ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 261/2024

Ședința publică din data de 27 martie 2024

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 48/F din data de 15 martie 2024, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată, a admis cererea privind executarea Mandatului European de Arestare nr. x/2022 emis la data de 19.02.2024 de către autoritățile judiciare din Republica Cehă, respectiv de Tribunalul Municipal din Praga în baza Hotărârii Tribunalului Municipal din Praga, pronunțată la 15.11.2022, definitivă la 15.11.2022 și executorie, privind persoana solicitată A..

A luat act că persoana solicitată, A. nu este de acord să fie predată către autoritățile judiciare din Cehia, conform mandatului european de arestare emis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, prevăzute de art. 209 alin. (1), alin. (4) lit. a), alin. (5) lit. a) C. pen., art. 23 C. pen., art. 21 alin. (1) C. pen., art. 20 alin. (1) C. pen. spălare a produselor din infracțiuni, prevăzute de 216 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. a), b) C. pen. și falsificare de acte oficiale și uz de acte oficiale falsificate, în conformitate cu art. 348 alin. (1), alin. (2) lit. a) din C. pen., având de executat 3 ani închisoare. Faptele anterioare au corespondent în legislația penală română în infracțiunile de înșelăciune, spălare a banilor, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, prevăzute de art. 244 din C. pen., art. 49 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, art. 320 din C. pen. și art. 323 din C. pen.

A autorizat predarea persoanei solicitate, A., către autoritatea judiciară din Cehia, conform art. 113 din Legea nr. 302/2004 republicată.

A constatat că persoana solicitată, A., nu a renunțat la drepturile conferite de regula specialității, prevăzută de art. 117 din Legea nr. 302/2004, republicată, comb. cu art. 27 paragraful 2 din Decizia-Cadru nr. 2002/584/JAI/13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene.

A constatat că, în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare, conform art. 101 din Legea nr. 302/2004 republicată, persoana solicitată A. a fost reținută în baza Ordonanței nr. 1788/II/5/2024 emisă la data de 14.03.2024 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești pentru 24 de ore, începând cu data de 14.03.2024, ora 20:00 până la data de 15.03.2024, ora 20:00.

Conform art. 104 alin. (6), (10) și (13) din Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 15 martie 2024, până la data de 13 aprilie 2024, inclusiv și predarea acesteia către autoritatea judiciară solicitantă cu respectarea termenelor de predare, prevăzute de art. 104 alin. (10) și art. 113 din aceeași lege.

În baza art. 104 alin. (6) și (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus emiterea, de îndată, a mandatului de arestare în vederea predării persoanei solicitate.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea a reținut că, prin adresa nr. x/2024, emisă la data de 15 martie 2024 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, s-a comunicat acestei instanțe solicitarea formulată de autoritatea judiciară din Republica Cehă, privind reținerea, arestarea și predarea persoanei solicitate, A., în baza Mandatului European de Arestare cu nr. x/2022, emis la data de 19.02.2024 de către autoritățile judiciare competente din Republica Cehă, fiind condamnat tot la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani, aplicată prin hotărârea Tribunalului Municipal din Praga, pronunțată la data de 15.11.2022, definitivă la data de 15.11.2022, în dosarul de referință nr. x/2022, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, în conformitate cu prevederile dispozițiilor articolului 209 alin. (1), alin. (4) lit. a), alin. (5) lit. a) din C. pen. ceh, în complicitate, în conformitate cu prevederile dispozițiile articolului 23 din C. pen. ceh, parțial săvârșite și parțial în stadiul de tentativă în conformitate cu prevederile dispozițiilor art. 21 alin. (1) din C. pen. ceh, parțial în stadiul de pregătire în conformitate cu prevederile dispozițiilor art. 20 alin. (1) din C. pen. ceh, spălare a produselor din infracțiuni, în conformitate cu prevederile dispozițiilor art. 216 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. a), b) din C. pen. ceh, astfel cum a fost modificat până la data de 31 ianuarie 2019, falsificare de acte oficiale și uz de acte oficiale falsificate, în conformitate cu prevederile dispozițiilor art. 348 alin. (1), alin. (2) lit. a) din C. pen. ceh.

Solicitarea s-a formulat în conformitate cu dispozițiile legii nr. 302/2004 și ale Deciziei-cadru nr. 2002/584/JAI/13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene, privind Cooperarea judiciară internațională în materie penală, între statele membre.

Fiind îndeplinite dispozițiile art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată, privind sesizarea instanței de judecată, la termenul fixat pentru soluționarea cererii, s-a procedat la identificarea persoanei solicitate, aceasta neformulând obiecțiuni privind identitatea.

Conform art. 104 alin. (3) și art. 106 din Legea nr. 302/2004, s-au adus la cunoștința acesteia drepturile persoanei arestate în baza unui mandat european de arestare, efectele regulii specialității, prevăzute de art. 117 din aceeași lege, conținutul mandatului european de arestare, infracțiunile pentru care este condamnată, posibilitatea de a consimți la predare către autoritățile judiciare cehe, precum și caracterul irevocabil al acordului dat voluntar.

Persoana solicitată a arătat că nu este de acord cu predarea către autoritățile judiciare cehe, dorind executarea pedepsei într-un penitenciar din România și că nu renunță la drepturile conferite de regula specialității, aceste aspecte fiind consemnate în declarația susținută în fața completului, dar și în încheierea de ședință din data de 15 martie 2024. Totodată, apărătorul desemnat din oficiu a solicitat recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii pronunțate de Tribunalul Municipal din Praga și executarea pedepsei în România.

Față de situația de fapt expusă, Curtea a reținut că mandatul european de arestare a fost emis la data de 19 februarie 2024 de către autoritățile judiciare din Republica Cehă, respectiv de Tribunalului Municipal din Praga, autoritate judiciară solicitantă dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care a transpus în legislația internă Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI din 13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene.

Decizia judiciară s-a luat față de persoana solicitată, A., în vederea executării pedepsei privative de libertate de 3 ani, aplicată prin hotărârea Tribunalului Municipal din Praga, pronunțată la data de 15.11.2022, definitivă la data de 15.11.2022, în dosarul de referință nr. x/2022, pentru săvârșirea infracțiunilor anterior evocate.

Circumstanțele cauzei reținute de autoritățile judiciare din Republica Cehă au fost: "Condamnatul, A., în calitate de membru al unui grup organizat, cu intenția de a extorca, în mod fraudulos, mijloace financiare de la persoane juridice din Republica Cehă, în perioada 07 ianuarie 2014 și până la data de 28 februarie 2014, a deschis în total 18 conturi bancare la diferite bănci din Republica Cehă și un cont bancar la o bancă din Polonia, prezentându-se personal la sucursalele bancare din Praga (Republica Cehă) și Varșovia (Polonia), pretinzând că este o persoană pe nume B. și prezentând documente de identitate falsificate (un pașaport grec și un permis de conducere grec pe numele B. cu fotografia condamnatului A.), care îi fuseseră furnizate anterior, în mod neconstatat, de către coinculpatul C.. Inculpatul a predat apoi dispoziția acestor conturi coinculpatului C., știind că conturile astfel deschise vor fi utilizate pentru a extorca în mod fraudulos mijloacele financiare extorcate în scopul de a ascunde originea.

Ulterior, alte persoane încă neidentificate, în calitate de membri ai grupului organizat, au contractat persoane juridice din Republica Cehă, pretinzând că sunt reprezentanți ai partenerilor lor de afaceri și informându-le în mod fals că le-au fost modificate conturile bancare și solicitând ca plățile viitoare rezultate din afacerile entităților în cauză să fie direcționate către conturile bancare deschise de condamnatul A..

Mijloacele financiare extorcate în mod fraudulos au fost ulterior transferate în alte conturi bancare din străinătate. Prin comportamentul menționat anterior, condamnatul A. a participat la cauzarea unui prejudiciu în valoare de 4.042.300,09 CZK și la tentativa de a cauza un prejudiciu în valoare de 109.353.205,32 CZK".

Curtea a constatat că persoana solicitată, A., nu a consimțit la predarea sa către autoritățile judiciare din Republica Cehă, în condițiile art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, republicată și nu a renunțat la drepturile conferite de regula specialității prevăzută de art. 117 din Legea nr. 302/2004 republicată, comb. cu art. 27 paragraf 2 din Decizia-Cadru nr. 2002/584/JAI/13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene. Persoana solicitată, prin apărător desemnat din oficiu, a solicitat recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii de condamnare emisă de autoritatea judiciară din Republica Cehă.

Întrucât Decizia-Cadru nr. 2002/584/JAI/13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul european de arestare are ca obiect instituirea unui sistem de predare între autoritățile judiciare a persoanelor condamnate sau bănuite, în scopul executării sentințelor de condamnare, bazat pe principiul recunoașterii reciproce, predare căreia autoritatea judiciară de executare nu i se poate opune decât în temeiul unuia dintre motivele de refuz prevăzute în decizia cadru.

Curtea a reținut că refuzul consimțirii la predare al persoanei solicitate se circumscrie motivului facultativ prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, potrivit căruia "autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent", care a transpus dispozițiile art. 4 punctul 6 din Decizia-cadru 2002/584.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (Cauza C-123/08 Wolzenburg) a stabilit că, motivul de neexecutare facultativă prevăzut la articolul 4 punctul 6 din Decizia-cadru 2002/584 are ca scop în special să permită acordarea unei importanțe deosebite posibilității de a crește șansele de reinserție socială a persoanei căutate după executarea pedepsei la care aceasta a fost condamnată. În consecință, este legitim ca statul membru de executare să nu urmărească un astfel de obiectiv decât în ceea ce privește persoanele care au demonstrat un grad cert de integrare în societatea din statul membru respectiv.

S-a reținut că, în situația de față, mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării pedepsei de 3 ani închisoare, iar persoana solicitată, cetățean român care trăiește în România, a refuzat să execute pedeapsa în statul membru emitent, respectiv Republica Cehă, astfel că instanța poate refuza executarea acestuia, dispunând recunoașterea hotărârii străine și executarea pedepsei în România.

Însă, în susținerea refuzului la predare, persoana solicitată, A., nu a invocat motive de nicio natură și nici dovezi din care să rezulte eventuale motive de natură personală.

Curtea a reținut că este în competența autorității de executare obligația efectuării unei aprecieri globale a mai multor elemente obiective care caracterizează situația persoanei solicitate, prin care se numără și legăturile familiale și economice pe care aceasta le întreține cu statul membru de executare.

În Cauza C-66/08 Kozlowski, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că "trebuie să se constate că, având în vedere mai multe elemente dintre cele citate de instanța de trimitere ca fiind caracteristice situației unei persoane precum cea în cauză, în acțiunea principală, în special durata, natura și condițiile șederii acesteia, precum și lipsa legăturilor familiale și existența unor foarte slabe legături economice cu statul membru de executare, nu se poate considera că o astfel de persoană intră sub incidența termenului "rămâne" în sensul articolului 4 punctul 6 din decizia-cadru."

În acord cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, pentru a da eficiență acestui motiv facultativ de refuz al executării, instanța a luat în considerare posibilitatea de reintegrare socială a persoanei solicitate în România, ținând cont că invocarea motivelor de ordin personal pot constitui motive de refuz al mandatului european de arestare.

Curtea de Apel a reținut că persoana solicitată nu a invocat și nu a dovedit existența unor legături personale cu familia sa, de natură a conduce la diminuarea șanselor de reinserție socială a acestuia după executarea pedepsei la care a fost condamnat.

În ceea ce privește gradul cert de integrare socială a susnumitului, Curtea a avut în vedere că acesta nu a dezvoltat "legături economice" cu statul român, susnumitul executând multiple condamnări pentru fapte comise în România, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar a acestuia, atașată la dosar.

În aceste circumstanțe, Curtea a apreciat că situația persoanei solicitate nu reflectă un "grad cert de integrare în societatea din statul de executare", legăturile personale ale numitului A. cu statul român și cu familia sa nu par a fi atât de puternice încât să justifice reținerea motivului facultativ de refuz al executării unui mandat european de arestare.

S-a arătat că persoana solicitată A., poate uza de procedura de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești străine prevăzută de Cap. II din Legea nr. 302/2004.

De asemenea, prin raportare la dispozițiile art. 98 și art. 99 din Legea nr. 302/2004 Republicată, Curtea a apreciat că nu se impune adoptarea unei soluții de refuz a executării mandatului european de arestare emis împotriva persoanei solicitate, A., nefiind identificată nicio cauză legală specifică sau impediment procesual în acest sens juridic.

Curtea a subliniat că în virtutea principiului recunoașterii și încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, precum și raportat la dispozițiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanța română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competența de a verifica temeinicia măsurii arestării dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene în speță cel din Republica Cehă (hotărârea Tribunalului Municipal din Praga, pronunțată la data de 15.11.2022, definitivă la data de 15.11.2022, în dosarul de referință nr. x/2022), în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare și nici asupra oportunității mandatului european de arestare.

Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării și predării a unei persoane solicitate, în acest caz, în vederea executării pedepsei, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialității, care se execută în baza principiului recunoașterii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-Cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13.06.2002, cât și cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, așa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

S-a arătat că, în temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă, cât și în cea europeană, este evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condițiilor de fond și formă, a domeniului de aplicare și a cadrului instituțional în care funcționează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor și libertăților persoanei, așa cum acestea sunt prevăzute de Constituția României și de normele europene.

Conform Deciziei-Cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13.06.2002, mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.

S-a arătat că infracțiunile pentru care s-a emis mandatul european de arestare sunt sancționate de legea statului emitent cu pedeapsa închisorii, putând da loc la predare și sunt incriminate și în legislația penală română în infracțiunile de înșelăciune, spălare a banilor, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, prevăzute de articolul 244 din C. pen., art. 49 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, art. 320 din C. pen. și art. 323 din C. pen.

Astfel, în conformitate cu art. 97 alin. (1) pct. 9, 20 și 23 din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a constatat că faptele în baza cărora a fost emis mandatul european de arestare sunt expres prevăzute de dispozițiile legale mai sus menționate, acestea dau loc la predare, nefiind nevoie a fi supuse verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări.

De asemenea, s-a reținut că autoritățile judiciare din Republica Cehă au menționat în mandatul european de arestare că persoana solicitată a fost prezentă, în persoană, la procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia de condamnare în baza căreia a fost emis mandatul de arestare, executarea mandatului nefiind supusă condițiilor speciale prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004.

De asemenea, s-a arătat că nu se regăsesc motive obligatorii de refuz al executării prevăzute de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, iar în ceea ce privește motivele facultative, prevăzute de art. 99 alin. (2), Curtea a apreciat că nu se impune reținerea motivului facultativ de refuz al executării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, restul motivelor facultative nefiind incidente în cauză.

Împotriva sentinței penale nr. 48/F din data de 15 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a formulat contestație persoana solicitată A. solicitând respingerea executării mandatului european de arestare și recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii instanței din Cehia.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., în raport de motivele invocate și de prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Autoritățile din Cehia au solicitat arestarea și predarea persoanei solicitate A., în baza mandatului european de arestare nr. x/2022 emis la data de 19.02.2024 de către Tribunalul Municipal din Praga, în baza Hotărârii Tribunalului Municipal din Praga, pronunțată la 15.11.2022, definitivă la 15.11.2022, pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești de condamnare prin care s-a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare.

Persoana solicitată A. a arătat că dorește să execute, pe teritoriul României, pedeapsa de 3 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin hotărârea instanței străine.

Prima instanță a considerat că nu este incident motivul facultativ de refuz al executării, prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, făcând referire la lipsa legăturilor economice și a legăturii personale cu statul român, precum și la numeroasele condamnări pentru fapte săvârșite în România.

Înalta Curte reține că instanța de fond a fost sesizată cu punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile din Cehia în vederea executării pedepsei de 3 ani închisoare.

Potrivit art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, este motiv opțional al refuzului de a pune în executare mandatul european ipoteza în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

Instanța de control judiciar reține că persoana solicitată este cetățean român și are domiciliul în jud. Vâlcea, România, precum și lipsa consimțământului la predare, contestatorul declarând că refuză să execute pedeapsa în statul străin și solicitând recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii instanței din Cehia.

Înalta Curte constată că aspectele de insuficientă argumetare a soluției, înserate de instanța de fond cu privire la motivul optional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, ce aparent se subsumează netemeiniciei hotărârii, nu sunt apte a explicita raționamentul juridic avut în vedere pentru respingerea cererii de recunoaștere pe cale incidentală.

În contextul în care persoana solicitată este cetățean român și este cunoscut și atestat refuzul său de a executa pedeapsa în statul solicitant, rămânea de evaluat o singură condiție, aceea a rezidenței continue și legale pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani.

Înalta Curte constată că această condiție, esențială soluției, nu este evaluată sau motivată de către judecătorului fondului, într-un conținut apt a explicita ori justifica soluția adoptată cu privire la acest motiv optional de refuz, maniera expunerii considerentelor echivalând cu o lipsă a analizei și a expunerii raționamentului logico-juridic cu privire la această problematică.

Ca urmare, instanța de fond, reînvestită, va evalua pertinent motivul invocat de contestator urmând a solicita informații suplimentare ori lămuriri de la autoritățile naționale ori străine și va informa autoritățile emitente în legătură cu posibilitatea recunoașterii pe cale incidentală a hotărârii solicitând exprimarea unui punct de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004. Instanța va evalua legăturile cu statul român din perspectiva rezidenței și a altor elemente ori circumstanțe relevante care să conducă către o certitudine în privința legăturilor persoanei solicitate cu statul de condamnare sau cu cel solicitat pentru executare, incompatibilă cu argumentația " legăturile personale cu statul român și cu familia sa nu par a fi atât de puternice".

În concluzie, Înalta Curte constată că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru a evalua în mod concret motivul optional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 invocat de persoana solicitată A..

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 48/F din data de 15 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, va desființa sentința contestată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, menținând actele efectuate pană la data de 15 martie 2024.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației vor rămâne în sarcina statului, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. coroborat cu art. 8 alin. (1) lit. b) din Protocolul încheiat între UNBR și Ministerul Justiției, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 1098 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 48/F din data de 15 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Desființează, în parte, sentința contestată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Menține actele efectuate până la data de 15 martie 2024.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea prezentei contestații rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 1098 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2024.