ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.05.2025

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 805/2025

HOTĂRÂRE
14.05.2025
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 805/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 14 mai 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 20 mai 2024 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel București, și Tribunalul București, au solicitat obligarea pârâților la recalcularea indemnizațiilor de încadrare ale reclamanților pe baza unei valori de referință sectorială de 605,225 RON, cu înlăturarea plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, majorate cu 25% conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2018 la zi și în continuare; obligarea pârâților la plata diferențelor dintre drepturile bănești cuvenite reclamanților stabilite pe baza unei valori de referință sectorială VRS 605,225 RON, cu înlăturarea plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, majorate cu 25% conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 și drepturile bănești achitate efectiv acestora, începând cu data de 01.01.2018 la zi și în continuare, actualizate în raport cu indicele de inflație; obligarea pârâților la plata dobânzii legale penalizatoare calculate asupra diferențelor de drepturi bănești cuvenite reclamanților, de la data scadentei fiecărei obligații de plată lunare până la data plății efective a drepturilor restante actualizate.

Prin sentința civilă nr. 2209 din 28.11.2024, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat judecarea cauzei, în favoarea Tribunalului Olt.

În esență, Tribunalul Dâmbovița a reținut că raportat la obiectul pretențiilor deduse judecății, prezentul litigiu este unul de dreptul muncii, fiind supus dispozițiilor Codului muncii și că potrivit art. 269 din Codul muncii, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 42/2023, reclamanții aveau un drept de opțiune între mai multe instanțe: fie tribunalul în a cărui circumscripție își aveau domiciliul/reședința, fie în care era situat locul de muncă.

În privința domiciliului, instanța a constatat că aceștia nu au invocat și nici dovedit că au domiciliul/reședința în circumscripția Tribunalului Dâmbovița, ci în județele Gorj, Olt, Neamț și Teleorman unde se puteau adresa instanței competente conform normei de drept comun.

Instanța a apreciat că nu sunt incidente prevederile art. 127 C. proc. civ., având în vedere că în primul rând aceste dispoziții sunt aplicabile atunci când partea ar fi, în lipsa acestora, constrânsă a se adresa instanței unde activează ca angajat, or, în cauză având în vedere adresele de domiciliul și/sau reședință ale reclamanților, aceștia puteau și trebuiau să se adreseze instanțelor competente din respectivele județe, ceea ce exclude prin ipoteză incidența articolului indicat. Totodată, instanța a apreciat că alin. (2) al art. 127 C. proc. civ. nu este aplicabil

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt sub nr. de dosar x/2024

Prin sentința civilă nr. 181 din 11 martie 2025, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Olt, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex încadrat în activitate la Judecătoria Sectorului 4 București.

A mai reținut că dispozițiile art. 127 din C. proc. civ. care reglementează competența facultativă se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Totodată, a arătat instanța că acțiunea introductivă a fost formulată de mai mulți reclamanți personal de specialitate, fiind îndeplinite condițiile art. 59 C. proc. civ. privind coparticiparea facultativă, în virtutea cărora mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau o obligație comună, dacă drepturile și obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.

A mai reținut că reclamanții aveau alegerea între oricare dintre instanțele de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea, astfel că au ales să introducă cererea de chemare în judecată la Tribunalul Dâmbovița, instanță care îndeplinește cerințele prevăzute de legiuitor.

Prin urmare, a reținut instanța că Tribunalul Olt nu poate fi competent din punct de vedere teritorial să judece prezenta acțiune.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmbovița competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Tribunalul Dâmbovița și Tribunalul Olt, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență fiind reciproce și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere teritorial, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect un litigiu de muncă, reclamanții având calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex încadrat în activitate la Judecătoria Sectorului 4 București.

Pentru a determina competența teritorială de soluționare a cauzei, instanța supremă va avea în vedere dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2)

1

În conformitate cu aceste dispoziții legale, în cazul cererii introduse de către un judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau împotriva unei instanțe de judecată, competența de soluționare aparține uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Astfel cum a statuat Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, "competența facultativă are caracter de noutate în legislația procesual civilă, neregăsindu-se în C. proc. civ. din 1865. Prin reglementarea acesteia s-a urmărit crearea unui mecanism mai simplu, mai eficient și mai energic decât cel al strămutării procesului, legea creând un drept al părții de a proceda la alegerea unei alte instanțe pentru soluționarea cauzei, fără să mai fie necesară sesizarea unei instanțe superioare spre a se pronunța asupra cererii de strămutare. Prevederile art. 127 C. proc. civ. au drept scop asigurarea climatului de imparțialitate și de obiectivitate necesar soluționării cauzelor în conformitate cu exigențele art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale referitoare la dreptul părții la "o instanță independentă și imparțială".

Prin dispozitivul aceleiași decizii a Curții Constituționale s-a stabilit că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, soluție care a fost reflectată în alin. (2)

1

al art. 127 din același cod, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018.

În prezenta cauză, în calitate de pârât a fost chemat Tribunalul București, instanță din cadrul Curții de Apel București, competent să soluționeze litigiul, astfel că instanța competentă să judece cauza se stabilește în raport de noțiunea extinsă pe care Curtea Constituțională a dat-o sintagmei de judecător din art. 127 C. proc. civ., incluzând și instanța de judecată, în scopul asigurării imparțialității obiective.

În temeiul textelor de lege mai sus menționate, competența teritorială de soluționare a cauzei revine Tribunalului Dâmbovița, instanță judecătorească aflată în circumscripția Curții de Apel Ploiești, învecinată Curții de Apel București.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 mai 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-06-10
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1055/2025
Ședința publică din data de 10 iunie 2025 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 20
ÎCCJ 2025-09-18
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1245/2025
Ședința publică din data de 18 septembrie 2025 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 26 martie 2024 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, sub nr. x/2024, re
ÎCCJ 2025-01-22
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 150/2025
Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița – Secția I Civilă la 22 februarie 2024, sub nr. x/120/2024, re
ÎCCJ 2025-05-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 915/2025
Ședința publică din data de 21 mai 2025 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă la 18.06.2024, reclamanții A., B., C., D., E., F., G
ÎCCJ 2026-01-22
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 67/2026
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2026 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanții A., B
Sursă