ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 822/2025
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 822/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 15 mai 2025
Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26 septembrie 2022 pe rolul Judecătoriei Tîrgu-Mureș, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Tîrgu-Mureș, a solicitat instanței să constate că sunt în prezența unui caz de impreviziune privind contractului de închiriere nr. x din 20.08.2021, să dispună adaptarea contractului de închiriere în sensul împărțirii riscului între părțile contractante prin reducerea cu 50% a chiriei lunare, cu începere de la momentul înregistrării notificării din 18.10.2021 și până la momentul încetării stării de alertă pe teritoriul României, 08.03.2022 și să dispună obligarea pârâtului la plata diferenței dintre sumele efectiv achitate cu titlu de chirie, de la momentul înregistrării notificării și sumele care trebuiau a fi achitate avându-se în vedere chiria stabilită de către instanță în urma reechilibrării contractului, ca urmare a împărțirii în mod egal al riscului contractual intervenit și a dobânzilor legale penalizatoare aferente acestor sume.
Prin sentința civilă nr. 667 din 28.02.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Judecătoria Tîrgu-Mureș a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei Tribunalul Specializat Mureș.
Prin sentința nr. 60 din 24.05.2024, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș, în dosarul nr. x/2022, s-a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea în tot a sentinței atacate cu consecința admiterii acțiunii.
Prin decizia nr. 288/A din 24 septembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.
În motivare, recurenta a reiterat situația de fapt privind activitatea desfășurată de aceasta și a prezentat evoluția pandemiei Covid-19.
În continuare, recurenta a susținut că în mod greșit instanța de apel a aplicat dispozițiile art. 1271 C. civ. și a prezentat condițiile necesare a fi îndeplinite pentru adaptarea contractului.
Referitor la condiția prevăzută la art. 1271 alin. (2) lit. b) C. civ., recurenta a susținut că împrejurările au fost schimbate după încheierea contractului, iar întinderea acestor modificări nu puteau fi avute în vedere în mod rezonabil la perfectarea contractului.
Potrivit recurentei, instanța de apel trebuia să analizeze dacă impreviziunea este aplicabilă și situației de fapt prezentate de recurentă, respectiv în cazul în care schimbarea împrejurărilor începe înainte de perfectarea contractului, dar aceasta cunoaște o intensificare deosebită pe parcursul executării contractului. În acest sens, recurenta a prezentat situația certificatului verde, care a devenit obligatoriu pentru desfășurarea activității sale după încheierea contractului.
Prin urmare, această măsură nu constituia un aspect pe care recurenta îl putea anticipa la semnarea contractului de închiriere sau că măsurile dispuse de autorități după data de 20.08.2021 erau măsuri firești.
Autoarea recursului a susținut că instanța de apel nu a avut în vedere comunicatul INS în justificarea impactului pandemiei asupra activității desfășurate de recurentă.
În ceea ce privește cea de a doua condiție pentru a opera impreviziunea, recurenta consideră că este îndeplinită, întrucât aceasta nu și-a asumat riscul apariției împrejurărilor care au determinat dezechilibrul contractual și nici nu putea în mod rezonabil să și-l asume.
În opinia recurentei instanța de fond a nesocotit regulile de interpretare a contractelor prevăzute la art. 1266-1269 C. civ.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul Municipiul Târgu Mureș a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Cauza a fost înregistrată la 16 ianuarie 2025 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, iar prin rezoluția din 26 martie 2025, s-a fixat termen de judecată la 15 mai 2025.
Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate, a luat în examinare excepția nulității recursului, invocată din oficiu, urmând a anula recursul, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".
Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. reiese că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.
Este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, întrucât este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părțile având la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și a instanței de apel.
În prezenta cauză, recursul este întemeiat doar formal pe motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind relevate critici de nelegalitate cu privire la raționamentul expus de instanța de prim control judiciar în soluționarea apelului.
În concret, prin motivele de casare, recurenții reiau situația de fapt privind activitatea recurentei și evoluția pandemiei Covid-19, precum și argumentele din calea de atac a apelului privind îndeplinirea condițiilor pentru adaptarea contractului, prevăzute de art. 1271 C. civ.
Sub acest aspect, recurenta a susținut că adaptarea contractului nu este exclusă în situația în care schimbarea împrejurărilor începe înainte de perfectarea contractului, dar aceasta cunoaște o intensificare deosebită pe parcursul executării contractului, prin impunerea certificatului verde în desfășurarea activității.
Totodată, recurenta a reluat motivele de apel privind analiza Comunicatului de presă al INS și al neasumării riscului apariției împrejurărilor care au determinat dezechilibrul contractual.
Verificând decizia recurată, se constată ca instanța de apel analizând condițiile prevăzute la art. 1271 C. civ. a reținut că nu poate fi adaptat contractul de închiriere pentru impreviziune, deoarece apelanta-reclamantă și-a asumat riscul intervenirii schimbării împrejurărilor, în condițiile în care la data perfectării contractului pandemia Covid-19 era în desfășurare, iar evoluția pandemică a fost adusă la cunoștința tuturor prin adoptarea măsurilor legislative.
Sub acest aspect, instanța de prim control judiciar a mai reținut că deși la data perfectării contractului de închiriere nu mai era obligatoriu certificatul verde pentru desfășurarea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășurau activitate de tip restaurant, recurenta nu putea avea certitudinea că situația concretă a pandemiei nu ar fi putut suferi modificări în sensul reglementării unor criterii mai drastice, limitative, cu privire la desfășurarea activității sale, în condițiile în care certificatul verde a fost impus în funcție de rata incidenței infectărilor.
Așadar, Înalta Curte constată că reiterarea prin cererea de recurs a situației de fapt și a argumentelor din apel privind încălcarea condițiilor prevăzute la art. 1271 C. civ. pentru adaptarea contractului, care au primit o soluționare din partea instanței de apel, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., nefiind relevate critici de nelegalitate punctuale împotriva hotărârii ce formează obiectul recursului, prin evocarea greșelilor de judecată săvârșite de instanța de apel, din perspectiva motivelor de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) din același cod.
Totodată, este de menționat că, prin critica recurentei privind analiza situației de fapt raportat la evoluția pandemiei atât anterior cât și ulterior încheierii contractului și probei reprezentând Comunicatul emis de INS, sunt vizate aspecte de netemeinicie, iar nu nelegalitate a unei hotărâri, neputând face obiectul verificării în calea de atac a recursului, față de dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
De asemenea, prin memoriul de recurs s-a invocat în mod formal încălcarea regulilor de interpretare a contractelor prevăzute la art. 1266-1269 C. civ., întrucât autoarea recursului nu a arătat în concret modalitatea în care instanța de apel a încălcat dispozițiile invocate.
În consecință, întrucât din motivele expuse prin memoriul de recurs nu poate fi identificată nicio critică îndreptată împotriva deciziei din apel, aptă să fie încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, intervine sancțiunea nulității recursului pentru motivarea necorespunzătoare, care nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.
Se va avea în vedere că accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".
Prin urmare, constatând că recurenta nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și nu au fost identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, se impune a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.
Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 288/A din 24 septembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 288/A din 24 septembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2025.