au fost legal administrate; i-a fost încălcat dreptul la apărare; rechizitoriul nu a fost regulamentar întocmit; discriminare de tratament în raport cu alți făptuitori care au comis fapte identice; calea de atac a apelului a fost analizată formal.

A circumscris cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., presupusa încălcare gravă a dreptului la apărare și a normelor de procedură (cât privește legalitatea administrării probelor), respectiv încălcarea principiilor referitoare la contradictorialitate ori alte încălcări de procedură care atrag nulitatea hotărârii.

În drept, recurenta a invocat cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen.

La data de 28 februarie 2025, recurenta a formulat o completare la cererea de recurs în casație, susținând, în esență, suplimentar, următoarele critici: instanța de apel fie nu a analizat toate motivele de apel invocate, fie le-a respins; considerentele deciziei recurate sunt contradictorii sau străine de natura cauzei.

Recurenta a solicitat revizuirea argumentelor și a interpretării faptelor.

În drept, a invocat cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7, 9 și 14 din C. proc. pen.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1260/P din data de 19 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, este introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., dar și pe cele prev. de art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 438 din C. proc. pen. relativ la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 27 martie 2025, Înalta Curte, judecătorul de filtru, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., o admis-o în principiu și a dispus trimiterea cauzei completului 10, în compunere de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

În concret, s-a reținut că recurenta critică tipicitatea obiectivă a infracțiunii de fals informatic, prev. de art. 325 alin. (1) din C. pen., în considerarea faptului că lipsește elementul material al acestei infracțiuni, precum și cerința esențială atașată elementului material constând în aceea ca acțiunea de introducere, modificare, ștergere de date sau restricționare a accesului la aceste date să se facă fără drept.

Analizând recursul în casație declarat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1260/P din data de 19 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. în principiu, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurenta inculpată A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reține că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, privește situațiile în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea, fie se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea, indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv. În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probator.

Înalta Curte subliniază de asemenea că, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanța de recurs este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație.

Analizând, în aceste coordonate, criticile formulate de recurenta inculpată cu privire la latura obiectivă a infracțiunii de fals informatic prevăzută de art. 325 din C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că situația de fapt valorificată prin decizia recurată constă, în esență, în aceea că inculpata A. a creat succesiv trei conturi pe platforma C. completând rubricile referitoare la numele titularului de cont și domiciliu cu mențiuni fictive pentru ca, subsecvent creării acestor conturi, să lanseze mai multe comenzi și să solicite returnarea produselor și beneficiul fast-refund, fiindu-i restituită contravaloarea lor ca efect al depunerii în casetele Easybox prin utilizarea codurilor de retur primite on-line, fără ca inculpata să restituie bunurile respective, ci obiecte fără valoare.

Invocând incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurenta a susținut, în esență, că faptele subsumate infracțiunii de fals informatic, în modalitatea în care au fost comise, constituie exclusiv mijlocul fraudulos folosit pentru a induce în eroare partea civilă, condiție de tipicitate obiectivă a infracțiunii de înșelăciune pentru care a fost condamnată, mijloc fraudulos care nu constituie prin el însuși infracțiune.

S-a susținut că datele de identitate constând în nume și prenume, înscrise pe platforma de comerț digital, nu pot fi subsumate unor date informatice în accepțiunea strictă a legii penale în contextul în care celelalte date înscrise în conturile create -adresa de email, numerele de telefon și cardul bancar folosit pentru plata online- au fost reale și trasabile, permițând identificarea titularului de cont, astfel încât faptei îi lipsește cerința esențială ca introducerea de date să se fi realizat fără drept, simpla declinare a unui nume nereal, pseudonim, constituind doar modalitatea prin care clienții își protejează confidențialitatea datelor personale în mediul online fără consecințe juridice.

Recursul în casație este fondat având în vedere că fapta de a deschide un cont pe o platformă de comerț online furnizând un nume de utilizator fictiv nu realizează cerințele esențiale atașate elementului material al infracțiunii de fals informatic în raport cu faptul că datele fictive privind numele utilizatorului înscrise în sistemul informatic respectiv nu au, prin natura lor, aptitudinea de a produce consecințe juridice în considerarea faptului că înscrierea pe platformă nu atestă autenticitatea acestor date de identitate care, de altfel, nici nu prezintă relevanță în raporturile juridice dintre comerciant și utilizator.

Astfel, potrivit art. 325 din C. pen., constituie infracțiunea de fals informatic fapta de a introduce, modifica sau șterge, fără drept, date informatice ori de a restricționa, fără drept, accesul la aceste date, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecințe juridice.

Se observă prioritar că, în modalitatea alternativă a introducerii de date informatice, realizarea elementului material al infracțiunii de fals informatic presupune inserarea de date într-un sistem informatic astfel cum sunt acestea definite de art. 181 din C. pen., astfel încât crearea unui cont pe o platformă de vânzări online constituie o introducere a unor date într-un sistem informatic, datele aferente contului fiind prelucrate cu ajutorul unui program informatic și stocate în spațiile de stocare aparținând unei rețele de dispozitive interconectate.

Cât privește celelalte condiții de tipicitate obiectivă, din interpretarea literală a textului incriminator rezultă că, pentru întregirea elementului material al infracțiunii de fals informatic, norma penală impune constatarea întrunirii următoarelor cerințe esențiale: introducerea datelor să aibă loc sau să se efectueze fără drept și să aibă ca rezultat date informatice necorespunzătoare adevărului având aptitudinea de a produce consecințe juridice.

În ce privește prima cerință esențială, Înalta Curte reține că înțelesul sintagmei "fără drept" din cuprinsul normei de incriminare nu poate fi decât cel explicat în art. 35 alin. (2) din Capitolul I, Titlul III "Prevenirea și combaterea criminalității informatice" din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Astfel, în contextul exigențelor de unitate terminologică impuse de prevederile art. 37 alin. (1) și (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în absența unei consacrări în norma de incriminare, semnificația sintagmei analizate se stabilește în acord cu înțelesul "atribuit prin actul normativ care o instituie". Sub acest aspect reținem că Titlul III din actul normativ amintit constituie materializarea demersului de transpunere în dreptul intern a prevederilor art. 7 din Convenția Consiliului Europei privind criminalitatea informatică, adoptată la Budapesta la 23 noiembrie 2001, ratificată prin Legea nr. 64/2004, domeniul reglementării fiind expres stipulat în art. 34 din Capitolul 1 care prevede că, "... reglementează prevenirea și combaterea criminalității informatice, prin măsuri specifice de prevenire, descoperire și sancționare a infracțiunilor săvârșite prin intermediul sistemelor informatice, asigurându-se respectarea drepturilor omului și protecția datelor personale.".

Astfel, în contextul în care infracțiunea de fals informatic a fost incriminată pentru prima dată în legislația română prin art. 48 din Legea nr. 161/2003 și ulterior prin art. 325 din C. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014, fără ca acest din urmă act normativ să fi preluat toate definițiile termenilor și expresiilor folosite în reglementarea din legea specială anterioară, dispozițiile acestuia se completează cu cele cuprinse în norma specială în măsura în care nu au fost abrogate.

Astfel, potrivit art. 35 alin. (2) din actul normativ menționat "(2)În sensul prezentului titlu, acționează fără drept (n.n. asupra unui sistem informatic) persoana care se află în una dintre următoarele situații: a) nu este autorizată, în temeiul legii sau al unui contract;/b) depășește limitele autorizării;/c) nu are permisiunea, din partea persoanei fizice sau juridice competente, potrivit legii, să o acorde, de a folosi, administra sau controla un sistem informatic ori de a desfășura cercetări științifice sau de a efectua orice altă operațiune într-un sistem informatic".

Așadar se impune a analiza dacă fapta unei persoane de a deschide și de a utiliza un cont pe o platformă de comerț online deschisă publicului furnizând un nume fictiv se încadrează în vreuna dintre ipotezele legale expuse, efectuarea unei operațiuni într-un sistem informatic fiind licită atunci când o persoană este autorizată în temeiul legii sau al unui contract și acționează în limitele autorizării ori are permisiunea persoanei competente să folosească, să administreze sau să controleze un sistem informatic, să desfășoare cercetări științifice ori să efectueze orice altă operațiune în cadrul sistemului informatic.

Se constată că, într-o astfel de ipoteză, nu se identifică o condiție legală de autorizare, prima teză a lit. a) din art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 fiind inaplicabilă, pentru aceleași considerente nefiind incidentă nici ipoteza reglementată la lit. b) care are drept premisă preexistența unei autorizări speciale, ale cărei limite sunt depășite prin raportare la "autorizarea în temeiul legii". Această din urmă concluzie se desprinde din considerentele Deciziei nr. 4/2021, pronunțată de instanța supremă în dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală într-o situație similară privind deschiderea unui cont pe o rețea de socializare deschisă publicului cu deosebirea că datele privind utilizatorul erau reale și aparțineau unei alte persoane, chestiune asupra căreia vom reveni.

În ceea ce privește teza a II-a a lit. a) a art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, respectiv lipsa unei autorizări în temeiul unui contract sau lit. c) a art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, acestea nu sunt incidente în cazul unei platforme de comerț electronic având în vedere că nu se pune problema preexistenței unui contract, permisiunea de utilizare fiind generală prin natura acestui serviciu, administratorul operând cu premisa de adresabilitate generală, orice persoană putând utiliza o astfel de platformă independent de crearea unui cont. Referitor la situația punctuală a creării unui cont de utilizator se observă că această operațiune necesită completarea unor rubrici și acordul privind termenii și condițiile de utilizare a platformei.

În consecință, singura ipoteză care poate conduce la eventuala concluzie a unei acțiuni "fără drept" este cea prevăzută de lit. b) a art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, care are drept premisă preexistența unui contract care permite utilizarea platformei ale cărui limite sunt depășite de utilizator.

Or, cu privire la cele trei conturi create de inculpata A. s-a reținut că doar o parte dintre datele referitoare la utilizator furnizate de inculpata A. au fost fictive, respectiv cele privind numele și prenumele, fără însă a se identifica termenii sau condițiile de utilizare/clauza contractuală încălcată prin crearea unui cont personal utilizând un nume fictiv, astfel încât nu este îndeplinită premisa acționării fără drept asupra unui sistem informatic reglementată de art. 35 alin. (2) lit. b) din Capitolul I, Titlul III din Legea nr. 161/2003 în condițiile în care instanța de recurs în casație nu este abilitată să reevalueze probatoriul administrat sub acest aspect.

Se reține, de asemenea, că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat în considerentele Deciziei nr. 4/2021 că îndeplinește cerința esențială atașată elementului material ca acțiunea să fie "fără drept" crearea unui cont într-un sistem informatic -platformă digitală de socializare- prin introducerea unor date reale cu caracter personal prin încălcarea manifestării de voință a persoanei a cărei identitate a fost uzurpată în lipsa unei dispoziții legale sau a unui contract cu persoana căreia îi aparțin datele, situație ce nu se regăsește în datele factuale reținute prin decizia recurată în contextul în care nu s-a reținut că numele și prenumele folosite ar aparține altor persoane pentru a fi incidentă ipoteza unui "furt de identitate", iar instanța de recurs în casație nu este abilitată să reevalueze probatoriul administrat nici sub acest aspect.

Independent de îndeplinirea sau nu a condiției privind acționarea fără drept asupra unui sistem informatic, Înalta Curte constată că în cauză nu este realizată condiția de tipicitate constând în aceea ca acțiunea subsumată elementului material să aibă ca rezultat date informatice necorespunzătoare adevărului având aptitudinea de a produce consecințe juridice.

În ce privește această cerință esențială trebuie subliniat faptul că spre deosebire de noțiunea de fals în înțelesul său obișnuit ce include tot ceea ce nu corespunde adevărului, norma penală incriminează falsificarea exclusiv atunci când falsul are aptitudinea de a produce consecințe juridice, legea penală nu incriminează orice denaturare a adevărului, ci doar pe aceea care poate aduce atingere uneia dintre valorile sociale ocrotite -patrimoniul, persoana, etc., această din urmă cerință esențială privind potențialul acțiunii de falsificare de a produce consecințe juridice fiind de esența oricărei infracțiuni de fals.

Ca atare, în lipsa unui astfel de potențial fapta este lipsită de conotație penală independent de scopul urmărit de făptuitor, nefiind susceptibilă de a pune în pericol valoarea socială ocrotită de norma penală atunci când datele informatice necorespunzătoare adevărului nu sunt apte in abstracto să producă consecințe juridice, fapta fiind idonee astfel încât cerința legală privind scopul utilizării datelor necorespunzătoare adevărului din cuprinsul normei de incriminare are o dublă valență, obiectivă și subiectivă.

Relevant sub acest aspect este argumentul de interpretare teleologică ce se desprinde din Raportul explicativ al Convenției Consiliului Europei privind criminalitatea informatică, cu referire la art. 7, argument avut în vedere și în dezlegarea obligatorie dată de instanța supremă prin Decizia nr. 4/2021 deja menționată potrivit căruia:

- scopul incriminării a fost acela de a crea o infracțiune paralelă cu falsificarea de documente tangibile, pentru completarea lacunelor din dreptul penal legate de falsurile tradiționale, care necesită lizibilitatea vizuală a declarațiilor sau declarațiilor înscrise într-un document și care nu se aplică datelor stocate electronic. Falsificarea computerizată presupune crearea sau modificarea neautorizată a datelor stocate, astfel încât acestea să dobândească o valoare probatorie. Interesul juridic protejat este securitatea și fiabilitatea datelor electronice care pot avea consecințe pentru relațiile juridice (paragraful 81);

- dispoziția acoperă datele care echivalează cu un document public sau privat, care are efecte juridice. Introducerea neautorizată de date corecte sau incorecte despre o situație care corespunde realizării unui document fals. Modificări ulterioare (modificări, variații, modificări parțiale), ștergeri (ștergerea datelor dintr-un mediu de date) și suprimarea (reținerea, ascunderea datelor) corespund în general falsificării unui document autentic (paragraful 83).

Legiuitorul român a păstrat rațiunea incriminării prin aceea că a inclus infracțiunea de fals informatic în categoria infracțiunilor "Falsuri în înscrisuri" reglementate în cuprinsul Capitolul III al Titlului VI din C. pen., al căror obiect juridic generic comun, ratio legis, impune ca interpretarea falsului informatic să fie consonantă cu interpretarea celorlalte infracțiuni de fals în înscrisuri. În contextul în care infracțiunea de fals informatic completează capitolul falsurilor în înscrisuri, obiectul juridic special al infracțiunii ce face obiectul acuzației este reprezentat de relațiile sociale care se nasc și se dezvoltă în legătură cu încrederea publică în autenticitatea datelor informatice stocate, ceea ce presupune ca datele informatice protejate să aibă aptitudinea, chiar prin natura lor, de a produce consecințe juridice.

Ca atare, intenția legiuitorului a fost de a acoperi toate formele prin care pot fi contrafăcute, falsificate înscrisurile, datele informatice fiind considerate "înscrisuri electronice".

Or, deși informațiile introduse cu ocazia creării unui cont de utilizator se încadrează în noțiunea de date informatice fiind prelucrate printr-un sistem informatic, norma de incriminare protejează exclusiv acele date care se bucură de ocrotirea legii penale prin intermediul incriminării faptei de fals analizate, date asupra cărora sistemul informatic are aptitudinea de a face dovada realității și autenticității lor, respectiv cele cu privire la care înscrierea în sistemul informatic le conferă forță probantă, date a căror autenticitate și/sau realitate este atestată de sistemul informatic.

Referitor la situația de fapt reținută în cuprinsul deciziei recurate se constată că aceasta vizează, în esență, un fals privind identitatea comis în mediul online, or, infracțiunea de fals privind identitatea este incriminată doar în ipoteza în care atribuirea unei identități nereale se realizează în fața unei persoane dintre cele prevăzute la art. 175 din C. pen., respectiv într-un context care prin natura sa este generator de consecințe juridice, cerință legală valabilă indiferent dacă prezentarea se realizează în mediul real sau digital, ceea ce nu este cazul în speță.

Prin urmare, arogarea unei identități fictive pe o platformă online nu este de natură prin ea însăși să producă consecințe juridice, identitatea utilizatorului unui cont nefiind relevantă în raporturile juridice căreia utilizarea acesteia îi dă naștere, în condițiile în care deținătorul unui cont beneficiază de drepturi și are obligații în virtutea calității sale de client, iar nu a identității, raporturile juridice neavând caracter intuituu personae, datele de identificare referitoare la numele utilizatorului nefiind menite a face dovada unei situații faptice relevante.

Ca urmare, cerința esențială constând în aceea ca fapta de introducere de date într-un sistem informatic să aibă ca rezultat date informatice necorespunzătoare adevărului în sensul infracțiunii de fals informatic, trebuie să fie interpretată limitat la obiectul juridic și la ratio legis al incriminării. Datele necorespunzătoare adevărului, stricto sensu, trebuie să se refere la date a căror necorespondență cu adevărul să fie prin natura lor apte să genereze consecințe juridice.

Cu alte cuvinte, operând comparația cu celelalte infracțiuni de falsuri în înscrisuri, necorespondența datelor cu realitatea trebuie să fie similară cu situația necorespondenței unui înscris oficial sau a unui înscris sub semnătură privată cu realitatea asupra căruia înscrisul respectiv are forță probantă, respectiv să aibă aptitudinea de a proba un element factual, să creeze aparența de realitate/autenticitate asupra unei chestiuni relevante cu consecințe asupra drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane.

Ca atare, este necesar ca datele nereale introduse să reprezinte date asupra cărora sistemul informatic face dovada autenticității lor, or proba identității nu se poate face decât cu acte de identitate corespunzătoare, acte care nu sunt solicitate de proprietarul/administratorul platformei, în contextul în care identitatea nu este verificată corespunzător pentru a fi certificată astfel încât nici datele înscrise nu au aptitudinea de a atesta veridicitatea lor.

Astfel, deși datele informatice privind numele utilizatorului nu au corespondent în realitate, acestea nu creează premisele producerii de consecințe juridice și prin aceasta nu au aptitudinea de a crea o stare de pericol pentru încrederea publică ce se acordă veridicității/autenticității datelor informatice prelucrate, constituind simple date mincinoase.

Situația ar fi fost diferită în ipoteza în care s-ar fi solicitat atașarea unui act ce servește la identificare/legitimare și care ar conferi datelor furnizate aptitudinea de a atesta identitatea și de a produce consecințe juridice prin chiar natura sa, practică uzitată de altfel de unele aplicații, cele bancare, de exemplu.

Arogarea unei identități fictive prin simpla furnizare a unui nume nereal cu ocazia deschiderii și/sau utilizării unui cont pe o platformă comercială online deschisă publicului și care nu solicită dovezi privind identitatea deținătorului, nu realizează condiția de tipicitate a infracțiunii de fals informatic cu referire la cerința ca acțiunea să aibă ca rezultat date necorespunzătoare adevărului în sensul normei de incriminare întrucât nu produce consecințe juridice, falsul cu privire la identitate fiind sancționat doar în raport de o instituție publică sau în ipoteza unui furt de identitate când afectează drepturile unui terț.

Cu privire la acest din urmă aspect, instanța supremă a statuat în interpretarea obligatorie a normei de incriminare, prin Decizia nr. 4/2021 mai susamintită că crearea unui cont prin uzurparea identității unei persoane, prin introducerea de date reale care permit identificarea respectivei persoane, echivalează cu o falsificare a manifestării de voință a acesteia și creează o percepție contrară realității în privința titularului respectivului cont și realizează cerința esențială privind datele necorespunzătoare adevărului. Relevantă pentru cauza de față în privința tipicității faptei cu referire la condiția privind producerea de consecințe juridice în sensul precizat în cele ce preced, este precizarea din cuprinsul deciziei menționate conform căreia "pe lângă cele două cerințe menționate ce fac obiectul analizei în prezenta sesizare, este necesar ca scopul activităților desfășurate fără drept și care au ca rezultat date necorespunzătoare adevărului să fie acela de a utiliza datele informatice în vederea producerii de consecințe juridice, acesta urmând a fi verificat în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze".

În condițiile în care platforma C. permite crearea de conturi prin folosirea unei căsuțe de poștă electronică, iar ansamblul datele referitoare la utilizatori în sensul art. 35 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, respectiv tipul de comunicație și serviciul folosit, adresa poștală, adresa geografică, numere de telefon sau alte numere de acces și modalitatea de plată a serviciului, permiteau identificarea sa ca utilizator, iar datele privind numele și prenumele folosite, deși nereale, nu aparțineau altor persoane, faptele, în modalitatea reținută, nu realizează cerințele esențiale ca introducerea datelor să aibă loc fără drept și ca datele informatice necorespunzătoare adevărului să aibă aptitudinea de a produce consecințe juridice, critica inculpatei sub acest aspect fiind fondată.

Mai mult, faptele inculpatei A. de a crea pe platforma C. mai multe conturi de utilizator folosind nume nereale nu au avut aptitudinea prin ele însele de a avea consecințe juridice, în contextul în care numele și prenumele titularului unui cont pe o platformă de comerț electronic nu prezintă relevanță în raport cu relațiile sociale ce se nasc între proprietarul/administratorul platformei și utilizatorul acesteia.

De altfel, dacă inculpata s-ar fi limitat la crearea acestor conturi sau la utilizarea lor în conformitate cu regulile de comerț aplicabile, faptele acesteia nu ar fi produs nicio consecință, paguba creată fiind exclusiv cauzată prin inducerea în eroare a părții civile cu ocazia returnării produselor achiziționate, inculpata abuzând de beneficiul fast-refund constând în rambursarea contravalorii comenzilor anterior verificării produselor returnate, chestiune ulterioară și autonomă în raport cu deschiderea conturilor de utilizator și pentru care inculpata a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, critica acesteia privind faptul că mijlocul fraudulos folosit -nume mincinos, nu constituie prin el însuși infracțiune, fiind fondată.

Pentru considerentele expuse, constatând întemeiate criticile formulate de recurenta inculpată A., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul în casație formulat de inculpata împotriva deciziei penale nr. 1260/P din data de 19 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, va casa decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 835 din 28.06.2024 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul cu nr. x/2023, sub aspectul soluției pronunțate cu privire la infracțiunea de fals informatic și rejudecând exclusiv sub acest aspect:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 1 an și 10 luni închisoare și va repune în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., va dispune achitarea inculpatei A. pentru săvârșirea infracțiunii de fals informatic, prev. de art. 325 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. și executarea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 244 alin. (2) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., ce se va execută în modalitatea și pe durata termenului de supraveghere stabilite prin sentință.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate care nu contravin prezentei.

Văzând dispozițiile art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs în casație vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație formulat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1260/P din data de 19 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Casează decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 835 din 28.06.2024 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul cu nr. x/2023, sub aspectul soluției pronunțate cu privire la infracțiunea de fals informatic și rejudecând exclusiv sub acest aspect:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 1 an și 10 luni închisoare și repune în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achită pe inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunii de fals informatic, prev. de art. 325 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen.

Dispune executarea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 244 alin. (2) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., ce se execută în modalitatea și pe durata termenului de supraveghere stabilite prin sentință.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate care nu contravin prezentei.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs în casație rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 aprilie 2025.