ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 01 aprilie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurentul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2374, pronunțată la data de 18.06.2024 de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. x/2023, în baza art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea, la data de 12.06.2022, a infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare.

În baza art. 91 alin. (1) din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform prevederilor art. 92 din C. pen., calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Maramureș, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 92 alin. (3) raportat la art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială dintre cele derulate de către Serviciul de probațiune Maramureș sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a stabilit că, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 (șaizeci) de zile în cadrul uneia dintre următoarele instituții: Primăria mun. Baia Mare, jud. Maramureș sau Primăria comunei Recea, jud. Maramureș.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 96 alin. (1), (4) și (6) din C. pen. și art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse prin prezenta hotărâre sau săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, constând în sancțiunea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecința executării pedepsei.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1927/A din data de 30 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 2374/18.06.2024, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. x/2023.

În esență, instanța de apel, a reținut că, sub aspectul stării de fapt, prima instanță a făcut o judicioasă analiză a probatoriului administrat, în raport cu care în mod temeinic a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

În ceea ce privește apărările inculpatului, Curtea a constatat că, într-adevăr, pe tot parcursul procesului, inculpatul a susținut că, la momentul comiterii faptei, nu avea cunoștință despre faptul că avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, precizând că, din momentul în care a ridicat permisul de conducere de la Serviciul Rutier, a considerat că a redobândit dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice întrucât s-ar fi scurs anterior o perioadă de 4 luni de zile în care nu ar fi condus și, astfel, și-ar fi executat pedeapsa complementară.

În același timp, inculpatul a susținut că reprezentantul său convențional nu i-a comunicat hotărârea prin care s-a luat act de renunțarea sa la plângerea contravențională, însă, totodată, a recunoscut că nu s-a interesat de stadiul procesului tot pe considerentul că, în opinia sa, și-ar fi executat anterior pedeapsa complementară.

Aceste apărări nu au fost primite pentru a se reține lipsa de vinovăție cerută de lege în cazul infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din C. pen., Curtea observând că plângerea contravențională formulată de inculpatul din cauza de față împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. x/23.05.2021 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare la data de 07.06.2021, la aceeași dată fiind solicitat și eliberat certificatul de grefă privind plângerea contravențională formulată, pe baza căruia inculpatul era îndreptățit să obțină restituirea permisului de conducere, conform dispozițiilor art. 118 alin. (2), (3) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Curtea a arătat că inculpatul nu se poate prevala de necunoașterea acestor dispoziții câtă vreme a solicitat și a obținut, la data de 07.06.2021 (respectiv, la două săptămâni după săvârșirea faptei ce a condus la suspendarea exercitării dreptului său de a conduce autovehicule pe drumurile publice), un certificat de grefă privind plângerea contravențională formulată și prin urmare, apărarea inculpatului cum că, în mod voluntar, ar fi înțeles să nu conducă autovehicule pe drumurile publice timp de 4 luni, nu doar că nu este susținută de nicio probă, dar nici nu poate fi avută în vedere câtă vreme formularea plângerii contravenționale suspendă executarea amenzii și a sancțiunii contravenționale complementare dispuse prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției de la data înregistrării acesteia la judecătorie.

Așadar, Curtea nu a avut în vedere susținerea inculpatului cum că nu s-a interesat de stadiul procesului privind plângerea contravențională formulată, apreciind că procesul ar fi fost finalizat și că și-ar fi executat anterior pedeapsa complementară, făcând trimitere la dispozițiile art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (în forma aflată în vigoare la data săvârșirii contravenției care a atras suspendarea exercitării dreptului inculpatului de a conduce, dar și la data formulării plângerii contravenționale).

Curtea a reținut că la data de 31.01.2022, art. 118 alin. (4) din O..U.G. nr. 195/2002 a fost modificat, însă chiar dacă soluția prin care instanța de judecată ia act de renunțarea la judecata plângerii contravenționale nu a fost menționată în mod expres de către legiuitor la art. 118 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, este evident că această soluție, având drept consecință menținerea sancțiunilor aplicate prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, are drept consecință reluarea suspendării exercitării dreptului de a conduce în ziua următoare celei în care a fost predat permisul de conducere, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

Raportat la aceste prevederi, Curtea a reținut că inculpatul nu se poate prevala de propria pasivitate, respectiv de faptul că nu ar fi fost interesat de stadiul procesului privind plângerea contravențională formulată în dosarul nr. x/2021, în condițiile în care, urmare a renunțării sale la judecată, au fost menținute sancțiunile aplicate prin procesul-verbal de contravenție atacat, fiind obligat ca, în termenul prevăzut de art. 118 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, să predea permisul de conducere la serviciul/biroul poliției rutiere, în caz contrar durata de suspendare a exercitării dreptului de a conduce majorându-se de drept cu 30 de zile, fără îndeplinirea vreunei alte formalități.

Curtea a constatat că inculpatul a acționat cu intenție, întrucât a avut în mod indubitabil reprezentarea urmării imediate a faptei deduse judecății și nu s-a bazat pe nicio împrejurare obiectivă că această urmare nu se va produce.

Pretinsa necomunicare a vreunei înștiințări referitoare la suspendarea exercitării dreptului de a conduce, a arătat instanța de apel că nu reprezintă o împrejurare obiectivă de natură să excludă producerea urmării faptei, prin raportare la obligația ce revenea inculpatului după soluționarea definitivă a procesului având ca obiect plângerea contravențională pe care a formulat-o.

Totodată, s-a menționat și că eventualele carențe în comunicarea dintre inculpat și reprezentantul său convențional din dosarul nr. x/2021 nu prezintă relevanță în cauză, inculpatul având obligația de a urmări desfășurarea procesului, neputându-se prevala de faptul că și-a indicat domiciliul procedural ales la reprezentantul convențional, unde a fost comunicată sentința civilă nr. 1137/2022 a Judecătoriei Baia Mare, respectiv la B., conform dovezii de înmânare întocmite la data de 21.02.2022 .

Câtă vreme suspendarea exercitării dreptului de a conduce se reia de drept în ziua următoare celei în care a fost predat permisul de conducere, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, Curtea a opinat că valabilitatea procedurii de comunicare a hotărârii judecătorești pronunțate în primă instanță are influență directă asupra stabilirii vinovăției inculpatului în cauza de față, întrucât de la data comunicării (valabile) a hotărârii a început să curgă termenul pentru exercitarea căii de atac împotriva respectivei hotărâri și că în absența formulării căii de atac prevăzute de lege împotriva hotărârii judecătorești pronunțate în primă instanță cu privire la plângerea contravențională formulată împotriva unui proces-verbal prin care s-a dispus inclusiv suspendarea exercitării dreptului de a conduce, această suspendare se reia de drept în ziua următoare celei în care a fost predat permisul de conducere, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a menținut sancțiunea contravențională complementară aplicată.

Curtea nu a primit interpretarea inculpatului nici din perspectiva faptului că, în cazul plângerilor contravenționale care au parcurs două grade de jurisdicție, hotărârea judecătorească a instanței de control judiciar este definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (2) din C. proc. civ., iar de la acest moment contravenientul are obligația de a preda permisul de conducere, în termen de 30 de zile, fără a prezenta relevanță data la care i-a fost comunicată hotărârea pronunțată în calea de atac.

În acest context, s-a apreciat că în mod temeinic s-a reținut prin hotărârea atacată că inculpatul nu se poate prevala de necunoașterea faptului că, la data săvârșirii infracțiunii deduse judecății, exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Din coroborarea tuturor probelor administrate pe parcursul procesului penal, Curtea a constatat că a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă fapta imputată inculpatului, iar probele administrate în cauză converg către reținerea vinovăției acestuia.

Curtea a mai constatat că în cauză nu este incidentă nicio cauză justificativă ori de neimputabilitate, fapta imputată inculpatului fiind prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă acestuia, în conformitate cu dispozițiile art. 15 alin. (1) din C. pen.. De asemenea, s-a reținut că nu există nicio cauză de nepedepsire ori care înlătură răspunderea penală.

Instanța de apel a stabilit că în cauză au fost administrate probe suficiente din care rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta imputată inculpatului există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de acesta, fiind întrunite exigențele ce decurg din prevederile art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. pentru dispunerea soluției de condamnare.

Curtea a constatat că în mod temeinic a fost aleasă de către prima instanță, dintre pedepsele alternative prevăzute la art. 335 alin. (2) din C. pen., pedeapsa închisorii care respectă limita de proporționalitate a sancțiunii cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și periculozitatea inculpatului.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a executării pedepsei, Curtea a constatat că în mod temeinic prima instanță a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 91 din C. pen., suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei fiind o modalitate de executare aptă, prin măsurile de supraveghere impuse de către instanță, a controla comportamentul și activitățile ulterioare ale inculpatului, în sensul corectării atitudinii ilicite și alinierii acțiunilor sale normelor privind siguranța circulației pe drumurile publice, fiind, astfel, pe deplin adecvată situației inculpatului din prezenta cauză.

Împotriva deciziei penale nr. 1927/A din data de 30.12.2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2023, a declarat recurs în casație recurentul A., invocând cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În motivarea cererii de recurs în casație recurentul A. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și a sentinței primei instanțe, iar în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, invocând ca și caz de casare art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

A susținut că nu a avut efectiv cunoștință despre faptul că are dreptul de a conduce suspendat începând cu data de 27.04.2022 pentru o perioadă de 150 de zile. A menționat că, într-adevăr, a fost sancționat prin procesul-verbal PMMX nr. x din data de 23.05.2021, fiindu-i suspendat dreptul de a conduce, proces-verbal care a făcut obiectul plângerii contravenționale înregistrate pe rolul Judecătoriei Baia Mare sub nr. x/2021, cerere de chemare în judecată la care inculpatul a renunțat.

Sentința civilă pronunțată a fost comunicată la domiciliul procesual ales al inculpatului - sediul B. la data de 21.02.2022, fiind implementată și în baza de date a Serviciului Rutier Maramureș.

A precizat că reprezentantul convențional nu i-a adus la cunoștință faptul că s-a comunicat sentința civilă, că de la acel moment sau un moment ulterior inculpatul va trebui să predea permisul și că va avea o perioadă de suspendare a dreptului de a conduce și nici nu i s-a comunicat o adresă din partea serviciului rutier prin care să i se aducă la cunoștință perioada de suspendare decât ulterior comiterii faptei, respectiv la data de 21.06.2022, acesta fiind și motivul pentru care la data de 12.06.2022 se afla la volanul autoturismului, întrucât avea reprezentarea faptului că deține dreptul de a conduce, necomunicându-i-se până la acel moment o interdicție de a conduce.

În situația în care în cadrul procedurilor judiciare se alege un alt domiciliu/sediu pentru a fi comunicate acte/documente, a apreciat recurentul că comunicarea la acea adresă conduce la curgerea termenelor procedurale aferente, comunicarea fiind considerată a fi legală, însă această modalitate de comunicare nu conduce în mod absolut la prezumția că persoana în cauză a luat la cunoștință de conținutul actelor comunicate, suspendarea exercitării dreptului de a conduce operând în mod efectiv la momentul aducerii la cunoștința persoanei vizate de această împrejurare, în caz contrar aflându-ne în situația în care un cetățean nu știe în ce mod îi sunt afectate anumite drepturi și pentru ce perioadă. S-a susținut și că nu se poate porni de la premisa că fiecare cetățean al acestei țări este licențiat în drept și are obligația de a cunoaște toate prevederile legale, instituțiile publice având obligația de a încunoștința persoanele vizate cu privire la limitarea sau interzicerea unor drepturi.

În concluzie, recurentul a menționat că, întrucât înștiințarea cu privire la suspendarea dreptului de a conduce și perioada aplicabilă emisă de Serviciul Rutier Maramureș i-a fost comunicată inculpatului la data de 21.06.2022, iar fapta reținută în sarcina sa a fost comisă la data de 12.06.2022, infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată îi lipsește latura obiectivă.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, se notează că potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele:

Cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

De asemenea, îndeplinește și condițiile prevăzute de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., precum și cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii fiind menționate numele și prenumele inculpatei, hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 1927/A din data de 30.12.2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori), domiciliul recurentului, precum și semnătura.

Raportat la criteriile de exigență ale condiției supuse analizei și la sfera cazurilor de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică și jurisprudență, Înalta Curte, judecătorul de filtru, notează prioritar faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre motivele expres prevăzute de lege.

Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanța de recurs în casație examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație și care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În cauza de față, recurentul a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", însă criticile invocate nu pot fi subsumate lipsei condițiilor de tipicitate obiectivă a infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen., ci acesta solicită o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanțele inferioare, aspect care nu poate fi circumscris cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și nici a altui motiv din cele expres reglementate de art. 438 din C. proc. pen.

Se impune a se sublinia că invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate. Prin urmare, formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casație, fapt ce atrage nerespectarea cerinței prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Practic, recurentul susține că soluția de condamnare dispusă de instanța de apel nu este corectă, întrucât, în esență, situația factuală a fost stabilită în mod greșit de către instanța de apel printr-o analiză greșită a mijloacelor de probă administrate în cauză, or, reaprecierea probatoriului administrat, cu consecința schimbării situației de fapt reținută de instanța de apel este atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

În realitate, recurentul a formulat o solicitare de rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea reținută cu titlu definitiv de instanța de apel, ceea ce excede scopului căii extraordinare de atac, acela de reformare numai sub aspect legal, de drept, iar nu faptic.

Examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1927/A din data de 30.12.2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1927/A din data de 30.12.2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 aprilie 2025.