ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 660/2022

HOTĂRÂRE

16.03.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 660/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 16 martie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă la 18.01.2021 sub nr. x/2021, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA. și BB. au chemat în judecată pe pârâții Inspecția Judiciară și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâții la plata drepturilor salariale rezultate ca urmare a includerii unui spor de 25% în salariul de bază, începând cu 30.07.2020, data intrării în vigoare a art. 15

din Legea nr. 157/2020, până la data recunoașterii drepturilor de către pârâți sau apariția unei modificări legislative, sume actualizate cu rata inflației și dobânda legală, de la momentul scadenței lunare până la data plății efective.

Prin încheierea din 27.01.2021, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a disjuns cauza cu privire la reclamanta E., care a fost înregistrată pe rolul aceleiași instanțe sub nr. x/2021.

Prin sentința civilă nr. 1391/11.05.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că nu sunt aplicabile prevederile art. 127 C. proc. civ., ci cele ale art. 269 din Codul muncii ori ale art. 208-2010 din Legea nr. 62/2011, reclamanta având domiciliul pe raza județului Olt.

Prin sentința nr. 610/21.10.2021, Tribunalul Olt, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, a reținut incidența art. 127 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că reclamanta are în prezent calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Olt, secția I civilă, potrivit Hotărârii C.S.M. nr. 1103/23.09.2021 prin care a fost dispusă continuarea activității acesteia în cadrul Tribunalului Olt, începând cu 21.10.2021.

Prin sentința civilă nr. 213/01.02.2022, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt; constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență; totodată, a dispus suspendarea judecății cauzei, conform art. 134 C. proc. civ.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că la data sesizării instanței, 18.01.2021, reclamanta avea calitatea de judecător în cadrul Inspecției Judiciare și că nu își desfășura activitatea la nicio instanță de judecată, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 C. proc. civ., ci cele ale art. 269 alin. (1) din Codul muncii ori ale art. 208-210 din Legea nr. 62/2011.

În acest context, a apreciat că schimbarea calității reclamantei pe parcursul procesului, anume în cea de judecător și reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, respectiv între data formulării acțiunii și data verificării competenței, nu poate atrage o nouă competență din perspectiva art. 127 C. proc. civ., astfel că pricina va continua să fie judecată de instanța competentă de la momentul sesizării.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 07.03.2022.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între trei instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, pentru următoarele considerente:

Mai mulți reclamanți, printre care și reclamanta din prezenta cauză - E., au învestit Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâții fiind Inspecția Judiciară și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, înregistrat inițial sub nr. x/2021.

Acțiunea introductivă prin care reclamanții, în calitate de salariați, pretind angajatorului drepturile salariale se întemeiază pe aceeași cauză juridică, raporturile juridice deduse judecății fiind similare, context în care sunt aplicabile dispozițiile art. 59 C. proc. civ., privind coparticiparea procesuală facultativă.

Prin încheierea din 27.01.2021, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a disjuns cererea reclamanților și a constituit dosare separate, în care numărul reclamanților să fie de maxim 4 persoane, apreciind că acest demers, se impune pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiție, având în vedere că numărul mare al reclamanților împietează asupra normalei desfășurări a procesului.

Astfel, în ce o privește pe reclamanta E. a fost format un nou dosar, nr. x/2021, în cadrul căruia Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, acesta din urmă declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Soluția disjungerii, ca măsură de administrare judiciară, în etapa regularizării cererii de chemare în judecată, pentru a se justifica ulterior măsura declinării competenței de soluționare a raporturilor juridice individuale la instanța pretinsă a fi cea de la domiciliul reclamantului, nu poate să atragă însă pierderea competenței instanței inițial învestite, cu ignorarea coparticipării procesuale și a prevederilor art. 269 alin. (3) din Codul muncii.

În acest context, dimpotrivă, instanța inițial învestită rămâne competentă să judece cauza, având loc o consolidare a competenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița de vreme ce, la data învestirii sale, 18.01.2021, singurele norme teritoriale de ordine publică incidente erau cele ale Legii nr. 62/2011 și ale Codului muncii.

Prin urmare, schimbarea calității părții ulterior datei înregistrării acțiunii, respectiv în cea de judecător și reclamant într-o acțiune aflată în competența instanței la care își desfășoară activitatea, nu atrage o nouă competență din perspectiva art. 127 C. proc. civ. care rămâne inaplicabil.

Așa fiind, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.