ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 914/2025

Ședința publică din data de 21 mai 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă la 28.12.2023, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâtele Casa Județeană de Pensii Brașov și Casa de Pensii a Municipiului București, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să anuleze deciziile de respingere privind acordarea unor drepturi de pensie comunitară nr. x/20.12.2016, emisă de Casa Județeană de Pensii Brașov și nr. x/21.09.2023, emisă de Casa de Pensii a Municipiului București, și să oblige pârâtele să stabilească, acorde și plătească drepturile de pensie ale autorului lor, defunctul B., aferente perioadei de contribuție corespunzătoare vechimii de 34 ani 11 luni și 20 de zile, calculate de la data depunerii cererii în Grecia, 13.03.2007, până la data decesului acestuia, 09.06.2020.

Prin sentința civilă nr. 1544/MAS/02.10.2024, Tribunalul Brașov, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că, față de împrejurarea că reclamanții nu au domiciliul în România, însă și-au ales domiciliul în București, devin incidente prevederile art. 154 din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora competența aparține instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul.

Astfel învestit, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a pronunțat sentința civilă nr. 926/18.02.2025, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această sentință, a reținut incidența dispozițiilor art. 154 din Legea nr. 163/2010 și faptul că reclamanta C. are domiciliul legal în Brașov, precum și împrejurarea că instanța inițial învestită nu a invocat excepția necompetenței sale teritoriale cu respectarea art. 130 alin. (2) C. proc. civ., ci la al doilea termen de judecată, fiind aplicabile dezlegările date prin decizia nr. 31/11.11.2019 de Înalta Curte de Casație și justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, în temeiul art. 135 C. proc. civ., stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, pentru următoarele considerente:

Sunt necontestate competența instanțelor române în soluționarea litigiului de asigurări sociale dintre părți și, din perspectiva celei materiale, competența tribunalului, în temeiul art. 152-153 din Legea nr. 263/2010.

Instanța competentă teritorial se determină în temeiul art. 154 alin. (1) din aceeași lege, potrivit căruia "Cererile îndreptate împotriva CNPP sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizații și pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special, se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul".

Din actele dosarului rezultă că, la data înregistrării prezentului litigiu, reclamanta C. avea domiciliul în Brașov, și, întrucât acțiunea celor trei reclamanți are ca obiect un drept comun, respectiv pensia ce s-ar fi cuvenit autorului lor comun, sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, reglementate de art. 59 C. proc. civ., împrejurare care atrage competența aceleiași instanțe față de toate părțile, potrivit dispozițiilor art. 123 alin. (3) C. proc. civ.

Totodată, dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 reglementează o competență exclusivă, de ordine publică, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., iar art. 130 alin. (2) din același cod stabilește că "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii".

Așadar, dacă excepția de necompetență nu a fost invocată în condițiile menționate mai sus, atunci necompetența instanței sesizate se acoperă definitiv, cu consecința pentru instanța sesizată a definitivării competenței de soluționare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ. așadar, instanța nu se mai poate dezînvesti chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

În cauză, primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate a fost la 08.05.2024, când instanța a amânat cauza și a stabilit un nou termen de judecată la data de 18.09.2024, la care Tribunalul Brașov a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale, însă cu nesocotirea prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., consecința fiind - în situația în care nu ar fi fost competent în temeiul art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 - definitivarea competenței de soluționare a prezentei cauze.

Prin urmare, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 mai 2025.