ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 08 iulie 2025
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 26/F din 24 aprilie 2025, Curtea de Apel Brașov, secția penală a admis sesizarea formulată prin referatul nr. x/2025 din data de 16.04.2025 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și, pe cale de consecință, în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea 302/2004, a recunoscut hotărârea nr. 67 T 57/2024 pronunțată în data de 8.11.2024 de Tribunalul Districtual Praga 1, Cehia, definitivă la prin hotărârea nr. 9To 410/2024 din 17.12.2024 a Tribunalului Municipal Praga, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută de art. 205 alin. (1) lit. b), alin. (2), alin. (4) lit. c) din C. pen. ceh [respectiv furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b), d), alin. (2) lit. b) din C. pen. român].
A dispus punerea în executare în România a pedepsei de 2 ani și 10 luni închisoare aplicate prin sentința menționată și transferarea condamnatului A., în prezent deținut în Cehia, într-un penitenciar din România. A constatat că persoana condamnată, A., a fost de acord să fie transferată în România.
În baza art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a dedus un număr de 341 de zile închisoare, reprezentând perioada deja executată până la data de 3.02.2025 inclusiv și de la 3.02.2025 la zi și a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei la data rămânerii definitive a hotărârii.
Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Brașov a reținut că, la data de 17.04.2025, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a sesizat instanța cu privire la recunoașterea, în vederea continuării executării pedepsei de 2 ani și 10 luni închisoare, aplicată condamnatului A. prin hotărârea Tribunalului Districtual Praga 1, Cehia.
În cuprinsul referatului s-a arătat că persoana condamnată a fost de acord cu transferarea sa în România și a solicitat să fie transferată în acest stat, astfel încât în privința sa nu operează regula specialității, conform art. 169 lit. a) din Legea nr. 302/2004. S-a mai arătat că executarea pedepsei în statul de origine va facilita integrarea persoanei condamnate, aceasta fiind cetățean al statului de origine, având reședința obișnuită în acesta.
Numitul A. a fost condamnat prin hotărârea nr. 67 T 57/2024 din data de 08.11.2024, definitivă la 17.12.2024, a Tribunalului districtual Praga 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, prevăzut de art. 205 alin. (1) lit. b), alin. (2), alin. (4) lit. c) din C. pen. ceh.
Persoana condamnată a participat personal la ședința de judecată în cadrul căreia a fost pronunțată decizia și a fost de acord cu transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului.
Durata totală a pedepsei este de 1034 de zile, din care, la data de 03.02.2025, fuseseră deja executate 341 de zile, rămânând ca pedeapsa să fie executată integral, conform legislației statului emitent, la data de 28.12.2026.
Conform dreptului intern al statului emitent, persoana condamnată are dreptul să fie eliberată înainte de termen sau condiționat după executarea a jumătate din pedeapsă, autoritatea competentă a statului petent solicitând să fie informată cu privire la începutul și sfârșitul perioadei de liberare anticipată sau condiționată.
Analizând sesizarea formulată, Curtea a constatat că, potrivit art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii îl reprezintă verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent.
În conformitate cu dispozițiile art. 167 din Legea nr. 302/2004, instanța recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: a) hotărârea este definitivă și executorie; b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte; c) persoana condamnată are cetățenie română; d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia; e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163.
S-a reținut că, în speță, conform documentelor transmise de autoritățile austriece, respectiv certificatul emis în baza Deciziei cadru 2008/909/JAI și copia sentinței de condamnare traduse în limba română, sunt îndeplinite toate condițiile în vederea recunoașterii hotărârii nr. 67 T 57/2024, pronunțate în data de 8.11.2024 de Tribunalul districtual Praga 1, definitivă la 17.12.2024 prin hotărârea Tribunalului Municipal Praga.
S-a arătat că faptele pentru care A. a fost condamnat în Cehia constituie infracțiuni și potrivit legislației române, fiind îndeplinită condiția dublei incriminări.
Astfel, certificatul se referă la infracțiunea de furt, prevăzută de art. 205 alin. (1) lit. b), alin. (2), alin. (4) lit. c) din C. pen. ceh, prin hotărârea de condamnare reținându-se în sarcina persoanei condamnate A. săvârșirea următoarei fapte: la 19 februarie 2024, de la ora 1:37 la ora 1:39, în Praga 1, Platnërskń 87/7, a pătruns prin efracție în anticariatul B., încuiat si securizat prin alarmă, ridicând o piatră mare pregătită pe strada din fața anticariatului și aruncând-o în ușa de la intrare, deteriorând panoul de sticlă, care a căzut din rama ușii în interiorul anticariatului, apoi a trecut prin deschizătura rezultată în magazinul de antichități, unde s-a dus la vitrina de sticlă, pe care a spart-o folosind un ciocan pe care îl adusese cu el în acest scop, după care a sustras din aceasta bijuterii în mare parte istorice, din aur alb și galben, decorate cu diamante, briliante și pietre prețioase, precum și plăci de bijuterii și cutii de ambalaj, în valoare totală de 3.712.875 CZK și a fugit din anticariat cu aceste bijuterii, plăci și cutii și a comis aceastăfaptă deși știa că fusese condamnat de Regatul Suediei, Svea hovritt Avdelning 01, cauza nr. B1510/23 din 3 martie 2023, definitivă la 24 martie 2023, cu o hotărâre din 24 martie 2023, Svea hovriitt Avdelning 01, cauza nr. B1510/23, definitivă la 24 martie 2023, a fost găsit vinovat de infracțiunea de tâlhărie, în stadiul de tentativă, sub denumirea națională a infracțiunii de "Fôrsôk till inbrottsstôld", cu calificarea juridică în conformitate cu 8 kap 4 si S och 12 S samt 23 kap 1 S brottsbalken și a fost condamnat la 45 de zile de închisoare, modificată ulterior la 9 luni, cu executare până la 10.07.2023, în timp ce, la 19.01.2024, s-a decis în cele din urmă ridicarea suspendării executării pedepsei. Prin comportamentul menționat mai sus, a cauzat daune societății C., s.r.o., prin furtul de bijuterii și ambalaje de bijuterii în valoare totali de 3.712.875 CZK și prin deteriorarea ușii de intrare și a vitrinei de sticlă, a cauzat daune în valoare de 9.258 CZK, adică un prejudiciu total de 3.722.133 CZK.
Prin sentința penală nr. 67 T 57/2024 pronunțată în data de 8.11.2024 de Tribunalul Districtual Praga 1, Cehia, definitivă la 17.12.2024, prin hotărârea Tribunalului Municipal Praga, A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani și 10 luni închisoare.
S-a arătat că numitul A. are cetățenie română și a fost de acord să execute pedeapsa în România, iar faptele pentru care a fost condamnat întrunesc, în dreptul intern elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b), d), alin. (2) lit. b) din C. pen. român, pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani, astfel că pedeapsa corespunde ca natură și durată legislației naționale.
De asemenea, s-a reținut că nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaștere, prevăzute de art. 163 din Legea 320/2004. Astfel, A. nu a fost condamnat pentru aceleași fapte nici în România și nici în alte state, nu beneficiază de imunitate de jurisdicție penală, nu există niciun fel de date din care să rezulte că nu răspunde penal potrivit legii penale române, nu s-a împlinit termenul de prescripție a executării pedepsei și nici nu este vorba de fapte pentru care să fi intervenit amnistia, grațierea sau dezincriminarea.
Împotriva sentinței penale nr. 26/F din 24 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală a formulat apel persoana condamnată A. susținând că s-a reținut în mod eronat că și-a exprimat acordul pentru transferul într-un penitenicar din România.
Examinând apelul formulat, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, obiectul procedurii îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent.
De asemenea, potrivit art. 167 alin. (1) lit. a), b), c), d) și e) din Legea nr. 302/2004, republicată, instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: hotărârea este definitivă și executorie; fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte; persoana condamnată are cetățenie română; persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România; nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163.
Conform prevederilor art. 163 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, o hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută și pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 167, atunci când: a) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții; b) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută și pusă în executare pe teritoriul României; c) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală; d) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române; e) pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistență psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul național juridic sau de sănătate; f) atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripția executării pedepsei; g) atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care statul emitent informează că, în conformitate cu legislația sa: (i) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la consecințele legale în caz de neprezentare; sau (ii) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și a fost încunoștințată că hotărârea este supusă unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă poate verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, și că, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la calea de atac, fie nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac.
Conform alin. (2) al aceluiași articol, hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută, nu va fi pusă în executare, atunci când, potrivit legii române, a intervenit amnistia, grațierea, dezincriminarea faptei, precum și în orice alte cazuri prevăzute de lege.
Raportând textele anterior menționate la cauza dedusă judecății, se constată că, prin hotărârea nr. 67 T 57/2024, pronunțată în data de 8.11.2024, Tribunalul districtual Praga a dispus condamnarea numitului A. la pedeapsa închisorii de 2 ani și 10 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt, prevăzute de art. 205 alin. (1) lit. b), alin. (2), alin. (4) lit. c) din C. pen. ceh.
Astfel cum rezultă din certificatul înaintat de autoritatea judiciară străină, sentința penală pronunțată de instanța din Cehia, la data de 8.11.2024 a rămas definitivă la 17.12.2024 prin hotărârea Tribunalului Municipal Praga.
Înalta Curte constată că faptele pentru care a fost condamnat apelantul A. au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de furt calificat, prevăzute de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b), d), alin. (2) lit. b) din C. pen. român.
În ceea ce privește consimțământul condamnatului la transferare, se constatată că aceasta și-a exprimat acordul, în cuprinsul certificatului emis de autoritățile străine fiind menționată expres exprimat existența consimțământul cu privire la recunoașterea hotărârii instanței străine și transferarea executării.
Înalta Curte amintește că nici dispozițiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, nici cele de drept procesual penal nu prevăd posibilitatea retragerii declarației de consimțământ.
Verificând motivele ce conduc la refuzul recunoașterii și executării stabilite în actul normativ evocat, Înalta Curte constată că nu este incident niciunul dintre acestea în prezenta cauză. Astfel, din fișa de cazier și datele de la dosar, nu rezultă că numitul A., ar mai fi fost condamnat, în România sau într-un alt stat, pentru aceleași infracțiuni și acesta nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală.
În consecință, considerând întrunite condițiile recunoașterii și executării hotărârii definitive pronunțate de autoritatea judiciară străină, astfel cum și prima instanță a reținut, în conformitate cu dispozițiile art. 421 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 26/F din 24 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga condamnatul la plata sumei de 300 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1217 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 26/F din 24 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală.
Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1217 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 iulie 2025.