ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 87/2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 87/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2024

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă la data de 20.11.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., în principal, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare cu privire la imobilul situat în comuna Clinceni, sat Olteni, str. x, Lot x, județ Ilfov, constând în teren intravilan curți-construcții, în suprafață de 300 mp (jumătate din Lotul 20), parte din terenul în suprafață de 13198 mp, având număr cadastral x, în construcția edificată pe acest teren - Casa 40 - în suprafață de 102 mp, precum și în cota-parte din părțile comune, în suprafață de 59,35 mp.

În subsidiar, a solicitat să se constate rezoluțiunea promisiunii bilaterale nr. 2 din data de 22.08.2019, să se dispună repunerea în situația anterioară, în sensul restituirii de către pârâtă a sumei de 222.000 RON, achitată de reclamantă în vederea transferului dreptului de proprietate asupra imobilului sus-menționat, cu obligarea pârâtei la plata de daune-interese reprezentând sumele investite de reclamantă în construcția casei.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1279, art. 1530, art. 1669 C. civ. și celelalte prevederi invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Prin întâmpinare, pârâta B. S.R.L. a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, în condițiile aplicării dispozițiilor art. 1669 alin. (2) C. civ., potrivit cărora dreptul la acțiune în materia promisiunii de vânzare-cumpărare se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin cererea depusă la data de 10.03.2021, reclamanta a arătat că modifică cererea de chemare în judecată inițială, în sensul că înțelege să se judece în contradictoriu și cu pârâta C. pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare autentificat în data de 13.01.2021 de notarul public D., încheiat între B. S.R.L., în calitate de vânzător și C., în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul situat în Comuna Clinceni, sat Olteni, județul Ilfov, format din teren în suprafață de 323 mp, având număr cadastral x și construcția C1-Casa 40, în suprafață construită de 105 mp, cu număr cadastral x C1, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 204 C. proc. civ., art. 1236, 1237 și următoarele C. civ.

Prin întâmpinare, pârâta C. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost completată prin extinderea cadrului procesual pasiv și prin introducerea cererii cu privire la constatarea intervenirii nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 13.01.2021 la S.P.N. E. și D., ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 2119 din 9 august 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la capătul I de cerere și, pe cale de consecință, a respins acțiunea privind pe reclamanta A. S.R.L. și pe pârâții B. S.R.L. și C. cu privire la capătul I de cerere ca fiind prescrisă.

A admis în parte capătul 2 de cerere și a dispus rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare nr. x din 22.08.2019 și repunerea părților în situația anterioară în sensul restituirii de către pârâtă a sumei de 220.000 RON.

A respins în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, atât reclamanta A. S.R.L., cât și pârâta B. S.R.L. au declarat apel.

Prin apelul declarat, reclamanta A. S.R.L. a solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate, respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune și: să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare autentificat în data de 13.01.2021 de notarul public D., încheiat între B. S.R.L., în calitate de vânzător și C., în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul din comuna Clinceni, sat Olteni, județ Ilfov, format din teren în suprafață de 323 mp, având număr cadastral x și construcția C1 - Casa 40, în suprafață construită de 105 mp, cu număr cadastral x; să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare și să fie obligată apelanta-reclamantă la plata diferenței de preț, cu privire la imobilul situat în comuna Clinceni, sat Olteni, str. x, Lot x, județ Ilfov format din teren în suprafață de 323 mp, având număr cadastral x și construcția C1 - Casa 40, în suprafață construită de 105 mp, cu număr cadastral x; cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Prin apelul declarat, pârâta B. S.R.L. a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii în integralitate a cererii de chemare în judecata ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 604/A din 11 aprilie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2119/09.08.2022, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L. și intimata-pârâtă C..

A schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la capătul I de cerere.

A respins capătul I de cerere având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare cumpărare ca neîntemeiat.

A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței.

A respins apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

A obligat intimata B. S.R.L. la plata către apelanta A. S.R.L. a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta B. S.R.L. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea în parte a deciziei civile nr. 604A din data de 11.04.2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, ca fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile speței deduse judecății și, pe cale de consecință, în temeiul art. 497 C. proc. civ., trimiterea cauzei pentru rejudecare instanței de apel.

În motivare, recurenta-pârâtă a susținut incidența motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Detaliind, recurenta a arătat că, în fapt, la 22.08.2019, prin promisiunea de vânzare cumpărare nr. 2, a promis vânzarea către A. S.R.L., în calitate de promitentă cumpărătoare, a imobilului denumit CASA 40, situat în comuna Clinceni, sat Olteni, str. x, (T9/2, P40/2/51; 40/2/51/1; 40/2/52), județul Ilfov, părțile convenind un preț al vânzării în cuantum de 380.000 RON, ce trebuia achitat integral de către promitenta cumpărătoare până la data de 28.02.2020, dată la care se stabilise convențional semnarea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică.

A mai arătat că promitenta cumpărătoare a declarat în fața instanței de apel faptul că a înștiințat promitenta vânzătoare asupra faptului că își dorește plata restului de preț în rate și că nu va putea achita integral suma până la data stabilită prin clauzele antecontractului semnat.

În aceste condiții, recurenta afirmă că a exprimat în diferite rânduri opinia cu privire la intervenirea încetării efectelor contractuale încă de la data de 28.02.2020, fapt probat și reținut în mod fondat de instanța de apel.

Totodată, a învederat că, fără niciun drept și încălcând promisiunea bilaterală care dispunea la Cap. 2 punctul 2.4 interdicția expresă de a se aduce modificări imobilului ulterior dobândirii, reprezentanții reclamantei s-au mutat abuziv în imobil, modificând fără drept terasa și fațada.

Recurenta a mai arătat că sumele avansate de promitenta cumpărătoare prin transfer, cu titlu de plăți parțiale, au fost înapoiate acesteia. Totodată, a făcut mențiunea că sumele cumulate nu au ajuns nici măcar la jumătatea prețului ce trebuia plătit pentru transferul de proprietate, fiind plătite după termenul stabilit, respectiv 28.02.2020.

În continuare, recurenta susține că în mod netemeinic, dar mai ales nelegal, instanța de apel a îmbrățișat concluzia unei culpe comune a părților pentru nesemnarea actului ce ar fi trebuit să consfințească transferul de proprietate.

Totodată, a arătat că se ignoră faptul că Promisiunea de vânzare cumpărare conține clauze imperative, redactate clar cu privire la sancțiunile legale ce survin ca urmare a neachitării integrale a prețului până la data de 28.02.2020.

Cu toate acestea, însă, în accepțiunea recurentei, instanța de apel a dat o interpretare proprie unor dispoziții imperative cuprinse în Capitolul 7 punctele 7.1 și 7.2 din Promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare nr. x/22.08.2019, nelăsând posibilități de interpretare.

În concret, a susținut că au fost ignorate dispozițiile convenționale cu referire directă la solicitarea de obligare a pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de avans din prețul final, fapt pentru care învederează intervenirea dispozițiilor imperative ale capitolului 7 pct. 7.2 din convenția semnată, potrivit căruia în cazul neachitării prețului, promitenta cumpărătoare pierde avansul.

De asemenea, învederează că, potrivit art. 7.1, promitenta cumpărătoare pierde avansul și în condițiile în care culpa pentru nesemnarea contractului de vânzare cumpărare la termenul stabilit îi aparține.

Susținând, așadar, că dispozițiile contractuale invocate trebuie aplicate așa cum au fost negociate de părți, în sensul de a produce efecte, recurenta susține că acestea au fost ignorate de instanța de apel, în sensul că a dat eficiență în mod greșit, exclusiv, dispozițiilor art. 7.2. Or, în opinia recurentei, acest din urmă articol este incident numai în condițiile stabilirii unui nou termen pentru vânzare, chestiune ce nu s-a întâmplat.

De altfel, mai arată că, în virtutea dispozițiilor art. 1270 C. civ., în ceea ce privește efectele pentru părți și forța obligatorie a contractului valabil semnat: (1) Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.

În continuare, recurenta susține că, prin hotărârea pronunțată în apel, instanța, preluând o interpretare eronată a instanței de fond, concluzionează în mod greșit atunci când validează și dispune intervenirea rezoluțiunii Promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare nr. x/22.08.2019, motivând constatarea culpei comune a părților în neîndeplinirea obligațiilor asumate.

Totodată, afirmă că în mod greșit s-a reținut că nu a fost stabilit un nou termen pentru vânzare și că acest fapt conduce la inaplicabilitatea sancțiunii pierderii avansului (clauza penală 7.1) deoarece nu sunt îndeplinite condițiile exprimate la art. 7.2.

În continuare, recurenta subliniază că instanța de fond în mod corect a observat faptul că la 28.10.2022 promitenta cumpărătoare nu achitase prețul. Mai mult decât atât, arată că, anterior acestei date, a notificat recurenta de mai multe ori cu privire la această situație financiară, solicitând fie diminuări de preț, fie compensări neavenite, demersuri care, în opinia recurentei, conduc la concluzia imposibilității de a semna contractul de vânzare cumpărare la data stabilită.

De asemenea, autoarea recursului mai arată că, ulterior, în pofida tuturor acestor demersuri și explicații, în cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamanta susține, în mod paradoxal, culpa pârâtei (recurente) și imposibilitatea acesteia de a efectua transferul imobilului ce face obiectul promisiunii de vânzare cumpărare, pentru lipsa încheierii emise de O.C.P.I. cu privire la dezmembrarea imobilului teren.

Or, în accepțiunea recurentei, toate demersurile reclamantei în direcția explicării în concret a imposibilității acesteia de a plăti prețul până la acea dată și de a semna contractul la acea dată au preconizat în mod clar faptul că respectivul transfer nu va avea loc.

Prin urmare, având în vedere acest aspect, recurenta a subliniat eroarea instanțelor în a motiva returnarea avansului, fondat pe culpa comună, ignorând dispozițiile contractuale care dispun diferit, în sensul în care simpla existență a culpei promitentei cumpărătoare activează clauza penală, fără a fi necesară analizarea existenței unei culpe în sarcina promitentei vânzătoare, indiferent dacă aceasta exista sau nu.

Or, în opinia recurentei, o asemenea atitudine a reclamantei, dublată de o abordare superficială și neîntemeiată a instanței, fără analizarea motivațiilor concrete și a documentației existente, relevante, nu poate rămâne nesancționată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a invocat excepția de nulitate a recursului iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte urmează a anula recursul pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar motivele de recurs reprezintă ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate. Însă, pentru a fi susceptibil de a declanșa un control judecătoresc, nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca și criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.

Așadar, motivarea recursului presupune, conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., indicarea a cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia/acestora, cerințe prevăzute sub sancțiunea nulității conform alin. (3) al aceluiași articol. Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, este necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Ca atare, instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel, susceptibile de a fi încadrate în cel puțin unul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., imposibilitatea de încadrare a criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă fiind sancționată cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În contextul reperelor teoretice enunțate, în ceea ce privește cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă B. S.R.L., se observă că, deși autoarea recursului și-a întemeiat demersul judiciar pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în realitate, aceasta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să se circumscrie motivelor de casare indicate.

În concret, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că textul consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - atunci când o hotărâre nu este motivată, când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Așadar, în sfera art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. intră lipsa motivării, înțeleasă atât sub aspect formal, dedus din încălcarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., cât și din perspectiva conținutului considerentelor, înțeles ca o contradicție a raționamentului judiciar ori o motivare lipsită, în mod esențial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit și inteligibil pentru părți ori pentru instanța care exercită un control de legalitate asupra acesteia.

Prin urmare, simpla invocare a motivului de casare nu conduce de plano la incidența acelui motiv de recurs, ci trebuie indicate critici concrete care să configureze cel puțin una din ipotezele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Or, în condițiile în care recurenta a susținut eroarea instanțelor de a motiva returnarea avansului fondat pe culpa comună, cu ignorarea dispozițiilor contractuale, se constată că, în realitate, aceasta și-a exprimat nemulțumirea cu privire la raționamentul/argumentele instanței de apel care au condus la pronunțarea deciziei atacate cu recurs.

În consecință, având în vedere că analiza instanței de recurs este exclusiv o analiză de legalitate, și nu de temeinicie, și că în cadrul analizei pe care instanța o poate realiza în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu se poate verifica efectiv corectitudinea hotărârii, ci doar dacă în cuprinsul acesteia se regăsește, formal, raționamentul instanței pentru care a fost adoptată hotărârea, împrejurarea că recurenta este nemulțumită de argumentele și soluția instanței de prim control judiciar nu o îndreptățește să susțină incidența acestui motiv de casare.

Prin urmare, având în vedere că, în cauză, recurenta nu a circumstanțiat în niciun mod criticile formulate la ipotezele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că autoarea recursului s-a prevalat în mod formal de incidența acestui motiv de casare.

De asemenea, nici invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greșita încălcare sau aplicare a normelor de drept material.

Astfel, deși în cuprinsul căii de atac, recurenta-pârâtă a invocat incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., simpla referire la dispozițiile art. 1270 C. civ. vizând principiul forței obligatorii a contractelor nu echivalează cu formularea unor critici privind încălcarea sau aplicarea eronată a acestora în condițiile în care, prin criticile invocate, recurenta tinde în realitate la reinterpretarea unor clauze contractuale din convenția părților (promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare nr. x/22.08.2019).

Astfel, invocând pretinsa încălcare a unei dispoziții legale, recurenta urmărește să obțină o reinterpretare a clauzelor contractuale, raportat la conduita intimatei-reclamante, la situația de fapt și la probatoriul administrat în cauză, însă o atare critică nu se încadrează în motivul de casare privind încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, dar nici în celelalte motive de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în realitate, vizând aspecte de netemeinicie.

Așadar, criticile referitoare la greșita modalitate de interpretare a convenției nu corespund cerințelor de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în speță, nefiind adusă în discuție nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva greșitei aplicări a unor norme de drept material, ci doar modalitatea prin care instanța de apel a înțeles să analizeze situația de fapt și să țină seama de voința părților rezultată din actul juridic supus analizei.

Or, pentru a fi incident acest motiv de casare, era necesar ca în cuprinsul memoriului de recurs să fi fost aduse critici din perspectiva normei de drept material indicate, nemulțumirile recurentei cu privire la interpretarea unor clauze contractuale nefiind susceptibile de încadrare în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Cum, în cuprinsul memoriului de recurs, nu se aduc critici din perspectiva principiului pacta sunt servanda, instanța de recurs apreciază că aceste prevederi de drept substanțial au fost invocate în mod formal, fără a constitui o veritabilă critică de nelegalitate.

Constatând, așadar, că autoarea prezentului recurs nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să permită exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare invocate și că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, Înalta Curte reține că, nefiind motivat în raport cu cerințele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 604/A din 11 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L., Înalta Curte reține că, în ședință publică, înainte de încheierea dezbaterilor, apărătorul intimatei-reclamante a depus factura din 01.11.2023 aferentă contractului de asistență juridică și reprezentare în dosarul nr. x/2020 în fața ÎCCJ (în valoare de 5000 RON) însoțită de un extras de cont care atestă virarea unui avans în cuantum de 2.500 RON .

Reținând că recurenta-pârâtă se află în culpă procesuală, în raport cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500 RON, reprezentând onorariu de avocat, către intimata-reclamantă A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 604/A din 11 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500 RON, către intimata-reclamantă A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2024.