ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 965/2024

Ședința publică din data de 25 aprilie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile H.G. nr. 1086/2004, Legii nr. 42/2004, Legii nr. 121/2011, O.G. nr. 13/2011, Codului administrativ, precum și art. 1522, art. 1532 și urm. C. civ.

În motivare s-a arătat că reclamantul este militar angajat, iar în perioadele menționate în cererea introductivă, a participat la misiuni internaționale în Afganistan și nu i-au fost achitate întocmai drepturile constând în diurna în valută și facilitatea cu familia, reglementate de art. 1 și art. 3 din H.G. nr. 1086/2004.

Prin cererea reconvențională formulată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale s-a solicitat, în cazul admiterii cererii reclamantului, obligarea acestuia să restituie sumele în valută ce i-au fost virate în cont, în perioada participării la misiunea internațională.

Prin sentința civilă nr. 408 din 19 aprilie 2023, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția I civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

În motivare, instanța a reținut că Legea nr. 367/2022 nu conține dispoziții privind competența de soluționare a cauzei și că art. 269 alin. (1) și (2) din Codul Muncii nu prevede expres competența materială a tribunalului.

În continuare, având în vedere valoarea obiectului acțiunii, instanța a apreciat că judecătoria este competentă material potrivit dispozițiilor art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., iar teritorial Judecătoria Satu Mare în conformitate cu art. 269 alin. (2) din Codul Muncii.

Prin sentința civilă nr. 2099 din 11 septembrie 2023, pronunțată de Judecătoria Satu Mare, în dosar nr. x/2023, s-a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a Tribunalului Satu Mare.

În motivarea soluției, instanța a reținut că nu există o lege specială în raport cu Codul muncii, care să reglementeze soluționarea conflictelor individuale de muncă, iar potrivit Codului muncii, prin modificările aduse la art. 269 se stabilește competența tribunalului de la domiciliul reclamantului, de soluționare în primă instanță a cauzei.

Față de domiciliul reclamantului din Satu Mare, judecătoria a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Prin sentința civilă nr. 85 din 7 februarie 2024, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, secția I civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competență a fost suspendată din oficiu judecata cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

În argumentarea soluției, instanța a reținut că atât timp cât în cauză reclamantul a înțeles să investească inițial Tribunalul Bistrița-Năsăud, instanța nu putea să invoce, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, în temeiul art. 131 alin. (1) C. proc. civ., instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița- Năsăud.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul Bistrița-Năsăud și Tribunalul Satu-Mare, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu-Mare, pentru următoarele considerente:

În cauză, obiectul regulatorului de competență îl reprezintă stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata unor sume de bani derivate din raporturi de muncă, în baza Hotărârii de Guvern nr. 1086/2004, fiind dedus judecății un conflict de muncă.

Potrivit dispozițiilor art. 232 din Codul Muncii, procedura de soluționare a conflictelor de muncă se stabilește prin lege specială.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 10 ianuarie 2023, legea specială care reglementa soluționarea conflictelor colective și individuale de muncă - Legea dialogului social nr. 62/2011 - era abrogată, fiind înlocuită de noua Lege a dialogului social nr. 367/2022, care a intrat în vigoare în data de 25.12.2022.

Această nouă lege a dialogului social nu mai reglementează soluționarea conflictelor individuale de muncă, stabilind exclusiv procedura de rezolvare a conflictelor colective de muncă.

Prin urmare, neexistând o lege specială în raport cu Codul Muncii care să reglementeze soluționarea conflictelor individuale de muncă, rezultă că litigiile de muncă se soluționează în baza prevederilor Codului Muncii (Titlul XII, Jurisdicția muncii, art. 266 - art. 275) și ale C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, forma în vigoare la data sesizării instanței, "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Întrucât reclamantul are domiciliul în Satu Mare, în raza teritorială a Tribunalului Satu Mare, se impune a se reține că revine acestui tribunal competența de soluționare a cauzei.

Totodată, contrar celor reținute de Tribunalul Satu-Mare privind invocarea excepției teritoriale cu încălcarea dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., instanța supremă constată că, în primul rând, primele două instanțe au invocat excepția necompetenței materiale, de ordine publică, declinând fiecare competența în favoarea instanței apreciate ca fiind competente material, de la domiciliul reclamantului, iar, în al doilea rând, că în situația încălcării dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul Muncii necompetența teritorială este de ordine publică, în sensul prevăzut de art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., astfel că poate fi invocată și din oficiu, de către instanță, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor expuse și prin raportare la dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu-Mare, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 aprilie 2024.