ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 600/2023

HOTĂRÂRE

14.03.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 600/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 14 martie 2023

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 8 decembrie 2021, reclamantul A. Târgu Mureș, în numele și pentru membrii de sindicat menționați în listele de împuterniciri anexate, membri ai A. a solicitat obligarea pârâtei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 la calculul și plata în favoarea reclamanților a despăgubirilor bănești stabilite ca diferență între nivelul de salarizare cuvenit reclamanților, stabilit potrivit dispozițiilor Legii nr. 153/2017 cu modificările și completările ulterioare, atât în privința salariilor de bază, cât și a sporurilor specifice activității la noile salarii de bază prevăzute și drepturile salariale efectiv plătite de pârâtă, de la data angajării reclamanților.

Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei D.G.A.S.P.C. Sector 2 la actualizarea sumelor prevăzute la petitul 1 al acțiunii, cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare, aferente perioadei de la care se impunea acordarea drepturilor solicitate și până la data plății lor efective.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 28 din Legea sindicatelor nr. 62/2011.

Prin sentința civilă nr. 2598 din 14 aprilie 2022, Tribunalul București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei, în favoarea Tribunalului Mureș.

În considerentele acestei sentințe, instanța a reținut că art. 269 alin. (2) din Codul muncii reglementează, din punct de vedere teritorial, competența de soluționare a conflictelor de muncă, aceasta aparținând instanței în a cărei circumscripție se află domiciliul, reședința sau sediul reclamantului.

Totodată, s-a constatat că prin Decizia în interesul legii nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, s-a stabilit că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă, în cazul acestor acțiuni, este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Instanța a mai reținut că, deși Legea nr. 54/2003 a fost abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011, interpretarea instanței supreme cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii și stabilirea instanței competente teritorial în acțiunile având ca obiect conflict de muncă formulate de sindicat în numele membrului de sindicat rămâne în continuare de actualitate, având în vedere dispozițiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011

Prin urmare, întrucât sediul sindicatului reclamant este în loc. Târgu Mureș, jud. Mureș, conform mențiunilor din cererea de chemare în judecată, s-a reținut că Tribunalul Mureș este competent să soluționeze litigiul.

Prin sentința civilă nr. 98/2023 din 26 ianuarie 2023, Tribunalul Mureș – secția Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Totodată, s-a constatat ivit conflict negativ de competență, s-a suspendat judecarea cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării regulatorului de competență.

În pronunțarea acestei sentințe, instanța a constatat că prin Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată pe calea recursului în interesul legii, s-a reținut că organizațiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în determinarea competenței teritoriale, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, se va ține seama de sediul sindicatului – reclamant.

Raportat la cele reținute prin decizia nr. 1/2013, Tribunalul Mureș a subliniat că, în cauză, trebuie să se țină seama de sediul sindicatului – reclamant, indiferent dacă respectivul sediu este cel principal sau cel secundar, din moment ce textul legal menționat nu distinge sub aceste aspect.

De asemenea, lipsa disticției mai sus menționate are și consecința că reclamantul poate alege, conform art. 116 C. proc. civ., să invoce și să utilizeze sediul - principal sau secundar - pe care îl apreciază ca fiind cel oportun intereselor sale legitime.

În cauză, s-a constatat că sindicatul reclamant are sediul secundar în București, potrivit statutului încuviințat prin sentința civilă nr. 3005/2017 a Judecătoriei Tg. Mureș.

Totodată, s-a mai reținut că, această competență teritorială, instituită de art. 269 alin. (2) din Codul muncii, reprezintă o competență exclusivă, întrucât este reglementată imperativ și limitativ, iar părțile nu o pot înlătura - necompetența în acest caz fiind una de ordine publică, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Prin urmare, instanța a concluzionat că reclamantul, cu sediul secundar în București, a optat să depună cererea de chemare în judecată la Tribunalul București în circumscripția căruia se află sediul său secundar, iar prin aceasta a învestit în mod legal respectiva instanță cu soluționarea acțiunii și a fixat în mod definitiv competența teritorială în favoarea acesteia, fiind indiferentă categoria sediului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă la data de 17 februarie 2023.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului îl reprezintă solicitarea reclamantului A. Târgu Mureș, în numele și pentru membrii de sindicat, de obligare a pârâtei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 la calculul și plata unor despăgubiri bănești, prin raportare la drepturile salariate cuvenite, precum și actualizarea sumelor cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare.

Potrivit art. 129 alin. (1) și (2) pct. 3 C. proc. civ. "necompetența este de ordine publică sau privată. Necompetența este de ordine publică: […] în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura."

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Declinarea reciprocă de competență a fost determinată de aprecierile diferite făcute de tribunale în legătură cu legitimarea procesuală activă a organizațiilor sindicale în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 62/2011, respectiv dacă litigiul de față se încadrează în această categorie, având în vedere și Decizia nr. 1/2013 din 21 ianuarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii și de aprecierea legată de noțiunea de sediu, dacă pentru stabilirea competenței teritoriale are în vedere sediul social, considerat ca sediul principal sau cuprinde și eventualele sedii secundare.

Conform art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Este de reținut că, prin decizia nr. 1/2013 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Decizia nr. 1/2013 nu distinge între diferitele categorii de sedii - principal sau secundar - ale reclamantului sindicat-persoană juridică.

Din verificările efectuate, s-a constatat că potrivit sentinței civile nr. 3005 din 19 iunie 2017 a Judecătoriei Târgu Mureș, reclamantul își are sediul în Târgu Mureș, județul Mureș, iar sediul secundar în București, str. x.

În cauză, reclamantul poate alege, conform art. 116 C. proc. civ., să invoce și să utilizeze sediul principal sau secundar pe care îl apreciază ca fiind cel oportun intereselor sale legitime, întrucât tocmai aceasta este rațiunea legiuitorului în edictarea normelor de competență analizate, și anume de a asigura un acces cât mai facil al reclamantului la desfășurarea procesului.

Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul București, reclamantul a învestit legal această instanță, fixând în mod definitiv competența în favoarea acesteia, întrucât a optat pentru instanța de la sediul său, fiind indiferentă categoria sediului – secundar sau principal.

Prin urmare, Tribunalul București nu mai poate să dispună, din oficiu, sau la cererea oricăreia dintre părți, declinarea competenței, declarându-se necompetent.

Cum în cauză sediul secundar al sindicatului se află în circumscripția Tribunalului București, în favoarea acestei instanțe, pe calea regulatorului, va fi stabilită competența de soluționare a cauzei.

Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul spre judecare.