ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1026/2025

Ședința publică din data de 5 iunie 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă la 21.06.2024 sub nr. x/2024, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Dărăști - Ilfov, au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acesteia să le plătească diurna în cuantum de 2%, respectiv o sumă egală cu 0,5% din indemnizația brută de încadrare pentru perioada 15.04.2024-19.06.2024 în care au îndeplinit funcția de președinte, respectiv locțiitor în cadrul Biroului Electoral de Circumscripție nr. 23 Dărăști - Ilfov, constituit cu ocazia alegerilor locale din anul 2024, actualizate cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare de la 20.06.2024 și până la data plății efective.

Prin sentința nr. 1947/05.11.2022, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a evocat dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. și a reținut, în esență, că sunt aplicabile dispozițiile art. 278 Codul muncii, având în vedere că raporturile juridice dintre magistrați și unitatea administrativ-teritorială sunt raporturi juridice de muncă sui generis, fiind atrasă incidența art. 269 alin. (2) Codul muncii, potrivit căruia cererile referitoare la conflicte individuale sau colective de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

A mai arătat că, întrucât reclamanții au calitatea de judecător la Tribunalul Ilfov, respectiv procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împrejurare ce ar fi putut atrage incidența art. 127 alin. (1) C. proc. civ., aceste dispoziții nu sunt aplicabile, câtă vreme Tribunalul Hunedoara, instanță determinată conform art. 269 Codul muncii, nu este vreuna dintre cele avute în vedere de prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Aplicabilitatea dispozi iilor Codului muncii în ceea ce prive te muncaț ș

prestată de persoane numite în diverse func ii publice, printre care iț ș

magistra ii, rezultă din următoarele dispozi ii din Codul muncii:

Aplicabilitatea dispozi iilor Codului muncii în ceea ce prive te muncaț ș

prestată de persoane numite în diverse func ii publice, printre care iț ș

magistra ii, rezultă din următoarele dispozi ii din Codul muncii

Prin sentința civilă nr. 281/10.03.2025, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, a constatat existența conflictului negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării incidentului procedural.

În fundamentarea acestei hotărâri, a evocat dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. și a reținut că reclamanții care fac parte din categoriile de personal menționate la acest articol sunt ținuți să sesizeze una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

A mai statuat că, în raport cu obiectul cererii, competența materială și teritorială este reglementată de art. 269 alin. (1) și (2) Codul muncii, iar stabilirea competenței teritoriale rămâne la alegerea reclamanților; cum aceștia fac parte din categoriile de personal menționate la art. 127 alin. (1) C. proc. civ. și au ales să se adreseze tribunalului de la sediul pârâtului, Tribunalul Dâmbovița, aflat în circumscripția Curții de Apel Ploiești, curte învecinată cu Curtea de Apel București, în a cărei circumscripție se află instanța la care aceștia își desfășoară activitatea, a conchis că aceasta este instanța competentă teritorial.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 22.04.2025.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmbovița competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Înalta Curte constată că în cauză există conflict negativ de competență, întrucât două instanțe s-au dezînvestit, declinându-și reciproc competența, astfel încât se impune emiterea regulatorului de competență.

Litigiul are ca obiect drepturi salariale, fiind astfel dedus judecății un conflict de muncă.

Potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Textul de lege evocat reglementează situația în care judecătorul are calitatea de reclamant, iar cererea sa este de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia.

Utilizarea în cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. a imperativului "va sesiza" denotă că acest text de lege are caracter imperativ, legiuitorul instituind în sarcina reclamantului judecător interdicția de a sesiza instanța la care își desfășoară activitatea sau o instanță inferioară din circumscripția sa.

Dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., prevalează față de dispozițiile Codul muncii în considerarea scopului pentru care au fost edictate, și anume înlăturarea oricărui dubiu asupra imparțialității judecătorilor.

Pornind de la această interpretare, Înalta Curte constată că reclamanții A., judecător în cadrul Tribunalului Ilfov, și B., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prevalându-se de dispozițiile art. 127 C. proc. civ., au ales să sesizeze Tribunalul Dâmbovița, instanța care se află în circumscripția Curții de Apel Ploiești, învecinată cu Curtea de Apel București, în a cărei circumscripție se află instanța la care aceștia își desfășoară activitatea.

Prin urmare, reclamanții erau obligați să sesizeze una dintre instanțele judecătorești de același grad din circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Printre curțile de apel învecinate cu Curtea de Apel București, în raza căreia se află instanța la care reclamanții își desfășoară activitatea, figurează și Curtea de Apel Ploiești, în circumscripția căreia se află Tribunalul Dâmbovița.

Cum reclamanții au alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, potrivit dispozițiilor art. 116 C. proc. civ., iar Tribunalul Dâmbovița figurează printre instanțele deopotrivă competente conform dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că acestei instanțe îi revine competența de soluționare a cauzei.

Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 iunie 2025.