ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 2 octombrie 2025

Asupra apelului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 42 din data de 28 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-au dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitată inculpata A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 206 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă B. în cadrul procesului penal.

În baza art. 276 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de partea civilă, de obligare a inculpatei la plata cheltuielilor de judecată.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că, prin adresa nr. x/20.06.2022, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș - Serviciul Intervenție în Regim de Urgență - Compartimentul Abuz, Neglijare, Trafic, Migrațiune și Repatrieri a solicitat Primăriei Comunei Ocna Șugatag efectuarea, în regim de urgență, a unei evaluări psihosociale la domiciliul din Ocna Șugatag, nr. 19, al familiei minorului C., în vârstă de 6 ani, deoarece, potrivit unei sesizări, exista suspiciunea că A., mama minorului, nu se ocupă corespunzător de creșterea, îngrijirea și educarea copilului, iar minorul este folosit în disputele dintre adulți.

În baza acestei sesizări, prin adresa nr. x din data de 05.07.2022, comuna Ocna Șugatag prin primar a solicitat Postului de Poliție Ocna Șugatag sprijin pentru efectuarea anchetei sociale la adresa din jud. Maramureș, la care locuiește inculpata A..

Astfel, la data de 6 iulie 2022, persoana vătămată B. - inspector de asistență socială în cadrul Primăriei Ocna Șugatag, desemnată pentru efectuarea anchetei sociale, însoțită de agentul șef principal de poliție D. din cadrul Postului de Poliție Ocna Șugatag, s-a deplasat la imobilul din Ocna Șugatag, strada x, nr. 19, jud. Maramureș, pentru efectuarea anchetei sociale solicitate prin adresa D.G.A.S.P.C. Maramureș.

Inculpata A. a ieșit la poarta de acces în curtea imobilului, iar după ce i s-a comunicat motivul prezenței inspectorului de asistență socială B., inculpata a spus, pe un ton ridicat, că nu are niciun copil și că minorul C. locuiește în județul Maramureș, refuzând să poarte alte discuții legate de situația minorului și primirea acestora în curtea locuinței.

Apoi, pe același ton ridicat, cu nervozitate, inculpata i-a adresat inspectorului de asistență socială B. cuvintele:

"javră, te bag în pușcărie" "te rezolv eu", "temnița te mănâncă", "ți-am făcut mai multe dosare penale".

Potrivit adresei nr. x/30.10.2023 emise de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș - Serviciul Intervenție în Regim de Urgență - Compartimentul Abuz, Neglijare, Trafic, Migrațiune și Repatrieri, susținerile inculpatei A. cu privire la situația minorului C. au fost confirmate, ancheta socială efectuată la data de 28.07.2022 la domiciliul acestuia, situat în com. Bocicoiu Mare, relevând că minorul se simte în siguranță în prezența membrilor familiei, tatăl său achitându-se corespunzător de obligațiile părintești.

Cu toate acestea, prima instanță a reținut că inculpata a adresat persoanei vătămate cuvintele și expresiile antemenționate în mod nemijlocit, în timp ce aceasta se afla în exercitarea funcției de asistent social în cadrul Primăriei Ocna Șugatag, ce presupune exercitarea autorității de stat.

Potrivit fișei postului, în aplicarea prevederilor Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, în calitatea sa de inspector superior în cadrul compartimentului de asistență socială al Primăriei Ocna Șugatag, persoana vătămată B. avea, printre atribuții, colaborarea cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului în domeniul protecției copilului, transmițând acesteia toate datele și informațiile solicitate din acest domeniu. Or, solicitarea de deplasare la domiciliul inculpatei în vederea efectuării de verificări privind situația minorului fusese formulată de direcție prin adresa nr. x/20.06.2022, asistentul social fiind sprijinit în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către organul de poliție (agentul șef principal de poliție D.) desemnat potrivit prevederilor art. 22 alin. (1), art. 24 și art. 26 alin. (1) pct. 27 din Legea nr. 218/2002, republicată, privind organizarea și funcționarea Poliției Române.

Sub aspectul condițiilor de tipicitate obiectivă a faptei, curtea de apel a constatat că presupusa amenințare adresată persoanei vătămate ar fi constat în aceea că o va rezolva, că o va băga în pușcărie și că i-a făcut mai multe dosare penale.

Audiată fiind în cauză în faza de urmărire penală, persoana vătămată B. a arătat că s-a simțit amenințată, cunoscând profesia de avocat a inculpatei, având convingerea că inculpata poate face rău, mai ales în contextul în care aceasta ar fi adresat mai multe plângeri și sesizări instituțiilor statului, care s-ar fi dovedit a fi nefondate, însă care au atras controale asupra modului în care își desfășoară activitatea profesională. Persoana vătămată a indicat, exemplificativ, sesizări adresate D.G.A.S.P.C. Maramureș, A.N.I, Instituția Prefectului Maramureș, A.J.P.I.S Maramureș.

Din analiza textului legal, prima instanță a reținut că, în vederea realizării condițiilor de tipicitate obiectivă, acțiunea de amenințare se impune a avea ca obiect săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva persoanei vătămate sau a altei persoane, de natură a-i produce o stare de temere.

În cauză, inculpata, de profesie avocat, ar fi proferat amenințarea că o va aranja pe persoana vătămată, prin aceea că i-a făcut mai multe dosare penale, astfel că "temnița o mănâncă". Din perspectiva atribuțiilor profesionale, în mod cert inculpata, în calitate de avocat, nu deținea, însă, capacitatea de a instrumenta vreun dosar penal sau de a dispune încarcerarea persoanei vătămate, fiind exclusă amenințarea cu săvârșirea infracțiunii de cercetare abuzivă sau represiune nedreaptă - infracțiuni contra înfăptuirii justiției cu subiect activ calificat din categoria organelor judiciare.

Pe de altă parte, din perspectiva posibilei amenințări cu săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 din C. pen., s-a reținut că, în conținutul său, amenințarea atribuită inculpatei a fost insuficient de determinată, nefiind de natură a alarma persoana vătămată.

În acest sens, inculpata se pare că a făcut referire la o situație trecută, deja epuizată - exprimându-se că i-a făcut mai multe dosare penale/sesizări penale persoanei vătamate - martorul D. confirmând, cu ocazia audierii din cursul cercetării judecătorești, că a perceput injuriile și amenințările ca fiind adresate persoanei vătămate fără legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, ci dimpotrivă, pe fondul relației tensionate anterioare, care data încă de la nivelul anului 2020, când inculpata a candidat la funcția de primar câștigată de soțul persoanei vătămate. Martorul a mai arătat că inculpata i-a spus persoanei vătămate că o va băga la pușcărie și a făcut referire la niște dosare penale, fără însă a specifica obiectul acestora. În ceea ce privește percepția asupra reacției persoanei vătămate, martorul a arătat că aceasta s-ar fi simțit jenată, mai ales că ieșirea inculpatei ar fi avut loc în prezența sa.

Prin urmare, instanța de fond a concluzionat că inculpata A. a informat-o pe persoana vătămată B. - sosită, din perspectiva sa, în mod șicanator la poarta locuinței sale (percepție justificată prin identificarea minorului la domiciliul tatălui său din localitatea Crăciunești și neconfirmarea informațiilor de abuz sesizate de numitul E., persoană care sesizase și anterior organele de urmărire penală pentru comiterea de către inculpată a infracțiunilor de instigare la fals intelectual și instigare la fals în declarații, tot în legătură cu situația minorului C., cauza fiind clasată definitiv) - pe ton răstit și stăpânită de nervozitate, că are mai multe dosare penale ca urmare a sesizărilor formulate de inculpată personal, că, prin urmare, o va aranja și că va ajunge în detenție.

La niciun moment nu a făcut referire inculpata la vreun fapt viitor de sesizare a organelor penale sau de ticluire a probelor în așa fel încât răspunderea penală a persoanei vătămate să fie angajată pe nedrept, singura ipoteză care s-ar circumscrie amenințării cu săvârșirea unei infracțiuni îndreptate împotriva acesteia din urmă.

Întrucât nici sesizările anterioare la care a făcut referire persoana vătămată în cuprinsul declarației nu ar fi avut, afirmativ, această finalitate (a angajării răspunderii disciplinare sau administrative a acesteia), informarea cu privire la existența unor dosare penale și a modului în care anticipa inculpata că se vor soluționa acestea, nu era de natură a alarma persoana vătămată. Exercitarea dreptului de a sesiza organele și instituțiile statului în vederea verificării conformității cu dispozițiile legale a conduitei unei persoane nu are aptitudinea de a alarma, câtă vreme rezultatul unui astfel de demers se află în strânsă legătură cu legalitatea propriei conduite a subiectului supus anchetei (persoana amenințată).

Pe de altă parte, supunerea la cercetari penale, administrative sau disciplinare nu constituie o faptă păgubitoare, în înțelesul art. 206 din C. pen., doctrina și practica judiciară fiind unanime în a reține că textul legal se referă la un prejudiciu de ordin material.

Astfel fiind, nici din punctul de vedere al capacității inculpatei de a duce la bun sfârșit amenințările proferate (care dimpotrivă, necesitau deținerea calității de organ judiciar), nici din perspectiva caracterului injust, serios și determinat al conținutului amenințării cu un rău viitor, acestea nu erau de natură a alarma persoana vătămată, care se expunea riscului de atragere a răspunderii penale numai în măsura în care prin propria sa conduită ar fi încălcat legea penală.

De altfel, chiar dacă crearea efectivă a unei stări de temere persoanei vătămate nu constituie un element de tipicitate a faptei, relevant sub aspectul decelării sincerității în declarații a persoanei vătămate a fost apreciat faptul că martorul F. - propusă de persoana vătămată în dovedirea acțiunii civile, colegă de serviciu cu aceasta - nu a perceput nicio afectare a psihicului colegei sale din perspectiva exercitării atribuțiilor de serviciu, martora cunoscând, în schimb, că persoana vătămată este foarte afectată de comentariile făcute de inculpată cu privire la aspectul său fizic și ținuta vestimentară.

În acest context, prima instanță a conchis că fapta inculpatei A. nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă a infracțiunii de ultraj prin amenințare.

De altfel, din perspectiva primei instanțe, fapta inculpatei nu este tipică nici sub aspectul elementului subiectiv, fiind relevante soluțiile de confirmare a neregulilor semnalate de inculpata A. cu privire la activitatea Primăriei Ocna Șugatag, referitoare la încadrarea în funcția publică a unor persoane, la organizarea prestării serviciilor publice și la transparența decizională. În acest sens, exercitarea cu buna-credință a dreptului de sesizare a instituțiilor/autorităților publice competente este de natură a confirma lipsa oricărei intenții a inculpatei A. de a profera amenințări cu săvârșirea vreunei infracțiuni împotriva înfăptuirii justiției, având ca subiect pasiv secundar pe persoana vătămată B..

Pentru considerentele expuse anterior, în baza prevederilor art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., prima instanță a dispus achitarea inculpatei A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 206 alin. (1) din C. pen.

*****

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care a criticat soluția dispusă pentru motive de netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel, Ministerul Public a susținut, în esență, că fapta imputată inculpatei A., de a-i adresa persoanei vătămate expresiile "javră, te bag în pușcărie", "te rezolv eu", "temnița te mănâncă" în circumstanțele obiective specifice speței, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj, prevăzute de art. 257 alin. (1) rap. la art. 206 alin. (1) din C. pen., impunându-se condamnarea inculpatei la pedeapsa amenzii penale.

În acest sens, s-a apreciat că argumentele care au stat la baza soluției de achitare dispuse de prima instanță sunt netemeinice, având în vedere următoarele considerente:

- afirmațiile inculpatei A. reprezintă amenințări cu comiterea unor infracțiuni contra înfăptuirii justiției, care urmau să conducă la privarea de libertate a persoanei vătămate, contextul în care au fost proferate aceste amenințări determinând aptitudinea acestora de a alarma persoana vătămată, fiindu-i, astfel, încălcată libertatea psihică;

Perspectivele ipotetice de aducere la îndeplinire a infracțiunii ori a faptei păgubitoare cu care se amenință nu depind de măsura în care ele se circumscriu sferei atribuțiilor de serviciu ale autorului infracțiunii. Prin urmare, împrejurarea că inculpata nu deținea o calitate care să îi permită să determine încarcerarea persoanei vătămate nu reprezintă, în sine, un impediment la angajarea răspunderii penale a acesteia, condiția seriozității amenințării fiind îndeplinită și în ipoteza în care infracțiunea cu care se amenință poate fi adusă la îndeplinire prin intermediul unor terțe persoane, fie ele și neindicate de către autor.

- utilizarea de către inculpată a timpului trecut în afirmațiile făcute nu exclude demersurile sale viitoare, prin care aceasta să se asigure de eficiența celor întreprinse anterior ori chiar formularea unor noi sesizări penale;

Chiar dacă inculpata nu a fost extrem de descriptivă în ceea ce privește indicarea modului în care se va asigura că persoana vătămată va ajunge în stare de detenție, o astfel de condiție nici nu este necesară pentru examinarea tipicitații infracțiunii de amenințare, pentru existența căreia este suficient ca oricare dintre aceste demersuri - formularea unei sesizări cu privire la o faptă nereală, producerea sau ticluirea unei probe nereale cu privire la o sesizare preexistentă sau viitoare ori determinarea unei alte persoane să comită vreuna dintre infracțiunile prev. de art. 280 alin. (2) sau de art. 283 alin. (2) din C. pen. - să fie, ipotetic, la îndemâna inculpatei.

- este îndeplinită condiția caracterului determinat al amenințării, fiind evident, din chiar conținutul expresiilor utilizate de către inculpată, că aceasta a amenințat-o pe persoana vătămată cu executarea unei perioade de detenție, în viitor (finalitate posibilă doar ca urmare a comiterii unor infracțiuni, consecutive unor demersuri ale inculpatei - "javră, te bag în pușcărie", "te rezolv eu");

Lipsa caracterului determinat al mijlocului pe care inculpata îl va folosi pentru a-și atinge scopul, aspect reținut, în realitate, de către prima instanță, reprezintă o condiție exterioară tipicitații infracțiunii, fiind suficient ca amenințarea să fie doar determinabilă, cerință îndeplinită în speță.

- inculpata nu a amenințat persoana vătămată cu efectuarea unui demers judiciar, ci a amenințat-o cu finalitatea respectivului demers judiciar, și anume starea de detenție în care va fi plasată la finalul procedurilor judiciare, inculpata subliniind că își va aduce propria contribuție la finalitatea urmărită ("te bag în pușcărie", "te rezolv eu");

O atare amenințare are aptitudinea de a alarma, concluzie ce se desprinde din analiza în concret a particularităților cauzei, respectiv: relația conflictuală preexistentă dintre inculpată și familia persoanei vătămate, ce a debutat în cursul anului 2020, calitatea de avocat deținută de inculpată (calitate de natură să creeze persoanei vătămate reprezentarea că inculpata stăpânește mecanismele juridice care pot conduce la încarcererea sa și să îi creeze o stare de temere), conduita adoptată de martorul D., prezent la locul faptei, de a întocmi un proces-verbal în cuprinsul căruia a consemnat aspectele constatate.

- lipsa de relevanță a împrejurării că martora F. nu a perceput vreo afectare a psihicului persoanei vătămate, având în vedere, pe de o parte, că amenințarea trebuie să aibă aptitudinea de a crea o stare de temere în psihicul victimei, fără a fi necesar ca o astfel de temere să fie efectiv produsă și, pe de altă parte, că, în măsura în care o astfel de stare de temere se produce, ea nu trebuie să fie sesizabilă de către alte persoane ori să se întindă pe o anumită perioadă de timp pentru a avea relevanță penală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 25 martie 2025, primul termen de judecată fiind fixat la data de 24 aprilie 2025.

În ședința publică de la acea dată, la solicitarea Ministerului Public, instanța de apel a încuviințat reaudierea persoanei vătămate B. și a martorului D., mijloace de probă administrate nemijlocit în ședința publică din data de 5 iunie 2025.

Prezentă personal în ședința publică de la această ultimă dată și interpelată în conformitate cu dispozițiile art. 420 alin. (4) din C. proc. pen., intimata inculpată A. a precizat că nu înțelege să dea declarație în fața instanței de apel, optând pentru exercitarea dreptului la tăcere. În schimb, inculpata a solicitat în apărare administrarea probei cu înscrisuri, probă încuviințată și administrată în ședința publică din data de 5 iunie 2025.

*****

Examinând actele dosarului și sentința penală apelată, atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază nefondat apelul declarat, pentru următoarele considerente:

Prima instanță a reținut în mod corect particularitățile factuale ale incidentului din data de 6 iulie 2022 când, în contextul exercitării atribuțiilor de serviciu și al deplasării persoanei vătămate B. - inspector de asistență socială în cadrul Primăriei Ocna Șugatag - la locuința inculpatei A., în vederea efectuării unei anchete sociale solicitate de D.G.A.S.P.C. Maramureș, aceasta din urmă i-a adresat persoanei vătămate cuvintele "javră, te bag în pușcărie", "te rezolv eu", "temnița te mănâncă", "ți-am făcut mai multe dosare penale", refuzând să îi permită accesul în curtea locuinței.

Elementele legate de calitatea persoanei vătămate, scopul deplasării sale la locuința inculpatei, circumstanțele incidentului verbal desfășurat și persoanele prezente au fost just stabilite pe baza probelor administrate în cursul cercetării judecătorești și au fost confirmate inclusiv de probatoriul readministrat în apel, nefiind contestate în cel de-al doilea grad de jurisdicție.

Prin urmare, pentru justa soluționare a apelului, Înalta Curte nu apreciază necesar să reevalueze detaliat aceste elemente, urmând a face trimitere la particularitățile factuale ale speței, astfel cum rezultă din probatoriul administrat, numai în măsura necesară clarificării chestiunilor de drept ce fac obiectul criticilor în apel.

În acest sens, constată că motivele de apel formulate de Ministerul Public se rezumă la netemeinicia soluției de achitare dispuse în primă instanță față de inculpata A., soluție întemeiată pe cazul de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. și argumentată, în esență, prin aceea că fapta imputată intimatei inculpate nu întrunește cerințele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de ultraj, deoarece amenințarea proferată în concret a fost insuficient determinată și nu a avut aptitudinea de a o alarma pe persoana vătămată.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că infracțiunea de ultraj este inclusă în categoria infracțiunilor contra autorității și constă, potrivit art. 257 alin. (1) din C. pen., în "Amenințarea săvârșită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârșite împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție care implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții", sancționându-se cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.

Ultrajul reprezintă, așadar, o infracțiune complexă, în al cărei conținut intră, ca element constitutiv, una dintre acțiunile sau inacțiunile enumerate limitativ în norma de incriminare, care constituie prin ele însele fapte prevăzute de legea penală. Pentru a realiza elementul material al ultrajului, o atare acțiune sau inacțiune trebuie să întrunească, în primul rând, toate cerințele de tipicitate obiectivă proprii infracțiunii absorbite, astfel cum decurg din prevederile art. 206, art. 193, art. 194, art. 195 și, după caz, art. 188 - 189 din C. pen.

În al doilea rând, pentru existența ultrajului, trebuie îndeplinite, suplimentar, și o serie de condiții specifice referitoare la subiectul pasiv secundar și cerințele asociate (respectiv, un funcționar public care îndeplinește o funcție care implică exercițiul autorității de stat), precum și la contextul săvârșirii faptei (în timp ce funcționarul se află în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții). În cazul particular al amenințării, ca variantă alternativă de comitere a ultrajului, este obligatoriu, în fine, ca săvârșirea faptei să se realizeze nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă.

În cauza de față, soluția de achitare dispusă în primă instanță a avut ca fundament exclusiv, astfel cum s-a menționat în precedent, nerealizarea a două dintre cerințele de tipicitate obiectivă circumscrise amenințării, ca modalitate în care s-a realizat în concret elementul material al infracțiunii de ultraj deduse judecății, respectiv caracterul nedeterminat al amenințării și lipsa aptitudinii acesteia de a alarma persoana vătămată.

Dispozițiile art. 206 alin. (1) din C. pen. prevăd că amenințarea constă în Fapta de a amenința o persoană cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a unei alte persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere" și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăși sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea care a format obiectul amenințării.

Acțiunea de amenințare trebuie să aibă ca obiect, așadar, fie săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute de legislația penală, indiferent de gravitatea acesteia, fie săvârșirea unei fapte producătoare de prejudicii materiale. În plus, pentru a constitui infracțiune, acțiunea de amenințare trebuie să aibă aptitudinea de a produce subiectului pasiv secundar o stare de temere, ceea ce presupune, prin ipoteză, caracterul serios și credibil al amenințării, precum și existența unor temeiuri suficiente că răul injust cu care se amenință se va realiza, fără a fi necesar, în schimb, ca temerea să fie efectiv produsă celui amenințat.

Plecând de la premisa caracterului esențial al seriozității amenințării, rezultă că amenințarea cu săvârșirea unei infracțiuni pe care subiectul activ nu o poate comite (fie ca urmare a nedeținerii unei calități impuse de lege, fie a neîndeplinirii unei alte condiții obligatorii pentru existența acelei infracțiuni) ori amenințarea cu un rău incert sau realizabil într-un viitor foarte îndepărtat nu întrunește cerințele de tipicitate proprii infracțiunii prevăzute de art. 206 din C. pen. și, implicit, nici pe cele ale infracțiunii complexe de ultraj.

În orice caz, o astfel de analiză a caracterului credibil al amenințării și al aptitudinii sale de a produce o stare de temere victimei se impune a se realiza întotdeauna în concret, în raport cu particularitățile reale ale cauzei, dar și cu gradul de instruire, cu vârsta și experiența de viață a victimei.

În speță, amenințarea adresată de inculpata A. funcționarului public B., aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice funcției de inspector de asistență socială în cadrul Primăriei Ocna Șugatag, a constat în adresarea expresiilor "javră, te bag în pușcărie", "te rezolv eu", "temnița te mănâncă", "ți-am făcut mai multe dosare penale", expresii care, în opinia Ministerului Public, ar evidenția amenințarea persoanei vătămate cu executarea unei perioade de detenție în viitor și cu supunerea sa unei cercetări penale.

Existența și conținutul obiectiv al afirmațiilor inculpatei au fost confirmate de declarațiile constante ale persoanei vătămate B. și ale martorului ocular D. care, inclusiv în declarațiile date în apel, la data de 5 iunie 2025, au confirmat adresarea cuvintelor anterior menționate, în cotextul factual descris.

Similar primei istanțe, Înalta Curte reține că amenințarea astfel proferată de inculpată ar putea fi asociată, în mod teoretic, săvârșirii posibile a unor infracțiuni de cercetare abuzivă, represiune nedreaptă sau inducere în eroare a organelor judiciare, însă date fiind circumstanțele propriu-zise în care a fost adresată și calitatea subiecților implicați, această amenințare nu a avut, în concret, un caracter determinat, serios și, implicit, nici credibil, lipsindu-i aptitudinea de a crea persoanei vătămate o stare de temere.

În acest sens, Înalta Curte constată că afirmațiile imputate inculpatei au fost făcute în contextul unui istoric relațional tensionat între părți, la originea căruia s-au aflat evenimente care excedează specificului atribuțiilor de serviciu ale persoanei vătămate sau modului de îndeplinire a respectivelor atribuții. Această stare conflictuală a fost confirmată atât de martorul D., cât și de persoana vătămată B., care a arătat că rivalitatea electorală dintre soțul său și inculpată au determinat-o pe aceasta din urmă să îi adreseze cuvinte jignitoare începând cu anul 2020 și să formuleze o serie de sesizări nefondate, cu caracter civil sau administrativ, împotriva sa.

La rândul său, în declarațiile date în faza de urmărire penală, inculpata A. a confirmat această stare conflictuală, susținând că a fost, la rândul său, victima unor acțiuni de intimidare inițiate, prin intermediul unor terți, de familia persoanei vătămate.

Ansamblul probator administrat demonstrează însă că, în pofida relației tensionate dintre părți, atitudinea manifestată de inculpată la data de 6 iulie 2022 s-a limitat la adresarea verbală a unor cuvinte jignitoare și la amenințarea generică a persoanei vătămate cu "temnița" sau "pușcăria", fără a exista alte afirmații, gesturi sau demersuri de natură a individualiza această amenințare într-o manieră credibilă, de natură a-i produce persoanei vătămate temerea serioasă că ar putea fi încarcerată într-un viitor apropiat.

Așa cum just a apreciat prima instanță, expresiile utilizate de inculpată nu au fost suficient de individualizate pentru a releva, în concret, infracțiunea sau fapta păgubitoare care a constituit obiectul amenințării. Afirmația că o persoană va face "pușcărie", chiar adresată pe un ton jignitor și în mod insistent, nu permite, în sine, să se deceleze nici infracțiunea sau fapta păgubitoare care va produce un atare rău, nici caracterul injust al acestuia, câtă vreme cel care o adresează nu are vreo calitate sau competență de a dispune în acest sens și nici nu întreprinde vreun demers orientat spre o atare finalitate.

Calitatea de avocat a inculpatei A. este insuficientă pentru a imprima, în sine, amenințărilor proferate un caracter serios, de vreme ce nici cercetarea penală și nici eventuala stare de detenție a persoanei vătămate nu intră în atribuțiile legale ale unui avocat, ci constituie prerogative exclusive ale organelor judiciare. Faptul că intimată persoană vătămată cunoscuse, în împrejurări anterioare, calitatea de avocat a inculpatei nu conduce la o concluzie diferită de vreme ce, pe fondul propriei experiențe profesionale și a interacțiunii cu diverse autorități, B. cunoștea esența specificului atribuțiilor unui avocat și, implicit, imposibilitatea acestuia de a determina, în mod real, prin simpla voință, eventuala sa încarcerare.

Afirmația că inculpata "ar fi făcut" mai multe dosare penale persoanei vătămate nu este de natură să imprime nici ea un caracter credibil amenințării adresate, deoarece o atare afirmație, cu un conținut echivoc, nu poate fi examinată în mod izolat de contextul factual în care a intervenit, de a cărui esență este inexistența oricăror prerogative ale inculpatei în materia inițierii sau derulării oricăror măsuri orientate spre privarea de libertate a unei persoane.

Posibilitatea evocată în motivele de apel ale Ministerului Public, de declanșare a unor cercetări penale împotriva persoanei vătămate prin intermediul unor terți, reflectă o pură speculație, neexistând vreun element probator din care să rezulte astfel de demersuri și să imprime, prin urmare, în mod obiectiv, un caracter serios afirmațiilor făcute. În mod asemănător, eventualitatea unor astfel de demersuri ale inculpatei în viitor nu conferă afirmațiilor sale propriu-zise un caracter determinat și credibil, susceptibil în concret a alarma persoana vătămată, de vreme ce, la data incidentului, o atare eventualitate nu a fost individualizată de către inculpată, nici temporal și nici din punct de vedere al conținutului său injust.

Or, așa cum s-a reținut în mod constant în doctrină și în jurisprudență, amenințarea cu folosirea unei căi legale nu constituie infracțiune, chiar dacă aceasta l-ar expune pe cel amenințat unei consecințe păgubitoare. Inițierea unor demersuri legale, fie și de natură penală, orientate spre protejarea unor drepturi sau interese pe care autorul sesizării le consideră încălcate, constituie expresia exercitării unui drept recunoscut de lege, căruia nu i se poate atribui caracter injust doar în considerarea nemulțumirii persoanei reclamate sau a eventualei netemeinicii a sesizării.

Înalta Curte sublinază că acțiunea de amenințare presupune în mod necesar o distincție netă între conotația subiectivă dată de către victimă conduitei autorului faptei, pe de o parte, și actul sau gestul în sine al acestuia din urmă, pe de altă parte, deoarece raportul juridic penal de conflict este generat întotdeauna de o acțiune existentă în realitatea obiectivă, iar nu de reflectarea sa subiectivă în conștiința victimei.

În cazul particular al amenințării, aceasta înseamnă că infracțiunea ar putea fi reținută numai atunci când afirmațiile făptuitorului într-un context dat sunt neechivoc susceptibile, prin însuși conținutul lor obiectiv, să inducă în mod real victimei temerea serioasă că, în viitor, ar putea să suporte un rău injust ca urmare a infracțiunii sau faptei ce constituie obiectul amenințării, astfel cum este sau poate fi ea determinată din spusele subiectului activ.

Această condiție nu este îndeplinită în speță, de vreme ce afirmațiile inculpatei A., echivoce în conținut, nu au fost însoțite de acțiuni sau demersuri de natură să le imprime un caracter serios, apt în sine a alarma persoana vătămată.

Absența acestei cerințe de tipicitate obiectivă nu poate fi suplinită prin valorificarea exclusivă a unor circumstanțe exterioare anterioare, cum ar fi relația tensionată dintre părți, deoarece aptitudinea unei ameninințări de a produce o stare de temere trebuie să rezulte, în principal, din conținutul obiectiv al acțiunilor autorului, numai în raport cu acestea din urmă putând deveni relevante, eventual, și elementele ce caracterizează persoana victimei.

Or, persoana vătămată B. este un funcționar cu experiență profesională, capabil să distingă între amenințări serioase și credibile, de natură a îngrădi libertatea sa morală, pe de-o parte, și excesele de limbaj care aduc atingere doar atributului demnității persoanei, pe de altă parte. Dacă afirmațiile jignitoare făcute de inculpata A. ar putea fi considerate, indiscutabil, astfel de excese, ele nu constituie, însă, în concret, în sensul legii penale, amenințări credibile și serioase cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare, de natură să producă persoanei vătămate o stare de temere.

Prin urmare, soluția primei instanțe reflectă o temeinică evaluare a particularităților cauzei prin prisma probatoriului administrat și o legală aplicare atât a dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., cât și a normelor legale care reglementează, în mod corespunzător, modalitatea de soluționare a acțiunii civile și a chestiunilor ce țin de cheltuielile judiciare, într-o atare ipoteză.

Pentru considerentele anterior expuse, apreciind nefondate criticile formulate, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva sentinței penale nr. 42 din data de 28 februarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva sentinței penale nr. 42 din data de 28 februarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, conform art. 405 alin. (1) din C. proc. pen., astăzi, 2 octombrie 2025, prin punerea hotărârii la dispoziția părților și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței.