ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2529/2023

HOTĂRÂRE

23.11.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2529/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 07.10.2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naționale, solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să dispună repunerea sa în termenul de prescripție și obligarea pârâtului la plata către reclamant a drepturilor în valută reglementate de art. 1 alin. (1) și art. 3 din H.G. nr. 1086/2004, cu modificările și completările ulterioare din H.G. nr. S/639/18.06.2008, pentru perioadele în care a servit în misiunile din Republica Democrată Congo în perioadele 12.07.2004-16.10.2004 și 05.03.2008-04.03.2008, sume ce se vor actualiza cu rata inflației calculată de la data scadenței și până la data plății efective; a mai solicitat obligarea pârâtului la plata unor daune-interese, reprezentând echivalentul dobânzii legale calculate pentru fiecare sumă în parte de la data scadenței și până la data plății efective, pentru neplata obligațiilor aferente petitului 1, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2872/12.05.2023, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Pentru a pronunța astfel, a evocat prevederile art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii și ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 și a reținut că domiciliul reclamantului se află în raza județului Dolj, subliniind că acesta nu a făcut dovada schimbării domiciliului sau reședinței și nici a locului de muncă în municipiul București, și că adeverința eliberată de U.M. 02515 nu face dovada locului de muncă în municipiul București la data sesizării instanței, aceasta fiind eliberată ulterior.

Prin sentința nr. 2079/19.10.2023, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale; a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a pronunța astfel, a reținut incidența art. 25 C. proc. civ., coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2011, în vigoare la data formulării acțiunii, care completa art. 269 alin. (2) din Codul muncii, precum și faptul că la data sesizării instanței locul de muncă al reclamantului se afla în municipiul București, acesta fiind încadrat la U.M. 02515 I București, pe o perioadă nedeterminată.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte reține următoarele:

Instanța a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naționale, solicitând repunerea în termenul de prescripție și obligarea pârâtului la plata către reclamant a drepturilor în valută reglementate de H.G. nr. 1086/2004, cu modificările și completările ulterioare aduse prin H.G. nr. S/639/18.06.2008, sume ce se vor actualiza cu rata inflației calculată de la data scadenței și până la data plății efective, precum și la plata de daune-interese.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, iar potrivit art. 216 din aceeași lege, dispozițiile referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

Conform art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Din coroborarea textelor legale mai sus enunțate rezultă că în materia conflictelor de muncă competență teritorială este alternativă, respectiv fie cea de la locul unde reclamantul își are domiciliul, fie cea de la locul său de muncă, acesta având alegerea între instanțele deopotrivă competente, opțiune care se manifestă prin învestirea uneia dintre instanțe.

Reclamantul A. a ales să introducă cererea de chemare în judecată pe rolul Tribunalului București, instanță în a cărei rază teritorială se află locul său de muncă, (de vreme ce sediul unității militare la care este angajat se află în București), în conformitate cu art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Așadar, cum reclamantul, la data sesizării instanței, avea locul de muncă în municipiul București, acesta a ales să sesizeze Tribunalul București, iar față de această opțiune procesuală exprimată, Înalta Curte constată că Tribunalului București îi revine competența de soluționare a cauzei, în temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, coroborat cu art. 116 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.