ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 915/2025

Ședința publică din data de 21 mai 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă la 18.06.2024, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O. au chemat în judecată pe pârâții Curtea de Apel București și Tribunalul Ialomița, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâții să le majoreze cu 5% cuantumul salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare brute lunare față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023, începând cu data de 01.01.2024 și în continuare, pentru viitor, conform prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 115/2023, să le plătească diferența rezultată ca urmare a majorării solicitate, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație, precum și dobânda legală penalizatoare pentru executarea cu întârziere a obligației de plată a drepturilor salariale, de la data scadenței plății sumelor cuvenite până la achitarea efectivă a acestora.

Prin sentința civilă nr. 1930/05.11.2024, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

Pentru a hotărî astfel, a evocat ipotezele reglementate de art. 127 C. proc. civ. și a reținut că devin incidente numai după ce se constată necompetența tuturor instanțelor teritorial competente potrivit regulii de drept comun, în speță cea instituită de art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii. Astfel, examinând prioritar competența instanțelor de la domiciliul, reședința sau locul de muncă al reclamanților, cu aplicarea dispozițiilor art. 59 C. proc. civ. și ale art. 269 alin. (3) din Codul muncii referitoare la coparticiparea procesuală, a apreciat că dispozițiile derogatorii ale Codului muncii instituie o competență teritorială exclusivă, ce nu poate fi înlăturată, iar cele ale art. 127 C. proc. civ. devin incidente numai în ipoteza în care instanța la care reclamanții își desfășoară activitatea sau cea inferioară acesteia este aceeași cu cea în circumscripția căreia reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă.

În continuare, reținând că reclamanții puteau opta între tribunalele din județele Ilfov, Ialomița și Olt, pe criteriul domiciliului lor, a stabilit, prin prisma art. 127 alin. (2) C. proc. civ., că trebuia sesizat Tribunalul Olt, întrucât nu are calitate de pârât, nici nu reprezintă locul de muncă al reclamanților, fiind astfel respectată competența teritorială exclusivă instituită de art. 269 din Codul muncii.

Astfel învestit, Tribunalul Olt, secția I civilă a pronunțat sentința nr. 248/27.03.2025, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că litigiul de muncă dedus judecății atrage, prin prisma calității reclamanților, competența teritorială reglementată de art. 269 alin. (2) din Codul muncii și art. 127 alin. (2) C. proc. civ., întrucât titularii acțiunii sunt grefieri la o instanță ierarhic inferioară tribunalului competent să soluționeze cauza, astfel că în mod legal au sesizat un alt tribunal din raza unei curți de apel învecinate celei în care se afla instanța competentă.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, în temeiul art. 135 C. proc. civ., stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, pentru următoarele considerente:

Reclamanții, în calitate de personal auxiliar și conex la Judecătoria Urziceni, au învestit Tribunalul Dâmbovița cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, Curtea de Apel București și Tribunalul Ialomița având calitatea de pârâți, împrejurare ce impune verificarea incidenței vreuneia dintre ipotezele prevăzute de art. 127 C. proc. civ.

Potrivit art. 127 C. proc. civ., "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. (2

1

) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Pornind de la aceste texte de lege, Înalta Curte reține că, deși reclamanții au calitatea prevăzută de art. 127 alin. (3) C. proc. civ., nu este incidentă ipoteza reglementată de alin. (1) al aceluiași articol, întrucât acțiunea nu este de competența instanței unde aceștia își desfășoară activitatea și nu există o instanță inferioară acesteia, ci a instanței superioare celei la care se află locul lor de muncă, respectiv Tribunalul Ialomița.

Însă, atât timp cât Tribunalul Ialomița are calitatea de pârât, sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (2) și (2

1

) C. proc. civ., în temeiul cărora reclamanții pot sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate curții de apel în a cărei rază se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Această normă legală reglementează un drept de opțiune al reclamanților, care au posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată fie la instanța competentă potrivit legii, fie la o altă instanță, de același grad, din raza unei curți de apel învecinate.

Potrivit dispozițiilor art. 116 C. proc. civ., reclamantul este cel care poate alege între mai multe instanțe deopotrivă competente; o dată exercitat dreptul de opțiune, competența instanței alese, consolidându-se, se definitivează.

Întrucât reclamanții și-au manifestat opțiunea de a introduce acțiunea la Tribunalul Dâmbovița, aflat în circumscripția Curții de Apel Ploiești, învecinată Curții de Apel București, în raza căreia se află Tribunalul Ialomița, care ar fi fost competent să judece conform normelor de dreptul muncii, rezultă că instanța sesizată a devenit competentă teritorial să soluționeze litigiul.

Așadar, în aplicarea art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 mai 2025.