ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 07 octombrie 2025

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 184/PI din data de 22 septembrie 2025 a Curții de Apel Timișoara, secția Penală, în temeiul art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind cererea de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine vizând persoana condamnată A., formulată de autoritățile judiciare din Austria.

S-a dispus recunoașterea sentinței penale nr. 37 Hv 8/25h a Tribunalului Loben, din data de 07.05.2025, rămasă definitivă la data de 13.05.2025, cu privire la persoana condamnată A., în prezent aflat în executarea pedepsei într-un penitenciar din Austria, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 1278 zile (3 ani și 6 luni) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt grav și calificat prin efracție, parțial finalizat, parțial sub formă de tentativă, prevăzute de art. 127, art. 128 alin. (1) cifra 2 și 5, art. 129 alin. (2) cifra 1, art. 130 alin. (1) și (3), parțial cu aplicarea art. 15 alin. (1) din C. pen. austriac, fapte incriminate de legea penală română prin dispozițiile art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. și art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-a constatat că prin hotărârea nr. x/240922015 a Oficiului Federal pentru străini și azil, din data de 03.07.2024 persoana solicitată are interdicția de reședință în Austria pe o durată de 7 ani.

În temeiul art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 1278 zile (3 ani și 6 luni) închisoare.

În temeiul art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dedus din pedeapsa de 1278 zile (3 ani și 6 luni) închisoare aplicată persoanei condamnate A. cele 350 zile închisoare deja executate până la data de 26.05.2025, precum și perioada executată de la data de 26.05.2025 la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Timișoara a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 37 Hv 8/25h a Tribunalului Loben, din data de 07.05.2025, rămasă definitivă la data de 13.05.2025, inculpatul A. a fost condamnat la executarea unei pedepse de 1278 zile (3 ani și 6 luni) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt grav și calificat prin efracție, parțial finalizat, parțial sub formă de tentativă, prevăzute de art. 127, art. 128 alin. (1) cifra 2 și 5, art. 129 alin. (2) cifra 1, art. 130 alin. (1) și (3), parțial cu aplicarea art. 15 alin. (1) din C. pen. austriac.

În fapt, prin hotărârea de condamnare s-a reținut că inculpații B. și A. au sustras, respectiv au încercat să sustragă de la mai multe persoane bunuri mobile, valoarea nedepășind suma de 5.000,00 euro. Astfel:

I. La data de 04.06.2024, parțial în complicitate cu încă o făptuitoare, în St. Michael, regiunea Stina Superioară, de la C., au sustras 1.000,00 euro, precum și bijuterii, având o valoare necunoscută, forțând o fereastră de la parter, prin care au intrat și au sustras bunurile menționate anterior, precum și banii în numerar. În St. Michael, regiunea Stiria Superioară, de la D., au încercat să sustragă bani în numerar și alte valori necunoscute, încercând să forțeze ușa de la intrare pentru a pătrunde în spațiul rezidențial, rămânând la stadiul de tentativă, din cauză că n-au reușit să forțeze ușa de la intrare. In Mautern, județul Stiria, au încercat să sustragă de la numitul E., bani în numerar și alte valori necunoscute, însă au observat camera instalată lângă sonerie, fugind de la locul faptei. În Grosspetersdorf, au încercat să sustragă de la F., bani în numerar și alte valori necunoscute, încercând să forțeze ușa de la terasă cu o șurubelniță, însă au fost surprinși de către F. asupra faptului, motiv pentru care au fugit.

II. La data de 10.06.2024, în St. Margarethen an der Raab, de la G., au încercat să sustragă bani în numerar și alte valori necunoscute, însă au fost surprinși de către aceasta și au fugit de la locul faptei. Anterior au sustras din autoturismul neîncuiat al G. suma de 10,00 euro numerar. În Nestelbach im llztal, de la H., au sustras bijuterii în valoarea de cea. 1.000,00 euro, prin aceea că au forțat cu o șurubelniță o fereastră de la parter, prin care au intrat în casă, au cercetat casa și au sustras bijuteriile menționate anterior. În Autal, de la reprezentanții bisericii Autal, au scos banii din cutia de colectă folosindu-se de o bandă adezivă. În Kirchberg an der Raab, de la reprezentanții bisericii, au scos banii din cutia de colectă folosindu-se de o bandă adezivă. În Feldbach, de la reprezentanții bisericii parohiale a orașului, au scos banii din cutia de colectă folosindu-se de o bandă adezivă.

Conform art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii de recunoaștere și executare a pedepsei sau măsurii privative de libertate îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătorești străine.

Potrivit art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;

c) persoana condamnată are cetățenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163.

Alineatul doi al aceluiași articol prevede că hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent poate fi recunoscută și pusă în executare și atunci când persoana condamnată nu are cetățenie română, dar trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și nu va pierde dreptul de ședere permanentă în România. Consimțământul persoanei condamnate este obligatoriu.

Curtea a constatat că în prezenta cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 167 din aceeași lege necesare pentru recunoașterea și executarea sentinței penale nr. 37 Hv 8/25h a Tribunalului Loben, din data de 07.05.2025, rămasă definitivă la data de 13.05.2025.

Astfel, numitul A. (în prezent încarcerat într-un penitenciar din Austria) are de executat o pedeapsă de 1278 zile (3 ani și 6 luni) închisoare, din care a executat 350 de zile până la data de 26.05.2025, executarea acesteia fiind preconizată să fie finalizată la data de 10.12.2027. Totodată, a reținut că față de sus numitul a fost emis și un ordin de expulzare.

A mai reținut Curtea că hotărârea a cărei recunoaștere se solicită este definitivă (hotărârea a rămas definitivă la data de 13.05.2025), fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare constituie și în România infracțiune și autorul acesteia ar fi sancționabil (conform C. pen. român, faptele reținute în sarcina persoanei condamnate A., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. și art. 35 alin. (1) din C. pen. (9 acte materiale, din care 5 în formă consumată și 4 în forma tentativei), iar persoana condamnată este cetățean român.

Curtea a constatat că este adevărat că persoana condamnată nu a consimțit la predarea sa, însă, așa cum rezultă din certificatul emis de autoritățile judiciare din Austria, acesta are interdicție de reședință în Austria pe o durată de 7 ani, interdicție impusă prin hotărârea nr. x/240922015 a Oficiului Federal pentru străini și azil, din data de 03.07.2024, devenind astfel, incidente, dispozițiile art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România.

Cu privire la cele invocate de către apărătorul din oficiu al persoanei solicitate respectiv că aceasta nu locuiește și nu s-a născut în România, fapt pentru care trebuie respinsă cererea de recunoaștere a hotărârilor penale și transfer într-un penitenciar din România, Curtea a reținut că, deși persoana solicitată nu trăiește pe teritoriul României va fi expulzată în România dacă există o hotărâre de expulzare, lucru prezent în speță, respectiv prin hotărârea Oficiului Federal pentru Străini și Azil persoana solicitată are interdicție de reședință în Austria pe o perioadă de șapte ani.

Referitor la faptul că hotărârea de expulzare nu se regăsește la dosarul cauzei, Curtea a avut în vedere că în certificatul emis de autoritățile judiciare din Austria se face mențiune despre hotărârea nr. x/240922015 a Oficiului Federal pentru străini și azil, din data de 03.07.2024 din care rezultă că persoana solicitată are interdicție de reședință în Austria pe o durată de 7 ani, existența hotărârii respective la dosar nefiind o condiție de admisibilitate.

Așadar, a constatat că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004, astfel:

- numitul A. nu a fost condamnat în România pentru aceeași faptă și nici nu a executat o pedeapsă aplicată de un alt stat pentru aceeași faptă;

- nu beneficiază de imunitate de jurisdicție penală,

- răspunde penal potrivit legii române,

- nu a intervenit prescripția executării pedepsei și nici amnistia, grațierea sau dezincriminarea faptei,

- iar în cursul procesului penal desfășurat în Austria, persoana condamnată, a fost prezentă personal la procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia, conform mențiunilor din cuprinsul certificatului emis de autoritățile judiciare din Austria.

În același timp, a reținut că nu se impune o adaptare a pedepsei privative de libertate aplicată de instanța străină, în sensul art. 166 alin. (8) raportat la alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004 și art. 10 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, întrucât natura acestor pedepse corespunde, sub aspectul denumirii și al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română, iar durata pedepsei aplicate nu depășește limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiuni.

Împotriva acestei sentințe penale, persoana condamnată A. a formulat apel, solicitând admiterea acestuia, desființarea hotărârii penale atacate și pe cale de consecință, respingerea sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Analizând apelul formulat de persoana condamnată, atât potrivit susținerilor orale ale apărătorului, cât și în raport cu conținutul actelor și lucrărilor de la dosar, dar și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:

Înalta Curte reține că transferarea persoanelor condamnate, deținute în alte state ale Uniunii europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, se face cu respectarea procedurii prevăzute de art. 165 și următoarele din Legea nr. 302/2004 republicată.

Obiectul procedurii de față îl constituie, potrivit prevederilor art. 166 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, verificarea condițiilor prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată, referitoare la recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești străine de condamnare.

Conform prevederilor art. 167 alin. (1) lit. a), b), c), d) si e din Legea nr. 302/2004 republicată, instanțele române recunosc și pun în executare hotărârile judecătorești de condamnare străine dacă sunt îndeplinite următoarele cerințe: hotărârea de condamnare este definitivă și executorie; fapta pentru care a intervenit condamnarea constituie infracțiune potrivit legii penale române iar autorul ei este sancționabil; persoana condamnată este cetățean român și este de acord să execute pedeapsa în România și nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată. În cazul condamnării pentru mai multe infracțiuni verificările menționate anterior se fac în mod distinct pentru fiecare infracțiune în parte.

În temeiul prevederilor art. 163 din Legea 302/2004, republicată, o hotărâre judecătorească de condamnare străină, aparținând unui alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută și pusă în executare în România chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată, atunci când persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceeași faptă penală.

Aplicând aceste dispoziții legale prezentei cauze, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 167 din Legea nr. 302/2004.

Așadar, reține Înalta Curte că sentința penală nr. 37 Hv 8/25h a Tribunalului Loben, din data de 07.05.2025, prin care inculpatul A. a fost condamnat la executarea unei pedepse de 1278 zile (3 ani și 6 luni) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt grav și calificat prin efracție, parțial finalizat, parțial sub formă de tentativă, prevăzute de art. 127, art. 128 alin. (1) cifra 2 și 5, art. 129 alin. (2) cifra 1, art. 130 alin. (1) și (3), parțial cu aplicarea art. 15 alin. (1) din C. pen. austriac, a rămasă definitivă la data de 13.05.2025.

În ceea ce privește condiția dublei incriminări, instanța de control judiciar reține că și aceasta este îndeplinită, faptele reținute în sarcina persoanei condamnate prin hotărârea de condamnare mai sus menționată au corespondent în legislația penală română, în sensul că întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. și art. 35 alin. (1) din C. pen. (9 acte materiale, din care 5 în formă consumată și 4 în forma tentativei).

Cu ocazia recunoașterii hotărârii străine în ordinea juridică internă, s-a verificat și s-a constatat, în mod explicit, că pedepsele anterior menționate sunt compatibile cu legea penală română, atât ca natură, cât și ca durată, acestea putând fi aplicate condamnatului, ca atare, și în cazul în care ar fi fost judecat de către o instanță română, conform principiului personalității, astfel că nu există temei pentru adaptarea acelei pedepse.

Înalta Curte reține din relațiile înaintate de autoritatea emitentă rezultă că persoana condamnată nu și-a dat consimțământul în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România, însă acest aspect nu este de natură să împiedice recunoașterea hotărârii și admiterea solicitării autorității emitente, având în vedere față de persoana condamnată A., s-a dispus expulzarea și interdicția interdicție de reședință în Austria pe o durată de 7 ani.

Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România.

În raport de aceste coordonate, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzut la art. 163 din Legea nr. 302/2004, apelantul nu a fost condamnat definitiv în România pentru aceleași fapte penale, răspunde penal, nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție, nu a intervenit prescripția executării pedepsei, amnistia sau grațierea, neconturându-se existența niciunui motiv de nerecunoaștere și neexecutare a hotărârea penală pronunțată de Tribunalul Loben din data de 07.05.2025.

Înalta Curte reține că prin sentința penală atacată s-a dedus din pedeapsa de 1278 zile (3 ani și 6 luni) închisoare aplicată persoanei condamnate A. cele 350 zile închisoare deja executate până la data de 26.05.2025, precum și perioada executată de la data de 26.05.2025 la zi.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 184/PI din data de 22 septembrie 2025 a Curții de Apel Timișoara, secția Penală pronunțată în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană condamnată a plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1217 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 184/PI din data de 22 septembrie 2025 a Curții de Apel Timișoara, secția Penală pronunțată în dosarul nr. x/2025.

Obligă contestatorul persoană condamnată a plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1217 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 octombrie 2025.