ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1023/2024

Ședința publică din data de 14 mai 2024

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin hotărârea arbitrală parțială din 15 februarie 2022, Tribunalul Arbitral din cadrul Curții Internaționale de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț a respins excepția de necompetență invocată de pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A.

Prin ordinul procedural nr. 6 din 12 aprilie 2022, tribunalul arbitral a respins cererea de suspendare a arbitrajului până la soluționarea acțiunii în anularea hotărârii parțiale din 15 februarie 2022, iar prin ordinul procedural nr. 7 din 27 mai 2022, a dispus disjungerea cererii arbitrale formulate de antreprenor, stabilind că pretențiile ce au făcut obiectul Deciziei CAD nr. 1 vor fi tratate în următoarea etapă a arbitrajului.

Prin hotărârea arbitrală parțială din 7 iulie 2023 pronunțată de aceeași instanță arbitrală, în dosarul nr. x, pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. a fost obligată să plătească reclamantei ASOCIEREA A. - B.. sumele de 10.651.733,19 RON plus TVA (dacă și în cazul în care este aplicabil), precum și dobândă la această sumă la rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României plus 8%, calculată de la 19 decembrie 2014 până la data plății integrale, de 38.228.356,49 RON plus TVA (dacă și în cazul în care este aplicabil), precum și dobândă la această sumă la rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României plus 8%, calculată de la 12 iulie 2019 până la data plății, de 2.184.694,67 RON plus TVA (dacă și în cazul în care este aplicabil), precum și dobândă la această sumă la rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României plus 8%, calculată de la 4 decembrie 2017 până la data plății integrale.

De asemenea, s-a decis că sunt nule și, astfel, nu sunt obligatorii pentru părți constatările CAD de la alin. (97) din decizia CAD nr. 1 ("CAD reține (fără a aduce atingere oricărei proceduri ulterioare) că, până la data emiterii CIP 6 rev. 1, nicio modificare în conformitate cu contractul nu pare să fi fost soluționată în legătură cu nicio parte a revendicării antreprenorului din cererea introductivă (în cadrul Chestiunii nr. 8 - elementul iii) părea să existe") și partea corespunzătoare din motivarea de la alin. (119) din Decizia CAD nr. 1 ("În consecință, opinia CAD este că aprobarea Proiectului Tehnic și emiterea Autorizației de Construire în sine nu pot fi considerate un mecanism contractual care să conducă la o Modificare și în consecință la solicitarea și certificarea de Lucrări Suplimentare").

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei costurile și cheltuielile suportate în legătură cu prima etapă și cu etapa curentă arbitrajului, în valoare de 938.295,13 RON, iar decizia referitoare la cererea reclamantei privind suma avansată către Curtea ICC, respectiv 515.000 dolari, a rămas rezervată.

Totodată, măsurile reparatorii solicitate de reclamantă în legătură cu revendicările sale de plată în baza art. 02.01 din Graficul de Plăți, respectiv în temeiul art. 9 din același grafic (o Declarație conform căreia este îndreptățită, în principal, la plata sumei calculate conform Deciziei CAD nr. 1 - valoare totală per Certificat 2.582.940,69, sau în subsidiar, la suma valoare totală per Certificat 2.582.940,69 sau la orice alte sume considerate de CAD drept datorate reclamantei în conformitate cu Decizia CAD nr. 1, o Declarație conform căreia reclamanta are dreptul la plata dobânzii compuse anual), au fost respinse din motive procedurale.

Au fost respinse pe fond și măsurile reparatorii solicitate de reclamantă în legătură cu revendicarea sa de plată a corecțiilor aplicabile la componenta de actualizare a prețului - o Declarație conform căreia este îndreptățită, în principal, la plata sumei de: CIP 7 Rev. 1 2.009.327,36; CIP 8 1.395.363,21 și CIP nr. 8 Rev. 1 669.650,80 valoare totală per Certificat, calculate conform Deciziei CAD nr. 1; sau, în subsidiar, la următoarele sume sau la orice alte sume considerate de CAD drept datorate reclamantei în conformitate cu Decizia CAD nr. 1: CIP 7 Rev. 1 1.928.047,50, CIP 8 1.338.918,99, CIP 9 Rev. 1 642.562,56.

Toate celelalte cereri și pretenții referitoare la această etapă a procedurii au fost respinse.

La termenul din 3 noiembrie 2023, prima instanță a luat act de renunțarea pârâtei la excepția conexității prezentului dosar în raport cu dosarul nr. x/2023, conform mențiunilor din cuprinsul încheierii de la acel termen.

Prin sentința civilă nr. 116 F din 17 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată în cauză.

În motivarea cererii de recurs, după prezentarea motivelor pe care și-a întemeiat acțiunea în anulare și a unor considerente din hotărârea atacată, recurenta, reluând criticile din etapa procesuală anterioară, a susținut că prin modalitatea de soluționare a cererii de suspendare a procedurii arbitrale și a celei în probațiune, al cărei scop era dovedirea prejudiciilor pretinse în cauză, precum și prin măsura disjungerii soluționării anumitor capete de cerere de către tribunalul arbitral, i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Or, lipsa de sancționare a acestui aspect de către instanța de fond, care în mod greșit a considerat că nu sunt incidente dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., face criticabilă hotărârea pronunțată în primă instanță din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a reproșat primei instanțe că sentința pe care a pronunțat-o cuprinde o motivare parțial lacunară, parțial contradictorie, precum și motive străine de natura cauzei sub aspectul soluției de validare a competenței Curții de Arbitraj ICC, criticile din acțiunea în anulare referitoare la această chestiune fiind circumscrise motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

În cadrul aceluiași motiv de casare, autoarea căii de atac a susținut că motivarea curții de apel este superficială în ceea ce privește teza probatorie a probei cu expertiză solicitate în fața tribunalului arbitral, fiind nesocotite dispozițiile imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., deoarece hotărârea atacată nu cuprinde motivarea în drept care a fundamentat înlăturarea criticilor de ordin procedural îndreptate împotriva hotărârii arbitrale, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. h) din același cod.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut, inclusiv în cadrul secțiunii prealabile din cererea de recurs, că prin sentința atacată, în dezlegarea criticilor întemeiate pe motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., prima instanță a încălcat dispozițiile art. 1.266 - 1.268 C. civ., cu precădere art. 1.268 alin. (3), în privința concluziei de a valida un for arbitral, contrar voinței reale a părților, de care nu a ținut seama atunci când a interpretat clauzele contractuale.

Astfel, aceasta a arătat că, în urma aplicării ordinii de prioritate a documentelor contractuale, instanța de fond trebuia să ajungă la concluzia că mențiunea de la pct. 20.6 din Anexa la Ofertă privind forul arbitral avea prioritate față de sub-clauzele 20.6 din Condițiile Speciale sau din Condițiile Generale, deoarece nu exista identitate între forul menționat expres în cuprinsul primului document și cel la care se referă regulile de procedură din condițiile contractului.

A mai susținut titulara memoriului de recurs că prin considerentele sentinței pronunțate prima instanță nu a analizat dispozițiile art. 619 alin. (1) C. proc. civ., pe care trebuia să le aplice pentru a concluziona că textul sub-clauzelor 20.6 din Condițiile Speciale, respectiv Generale devine lipsit de efecte juridice, astfel că instanța arbitrală competentă era Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, nu Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț.

De asemenea, curtea de apel nu a făcut nicio referire la prevederile art. 1 alin. (2) lit. b) și ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 335/2007, pe care trebuia să le interpreteze în mod coroborat, ignorând, totodată, denumirile celor două instanțe arbitrale cu care figurează pe paginile de internet și mediul local al arbitrajului stabilit de prevederile pct. 1.4 și pct. 20.6 din Anexa la Ofertă.

Din perspectiva prevederilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., subsumat aceluiași motiv de casare, sentința atacată a mai fost criticată pe motiv că, prin plasarea susținerilor privind încălcarea normelor din legea achizițiilor publice în sfera temeiniciei și excluderea acestora de la analiză, prima instanță a nesocotit dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006, validând, implicit, acordarea unor sume prin hotărârea arbitrală care nu erau prevăzute ca atare în contractul de lucrări, act juridic ce nu a fost supus vreunei modificări prealabile în acest sens.

O ultimă critică formulată în cauză vizează încălcarea dispozițiilor art. 1.270 C. civ. privind forța obligatorie a contractului, normă apreciată ca având caracter imperativ, recurenta imputând primei instanțe că aceasta trebuia să verifice dacă soluția de admitere a pretențiilor dispusă prin sentința arbitrală era în concordanță cu voința exprimată de părți prin contractul de lucrări, iar în caz contrar, curtea de apel trebuia să invalideze total sau parțial hotărârea pronunțată de tribunalul arbitral cu privire la pretențiile respective.

Cu titlu prealabil trebuie precizat, cu referire la cadrul judecății, că obiectul prezentului recurs îl constituie hotărârea prin care a fost respinsă acțiunea pârâtei în anularea unei hotărâri arbitrale, iar prezenta cale de atac supusă unei duble limitări.

Pe de o parte, aceasta rămâne supusă exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ. și obligă recurentul să prezinte critici concrete împotriva hotărârii, obiect al recursului, numai acestea fiind admisibile și având vocația de a fi examinate de instanța de recurs, în condițiile art. 483 alin. (3) din același act normativ.

Pe de altă parte, motivele care pot întemeia o acțiune în anulare conform art. 608 C. proc. civ. sunt expres și limitativ prevăzute de lege, fiind de strictă interpretare și vizează condiții de regularitate a hotărârii arbitrale în raport cu înțelegerea părților concretizată în convenția arbitrală, precum și cauze de nelegalitate expres stabilite, fără să poată fi valorificate motive referitoare la situația de fapt, probele administrate și alte asemenea aspecte de temeinicie.

În mod corespunzător, pe calea recursului, cenzura de legalitate nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acțiunii în anulare, astfel cum s-a statuat prin decizia nr. 1/2022 din 31 ianuarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 284 din 24 martie 2022 (par. 65-66).

Consecutiv acestor statuări, Înalta Curte subliniază că vor fi analizate numai criticile care sunt îndreptate împotriva hotărârii recurate, nu și acelea care se raportează la hotărârea arbitrală și a celor referitoare la fondul litigiului.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. instituie condiția existenței unei neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea, potrivit art. 174 din același cod. Nulitatea reprezintă principala sancțiune care se răsfrânge asupra actelor de procedură ce au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Critica formulată de recurenta-pârâtă, circumscrisă acestui motiv de casare, se referă la încălcarea dreptului său la apărare cauzată de respingerea cererii de suspendare a procedurii arbitrale și a probei cu expertiză, precum și de disjungerea soluționării unor capete de cerere din acțiunea arbitrală, măsuri ce au fost dispuse de către tribunalul arbitral.

Verificând sentința atacată, Înalta Curte constată că toate criticile formulate de aceeași parte prin acțiunea în anulare care vizau chestiuni de ordin procedural dezlegate de tribunalul arbitral au făcut obiectul analizei în primă instanță, care în mod corect a reținut că măsurile privind administrarea dosarului arbitral, respectiv eventuala suspendare a procedurii arbitrale sau disjungerea unor capete de cerere, reprezintă aspecte care vizează mai degrabă oportunitatea luării unor astfel de măsuri și nu legalitatea lor prin prisma cerințelor speciale impuse de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Cu privire la cererea în probațiune, curtea de apel a reținut că pe calea acțiunii în anulare nu se poate obține o soluție diferită asupra admisibilității, pertinenței, concludenței și utilității unor înscrisuri sau a unor obiective ale expertizei solicitate, dat fiind că teza probatorie viza contravaloarea lucrărilor contractate, deci o chestiune ce intră în sfera temeiniciei, nu a legalității hotărârii.

În legătură cu această critică, Înalta Curte constată, pe de o parte, că respectarea dreptului la apărare nu înseamnă admiterea tuturor cererilor formulate, întrucât, dacă s-ar considera astfel, s-ar înfrânge suveranitatea instanței de a aprecia în mod liber, potrivit propriilor convingeri formate după ascultarea părților, asupra solicitărilor acestora și de a dispune pe temeiuri obiective dacă o anumită măsură administrativă se impune a fi luată pentru buna administrare a dosarului sau dacă anumite probe servesc scopului aflării adevărului în cauză.

Pe de altă parte, se constată că susținerile autoarei căii de atac reprezintă reiterări ale criticilor formulate prin acțiunea în anulare, care au fost cenzurate deja în etapa procesuală anterioară, și se raportează, în realitate, la hotărârea arbitrală, nu la sentința curții de apel.

Or, configurarea căii extraordinare de atac în această manieră nu îndeplinește condițiile necesare pentru ca instanța de recurs să aibă reperele în funcție de care să examineze legalitatea hotărârii recurate prin raportare la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Al doilea motiv de casare de care se prevalează recurenta-pârâtă este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a cărui invocare necesită individualizarea ipotezei reglementate de această dispoziție legală, iar dacă este vizat caracterul contradictoriu ori străin al considerentelor, se impune precizarea cu claritate a argumentelor reținute prin hotărârea recurată împotriva cărora se îndreaptă critica și identificarea divergenței ivite în raționamentul instanței de natură a face nelegală hotărârea pronunțată.

Prin recursul declarat în cauză, recurenta-pârâtă a susținut incidența celor trei teze reglementate de motivul de recurs invocat, care pot afecta legalitatea sentinței atacate, respectiv existența unei motivări parțial lacunare, parțial contradictorii, precum și a unor motive străine de natura cauzei, toate vizând chestiunea soluției de validare a competenței Curții de Arbitraj ICC, prin prisma motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Totuși, evocarea conținutului motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este dublată de invocarea vreunui viciu concret privind motivarea sentinței atacate prin care prima instanță a analizat motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., împrejurare care, în absența unor critici propriu-zise, face imposibilă verificarea sentinței atacate în recurs, mai ales că nu se pune problema lipsei totale a motivelor pe care se întemeiază.

În cadrul aceluiași motiv de recurs, titulara căii de atac a criticat sentința atacată, susținând că aceasta nu respectă standardul de motivare reglementat de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv că nu cuprinde motivarea în drept cu privire la rațiunile pentru care au fost înlăturare criticile de ordin procedural îndreptate împotriva hotărârii arbitrale, circumscrise dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. h) din același cod.

Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că prima instanță a analizat criticile privind încălcarea normelor de procedură pornind tocmai de la textul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., redat în integralitate în considerentele sentinței pronunțate înainte de a trata punctual fiecare critică, urmând o amplă motivare, care a fost încheiată printr-o concluzie clară, în sensul că nu s-a putut reține încălcarea de către tribunalul arbitral a vreunei norme imperative, chestiunile aduse în discuție vizând, de fapt, temeinicia sau netemeinicia pretențiilor deduse judecății, care excede obiectului cenzurii pe calea acțiunii în anulare.

Prin urmare, motivarea curții de apel conține argumentele pentru care s-a respins acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, răspunde criticilor pârâtei astfel cum au fost formulate prin raportare la motivele de nelegalitate enumerate de art. 608 alin. (1) C. proc. civ. și nu raportat la fondul litigiului, fiind conformă dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind cazul unei motivări străine sau contradictorii a hotărârii recurate.

Or, faptul că recurenta-pârâtă nu este de acord cu considerentele primei instanțe nu determină aplicarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel încât, critica întemeiată pe aceste dispoziții legale va fi respinsă ca nefondată.

Al treilea motiv de casare invocat în cauză este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și privește soluția dată acțiunii în anulare întemeiate pe cele două motive de anulare, respectiv art. 608 alin. (1) lit. c) și h) din același cod.

Criticile aduse în susținerea acestui motiv de recurs sunt nefondate și vor fi înlăturate pentru rațiunile care succed.

O primă critică formulată de recurentă se referă la încălcarea prin sentința atacată a dispozițiilor art. 1.266-1.268 C. civ., în special a art. 1.268 alin. (3), întrucât prima instanță a validat în mod eronat forul arbitral ce a soluționat cererea de arbitrare, contrar voinței reale a părților manifestată sub forma clauzelor cuprinse în Anexa la Ofertă, care se aplica cu prioritate față de cele prevăzute de Condițiile Speciale și Condițiile Generale.

Lecturând hotărârea supusă examinării, Înalta Curte constată că prima instanță, răspunzând criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. care vizau chestiunea competenței curții de arbitraj, a reținut aplicarea corectă de către tribunalul arbitral a prevederilor art. 592 alin. (1) și ale art. 608 alin. (2) C. proc. civ., precum și a legăturii intrinseci dintre etapa constituirii instanței arbitrale care precedă momentul procesual al verificării competenței.

De asemenea, curtea de apel a dat eficiență voinței părților consfințită în convenția arbitrală, în sensul reglementat de art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., reținând natura juridică de încheiere interlocutorie a primei hotărâri arbitrale parțiale din 15 februarie 2022, pronunțată de tribunalul arbitral, prin care s-a respins excepția de necompetență ridicată în cauză.

În continuare, prima instanță a aplicat în mod coroborat clauza arbitrală de la art. 20.6 din Condițiile Generale ale contractului, sub-clauza 20.6 din Condițiile Speciale și mențiunea generică de la art. 20.6 din Anexa la Ofertă, conform art. 550 C. proc. civ., pentru a concluziona în sensul că nu este incident motivul de anulare invocat prin acțiunea formulată, părțile fiind de acord ca litigiile dintre acestea să fie soluționate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, în conformitate cu regulile de procedură ICC.

Cu privire la această critică, Înalta Curte, validând raționamentul primei instanțe, constată că stabilirea jurisdicției forului arbitral rezultă din interpretarea coroborată a clauzei cu același număr, respectiv 20.6, care se regăsește în Condițiile Generale și în Condițiile Speciale ale contractului, precum și în Anexa la Ofertă, primele făcând trimitere la regulile de arbitraj internațional din Regulamentul de Arbitrare al Camerei de Comerț Internațional, iar anexa indicând drept instanță de arbitraj Curtea de Arbitraj Comercial Internațional.

Așadar, constituirea instanței arbitrale s-a realizat în baza clauzelor agreate de părți și inserate în actele menționate în paragraful precedent, acestea, fără a se exclude, fiind aplicate în mod judicios prin coroborare, în condițiile în care Condițiile Generale, respectiv cele Speciale fac trimitere la regulile de procedură ale instanței de arbitraj internaționale, iar Anexa la Ofertă indică Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, aspecte care conturează fără putință de tăgadă voința părților de a învesti această instanță cu soluționarea diferendelor care se ivesc.

Pe cale de consecință, critica recurentei-pârâte nu este fondată, dispozițiile art. 1.268 alin. (3) C. civ. nefiind încălcate prin sentința atacată, clauzele în discuție fiind interpretate în sensul în care au produs efecte, iar voința reală a părților a fost în mod corect identificată, contrar celor susținute în recurs, astfel că motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. nu era incident în cauză, cum în mod corect a reținut prima instanță.

De altfel, autoarea căii extraordinare de atac nici nu a contestat reținerea primei instanțe privind aplicarea în mod coroborat a clauzei de la art. 20.6 din actele în care aceasta a fost inserată.

Prin cererea de recurs recurenta-pârâtă a susținut că, în soluționarea acțiunii în anulare, prima instanță nu a analizat dispozițiile art. 619 alin. (1) C. proc. civ., art. 1 alin. (2) lit. b) și ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 335/2007, ignorând, totodată, denumirile celor două curți de arbitraj publicate pe paginile de internet ale acestora.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate, în condițiile în care nu există dubiu cu privire la referirea părților la regulile de procedură ICC, ceea ce este suficient pentru identificarea instituției de arbitraj instituționalizat, conform art. 550 alin. (1) fraza a II-a C. proc. civ.

Prin urmare, existând o neclaritate cu privire la desemnarea directă a instituției de arbitraj instituționalizat din cauza utilizării unei denumiri prescurtate ("Curtea de Arbitraj Comercial Internațional"), echivocul este înlăturat prin aplicarea regulii prevăzute de art. 550 alin. (1) fraza a II-a C. proc. civ. (plecând de la regulile de procedură clar stabilite), astfel încât nu sunt aplicabile prevederile art. 619 alin. (1) și (2) C. proc. civ. (care stabilesc regulile de procedură plecând de la desemnarea instituției de arbitraj).

Pentru motivele anterior expuse, nu prezintă relevanță dispozițiile Legii nr. 335/2007, sub aspectul denumirii instituției de arbitraj, în condițiile menționării clare în cuprinsul clauzei compromisorii a regulilor de procedură arbitrală.

Subsumat aceluiași motiv de casare, din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., recurenta-pârâtă a mai criticat sentința recurată pe motiv că prin validarea acordării sumelor prin hotărârea arbitrală au fost încălcate prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006.

În acest sens, curtea de apel a reținut că nu poate primi critica referitoare la presupusa încălcare a normelor din legea achizițiilor publice, întrucât stabilirea conținutului clauzelor contractului de lucrări și a modalității în care acesta își găsește aplicarea în concret, inclusiv verificarea valorii prețului contractului, a modalității în care este stabilit, respectiv a procedurii contractuale, prin raportare la conținutul concret al clauzelor contractuale, față de constatările celor două decizii CAD nr. 1 din 22 mai 2017 și nr. 2 din 22 noiembrie 2018, constituie aspecte de fapt, care nu au putut fi supuse examinării pe calea acțiunii în anulare.

Relativ la critica privind pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006, Înalta Curte reține că aplicarea acestei norme a fost în mod corect exclusă de la examinare de către prima instanță, având în vedere faptul că, în realitate, chestiunea litigioasă privește calculul pretențiilor deduse judecății, acordate prin hotărârea arbitrală din 7 iulie 2023, deci se referă la un aspect de temeinicie, respectiv verificarea întinderii prejudiciului solicitat de reclamantă, care excedează nu numai limitele acțiunii în anulare, ci și pe cele ale recursului, instituite de art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin ultima critică formulată în recurs se impută primei instanțe încălcarea dispozițiilor art. 1.270 C. civ., prin prisma aceluiași motiv al acțiunii în anulare, recurenta-pârâtă susținând caracterul de normă imperativă a textului legal, pe baza căruia curtea de apel trebuia să verifice dacă soluția admitere a pretențiilor prin sentința arbitrală este în acord cu voința părților din convenția scrisă.

Răspunzând aceleiași critici formulate prin acțiunea în anulare, prima instanță a delimitat interpretarea unei clauze contractuale de interpretarea legii, reținând că sintagma "putere de lege" din art. 1.270 alin. (1) C. civ. semnifică doar forța obligatorie a contractului, nu identitatea convenției cu legea, concluzionând asupra caracterului de normă dispozitivă a textului de lege invocat.

Consolidând silogismul curții de apel, Înalta Curte constată că libertatea părților de a contracta este recunoscută la nivel de principiu, conform art. 1.169 C. civ., acestea fiind libere să încheie orice contracte și să le determine conținutul, în limitele impuse de lege, de ordinea publică și de bunele moravuri.

Odată întrunit acordul de voințe al părților, potrivit art. 1.166 C. civ., contractul dobândește puteri comparabile cu legea, dar nu se identifică cu un act normativ, legiuitorul stabilind că actul juridic valabil încheiat se impune cu forță obligatorie între părțile contractante, conform art. 1.270 alin. (1) C. civ.. Prin urmare, drepturile și obligațiile agreate de părți, care alcătuiesc conținutul contractului, constituie expresia unor interese particulare, fără a conferi normei evocate caracter imperativ.

Prin urmare, în mod corect s-a reținut prin sentința recurată că art. 1.270 C. civ. reglementează norme dispozitive, cu consecința respingerii acțiunii în anulare întemeiate pe motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., care se referă în mod expres la norme imperative ale legii.

Conchizând, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. c) și h) C. proc. civ. au fost în mod judicios aplicate de către curtea de apel, iar hotărârea pronunțată de aceasta nu este afectată de niciun viciu de legalitate prin prisma filtrului prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., a căror incidență nu poate fi reținută în cauză.

Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. împotriva sentinței civile nr. 116 F din 17 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-reclamante ASOCIEREA A.-B.., prin lichidator judiciar C.., privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 alin. (1) din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Raportat la aceste norme, aplicabile și în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial, conform înscrisurilor aflate la dosarul de recurs. Constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte în promovarea recursului, urmează să fie admisă cererea intimatei-reclamante, în sensul obligării recurentei-pârâte la plata sumei de 44.364,39 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. împotriva sentinței civile nr. 116 F din 17 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 44.364,39 RON, către intimata-reclamantă ASOCIEREA A.-B.., prin lichidator judiciar C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 mai 2024.