ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 919/2025

Ședința publică din data de 21 mai 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă la 26.06.2024, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V. și W. au chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în contradictoriu cu Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, să oblige pârâții la recunoașterea și recalcularea indemnizațiilor de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, pe baza unei valori de referință sectorială de 605,225 RON, majorată cu 25%, începând cu data de 01.01.2018 la zi și în continuare, conform art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportat la aplicarea prevederilor art. 12 din Secțiunea 1 - Dispoziții comune din Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din justiție, Anexa V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție", din aceeași lege, precum și la plata diferențelor dintre drepturile bănești astfel recalculate și cele achitate efectiv, începând cu data de 01.01.2018 la zi și în continuare, actualizate cu indicele de inflație și a dobânzii legale penalizatoare.

Prin sentința civilă nr. 2086/14.11.2024, Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că litigiul este asimilat celor de muncă, fiind incidente prevederile art. 269 din Codul muncii, care stabilesc competența teritorială a tribunalului de la domiciliul sau locul de muncă al reclamanților și, întrucât cererea a fost formulată în condițiile coparticipării procesuale active, conform art. 59 C. proc. civ., față de domiciliile lor și dispozițiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii, aveau alegerea între mai multe instanțe, respectiv Tribunalul Cluj-Napoca, Tribunalul Călărași, Tribunalul București, Tribunalul Timiș, Tribunalul Teleorman și Tribunalul Suceava. A mai stabilit că prevederile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ., privind dreptul de a sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate, sunt aplicabile numai dacă niciuna dintre cele competente potrivit art. 269 din Codul muncii nu ar putea soluționa procesul din cauza calității de parte în proces. În consecință, a apreciat că Tribunalul Suceava îndeplinește cerințele legale, nefiind parte în proces, nici locul de muncă al reclamanților.

Astfel învestit, Tribunalul Suceava, secția I civilă a pronunțat sentința nr. 499/28.03.2025, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În motivare, a reținut că, prin prisma dispozițiilor art. 269 din Codul muncii și ale art. 127 C. proc. civ., având în vedere domiciliul reclamantului E., situat în județul Dâmbovița, Tribunalul Dâmbovița, sesizat inițial, este competent să soluționeze prezenta cauză.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, în temeiul art. 135 C. proc. civ. și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, pentru următoarele considerente:

Reclamanții, în calitate de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, au învestit Tribunalul Dâmbovița cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, "cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă și conflictele colective de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul".

Totodată, calitatea reclamanților de procuror în cadrul în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București determină incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., conform cărora "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor."Astfel, dacă un procuror, asistent judiciar sau grefier are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, el trebuie să sesizeze una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate curții de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea, aceeași normă de drept fiind aplicabilă și procurorului care își desfășoară activitatea în cadrul unui parchet de pe lângă instanța competentă să soluționeze litigiul.

În cauză, acțiunea a fost formulată împreună de către reclamanți, în condițiile art. 59 C. proc. civ., având în vedere că drepturile reclamate au aceeași cauză, fiind necontestată legătura strânsă care există între ele.

Potrivit art. 269 alin. (3) din Codul muncii, "Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți".

Așadar, fiind întrunite condițiile coparticipării procesuale active, cererea putea fi introdusă la tribunalul competent pentru oricare dintre reclamanți, cu excepția Tribunalului București, legal competent potrivit art. 269 alin (2) din Codul muncii pe criteriul locului de muncă al reclamanților, a cărui competență este exclusă însă în temeiul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., față de împrejurarea că toți reclamanții sunt procurori în cadrul parchetului de pe lângă acest tribunal.

În consecință, reclamanții puteau sesiza orice alt tribunal competent pe criteriul domiciliilor lor, însă au ales să învestească Tribunalul Dâmbovița, în temeiul art. 269 alin. (2) din Codul muncii, față de domiciliul reclamantului E., situat în județul Dâmbovița, exprimându-și totodată dreptul de opțiune reglementat de art. 127 alin. (2) C. proc. civ., astfel că prima instanță sesizată a fost în mod legal învestită să judece procesul de față.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 269 alin. (2) și (3) din Codul muncii, raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 mai 2025.