ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 980/2025

Ședința publică din data de 3 iunie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

- obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând diurna, în cuantum de 2% pe zi din indemnizația de încadrare brută lunară, cuvenită în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, coroborat cu dispozițiile art. 121 din Legea nr. 115/2015 și art. 4 din H.G. nr. 206/2024, pentru perioada 15.04.2024 - 02.07.2024, cât timp au îndeplinit funcțiile de președinte, respectiv locțiitor al președintelui Biroului Electoral de Circumscripție nr. 15 Chiajna, jud. Ilfov;

- obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând diurna, în cuantum de 0,5% pe zi din indemnizația de încadrare brută lunară, cuvenită în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 27/2006 coroborat cu dispozițiile art. 121 din Legea nr. 115/2015 și art. 4 din H.G. nr. 206/2024, pentru perioada 15.04.2024 - 02.07.2024, cât timp au îndeplinit funcțiile de președinte, respectiv locțiitor al președintelui Biroului Electoral de Circumscripție nr. 15 Chiajna, jud. Ilfov;

- obligarea pârâtei la actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumelor menționate la capetele de cerere nr. x și 2, calculată conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, de la data scadenței (03.07.2024) și până la data achitării efective a debitului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, Legea nr. 115/2015, C. civ.

Cu titlu prealabil, având în vedere calitatea de judecător a reclamantei A. în cadrul Tribunalului București și a reclamantului B. de procuror în cadrul Parchetului de pe Judecătoria Sectorului 2 București, părțile au ales să sesizeze Tribunalul Dâmbovița în baza art. 127 C. proc. civ.

Tribunalul Dâmbovița a dispus disjungerea cauzei și formarea unui nou dosar în ceea ce îl privește pe reclamantul B., cererea fiind înregistrată la 4 octombrie 2024 sub numărul x/2024.

Prin sentința civilă nr. 38 din 9 ianuarie 2025, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, în dosarul nr. x/2024, s-a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cauză, întrucât reclamantul, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, nu își desfășoară activitatea în cadrul instanței competente material, iar pârâtul nu este o instanță de judecată, ci o unitate administrativ-teritorială. În sprijinul acestor considerente, instanța a invocat și Decizia nr. 7/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, care impune o interpretare restrictivă a sintagmei "instanța la care își desfășoară activitatea", pentru a evita extinderea nejustificată a normei și eludarea scopului său real - asigurarea imparțialității instanței.

S-a apreciat că, în cauză, competența teritorială trebuie stabilită conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii și, având în vedere domiciliul reclamantului, competența de soluționare revine Tribunalului Olt.

Ca argumente pentru pronunțarea acestei hotărâri, instanța, reținând incidența art. 127 C. proc. civ., a considerat că reclamantul, procuror în cadrul Parchetului de pe Judecătoria Sectorului 2 București, avea alegerea între oricare dintre instanțele de același grad aflate în circumscripția curților de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se afla instanța la care își desfășura activitatea. S-a constatat că reclamantul a ales să introducă cererea de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, instanță care îndeplinește cerințele prevăzute de legiuitor și, odată aleasă, a devenit instanța competentă teritorial exclusiv.

Totodată, s-a mai reținut că Tribunalul Olt nu putea fi competent din punct de vedere teritorial să judece prezenta acțiune, având în vedere și aspectele obligatorii statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 7 din 16.05.2016, situație în care se regăsește reclamantul procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2. Astfel, s-a apreciat că judecarea cererii reclamantului este de competența instanței învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă pentru următoarele considerente:

În cauză, instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect un litigiu asimilat conflictelor de muncă, reclamanții A. și B. solicitând obligarea pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Chiajna la achitarea diurnei de detașare cuvenite pentru perioada în care au îndeplinit funcțiile de președinte, respectiv locțiitor al președintelui Biroului Electoral de Circumscripție nr. 15 Chiajna, jud. Ilfov.

Regula de drept comun în materia jurisdicției muncii - art. 269 alin. (2) Codul muncii - atribuie asemenea litigii în competența tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul reclamantul.

Totodată, în cazul cererilor formulate de mai mulți reclamanți, art. 269 alin. (3) din Codul muncii instituie excepția conform căreia, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Acțiunea introductivă inițială prin care reclamanții A. și B. au solicitat obligarea pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Chiajna la achitarea diurnei de detașare pretinse, se întemeiază pe aceeași cauză juridică, raporturile juridice deduse judecății fiind similare, context în care sunt aplicabile și dispozițiile art. 59 C. proc. civ., privind coparticiparea procesuală facultativă.

Tribunalul Dâmbovița a dispus disjungerea cererii privind pe reclamantul B. și constituirea prezentului dosar, în cadrul căruia a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, prin raportare la domiciliul părții reclamante, reținând incidența prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

Este de menționat că soluția disjungerii, ca măsură de administrare judiciară, pentru a se justifica ulterior măsura declinării competenței de soluționare a raporturilor juridice individuale la instanța pretinsă a fi cea de la domiciliul reclamantului, nu poate să atragă pierderea competenței instanței inițial învestite, cu ignorarea coparticipării procesuale active.

Înalta Curte constată că reclamanta A. din dosarul nr. x/2024, având domiciliul în București, a sesizat Tribunalul Dâmbovița, prevalându-se de prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. dată fiind calitatea sa de judecător în cadrul Tribunalului București. Luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă și consecința pierderii competenței instanței inițial învestite, de la soluționarea acestora, având loc o consolidare a competenței teritoriale.

Mai mult, prin alegerea exprimată de reclamanți la momentul promovării acțiunii potrivit art. 116 C. proc. civ., Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, inițial învestit, a devenit în mod exclusiv competent să judece prezentul litigiu.

În considerarea celor expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 269 alin. (3) din Codul muncii, raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 iunie 2025.