ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 22 ianuarie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 305 din 13 noiembrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2024, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, împotriva sentinței penale nr. 264/PI din data de 17 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a desființat în parte sentința penală apelată și, rejudecând:

A admis sesizarea, a recunoscut sentința penală nr. 6 U 319/17s a Judecătoriei Modling din data de 05.04.2018, rămasă definitivă la data de 08.12.2018 și a dispus executarea pedepsei de 6 luni închisoare, aplicate intimatului A., într-un penitenciar din România și emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii.

Pentru a dispune această soluție, Înalta Curte a reținut că, prin sentința penală nr. 264/PI, din data de 17 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 172 alin. (7) raportat la art. 166 alin. (6) lit. c), art. 163 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 302/2004 rep., a fost respinsă, ca nefondată, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale nr. 6 U 319/17s a Judecătoriei Modling, din data de 05.04.2018, rămasă definitivă la data de 08.12.2018, prin care s-a dispus condamnarea intimatului A., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de "tentative de furt", conform C. pen. austriac.

Pentru a pronunța o astfel de hotărâre, Curtea de Apel Timișoara a reținut că, prin referatul nr. x/2024, din data de 06.09.2024 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub dosar nr. x/2024, la data de 09.09.2024, s-a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 165, art. 172 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și a Deciziei Cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală, care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, ratificată de ambele state, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria x nr. x, din data de 05.12.2008, admiterea cererii formulate de către autoritățile judiciare din Austria, privind recunoașterea sentinței penale și executarea în România a pedepsei de 180 zile (6 luni) închisoare, aplicată numitului A..

Prin adresa nr. x/26.08.2024, Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiției, în temeiul art. 10 alin. (1), art. 164 și art. 171 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara cererea formulată de către autoritățile judiciare din Austria cu privire la recunoașterea sentinței penale și executarea în România a pedepsei aplicate numitului A..

La cererea formulată, autoritățile judiciare solicitante au atașat: certificatul emis în baza Deciziei Cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008; notificarea persoanei condamnate; sentința penală nr. 6 U 319/17s a Judecătoriei Modling, din data de 05.04.2018, rămasă definitivă la data de 08.12.2018.

Din cuprinsul certificatului emis de autoritățile judiciare străine a rezultat că pedeapsa nu a fost pusă în executare [din totalul pedepsei de 180 zile (6 luni) de închisoare, persoana condamnată a executat 0 zile, conform calcului efectuat la data de 05.07.2024].

Cu privire la sentința de condamnare, în cuprinsul certificatului s-a atestat că, prin sentința penală nr. 6 U 319/17s a Judecătoriei Modling, din data de 05.04.2018, rămasă definitivă la data de 08.12.2018, pronunțată în lipsă, numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de "tentative de furt", conform C. pen. austriac.

În fapt, s-a reținut că, la data de 12.10.2017, în Vosendorf, A. a încercat să sustragă bunuri mobile de la administratorii firmei B., respectiv marfă în valoare totală de 804 euro, prin aceea că a ascuns marfa pe corp și a părăsit magazinul. Pentru punerea în aplicare a planului infracțional, inculpatul a intrat în magazinul B., a depus diverse piese de îmbrăcăminte și 2 console de jocuri într-un coș, după care a intrat într-o cabină de schimb, unde a ascuns marfa în geacă, pantaloni și chiloți, fiind observat de agentul de pază al magazinului. Inculpatul și-a dat seama că a fost observat și, după ce a părăsit magazinul fără să plătească marfa, s-a ascuns într-o toaletă, din care a ieșit după repetate solicitări ale agentului de pază.

Fapta comisă de persoana condamnată este incriminată în legislația penală din România de dispozițiile art. 32 raportat la art. 228 din C. pen. (tentativă de furt).

Cu privire la pronunțarea sentinței în lipsa inculpatului, în cuprinsul certificatului (lit. I) alin. (1) pct. 3.1a), autoritățile judiciare din Austria au menționat că acesta a fost citat personal, la data de 01.03.2018, fiind informat cu privire la data și locul procesului, respectiv că poate fi pronunțată o decizie în cazul în care nu se prezintă la proces. Totodată, persoana condamnată a fost notificată despre faptul că sentința de condamnare urmează a fi transmisă către autoritățile judiciare din România, în vederea recunoașterii și executării pedepsei.

La termenul de judecată din data de 08.10.2024, curtea de apel a dispus efectuarea unei adrese către autoritățile judiciare din Austria prin care s-a realizat informarea acestora cu privire la starea de sănătate a persoanei internate A., respectiv faptul că acesta se află internat în Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Jebel, solicitându-li-se să precizeze dacă își mențin cererea. S-a luat act că răspunsul acestora a fost afirmativ.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile cu privire la recunoașterea și punerea în executare a hotărârii de condamnare.

Astfel, s-a reținut că, deși sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a) - d) din Legea nr. 302/2004, nu este îndeplinită ultima condiție prevăzută de lege, aceea de a nu fi incident vreunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzut de art. 163 din Legea nr. 302/2004.

Curtea de apel a reținut că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 163 lit. f) din Legea nr. 302/2004, întrucât, potrivit legii penale române, a intervenit prescripția executării pedepsei ce i-a fost aplicată intimatului A. prin sentința penală nr. 6 U 319/17s a Judecătoriei Modling, din data de 05.04.2018, rămasă definitivă la data de 08.12.2018.

În argumentarea acestei soluții, Curtea de Apel Timișoara a avut în vedere că, potrivit art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen., termenul de prescripție a executării pedepsei este de 5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, și se calculează de la data la care hotărârea de condamnare a rămas definitivă. Prin urmare, în cazul condamnării la pedeapsa de 6 luni închisoare, termenul de prescripție a executării acestei pedepse este de 5 ani și 6 luni, calculat de la data de 08.12.2018, dată la care a rămas definitivă sentința penală nr. 6 U 319/17s a Judecătoriei Modling, acesta fiind împlinit la data de 07.06.2024.

În continuare, s-a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 163 alin. (2) C. pen. care prevede că se întrerupe cursul termenului de prescripție a executării și prin săvârșirea din nou a unei infracțiuni

În acest sens, s-a avut în vedere că, potrivit fișei de cazier judiciar, față de intimatul A. s-a dispus pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 193 alin. (1) C. pen. și art. 206 alin. (1) C. pen., obligarea la tratament medical, conform art. 109 C. pen., prin sentința penală nr. 139 din 17.01.2023 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosar nr. x/2022, definitivă prin necontestare la data de 26.01.2023.

Conform acestei sentințe penale, măsura de siguranță a obligării la tratament medical a fost dispusă de judecătorul de cameră preliminară la solicitarea Ministerului Public, cauza fiind clasată prin ordonanța procurorului, întrucât din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 712/A1/23.03.2022 întocmit de IML Timișoara a rezultat faptul că intimatul a avut discernământul abolit la data comiterii faptelor. Prin urmare, s-a apreciat că această sentință nu a întrerupt cursul prescripției executării pedepsei de 6 luni închisoare.

Prima instanță a mai reținut că, în cazierul judiciar al intimatului figurează punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa în doua dosare: 1. punerea în mișcare a acțiunii penale la 07.04.2023, în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen. 2. punerea în mișcare a acțiunii penale la 03.10.2023, în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen.

În continuare, Curtea a notat că, deși nu este necesară existența unei hotărâri definitive de condamnare pentru a se reține întreruperea cursului termenului, și celelalte ipoteze prevăd pronunțarea unei soluții de către o instanță, prin care să se analizeze întrunirea condițiilor prevăzute de lege pentru săvârșirea unei infracțiuni.

Întrucât în dosarele penale nr. x/2022 și nr. y/2022 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara nu s-a pronunțat o hotărâre prin care să se stabilească că faptele pentru care este cercetat intimatul A. au fost săvârșite de acesta, că sunt prevăzute de legea penală și întrunesc condițiile de tipicitate, antijuridicitate și imputabilitate pentru a se reține săvârșirea de către acesta a unei infracțiuni, Curtea a conchis că în prezent nu se poate constata că a fost întrerupt cursul termenului de prescripție a executării pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 6 U 319/17s a Judecătoriei Modling, prin săvârșirea din nou a unei infracțiuni de către intimat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Prin cererea de apel, Ministerul Public a apreciat că sentința penală apelată este nelegală sub aspectul constatării intervenirii prescripției executării pedepsei, în condițiile în care cursul prescripției a fost întrerupt prin săvârșirea de noi infracțiuni, astfel cum se prevede în art. 163 alin. (2) C. pen.

În acest sens, s-a solicitat a se avea în vedere:

La data de 07.04.2023, a fost pusă în mișcare acțiunea penală în dosarul nr. x/2022 pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., iar la data de 03.10.2023 în dosarul nr. x/2022 pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

În plus, s-a arătat că în dosarul nr. x/2022, a fost trimis în judecată pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, formându-se dosarul nr. x/2023 aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara, cu termen de judecata la data de 06.11.2024.

În dezvoltarea acestui raționament, Ministerul Public a solicitat să se aibă în vedere că acțiunea penală se pune în mișcare și se exercită când exista probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există cazuri care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acesteia.

Astfel, s-a apreciat că standardul urmărit de art. 163 alin. (2) C. pen. este asigurat și în cazul punerii în mișcare a acțiunii penale și mai ales al trimiterii în judecată.

Având în vedere că nu s-a împlinit termenul de prescripție a executării pedepsei, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate, iar, în rejudecare, admiterea cererii formulate de autoritățile judiciare din Austria, de recunoaștere a hotărârii penale străine și de executare în România a pedepsei de 6 luni închisoare aplicate numitului A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 04.11.2024, sub nr. x/2024, fiind repartizată aleatoriu cu prim termen de judecată la data de 13.11.2024, dată la care au avut loc dezbaterile.

Analizând apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că acesta este întemeiat.

S-a reținut că, potrivit art. 172 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii (recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești de condamnare pronunțate de autoritățile judiciare austriece față de cetățeanul român A.) îl constituie verificarea îndeplinirii cumulative a cerințelor speciale de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești străine, prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a)-e) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Astfel, în conformitate cu art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată: instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;

c) persoana condamnată are cetățenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163.

Referitor la incidența dispozițiilor art. 163 din Legea nr. 302/2004, la alin. (1) lit. f) se prevede că o hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută și pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 167, atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripția executării pedepsei.

Înalta Curte a reținut că prima instanță a analizat în mod corect și a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a)-d) din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce privește condiția prevăzută la art. 167 alin. (1) lit. e) raportat la art. 163 din același act normativ, Înalta Curte a constatat că prima instanță a apreciat în mod greșit că nu este îndeplinită cerința de la art. 163 alin. (1) lit. f), care prevede că o hotărâre nu va fi recunoscută și pusă în executare dacă, potrivit legii penale române, a intervenit prescripția executării pedepsei.

Astfel, Curtea de Apel Timișoara a considerat că în cauză a intervenit prescripția executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată intimatului de Judecătoria Modling - Austria, nefiind incidente dispozițiile art. 163 alin. (2) C. pen., care reglementează întreruperea cursului termenului de prescripție a executării prin săvârșirea din nou a unei infracțiuni.

Verificând actele dosarului, instanța de control judiciar a reținut că intimatul A. a fost condamnat în Austria prin sentința penală nr. 6 U 319/17s a Judecătoriei Modling, din data de 05.04.2018, rămasă definitivă la data de 08.12.2018, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de "tentativă de furt", conform art. 15, art. 127 din C. pen. austriac.

Din interpretarea dispozițiilor art. 163 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 302/2004, rezultă că verificarea cerinței privind intervenirea prescripției executării pedepsei se realizează potrivit legii penale române.

Procedând în consecință, Înalta Curte a reținut că, potrivit art. 162 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen.: (1) Termenele de prescripție a executării pedepsei pentru persoana fizică sunt: a) 20 de ani, când pedeapsa care urmează a fi executată este detențiunea pe viață sau închisoarea mai mare de 15 ani; b) 5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul celorlalte pedepse cu închisoarea (…).

(2) Termenele prevăzute în alin. (1) se socotesc de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă.

În ceea ce privește întreruperea cursului prescripției executării pedepsei, art. 163 alin. (2) C. pen. prevede: Cursul termenului de prescripție a executării se întrerupe și prin săvârșirea din nou a unei infracțiuni.

În raport cu durata pedepsei aplicate, Înalta Curte a constatat că în cauză, potrivit art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen., termenul de prescripție a executării pedepsei este de 5 ani plus 6 luni durata pedepsei de executat, rezultând un termen de prescripție de 5 ani și 6 luni, care se socotește de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, respectiv de la data de 08.12.2018, în conformitate cu dispozițiile art. 162 alin. (2) C. pen.

Astfel cum a reținut și instanța de fond, în situația în care în cauză nu ar fi incident vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripție a executării pedepsei, termenul de 5 ani și 6 luni s-ar fi împlinit la data de 07.06.2024, pedeapsa fiind considerată executată.

Or, față de mențiunile din cazierul judiciar al intimatului-persoană condamnată A., precum și din evidențele informatice ECRIS, astfel cum s-a invocat și de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Înalta Curte a constatat că termenului de prescripție a executării pedepsei a fost întrerupt, ca urmare a perseverenței infracționale a intimatului, prin săvârșirea unei noi infracțiuni. Înalta Curte a constatat că din fișa de cazier judiciar aflată la dosarului primei instanțe, rezulta că intimatul A. figura înscris în cazierul judiciar cu următoarele date:

- prin sentința penală nr. 139 din 17.01.2023 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosar nr. x/2022, definitivă prin necontestare la data de 26.01.2023, față de intimatul A. se dispusese, pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 193 alin. (1) C. pen. și art. 206 alin. (1) C. pen., obligarea la tratament medical, conform art. 109 C. pen.

- distinct, în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, era pusă în mișcare a acțiunea penală, la 07.04.2023, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen.

- în dosarul nr. x/2022 al Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, era pusă în mișcare a acțiunea penală, la 03.10.2023, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen.

Potrivit verificărilor efectuate în sistemul informatic ECRIS, s-a constatat că prin rechizitoriul nr. x/2022 din data de 12.12.2023, emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, același A. fusese trimis în judecată pentru săvârșirea, la data de 14.08.2022, a infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara.

În ceea ce privește faptele prevăzute de art. 193 alin. (1) C. pen., art. 206 alin. (1) C. pen., pentru care, prin sentința penală nr. 139 din 17.01.2023 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr. x/2022, s-a dispus obligarea intimatului la tratament medical, conform art. 109 C. pen., Înalta Curte a constatat că această cauză a fost clasată prin ordonanța procurorului întrucât din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 712/A1/23.03.2022 întocmit de IML Timișoara a rezultat faptul că intimatul a avut discernământul abolit la data comiterii faptelor.

Față de această soluție, în acord cu prima instanță, Înalta Curte a constatat că sentința penală nr. 139 din 17.01.2023 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin necontestare la data de 26.01.2023, prin care s-a dispus obligarea la tratament medical a intimatului, nu a fost întrerupt cursul prescripției executării pedepsei de 6 luni închisoare dispuse prin sentința penală nr. 6 U 319/17s a Judecătoriei Modling din data de 05.04.2018.

În altă ordine de idei, având în vedere că la data de 07.04.2023, în dosarul penal nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul A. și, ulterior, la data de 15.12.2023, s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia pentru săvârșirea, la data de 14.08.2022, a infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, la data de 15.12.2023, sub nr. x/2023, fiind stabilit termen de judecată pe fondul cauzei după parcurgerea procedurii de cameră preliminară, Înalta Curte a constatat că termenul de prescripție al executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată de autoritățile austriece a fost întrerupt la momentul săvârșirii acestei infracțiuni.

În această situație, cauza de întrerupere a termenului prescripției executării pedepsei a intervenit urmare a perseverenței infracționale a persoanei condamnate, iar pentru reținerea acestei cauze nu este necesară existența unei hotărâri definitive de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei.

Astfel, Înalta Curte a constatat că art. 163 alin. (2) C. pen. este incident și în situația în care inculpatul a fost trimis în judecată, momentul întreruperii fiind acela al săvârșirii noii infracțiuni, iar nu momentul descoperirii acesteia sau cel al condamnării. În considerarea acestui argument, Înalta Curte a avut în vedere pe de o parte, că împotriva intimatului a fost pusă în mișcare o acțiune penală, constatându-se, potrivit art. 309 alin. (1) C. proc. pen., că există probe din care rezultă că a săvârșit infracțiunea și nu există niciunul dintre cazurile de împiedicare, prevăzute la art. 16 alin. (1) C. proc. pen.

Pe de altă parte, prin rechizitoriul nr. x/2022 din data de 12.12.2023, emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, față de intimat s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., potrivit art. 327 alin. (1) C. proc. pen., apreciindu-se că în cauză au fost respectate dispozițiile care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală a fost completă și există probele necesare și legal administrate din care rezultă că fapta există, a fost săvârșită de inculpat și că acesta răspunde penal. Astfel, s-a constatat că, deși punerea în executare a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată de autoritățile austriece nu s-a realizat, până la împlinirea termenului de prescripție a executării, persoana condamnată A. a săvârșit din nou o infracțiune. Dând dovadă de perseverență infracțională, persoana condamnată a adus comportamentul său infracțional în actualitatea socială, anihilând prin această stăruință efectele pe care prescripția le-ar fi putut produce până la acel moment. A fost avută în vedere și decizia penală nr. 207/13.03.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2023, potrivit căreia cursul termenului de prescripție a executării se întrerupe și prin săvârșirea din nou a unei infracțiuni.

Prin urmare, Înalta Curte a apreciat că în cauză nu a intervenit prescripția executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 6 U 319/17s a Judecătoriei Modling, din data de 05.04.2018, rămasă definitivă la data de 08.12.2018, pentru comiterea infracțiunii de "tentativă de furt", conform art. 15, art. 127 C. pen. austriac, astfel că au fost apreciate ca îndeplinite condițiile speciale de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești străine.

Împotriva acestei decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat contestație în anulare contestatorul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 26.11.2024, fiind fixat termen pentru examinarea admisibilității în principiu a contestației în anulare la data de 22.01.2025.

Examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulate de condamnatul A., în conformitate cu dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

În cauză, persoana condamnată A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 305 din 13 noiembrie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2024.

Înalta Curte amintește limitele și specificul căii de atac a contestației în anulare, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispozițiilor art. 426-432 din C. proc. pen., norme potrivit cărora contestația în anulare este calea extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual penale. Fiind o cale de atac de retractare, instanța care a pronunțat hotărârea o anulează în scopul înlăturării erorilor de procedură ivite, în situațiile limitativ prevăzute de legiuitor.

Examinând contestația în anulare, în raport, cu decizia penală contestată, precum și în raport cu dispozițiile art. 426 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că cererea formulată de contestatorul condamnat A. nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu, reglementate de dispozițiile art. 431 din C. proc. pen.

Astfel, Înalta Curte subliniază că, în ceea ce privește calea extraordinară de atac a contestației în anulare, indiferent de motivul invocat, poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care s-a soluționat acțiunea penală (fondul cauzei), respectiv cele prin care s-a dispus, în mod definitiv, asupra raportului juridic de conflict, pentru că numai aceste hotărâri sunt susceptibile de a fi atacate cu apel.

În speță, decizia penală împotriva căreia contestatorul condamnat A. a formulat contestație în anulare nu este o hotărâre prin care s-a rezolvat fondul cauzei, în sensul dezlegării unui raport juridic de drept substanțial prin pronunțarea unei soluții de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal, conform art. 396 alin. (1) din C. proc. pen.

Contestatorul condamnat a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 305 din 13 noiembrie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2024, prin care s-a admis apelul parchetului și s-a dispus recunoașterea și punerea în executare, în procedura prevăzută de Legea nr. 302/2004, a unei hotărâri judecătorești pronunțate de autoritățile austriece.

În procedura de recunoaștere reglementată de Legea nr. 302/2004, instanțele statului de executare nu au competența de a statua asupra legalității ori temeiniciei soluției de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea respectivei hotărâri cu normele interne și, cu atât mai puțin instanța de executare are competență funcțională în privința căilor extraordinare de atac a căror finalitate este aceea de a repune în discuție fondul soluției dispuse de autoritățile judiciare străine.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 431 din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 305 din 13 noiembrie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2 din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 720 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 305 din 13 noiembrie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 720 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 22 ianuarie 2025.