ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 991/2025

Ședința publică din data de 4 iunie 2025

Prin sentința civilă nr. 65 din 12 iunie 2024 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis acțiunea în anulare formulată de petenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (C.N.A.I.R.) în contradictoriu cu intimatele A. S.A., B. S.A., C. S.R.L. și D. S.A.

S-a dispus anularea, în parte, a sentinței arbitrale nr. 101 din 22 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în ceea ce privește soluțiile date cererilor aferente Disputei 1, formulate de reclamantele-pârâte, și în ceea ce privește soluția dată cererii reconvenționale formulate de pârâta-reclamantă, cauza fiind trimisă spre rejudecare, în aceste limite, Curții de Arbitraj.

În esență, Curtea de Apel București a reținut că motivele de anulare a sentinței arbitrale se încadrează în dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., care stabilesc că hotărârea arbitrală poate fi desființată dacă încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii, cu referire la încălcarea autorității de lucru judecat, efect prevăzut de art. 430 și art. 431 din C. proc. civ., atât în ceea ce privește soluționarea fondului, respectiv Disputa 1 dintre părți, cât și în ceea ce privește cererea reconvențională.

Împotriva sentinței nr. 65 din 12 iunie 2024 formulează recurs ambele părți.

Recursul formulat de pârâtele D. S.A., A. SAU prin A. SA-BARCELONA-SUCURSALA BUCUREȘTI, B. S.A. SUCURSALA BUCUREȘTI și C. S.R.L. prin E.. cuprinde motive pe care acestea le încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., criticile vizează încălcarea de către instanță a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității din perspectiva încălcării art. 153 C. proc. civ., precum și a principiilor legalității, disponibilității și al rolului judecătorului în aflarea adevărului.

Recurentele susțin că instanța de apel a schimbat nelegal temeiul juridic al cererilor formulate în fața instanței arbitrale, astfel încât acestea să corespundă formal tiparului soluției pe care urma să o pronunțe.

În concret, instanța, pentru ca cererile părților și considerentele hotărârii arbitrale contestate să corespundă tiparului soluției ce urma să o pronunțe, printr-o analiză formală a motivelor acțiunii în anulare, nu face altceva decât să echivaleze temeiul juridic atât al pretențiilor recurentelor cât și ale intimatei din Dosarul nr. x/2019, cu temeiul juridic al pretențiilor din prezentul dosar.

Consideră recurentele că instanța avea obligația de a stărui prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului în cauză, în baza rolului său activ, obligație ce se reflectă în dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., dată fiind complexitatea raporturilor juridice dintre părți și evoluția lor juridică pe o perioadă de timp îndelungată.

Este invocat și principiul legalității prevăzut la art. 7 alin. (2) C. proc. civ.

Subscris tot acestui motiv de recurs, se critică soluția Curții de apel și din perspectiva atingerii aduse fundamentelor procedurii arbitrale în sensul intervenirii pe fondul litigiului, judecătorul devenind arbitrul cauzei, extinzând nepermis cadrul analizei sale, fără a se limita la a verifica exclusiv încălcarea autorității de lucru judecat sub aspectul celor două manifestări ale sale.

În opinia recurentelor, Curtea de apel a dispus anularea hotărârii arbitrale, nu prin raportare la faptul că hotărârea din Dosarul nr. x/2020 ar fi contrazis efectul pozitiv al celor deja reținute prin hotărârea din Dosarul nr. x/2019, ci prin raportare la modalitatea în care tribunalul arbitral din prezenta cauză a interpretat efectele pe care le produce acest mijloc probator, aspecte care nu țin de nelegalitate ci de temeinicie.

Sub un alt aspect este criticată modalitatea de soluționare a autorității de lucru judecat de către instanța de apel care trebuia să analizeze această autoritate din perspectiva dispozițiilor art. 430 - 432 C. proc. civ., ca excepție de procedură și să trimită cauza tribunalului arbitral pentru a verifica îndeplinirea condiției triplei identități.

Instanța de judecată a decis direct, în cadrul acțiunii în anulare, că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat și a trimis cauza spre rejudecare, cu aceste dezlegări neprocedurale pe excepția autorității de lucru judecat.

Procedând astfel, instanța de judecată privează recurentele-pârâte de exercitarea acțiunii în anulare față de soluția dată cu privire la excepția autorității de lucru judecat, astfel cum a fost aceasta invocată ca mijloc de apărare de către petenta C.N.A.I.R., încălcându-se așadar dreptul la apărare al recurentelor.

În susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele-pârâte arată că instanța de judecată nu a analizat efectiv motivele care trebuiau să conducă la respingerea acțiunii în anulare invocate, ci s-a rezumat să menționeze că nu este de acord cu acestea.

Simpla afirmare a unui fapt nu echivalează cu dovedirea veridicității acestei afirmații, câtă vreme nu a fost prezentat silogismul logico-juridic care a condus la pronunțarea soluției cu privire la pretinsa încălcare a autorității de lucru judecat.

Recurentele relevă o lipsă de motivare corespunzătoare atunci când a fost analizată excepția lipsei de interes, cu ocazia soluționării motivului de anulare privind respingerea pretențiilor intimatei formulate pe cale reconvențională, cu ocazia soluționării motivului de anulare privind costurile suplimentare aferente Ecoductului ori cu privire la admiterea pretențiilor vizând costurile suplimentare.

Este relevantă, totodată, și o motivare contradictorie a instanței de judecată prin aplicarea unei duble măsuri în sensul respingerii apărărilor recurentelor, soluție fundamentată pe pretinsa depășire a cadrului procesual al acțiunii în anulare, pentru ca, în scopul admiterii pretențiilor intimatei, instanța să se substituie tribunalului arbitral și să analizeze pe fond chestiunile litigioase dintre părți.

Circumscris motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și totodată motivului de la pct. 5 C. proc. civ., recurentele invocă o încălcare și aplicare greșită a dispozițiilor legale privitoare la autoritatea de lucru judecat întrucât instanța de judecată nu aplică dispozițiile art. 430 și art. 431 C. proc. civ. în litera și în spiritul în care au fost edictate și nu cercetează îndeplinirea triplei identități: obiect, cauză și părți.

Recurentele învederează că în materie de arbitraj părțile sunt libere să stabilească procedura și regulile de judecată, prin convenția arbitrală sau prin intermediul arbitrilor desemnați, conform art. 576 alin. (1) C. proc. civ., însă aplicarea principiilor fundamentale ale procesului civil enumerate la art. 5 alin. (2), art. 8 - 10, art. 12 - 16, art. 19 - 21, art. 22 alin. (1), (2), (4), (5) și (6), art. 23 din C. proc. civ. este obligatorie în toate cazurile și nu poate face obiectul unei derogări.

Susțin recurentele, în acest context, că prevederile art. 430 și art. 431 C. proc. civ. nu sunt incluse în enumerarea de la art. 575 alin. (1) și (2) C. proc. civ., astfel că aceste norme nu au caracter imperativ în procedura arbitrală, ci un caracter dispozitiv, iar modul de aplicare a acestora nu poate face obiect de verificare în fața jurisdicției de drept comun, în exercitarea acțiunii în anulare.

Mai mult decât atât, în opinia recurentelor, instanța arbitrală le-a calificat ca fiind apărări de fond și le-a tratat procedural ca atare, nesoluționând explicit excepția autorității de lucru judecat, relevanța acestor aspecte fiind dată tocmai de faptul că tribunalul arbitral a făcut o analiză pe fondul cauzei din perspectiva efectelor pe care hotărârea arbitrală pronunțată în Dosarul nr. x/2019 le produce asupra disputelor cu care fusese învestit în prezenta cauză (Dosarul nr. x/2020). Prin hotărârea recurată, instanța a făcut o confuzie între autoritatea de lucru judecat sub manifestarea ei negativă, sub titlu de excepție procesuală, și autoritatea de lucru judecat sub manifestarea ei pozitivă, sub titlu de prezumție legală cu valoare de mijloc probator, o astfel de diferențiere fiind semnificativă din perspectiva analizei posibilității de apreciere a legalității hotărârii arbitrale pe baza art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., întrucât, în cea de-a doua ipoteză, modalitatea de valorificare de către tribunalul arbitral a mijloacelor probatorii nu poate fi supusă cenzurii în cadrul acțiunii în anulare, raportat tocmai la faptul că aceste aspecte țin de interpretarea probatoriului și nicidecum de legalitatea hotărârii.

Consideră recurentele, analizând dispozițiile art. 430 și art. 431 C. proc. civ., că poate fi vorba de o încălcare a autorității de lucru judecat doar în ipoteza în care aceeași chestiune litigioasă este soluționată de două ori, a doua oară în mod diferit, nu și atunci când aceeași chestiune litigioasă este soluționată pe baza unui alt temei juridic.

În opinia recurentelor, în ceea ce privește manifestarea pozitivă a lucrului judecat, pe lângă analiza existenței/inexistenței triplei identități necesare stabilirii încălcării autorității de lucru judecat, trebuie analizat, raportat la dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. și dacă, ceea ce a fost deja tranșat anterior este contrazis prin cea de-a doua hotărâre.

În prezenta cauză, instanța nu a cercetat îndeplinirea triplei identități.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele învederează faptul că instanța a ignorat dispozițiile legale care reglementează caracterul fungibil al banilor, efectele juridice ale plății și ale imputației plății - art. 543, art. 1649, art. 1488, art. 1494, art. 1506 alin. (2), art. 1509 C. civ.

În esență, autoarele căii de atac arată că instanța face o confuzie între faptul juridic al plății și stabilirea unei creanțe, pe de-o parte, iar pe de altă parte, neagă efectele juridice ale plății și ale imputației plății.

Se încalcă și caracterul fungibil al banilor în condițiile în care, prin hotărârea recurată se reține, practic, faptul că executarea unei garanții autonome, în lipsa determinării vreunei creanțe, se opune considerării faptului că sumele de bani executate în temeiul garanției pot duce la stingerea unei creanțe determinate printr-o hotărârea arbitrală ulterioară executării și în cadrul căreia nu a fost analizat faptul juridic al plății forțate.

Ultimul aspect relevat de către recurente vizează încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor incidente în materia excepției lipsei de interes în formularea acțiunii în anulare, acest motiv de recurs vizând atât decizia cât și încheierea de ședință din 13 mai 2024.

Se invocă o analiză formală a apărărilor recurentelor în susținerea excepției lipsei de interes, calificată ca fiind o apărare de fond, instanța nesocotind astfel dispozițiile legale care reglementează condițiile generale de exercitare a acțiunii civile, mai precis justificarea unui interes - art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Recursul formulat de către petenta COMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (C.N.A.I.R.) vizează exclusiv considerentele deciziei instanței de judecată, solicitându-se înlocuirea unora dintre considerente, respectiv cele prin care au fost respinse unele dintre argumentele invocate în susținerea motivelor de anulare a hotărârii arbitrale, în sensul reținerii soluției de admitere a acțiunii în anulare și în temeiul acestor motive pe care instanța le-a considerat că sunt inutil a fi analizate.

Sunt invocate motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 8 și 6 C. proc. civ.

Dezvoltând primele două motive de recurs recurenta invocă o încălcare a normelor de drept substanțial și procesual identificate în considerentele instanței de judecată privind respingerea motivelor de anulare înserate la punctele 3.1.2, 3.2.5 și 3.3.3.

În concret, sunt criticate de către această recurentă acele considerente prin care a fost respins motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ., invocându-se o aplicare și interpretare greșită a prevederilor art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. considerentele prin care tribunalul arbitral a reținut existența unei clauze compromisorii între părți; considerentele prin care a fost respinsă excepția inadmisibilității pe motivul neparcurgerii procedurii arbitrale imperative agreate de părți.

Ambele părți au depus întâmpinări prin care se solicită respingerea recursului părții adverse.

Prin notele de ședință depuse la dosar, recurentele-pârâte invocă excepția inadmisibilității căii de atac exercitate de către recurenta-reclamantă, din perspectiva limitelor legale ale exercitării unei căii de atac împotriva considerentelor hotărârii clar stabilite prin dispozițiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ., iar pe de altă parte, din perspectiva depășirii cadrului legal al căii de atac a recursului, astfel cum acesta este conturat prin dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Ambele recursuri sunt nefondate pentru considerentele ce vor urma:

Referitor la recursul formulat de către reclamantele-pârâte D. S.A., A. SAU prin A. SA-BARCELONA-SUCURSALA BUCUREȘTI, B. S.A. SUCURSALA BUCUREȘTI și C. S.R.L. prin E.. reținem următoarele:

Prin sentința civilă nr. 65 din 12 iunie 2024 Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis în parte acțiunea în anulare formulată de petenta C.N.A.I.R., dispunând anularea în parte a sentinței arbitrale nr. 101 din 22 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional în dosarul nr. x/2020 în ceea ce privește soluțiile date cererilor aferente Disputei 1, formulate de reclamantele-pârâte și în ceea ce privește soluția dată cererii reconvențioale.

De precizat că petenta a invocat mai multe motive de anulare a sentinței arbitrale, care au fost încadrate în motivele prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. f), g) și h) din C. proc. civ.

Instanța de judecată a constatat că nu este incident motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ. (tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor bunuri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut), făcând o analiză a motivelor invocate în raport de textul de lege incident; reține de asemenea că nu sunt incidente nici motivele întemeiate pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. a) (litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului) și lit. b) (inexistența unei convenții arbitrale valabile).

Temeiul admiterii acțiunii în anulare, atât în ceea ce privește cererea reconvențională cât și cererile aferente Disputei 1 dintre părți, l-a constituit incidența motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. (hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii).

Analizând acest motiv al acțiunii în anulare, instanța de judecată s-a raportat la încălcarea autorității sentinței arbitrale nr. 22/2023 pronunțată în dosarul nr. x/2019 de către același tribunal arbitral.

Excepția autorității de lucru judecat a sentinței arbitrale nr. 22/2023 fusese invocată în fața tribunalului arbitral din prezentul litigiu, argumentele aduse în susținerea excepției instanța de judecată considerându-le ca fiind strâns legate de existența sau inexistența dreptului dedus arbitrajului și cu aprecierea situației de fapt, astfel încât a hotărât analizarea acestor aspecte ca apărări de fond, urmând să dispună asupra acestora, atunci când va fi cazul, adică asupra fondului fiecăreia dintre pretențiile deduse arbitrajului (paragraful 61).

Atunci când analizează excepția lipsei de obiect a cererii reconvenționale invocată de către reclamante (paragrafele 86-103) tribunalul arbitral recalifică această excepție ca fiind o apărare de fond, prin raportare la efectele sentinței arbitrale nr. 22/2023, respingând pretențiile pârâtei, formulate pe cale reconvențională.

Reclamanta C.N.A.I.R., referindu-se în esență la modalitatea în care s-a raportat tribunalul arbitral la efectele deciziei nr. 22/2023, invocă motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., respectiv încălcarea autorității de lucru judecat a primei sentințe arbitrale.

Deși atât tribunalul arbitral, cât și instanța de judecată vorbesc despre excepția autorității de lucru judecat, în realitate, prin argumentele reținute, se raportează la efectul pozitiv al lucrului judecat astfel cum este prevăzut de art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Acesta este motivul pentru care, nici tribunalul arbitral și nici instanța de judecată, nu au apreciat că este vorba despre aplicarea dispozițiilor art. 432 C. proc. civ. în sensul calificării excepției ca fiind o excepție de procedură și soluționată ca atare.

Textul art. 431 alin. (2) C. proc. civ. relevă distincția substanțială față de autoritatea de lucru judecat care presupune tripla identitate de părți, de obiect și de cauză.

Singura condiție impusă de legiuitor pentru a se invoca efectul pozitiv al lucrului judecat este de a exista o legătură între cele două litigii, fără a fi necesar ca litigiul să fie purtat între aceleași părți.

Cea de-a doua instanță este ținută de dezlegarea dată prin hotărârea anterioară ca de un lucru judecat pe care nu-l mai poate pune în discuție și nu-l mai poate tranșa diferit.

Instanța de judecată, soluționând acțiunea în anulare, a dat eficiență acestui efect, acesta fiind punctul de plecare pe care și-a dezvoltat raționamentul juridic.

Argumentele instanței de judecată expuse în considerentele sentinței pronunțate nu reprezintă critici directe cu privire la considerentele sentinței arbitrale întrucât nu este permisă verificarea aspectelor de temeinicie în această procedură.

Tribunalul arbitral nu a făcut altceva decât să nege efectul pozitiv al lucrului judecat din sentința arbitrală nr. 22/2023 pronunțată în dosarul nr. x/2019.

Instanța de judecată a procedat la o identificare a obiectelor și temeiurilor juridice invocate în fiecare dintre cele două litigii arbitrale, analiză fără de care nu putea ajunge la concluzia încălcării efectului pozitiv al lucrului judecat din prima sentință arbitrală, acesta fiind de altfel raționamentul logico-juridic al hotărârii pronunțate.

Nu se poate afirma că procedând astfel s-a substituit arbitrului, contestând raționamentul acestuia.

Curtea de Arbitraj, în rejudecare, va fi obligată să dea eficiență efectelor sentinței arbitrale nr. 22/2023, efect nesocotit anterior, trecând prin filtrul propriului raționament și în baza propriilor considerente.

Autoritatea de lucru judecat reprezintă o instituție fundamentală a procesului civil și, în același timp, cel mai important efect al hotărârii judecătorești, avându-și rațiunea în asigurarea stabilității și securității circuitului civil.

Normele juridice care reglementează efectele autorității de lucru judecat, efectul negativ și cel pozitiv, sunt norme imperative, având în vedere scopul urmărit de legiuitor în edictarea acestui principiu, anume faptul că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească/arbitrală definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, în vederea realizării unei administrări uniforme a justiției și pentru a se evita pronunțarea unor hotărâri contradictorii definitive.

Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat funcționează atunci când în al doilea proces se ivește o chestiune rezolvată printr-o hotărâre anterioară și nu presupune o identitate de acțiune, ci doar ale chestiuni litigioase puse în discuție în cadrul celor două procese.

Câtă vreme aspectul litigios a fost consemnat și rezolvat în actul jurisdicțional anterior, indiferent că s-a făcut pe calea dispozitivului sau numai prin considerente, înseamnă că el nu mai poate constitui obiect al analizei ulterioare proprii din partea instanței.

Prin urmare, autoritatea de lucru judecat, indiferent că ne referim la efectul negativ sau pozitiv al acesteia, întrucât servește principiului securității raporturilor juridice, aparține ordinii publice, dispozițiile art. 430 - 431 C. proc. civ. având caracter imperativ.

Este fără îndoială că în cadrul motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. poate fi invocată încălcarea normelor de procedură având caracter imperativ, astfel cum sunt și cele ale art. 430 - 431 C. proc. civ. întrucât textul de lege nu distinge sub acest aspect și față de specificul acestei căi de atac, norme menite să cenzureze cu precădere neregularitățile de ordin procedural ale unei hotărâri arbitrale. În realitate, sfera acestui motiv este circumscrisă încălcării dispozițiilor de ordine publică în alte cazuri decât cele prevăzute expres de lit. a)-g) ale art. 608 alin. (1) C. proc. civ.

Dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., atunci când reglementează efectul pozitiv al lucrului judecat, nu fac nicio distincție în funcție de posibilitatea invocării într-o anume cale de atac, inclusiv în cadrul unei acțiuni în anulare a unei sentințe arbitrale.

Nu există nicio dispoziție legală care să prevadă, în mod expres ori pe cale de interpretare faptul că autoritatea de lucru judecat la care se referă art. 431 alin. (2) C. proc. civ., fiind o apărare de fond, este exclusiv a fi analizată în cadrul acțiunii în anulare fiind o chestiune de temeinicie, doar efectul negativ al excepției având vocația de a fi valorificat pe calea acțiunii în anulare circumscris dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Nu poate fi reținută o motivare contradictorie ori o motivare pur formală dintr-o perspectivă exclusiv teoretică, fără a cuprinde o analiză concretă a particularităților cauzei, pentru a valida motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Sentința instanței respectă condițiile de exigență prevăzute de art. 425 C. proc. civ., judecătorul analizând cu precădere acele motive care au dus la admiterea acțiunii în anulare și, în special, a celor care au determinat trimiterea cauzei spre rejudecare.

Instanța de judecată a analizat îndeplinirea cerințelor prevăzute la art. 431 alin. (2) C. proc. civ. prin raportare la obiectul și temeiurile juridice ale celor două sentințe ale tribunalului arbitral, iar în urma acestei analize, bazată pe logică și argumentație juridică, a ajuns la concluzia încălcării unei norme imperative.

Doar în situația în care părțile, pe baza acordului lor expres, ar fi stabilit ca litigiul dintre ele să fie soluționat de tribunalul arbitral în echitate, se poate vorbi despre ignorarea principiilor fundamentale ale procesului civil astfel cum sunt prevăzute în art. 575 alin. (2) C. proc. civ.

Având în vedere faptul că nu există vreo înțelegere expresă a părților în sensul stipulat de art. 601 alin. (2) C. proc. civ., tribunalul arbitral este obligat să soluționeze litigiul cu respectarea principiilor fundamentale enumerate în art. 575 alin. (2) C. proc. civ., inclusiv a dispozițiilor art. 430 - 431 C. proc. civ. ca instituție fundamentală a procesului civil care servește principiului securității raporturilor juridice.

Criticile recurentei referitoare la ignorarea de către instanța de judecată a dispozițiilor legale care reglementează caracterul fungibil al banilor, efectele juridice ale plății ori ale imputației plății dobândesc caracter subsidiar, judecătorul cauzei neanalizând aceste chestiuni reținând argumente în susținerea încălcării de către tribunalul arbitral a efectelor lucrului judecat reprezentat de sentința nr. 22/2023, analizarea celorlalte motive invocate de către petentă devenind inutilă astfel:

Ultimul motiv de recurs invocat, cel referitor la încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor incidente în materia excepției lipsei de interes în formularea acțiunii în anulare este invocată formal, exprimând în realitate nemulțumirile recurentei în raport de soluția primită, ceea ce nu poate fi analizată în cadrul recursului.

Calificarea lipsei interesului în formularea acțiunii în anulare ca fiind o apărare de fond și nu o veritabilă excepție a fost motivată de către instanța de judecată, este adevărat succint, fără însă a fi încălcată vreo normă de procedură care să atragă nulitatea (art. 488 alin. (1) pct. 5) ori a fost rezultatul aplicării greșite a unei norme de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8).

Referitor la recursul declarat de intimata-pârâtă CNAIR împotriva considerentelor hotărârii nr. 65 din 12 iunie 2024.

Excepția inadmisibilității recursului, astfel cum a fost invocată de către recurentele-pârâte, este nefondată.

Inadmisibilitatea este o sancțiune procedurală care împiedică soluționarea pe fond a unei cereri ori a unei căi de atac, acționând la o fine de neprimire cu privire la pretențiile deduse judecății, altfel spus titularul unei asemenea cereri nu are deschisă calea de exercitare potrivit legii.

Excepția inadmisibilității nu poate fi analizată din perspectiva motivelor pe care titularul își întemeiază cererea ori calea de atac.

În prezenta cauză intimata-pârâtă a formulat recurs împotriva considerentelor sentinței pronunțate de instanța de judecată în cadrul acțiunii în anulare, cale de atac prevăzută de art. 461 alin. (2) C. proc. civ. ceea ce determină respingerea excepției inadmisibilității.

Motivele invocate de către recurenta-pârâtă nu pot fi reținute, recursul declarat urmând a fi respins ca nefondat.

În esență, recurenta dorește adăugarea, completarea sentinței atacate și cu alte considerente pe care le-a invocat în cuprinsul acțiunii în anulare iar instanța nu le-a analizat apreciind ca fiind inutilă această analiză.

Potrivit dispozițiilor art. 461 alin. (2) C. proc. civ. calea de atac întemeiată pe aceste dispoziții poate viza exclusiv doar înlocuirea unor considerente, nu și o completare a acestora, soluția instanței, în cazul în care consideră întemeiat recursul, fiind aceea de înlăturare a respectivelor considerente și înlocuirea acestora cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.

Recurenta dezvoltă o serie de critici cu privire la considerentele sentinței prin care tinde la modificarea soluției de respingere a unora dintre motivele acțiunii în anulare, ceea ce nu este permis într-un recurs împotriva considerentelor unei hotărâri.

Criticile formulate vizează în cea mai mare parte considerente ale tribunalului arbitral și nu pe cele cuprinse în sentința prin care a fost soluționată acțiunea în anulare, critici ce nu pot fi primite pe această cale.

Autoarea căii de atac nu deduce instanței de recurs examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile astfel cum dispun dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Considerentele instanței de judecată vin să susțină soluția pronunțată cât și limitările impuse de specificul unei asemenea acțiuni în cadrul căreia judecătorul verifică doar aspectele de nelegalitate, nu și pe cele de temeinicie, astfel cum își dorește recurenta.

Față de cele reținute mai sus, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului la considerente formulat de recurenta-reclamantă, invocată de recurentele-pârâte.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-pârâte D. S.A., A. SAU PRIN A. SA-BARCELONA-SUCURSALA BUCUREȘTI, B. S.A. SUCURSALA BUCUREȘTI și C. S.R.L. PRIN E.. împotriva încheierii din 13 mai 2024 și a sentinței civile nr. 65 din 12 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. împotriva considerentelor aceleiași sentințe.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 4 iunie 2025.