ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 08 aprilie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 965 din 31.07.2023 a Tribunalului București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020, printre altele, s-au dispus următoarele:

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul A. , sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, neexistând probe că a săvârșit această infracțiune.

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen., neexistând probe că acesta a săvârșit infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, în modalitatea sprijinirii.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, fără drept. În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen., respectiv dreptul a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen., pedeapsă care se va executa potrivit art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. raportat la art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 02.04.2019 la 01.06.2019.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J., la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea specială a sumei de 500 de EURO dobândită de inculpatul A. ca urmare a deținerii și transportului cantității de 250 de grame de cocaină la 28.11.2018.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, printre alții, inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1583/A din 12 decembrie 2024 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020, printre altele, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., a fost admis apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 965 din 31.07.2023, pronunțate de Tribunalul București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2020, a fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând, în fond, cu privire la acesta:

A fost menținută soluția de achitare, dispusă în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., cu privire la inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, neexistând probe că a săvârșit această infracțiune.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 5 C. pen. și a art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, fără drept. S-a menținut dispoziția privind aplicarea, în baza art. 67 alin. (2) C. pen., a pedepsei complementare a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen., respectiv dreptul a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. S-a menținut dispoziția privind aplicarea, în baza art. 65 C. pen., a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen., pedeapsă care se va executa potrivit art. 65 alin. (3) C. pen.

S-a dedus, în baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. raportat la art. 72 C. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 02.04.2019 la 01.06.2019.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J., la data rămânerii definitive a hotărârii.

S-a menținut dispoziția privind confiscarea specială, în baza art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a sumei de 500 de euro dobândită de inculpatul A. ca urmare a deținerii și transportului cantității de 250 de grame de cocaină la 28.11.2018.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. împotriva sentinței penale nr. 965 din 31.07.2023, pronunțate de Tribunalul București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2020.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel a declarat recurs în casație inculpatul A. la 09 ianuarie 2025 .

Prin motivele formulate, recurentul inculpat A. a apreciat că este nelegală soluția de condamnare la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, fără drept, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Referitor la apărarea formulată în fața instanței de apel, în sensul că nu a transportat și deținut coletul cu droguri pe teritoriul României, în considerentele hotărârii atacate s-au reținut următoarele (pagina 65):

"Totodată în mod corect prima instanță de judecată a înlăturat susținerile apărării în sensul că inculpatul A. a fost un simplu pasager în autoturismul cu care au fost transportate drogurile de mare risc și că nu a deținut și nici transportat nicio cantitate de droguri, acestea aflându-se în posesia lui B.. Prezența apelantului intimat inculpat în autoturismul în care au fost transportate drogurile îl face pe acesta autor cel puțin al deținerii drogurilor de mare risc. ".

În opinia recurentului, instanța de apel a contrazis motivarea primei instanțe atunci când a reținut că "Prezența apelantului intimat inculpat în autoturismul în care au fost transportate drogurile îl face pe acesta autor cel puțin al deținerii drogurilor de mare risc", în condițiile în care instanța de fond a reținut întrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracțiunii prin aceea că "au condus alternativ autoturismul cu care transportau drogurile", aspect neîntemeiat, în condițiile în care A. nu a condus autoturismul pe teritoriul României, ceea ce rezultă indirect și din reținerea instanței de apel de la pagina 65, redată anterior.

În aceste condiții, recurentul a apreciat că sunt două aspecte care se impun a fi analizate în ceea ce privește nelegalitatea soluției de condamnare.

Primul aspect de nelegalitate este acela că instanța de apel a avut în vedere săvârșirea infracțiunii exclusiv în modalitatea "deținerii", iar din modul în care s-a reținut desfășurarea evenimentelor cu privire la soluția de achitare pentru infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc, respectiv că inculpatul A. a părăsit, pe teritoriul Ungariei în apropiere de Budapesta, autoturismul în care erau transportate drogurile venind în România cu un alt autoturism, că pe teritoriul României s-a reîntâlnit cu inculpatul B. care transporta drogurile cu autoturismul său și s-a urcat în calitate de pasager în acest autoturism, nu rezultăă că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în modalitatea deținerii.

Astfel, Legea nr. 143/2000 nu definește noțiunea de "deținere" și "transport", și, prin raportare la Dicționarul explicativ al limbii române, rezultă că:

"a transporta" înseamnă a deplasa (cu un vehicul) bunuri sau persoane dintr-un loc în altul și "a deține" înseamnă a avea în stăpânire sau păstrare un bun material.

Recurentul a susținut că atâta timp cât a intrat în România cu un alt autovehicul și a fost preluat de către inculpatul B., care era proprietarul autovehiculului și care a introdus drogurile în țară și a condus autovehiculul respectiv pe teritoriul României până la locuința inculpatului C., este evident că inculpatul B. este cel care a "transportat", adică a deplasat bunul respectiv pe teritoriul României, fiind și persoana care a introdus în țară pachetul respectiv și care astfel avea în stăpânire (deținere) acel pachet pe care l-a și predat personal inculpatei D., primind de la aceasta, tot personal, suma de bani aferentă.

Având în vedere această situație de fapt, recurentul a susținut că prezența sa în autoturism în calitate de pasager nu se circumscrie modalității normative de "deținere" așa cum a reținut instanța de apel.

Recurentul a susținut că, un al doilea aspect de nelegalitate a hotărârii atacate este acela că a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în modalitatea deținerii, modalitate normativă pentru care nu s-a început și nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa.

A învederat recurentul că, încă din procedura de camera preliminară, continuând cu apărările formulate în fața primei instanțe, cât și prin motivele de apel, a arătat că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, pronunțându-se o hotărâre de condamnare fără ca împotriva sa să fi fost începută urmărirea penală și să fi fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea acestei infracțiuni, în modalitatea normativă a deținerii pe teritoriul României a vreunei cantități de cocaină. Astfel, inculpatul a solicitat să se aibă în vedere că s-a dispus trimiterea sa în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, constând în aceea ca "În data de 28.11.2018, inculpatul A. a deținut și a transportat pe teritoriul României cantitatea de 125 grame de cocaină", dispunându-se trimiterea în judecată distinct pentru cele două modalități normative ale infracțiunii. Or, în cauză, nu s-a dispus începerea urmăririi penale și nu s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în modalitatea normativă a deținerii, ci doar în modalitatea normativă a "transportului" nefiindu-i adusă la cunoștință nici o acuzație în sensul săvârșirii acestei fapte în modalitatea normativă a "deținerii".

Referitor la aceste apărări, prima instanță a făcut trimitere la soluția pronunțată în procedura de cameră preliminară, în care s-a respins o excepție de nelegalitate a sesizării instanței prin care se invocau aspectele sus menționate, cu motivarea că deși împotriva inculpatului s-a pus în mișcare acțiunea penală doar pentru săvârșirea faptei în modalitatea normativă a transportului, transportul implica și deținerea.

Într-adevăr, transportul, atunci când este săvârșit cu intenție, implică și deținerea, dar există situații în care săvârșirea infracțiunii în modalitatea deținerii nu implică și transportul, tocmai de aceea legiuitorul a enumerat distinct toate modalitățile normative de săvârșire a faptei și, față de reținerea instanței de apel în sensul că a săvârșit infracțiunea exclusiv în modalitatea deținerii, devin în mod evident incidente aceste apărări pe care instanța de apel nu le-a analizat.

La pagina 60 a deciziei atacate, instanța de apel a analizat apărarea privind trimiterea în judecată și condamnarea în condițiile în care nu s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea faptei în modalitatea deținerii, reținând următoarele:

"În mod similar, cu privire la critica formulată de apelantul intimat inculpat A., referitoare la nelegala trimiterea sa în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, constând în deținerea și transportarea, pe teritoriul României, a cantității de 125 g cocaină, deși acțiunea penală a fost pusă în mișcare doar pentru comiterea faptei în modalitatea transportului drogurilor, s-a reținut prin aceeași încheiere pronunțată în data de 13.11.2019, în dosarul nr. x/2019, definitivă prin încheierea nr. 41/CP/04.02.2020 pronunțată de completul de judecători de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția I Penală faptul că aceasta este vădit neîntemeiată, din modalitatea de descriere a faptei reieșind că procurorul a avut în vedere interpretarea logică a dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, acesta apreciind că transportul drogurilor implică și deținerea acestora. Prin urmare, s-a constatat că nu este întemeiată excepția nelegalității sesizării instanței, întemeiată pe această critică.".

Or, dacă instanța de apel și-a însușit această motivare, în sensul că procurorul a apreciat ca "transportul drogurilor implică și deținerea acestora", apare o problemă evidentă atunci când se analizează motivarea soluției instanței de apel în ceea ce privește elementele de tipicitate obiectivă a infracțiunii, în condițiile în care s-a reținut că inculpatul A. a săvârșit infracțiunea doar în modalitatea deținerii.

Astfel, în speță, atâta timp cât procurorul a apreciat că "transportul implica și deținerea", în condițiile în care instanța de apel nu a reținut că inculpatul a săvârșit fapta în modalitatea transportului, și atâta timp cât nu s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea faptei în modalitatea deținerii, se impunea pronunțarea unei soluții de achitare pentru săvârșirea acestei infracțiuni, cât timp instanța de control judiciar a constatat că inculpatul nu a transportat pe teritoriul României cantitatea de cocaină respectivă, ci doar a deținut-o.

În opinia recurentului, instanța de apel trebuia să facă aplicarea Hotărârii din 21 octombrie 2021 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-282/20 prin care s-a statuat că articolul 6 alin. (3) din Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale și articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislații naționale care nu prevede o cale procedurală ce permite să se remedieze după ședința preliminară într-o cauză penală neclaritățile și lacunele din conținutul rechizitoriului care aduc atingere dreptului persoanei acuzate de a i se comunica informații detaliate cu privire la acuzare.

Pentru toate aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea, în parte, a deciziei atacate și desființarea în parte a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în ceea ce privește soluția de condamnare pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, fără drept, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., urmând să fie pronunțată o soluție de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Totodată, în temeiul art. 441 alin. (1) C. proc. pen.., urmare a admiterii in principiu a cererii de recurs în casație, recurentul a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. și părților, însă nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 24 martie 2025, iar prin rezoluția judecătorului de filtru s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la termenul din 08 aprilie 2025.

Potrivit raportului întocmit de magistratul asistent, cererea de recurs în casație apare ca fiind inadmisibilă, criticile formulate de recurentul inculpat neputând fi circumscrise cazului de casare invocat, respectiv cel reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, în conformitate cu dispozițiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte reține următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalității, pe de o parte și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă și la cazurile de casare.

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1) și (2) C. proc. pen..:

"(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului.

(2) Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație."

Din examinarea dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă că recursul în casație este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, sunt examinate condițiile de admitere în principiu a recursului în casație, care rezultă din dispozițiile art. 434, art. 435, art. 436 și art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casație, dacă cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de lege și de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conținutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate și motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. și dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casație.

Instanța constată că decizia nr. 1583/A din 12 decembrie 2024 a Curții de Apel București, secția I penală (dosarul nr. x/2020), a fost pronunțată în apel și poate fi atacată cu recurs în casație, fiind respectate dispozițiile art. 434 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Deopotrivă, se constată că cererea de recurs în casație a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen.. și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele, prenumele și domiciliul inculpatului, hotărârea care se atacă și este semnată de apărătorul ales al recurentului (avocat E., cu împuternicirea avocațială la dosar - dosar Î.C.C.J.). Referitor la condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a indicat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Înalta Curte reține că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

În privința cazului de casare reglementat de prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., invocat de recurenți, se observă că acesta nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat. Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

În condițiile în care nu se critică situația de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Cu privire la acest caz de casare, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului" (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Prin motivele formulate, în esență, recurentul inculpat A. a susținut că instanța de apel a avut în vedere săvârșirea infracțiunii exclusiv în modalitatea "deținerii", iar din modul în care s-a reținut desfășurarea evenimentelor cu privire la soluția de achitare pentru infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc, respectiv că inculpatul A. a părăsit, pe teritoriul Ungariei în apropiere de Budapesta, autoturismul în care erau transportate drogurile venind în România cu un alt autoturism, că pe teritoriul României s-a reîntâlnit cu inculpatul B. care transporta drogurile cu autoturismul său și s-a urcat în calitate de pasager în acest autoturism, nu rezultă că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în modalitatea deținerii. Deopotrivă, recurentul a arătat că a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în modalitatea deținerii, modalitate normativă pentru care nu s-a început și nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa.

Se observă că, prin motivele formulate de recurentul A. referitor la infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, fără drept, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, în sensul că prezența sa în autoturism în calitate de pasager nu se circumscrie modalității normative de "deținere", așa cum a reținut instanța de apel, acesta contestă, în realitate, reținerile instanței de fond, care au fost însușite de instanța de apel.

Sub acest aspect, se observă că, referitor la fapta din 28.11.2018, reținută în sarcina inculpatului A. - infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 - instanța de fond a reținut că "În ceea ce îl privește pe inculpatul A., Tribunalul a reținut că s-a dovedit, dincolo de orice dubiu rezonabil, că acesta a deținut și transportat pe teritoriul României cantitatea de 125 de grame de cocaină, pe care a înmânat-o împreună cu B. inculpatei D., în schimbul acestui serviciu primind o sumă de bani.

(...)

În drept, prima instanță a apreciat că fapta inculpatului A. care, la data de 28.11.2018, împreună cu B., a deținut și transportat pe teritoriul României cantitatea de 250 de grame de cocaină, introdusă de B. pe teritoriul României din Olanda, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000."

Deopotrivă, instanța de apel a reținut că "Totodată în mod corect prima instanță de judecată a înlăturat susținerile apărării în sensul că inculpatul A. a fost un simplu pasager în autoturismul cu care au fost transportate drogurile de mare risc și că nu a deținut și nici transportat nicio cantitate de droguri, acestea aflându-se în posesia lui B..

Prezența apelantului intimat inculpat în autoturismul în care au fost transportate drogurile îl face pe acesta autor cel puțin al deținerii drogurilor de mare risc."

Așadar, recurentul nu formulează critici privind aspecte de drept, ci solicită o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința configurării unei alte situații de fapt decât cea stabilită de instanțele inferioare și intrată în puterea lucrului judecat.

Referitor la susținerea recurentului, în sensul că a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în modalitatea deținerii, modalitate normativă pentru care nu s-a început și nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa, Înalta Curte constată că o astfel se critică nu se circumscrie cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., care vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv)

Analiza de legalitate a instanței de recurs în casație nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Pe calea recursului în casație nu pot fi invocate și, corespunzător, nu pot fi analizate de Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele indicate expres de legiuitor.

Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casație nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăți, în vederea remedierii greșitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fiind, însă, obligatoriu ca toate verificările realizate în calea extraordinară de atac să se raporteze exclusiv la situația factuală deja stabilită de instanța de apel, aceasta având un caracter definitiv.

În ceea ce privește solicitarea de suspendare a deciziei atacate, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 441 C. proc. pen.. prevăd posibilitatea instanței care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completului care judecă recursul în casație să suspende executarea hotărârii. Aceasta înseamnă că, în ipoteza în care calea extraordinară de atac este respinsă ca inadmisibilă fără a se proceda la verificări suplimentare, cererea de suspendare a executării hotărârii rămâne fără obiect și nu se justifică pronunțarea distinctă asupra acesteia, situație incidentă și în speță.

Relativ la cele ce precedă, în temeiul dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1583/A din 12 decembrie 2024 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1583/A din 12 decembrie 2024 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 aprilie 2025.