ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1591/2025

HOTĂRÂRE

23.10.2025

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1591/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 23 octombrie 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția Civilă la 28.08.2024, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. au chemat în judecată pârâții Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să oblige pârâții la recunoașterea și acordarea drepturilor salariale, raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225, RON, neplafonată, și la aplicarea majorării de 25% prevăzută de art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, începând cu 01.01.2018 pentru reclamanții A., B., C., D., E., F., respectiv începând cu 01.01.2020 pentru reclamanta G., și în continuare, conform art. 12 din Secțiunea 1 - Dispoziții comune din Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din justiție, Anexa V - familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională din Legea nr. 153/2017; reclamanții au mai solicitat actualizarea sumelor cu rata inflației și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plății efective, precum și obligarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Procuror General să emită un nou ordin de salarizare.

Prin sentința civilă nr. 2233/04.12.2024, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că în cauză competența teritorială nu se poate determina în raport cu art. 127 C. proc. civ., ci potrivit art. 269 alin. (2) și (3) din Codul muncii; în consecință, a apreciat că Tribunalul Dolj este instanța competentă să soluționeze litigiul, având în vedere că unul dintre reclamanți are domiciliul în Craiova, județul Dolj.

Prin sentința nr. 1497/18.06.2025, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița; constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, a constatat aplicabilitatea art. 127 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Parchetului de pe lângă Tribunalul București, astfel că în mod corect aceștia au sesizat Tribunalul Dâmbovița, instanță ce este de același grad aflată în circumscripția Curții de apel Ploiești, învecinată Curții de Apel București.

Totodată, s-a reținut că domiciliul unuia dintre reclamanți în circumscripția Tribunalului Dolj nu justifică admiterea excepției necompetenței teritoriale, iar în condițiile coparticipării procesuale active, Tribunalul Dâmbovița rămâne competent să soluționeze cauza față de toți reclamanții.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 12.09.2025.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte reține următoarele:

Acțiunea are ca obiect obligarea pârâților la recalcularea indemnizației reclamanților și la plata diferențelor salariale, fiind astfel dedus judecății un conflict de muncă.

Potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011, "conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal".

Astfel, competența de soluționare în primă instanță a litigiilor de muncă revine tribunalelor.

Disputa instanțelor intrate în conflict poartă asupra incidenței art. 127 C. proc. civ. în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar conform alin. (3) al aceluiași articol "Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Textul de lege evocat instituie o competență exclusivă în favoarea unei instanțe de același grad din circumscripția unei curți de apel învecinate, incidentă când reclamantul are calitatea de judecător, procuror, asistent judiciar și grefier într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia.

Deopotrivă, textul alin. (3) al art. 127 din același cod extinde aplicabilitatea acestei norme și în cazul grefierilor din cadrul instanțelor și parchetelor.

În acest sens a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 7/2016, prin care s-a stabilit că art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noțiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil și în cazul personalului auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești.

Pornind de la statuările cu caracter obligatoriu anterior menționate și având în vedere calitatea reclamanților de personal auxiliar și conex (grefier) în cadrul unor parchete, respectiv Parchetele de pe lângă Curțile de Apel București, Constanța și Alba Iulia, precum și Parchetele de pe lângă Tribunalele București, Ilfov, Constanța, Giurgiu și Sibiu, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cerințele pentru stabilirea competenței în raport cu dispozițiile imperative ale art. 127 alin. (1) C. proc. civ., întrucât aceștia își desfășoară activitatea în cadrul parchetelor de pe lângă instanța de fond competentă să soluționeze cauza.

În consecință, prin alegerea de a sesiza o instanță aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află tribunalul pe lângă care este unitatea de parchet în care reclamanții își desfășoară activitatea, aceștia au sesizat prima instanță cu respectarea art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.

Ca urmare a învestirii legale de către reclamanți, competența Tribunalului Dâmbovița s-a consolidat în mod definitiv.

De aceea, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va stabili, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.