ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 265/2024

Ședința publică din data de 28 martie 2024

Asupra contestației de față, în baza actelor din dosar, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 137/F din 15.09.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel București, secția a I Penală, în temeiul art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București privind cererea de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine vizând persoana condamnată A., formulată de autoritățile judiciare din Austria.

În temeiul art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 a dispus recunoașterea sentinței penale nr. 37 Hv 64/21w pronunțată de către Tribunalul Salzburg la data de 07.12.2021, definitivă la data de 04.02.2022 prin hotărârea Curții de Apel Linz nr. 10 Bs 49/22k, prin care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare (2.740 zile) pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie gravă și vătămare corporală cu intenție, rămasă în faza de tentativă, prevăzute de art. 142 alin. (1), art. 143 alin. (1) cazul 2 din C. pen. austriac și art. 15 alin. (1), art. 87 alin. (1) din C. pen. austriac, fapte incriminate de legea penală română prin art. 233-234 alin. (1) lit a, b, c și f C. pen. cu aplic art. 77 lit. a) C. pen. și art. 32 alin. (1) C. pen. rap la art. 194 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen. cu aplic art. 77 lit. a) C. pen.

În temeiul art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 a dispus recunoașterea sentinței penale nr. 33 Hv 165/20t pronunțată de către Tribunalul Salzburg la data de 02.11.2020, definitivă la data de 01.12.2020, prin care inculpatul A., a fost condamnat la pedeapsa de 70 zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de falsificare de înscrisuri oficiale deosebit de protejate prevăzută de art. 223 alin. (2), art. 224 din C. pen. austriac, faptă incriminată de legea penală română prin art. 323 C. pen.

În temeiul art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a dispus executarea într-un penitenciar din România a pedepsei rezultante de 7 ani, 6 luni și 70 zile închisoare aplicată condamnatului A. prin sentințele penale nr. 37 Hv 64/21w pronunțată de către Tribunalul Salzburg la data de 07.12.2021, definitivă la data de 04.02.2022 prin hotărârea Curții de Apel Linz nr. 10 Bs 49/22k și nr. 33 Hv 165/20t pronunțată de către Tribunalul Salzburg la data de 02.11.2020, definitivă la data de 01.12.2020.

În temeiul art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei rezultante de 7 ani, 6 luni și 70 zile închisoare.

În baza art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a dedus din pedeapsa de 7 ani, 6 luni și 70 zile închisoare, perioada executată de la data de 03.04.2021 la zi.

În baza art. 555 din C. proc. pen. și art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, dată la care hotărârea și un exemplar al mandatului de executare se vor comunica autorității centrale a statului emitent - Ministerul Justiției din Austria, Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, precum și, în copie, Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară, Serviciul cooperare judiciară internațională în materie penală.

Împotriva sentinței penale nr. 137/F din 15.09.2023 a Curții de Apel București, condamnatul A. a formulat contestație la executare, solicitând, în esență, să i se deducă zilele câștigate prin munca prestată în penitenciarul din Austria, pentru o perioadă de 2 ani și 6 luni, fără a indica temeiul de drept al cererii; în dovedire, a depus la dosar un set de înscrisuri, traduse în limba română, cu privire la zilele de muncă prestate în penitenciarul din Austria.

Prin sentința penală nr. 36/F din 16 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 599 C. proc. pen. rap. la art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, s-a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 137/F/15.09.2023, pronunțate de Curtea de Apel București București, secția I Penală, definitivă prin neapelare.

În esență, s-a reținut că, din înscrisurile emise de Penitenciarul Stei Austria rezultă că petentul A. a lucrat în această unitate de deținere în perioada cuprinsă între 07.07.2021-16.10.2023, muncă pentru care a fost plătit. Însă, din aceste înscrisuri nu rezultă că pe baza muncii prestate, condamnatului i s-ar fi scăzut vreo zi din pedeapsa de 7 ani, 6 luni și 70 zile închisoare.

Împotriva sentinței penale nr. 36/F din 16 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2024, condamnatul A. a formulat contestație, solicitând deducerea zilelor câștigate, ca urmare a muncii prestate în penitenciarul din Austria.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată contestația ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Pe calea contestației la executare pot fi soluționate incidentele ivite după ce hotărârea a rămas definitivă, respectiv înainte sau în timpul executării hotărârii penale sau după executarea acesteia, însă în legătură cu aceasta, fiind permisă astfel rezolvarea situațiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale, fără a se putea invoca aspecte de fond deja avute în vedere de instanțe la momentul soluționării cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat și stabilității raporturilor juridice.

Conform art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestația la executare poate fi formulată în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Potrivit art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, "din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, precum și, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent."

Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în hotărârea din 08.11.2016, pronunțată în cauza C-554/14, B. a statuat că "Articolul 17 alin. (1) și (2) din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretat în sensul că se opune unei norme naționale interpretate astfel încât să autorizeze statul de executare să acorde persoanei condamnate o reducere de pedeapsă ca urmare a muncii pe care aceasta a prestat-o în cursul detenției sale în statul emitent în condițiile în care autoritățile competente din acest din urmă stat nu au acordat, în conformitate cu dreptul acestuia, o asemenea reducere de pedeapsă." S-a reținut totodată, în considerentele acestei hotărâri, la paragraful nr. 44 că "înainte de recunoașterea hotărârii de condamnare de către statul de executare și transferarea persoanei condamnate în acest din urmă stat, revine statului emitent sarcina de a stabili reducerile de pedeapsă aferente perioadei de detenție executate pe teritoriul său. Numai acesta din urmă este competent să acorde o reducere de pedeapsă pentru munca prestată înaintea transferării și, dacă este cazul, să indice statului de executare această reducere în certificatul menționat la articolul 4 din Decizia-cadru 2008/909. Prin urmare, statul de executare nu poate, în mod retroactiv, să aplice dreptul său privind executarea pedepselor și în special reglementarea sa referitoare la reducerile de pedeapsă în locul dreptului statului emitent în ceea ce privește partea din pedeapsă care a fost deja executată de persoana în cauză pe teritoriul acestui din urmă stat."

În cuprinsul dispozițiilor art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 este reglementată obligativitatea recunoașterii perioadelor de reducere acordate de statul emitent, chiar și prin hotărâri ulterioare transferării persoanei condamnate, astfel:

"În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea prevăzută la alin. (6)."

Așadar, în lipsa unei hotărâri judecătorești sau a unui act judiciar emis de autoritățile statului de condamnare, prin care condamnatului să i se fi acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în statul de executare, instanța statului de executare nu poate proceda la reducerea corespunzătoare a pedepsei în executarea căreia se află acesta, în condițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., raportat la art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004.

Totodată, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 15 din 22 mai 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 455/24.06.2015) s-a stabilit că:

"După transferarea persoanei condamnate de autoritățile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate și a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România."

În considerentele deciziei menționate se reține că, "în aplicarea art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală și art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, după transferarea persoanei condamnate de autoritățile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate și a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România, putând fi valorificată prin prisma altor instituții de drept, cum este cea referitoare la liberarea condiționată."

Ca atare, din durata pedepsei privative de libertate se poate deduce, exclusiv, durata perioadei privative de libertate executate în statul emitent. Durata muncii prestate în străinătate nu poate fi scăzută din pedeapsa aplicată, deoarece intervalul de timp menționat nu constituie o executare efectivă a pedepsei pe teritoriul statului străin.

Perioada avută în vedere la stabilirea termenului pentru eliberare anticipată din executarea pedepsei, ca urmare a muncii prestate și a bunei conduite în timpul detenției din străinătate, nu este de natură să conducă la deducerea pedepsei aplicate de către autoritățile judiciare străine, nefiind o cauză de micșorare a pedepsei sau de înlăturare (eventual parțială) a consecințelor condamnării, ci se referă la un mod de individualizare a executării pedepsei.

Pe de altă parte, Înalta Curte observă că, potrivit art. 100 alin. (3) din C. pen., "în calculul fracțiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (1) se ține seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiționată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depășește 10 ani, și a cel puțin două treimi, când pedeapsa este mai mare de 10 ani".

În alin. (4) al aceluiași articol, se prevede că "în calculul fracțiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (2) se ține seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiționată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puțin o treime din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depășește 10 ani, și a cel puțin jumătate, când pedeapsa este mai mare de 10 ani".

Totodată, în dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu completările ulterioare, se arată că "pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii școlare și formării profesionale, în vederea acordării liberării condiționate, stabilind și modul de calcul.

Prin urmare, în situația în care condamnatul A. a lucrat în timpul încarcerării sale în Penitenciarul Stei Austria, Înalta Curte subliniază posibilitatea contestatorului condamnat de a recurge la alte modalități legale pentru a obține recunoașterea perioadei cât a prestat muncă remunerată pe timpul cât a fost încarcerat în statul austriac.

Față de considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 36/F din 16 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 36/F din 16 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2024.