ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 842/2025

Ședința publică din data de 20 mai 2025

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată cu nr. x/2022 la Tribunalul Bacău, în data de 20.10.2022, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Apărării Naționale, solicitând, în esență, repunerea în termenul de prescripție pentru solicitarea de obligare a pârâtei la plata creanțelor reprezentând drepturi în valută recunoscute reclamantului prin art. 1 (1) si art. 3 din H.G. 1086 din 2004 cu modificările si completările ulterioare, pentru misiunea sub egida ONU în Sudan în perioada 20.12.2008-20.12.2009, respectiv, Sudanul de Sud în perioada 07.05.2014-13.05.2015; obligarea pârâtei la plata către reclamant a drepturilor în valută reglementate de art. 1 alin. 1 și art. 3 din H.G. 1086 din 2004, pentru perioadele in care acesta a servit in misiunile menționate la petitul nr. 1, respectiv diurnă, în valoare de 45 euro/zi și legătura cu familia de 1 euro/zi, sume actualizate cu rata inflației calculată de la data scadenței și până la data plății efective; obligarea pârâtului la plata unor daune-interese și a cheltuielilor de judecat, conform dovezilor de la dosar.

Prin sentința civilă nr. 124/27.02.2024 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția I civilă în dosarul nr. x/2022, a fost admisă excepția prescripției invocată de pârât prin întâmpinare și, în consecință, a fost respinsă ca prescrisă acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale; a fost respinsă cererea de repunere în termenul de prescripție, formulată de reclamant.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău la 01.08.2024.

La data de 28.08.2024 a fost înregistrată la dosarul de apel cererea apelantului-reclamant A., prin care acesta a declarat că, în temeiul art. 406 alin. (5) C. proc. civ., renunță la cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze.

Prin decizia nr. 538/2024 din 14 octombrie 2024, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în baza art. 406 alin. (5) C. proc. civ., a luat act de renunțarea apelantului-reclamant A. la cererea de chemare în judecată și a anulat sentința civilă apelată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naționale, indicând dispozițiile art. 483 C. proc. civ., art. 486 și art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod și solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei menționate și respingerea cererii de renunțare la judecată formulată de apelantul-reclamant.

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu nesocotirea dispozițiilor art. 406 alin. (4) din C. proc. civ., subliniind că decizia atacată este nelegală deoarece a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât a susținut că, prin notele scrise depuse la instanța de apel, Ministerul Apărării Naționale a precizat că nu este de acord cu cererea de renunțare la judecată, solicitând continuarea judecății și respingerea apelului, ca nefondat.

Prin decizia recurată, Curtea de Apel Bacău nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la incidența în speță a dispozițiilor art. 406 alin. (4) din C. proc. civ. și nici cu privire la faptul că Ministerul Apărării Naționale a precizat, în mod expres, că nu este de acord cu renunțarea reclamantului la judecată.

Având în vedere că cererea de renunțare la judecată a fost formulată în faza apelului, deci ulterior primului termen de judecată, era necesar acordul expres sau tacit al celeilalte părți, potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (4) din C. proc. civ.. În lipsa acestui acord, instanța de apel trebuia să respingă cererea de renunțare la judecată și să continue judecata apelului.

Instanța de apel trebuia să dea eficiență dispozițiilor legale anterior menționate, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu și-a exercitat dreptul procesual de a renunța la cererea de chemare în judecată cu bună-credință, ci prin abuz de drept, demonstrat de faptul că a introdus la o altă instanță, în contradictoriu cu același pârât, o cerere de chemare în judecată având același obiect, după ce Tribunalul Bacău îi respinsese acțiunea ca prescrisă.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul este fondat, pentru considerentele care urmează:

Observând conținutul memoriului de recurs, prin care se reproșează instanței de apel nerespectarea prevederilor art. 406 alin. (4) din C. proc. civ., instanța supremă reține că din cererea formulată se desprind critici de nelegalitate ce pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează nesocotirea unor norme de drept procesual, iar nu în cazul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat de recurentul-pârât, care are în vedere încălcarea unor norme de drept material.

Dintru început, trebuie menționat că susținerile recurentului-pârât potrivit cărora reclamantul nu și-a exercitat dreptul procesual de a renunța la cererea de chemare în judecată cu bună-credință, ci prin abuz de drept, nu pot forma obiect de analiză în recurs, întrucât vizează aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, așa cum impun dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte, verificând decizia recurată și examinând actele și lucrările dosarului, constată că, la data de 28.08.2024, în etapa procesuală a apelului, a fost înregistrată la dosarul cererea apelantului-reclamant A., prin care acesta a declarat că, în temeiul art. 406 alin. (5) C. proc. civ., renunță la cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze .

De asemenea, se constată că, la data de 10.10.2024, intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale a transmis, prin poștă electronică, note scrise, prin care a solicitat respingerea cererii de renunțare la judecată formulată de apelantul-reclamant, precizându-se, în mod expres, că nu este de acord cu cererea de renunțare la judecată.

La primul termen de judecată din 14 octombrie 2024, termen la care a răspuns intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale, prin consilier juridic, lipsă fiind apelantul-reclamant A., instanța, în baza art. 406 alin. (5) C. proc. civ., a luat act de renunțarea acestuia la cererea de chemare în judecată și a anulat sentința civilă apelată.

În ședința publică de la acea dată, reprezentantul intimatului-pârât Ministerul Apărării Naționale, la solicitarea instanței, a arătat că i-a fost comunicată cererea de renunțare la judecată formulată de apelantul-reclamant, preum și că a fost transmisă la dosar poziția Ministerului Apărării Naționale față de aceasta, în sensul că se opune cererii de renunțare la judecată și solicită continuarea judecății apelului.

Având în vedere cele prezentate, Înalta Curte reține că, potrivit art. 406 alin. (1) C. proc. civ., "Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.", iar conform alin. (4) din același cod "Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare."

Astfel, este adevărat că, potrivit art. 406 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, și că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată reprezintă o desistare, un act de dispoziție al părții, conform principiului disponibilității, așa cum a reținut instanța de apel, însă, de vreme ce renunțarea la judecată în căile de atac va fi făcută evident, după primul termen la care părțile au fost legal citate în prima instanță, în toate cazurile renunțarea va fi condiționată de acordul pârâtului.

Prin urmare, în condițiile în care instanța de apel nu a avut în vedere dispozițiile art. 406 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că soluția pronunțată este nelegală.

În acest context, față de punctul de vedere al intimatului-pârât cu privire la cererea de renunțare la judecata acțiunii formulată de către apelantul-reclamant, văzând dispozițiile art. 406 alin. (4) C. proc. civ., care condiționează această manifestare de voință intervenită ulterior de acordul celeilalte părți, instanța de apel urmează a avea în vedere în ce măsură sunt îndeplinite dispozițiile anterior menționate pentru a putea lua act de renunțarea la judecată formulată de către apelantul reclamant.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 496 - 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE împotriva deciziei nr. 538/2024 din 14 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2025.