ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1529/2024

HOTĂRÂRE

18.09.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1529/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 18 septembrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 9 decembrie 2022 pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale obligarea paratului să-i plătească contravaloarea diurnei și facilitatea cu familia, aferentă perioadei 2007, 2010, 2014, 2018, împreună cu dobânda legală penalizatoare începând cu data scadenței și până la plata efectivă și care va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 418 din 20.04.2023, Tribunalul Bistrița Năsăud a admis excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu și a declinat judecarea cauzei, în favoarea Tribunalului Mureș.

În esență, Tribunalul Bistrița Năsăud a reținut că potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite conform legii, iar conform prevederilor art. 95 C. proc. civ. și art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, conflictele de muncă se judecă, în primă instanță, de tribunale.

Totodată, a reținut că în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a conflictelor de muncă, conform art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Din înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut că, la data formulării cererii de chemare în judecată, reclamantul avea domiciliul în Vătava, județul Mureș, astfel că în conformitate cu dispozițiile legale invocate, competența teritorială aparține Tribunalului Mureș, în raport de domiciliul reclamantului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 19 din 11 ianuarie 2024, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureș, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că raporturile litigioase de natură salarială ale reclamantului, militar - salariat bugetar (privind diurna și alte drepturi accesorii) reprezintă raporturi de muncă, în sensul art. 1 și art. 278 alin. (2) raportat la art. 160 din Codul muncii, iar conflictul grefat pe aceste raporturi constituie un conflict de muncă.

De asemenea, instanța a reținut că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile legale, privind competența în materia conflictelor de muncă, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, și anume la data de 9 decembrie 2022. Pornind de la acest reper temporal, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, ca regulă generală în materie, cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Totodată, instanța a reținut că având în vedere succesiunea în timp a normelor juridice cu același obiect de reglementare, este de remarcat că aceste prevederi ale Codului muncii au fost modificate implicit, parțial, conform art. 67 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, prin art. 210 din Legea nr. 62/2011 (aflat în vigoare la data introducerii acțiunii deduse judecății), potrivit căruia, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Deci, acest din urmă text legal se referă la ipoteza conflictelor individuale de muncă și a reclamantului persoană fizică (numai acesta putând avea loc de muncă), recunoscând posibilitatea acestuia de a opta între instanța de la domiciliul său sau de la locul său de muncă.

În același timp, instanța a reținut că prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabilesc o competență teritorială complexă, al cărui mecanism juridic de determinare cuprinde două elemente: o componentă alternativă a instanțelor în cazul conflictelor individuale de muncă având ca reclamant o persoană fizică, dar și o componentă exclusivă prevalentă, definitorie, în sensul că reclamantul are alegerea numai între două instanțe competente.

A mai reținut instanța că, odată făcută această opțiune de către reclamant, în sensul alegerii instanței în a cărei circumscripție se află locul său de muncă, reclamantul nu mai poate reveni, pârâtul nu mai poate cere declinarea competenței, iar instanța, dacă a fost corect sesizată (ca instanță de la locul de muncă al reclamantului, deci fără încălcarea acestor norme imperative și limitative de competență), nu poate, din oficiu, să își decline competența teritorială.

Așadar, instanța a constatat că în cauza dedusă judecății, reclamantul, deși are domiciliul în județul Mureș, a ales să introducă cererea de chemare în judecată, având ca obiect un conflict individual de muncă, la tribunalul de la locul de muncă, iar nu la tribunalul în circumscripția căruia se află domiciliul său.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Tribunalul Bistrița Năsăud și Tribunalul Mureș, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între secțiile sesizate fiind reciproce și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere teritorial, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect un litigiu de muncă, reclamantul având calitatea de militar în cadrul UM 02110 Bistrița.

Conform dispozițiilor art. 269, alin. (2) Codul muncii, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată:

"(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul."

Totodată, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, în vigoare la data demarării prezentului litigiu, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Pentru a determina competența teritorială de soluționare a cauzei, instanța supremă va avea în vedere că potrivit adresei nr. x/18.10.2023, locul de muncă al reclamantului a fost în perioada în litigiu și este și în prezent la UM 02110 Bistrița, care are sediul în municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud.

Înalta Curte reține că, reclamantul având posibilitatea să opteze pentru una dintre cele două instanțe competente, a înțeles să investească Tribunalul Bistrița Năsăud cu soluționarea cauzei.

În temeiul textelor de lege mai sus menționate, competența teritorială de soluționare a cauzei revine Tribunalului Bistrița Năsăud, instanță judecătorească în a cărei circumscripție își are locul de muncă reclamantul.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.