ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 814/2025

Ședința publică din data de 15 mai 2025

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1170, art. 1270, art. 1523, art. 1531, art. 1535 și art. 1350 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 409 din 4 martie 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția autorității de lucru judecat, invocate de pârâtă, ca neîntemeiate.

A fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamant și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 252.561,30 RON, reprezentând daune-interese și suma de 6.130,21 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 586 A din 11 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul formulat de pârâtă.

Prin decizia civilă nr. 2387 din 16.11.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de pârâtă, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin decizia civilă nr. 1439A din 11 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în rejudecare după casare, s-a admis apelul formulat de pârâtă și a fost schimbată în parte sentința atacată, în sensul că a fost respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția autorității de lucru judecat.

În opinia recurentului, instanța de apel a încălcat prevederile legale privind autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 3906/2018, pronunțată de Judecătoria Sector 1 București, în dosarul nr. x/2018.

Prin decizia civilă nr. 2387 din 16.11.2023, instanța supremă a trimis cauza spre rejudecare pentru a se analiza incidența art. 430 și art. 431 C. proc. civ., în condițiile în care instanța de apel a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 12.3 din convenția cadru și că reclamantul este îndreptățit cu titlu de prejudiciu la o sumă egală cu cele poprite în cadrul executării silite anulate.

Din sentința civilă nr. 3906/2018, pronunțată de Judecătoria Sector 1 București, în dosarul nr. x/2018, rezultă că instanța a reținut faptul că demararea procedurii de executare silită nu a fost nejustificată și nu măsura popririi.

Astfel că, ceea ce a intrat în puterea de lucru judecat este că demararea procedurii de executare silită nu a fost nejustificată. Recurentul a subliniat că poprirea este un act distinct de executare, care se înființează potrivit art. 782 C. proc. civ., neexistând identitate între demararea procedurii de executare silită și înființarea popririi.

În opinia recurentului, nu există un suport legal în susținerea tezei că, dacă s-a constatat cu putere de lucru judecat că demararea executării silite nu a fost nejustificată, atunci și poprirea nu ar fi fost nejustificată.

Așadar, potrivit recurentului instanța de apel trebuia să examineze incidența art. 12.3 din convenția cadru, prin raportare la poprirea conturilor și anularea acestei măsuri în temeiul sentinței civile nr. 3906/2018.

Recurentul susține că instanța de apel a reținut în mod eronat că în recurs s-ar fi dezlegat cu caracter obligatoriu problema de drept conform căreia lipsește caracterul nejustificat al popririi.

S-a mai arătat că decizia de casare nu stabilește ce aspecte au intrat în puterea lucrului judecat, ci hotărârile pronunțate în acest dosar. Practic, dacă s-ar admite că instanța de recurs a tranșat faptul că poprirea era nejustificată și că acest aspect are autoritate de lucru judecat ar însemna ca instanța de rejudecare să ia act de cele constatate. Or, o astfel de abordare ar încălca atribuțiile puterii judecătorești și lipsește de conținut etapa rejudecării apelului.

S-a mai susținut că nu se poate reține autoritatea de lucru judecat invocată de intimata-pârâtă cu privire la considerentele sentinței civile nr. 3906/2018, deoarece banca nu a respectat obligațiile asumate, fiind constatată lipsa de exigibilitate a creanței pusei în executare, fapt ce a determinat anularea executării silite, iar, pe de altă parte, între cele două litigii nu există identitate de obiect și cauză.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă A. S.A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Totodată, recurenta-reclamantă Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprindere Mici și Mijlocii S.A. - IFN a depus răspuns la întâmpinare.

Cauza a fost înregistrată la 12 decembrie 2024 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub același număr, iar prin rezoluția din 21 februarie 2025 s-a fixat termen la 15 mai 2025.

Înalta Curte, analizând decizia atacată, în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. recurentul a susținut că instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat în raport cu cele reținute în sentința civilă nr. 3906/2018, pronunțată de Judecătoria Sector 1 București, în dosarul nr. x/2018. Însă, instanța supremă constată că aceste critici se referă la pretinsa ignorare a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, astfel încât acestea urmează a fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Autorul recursului critică, în esență, decizia recurată sub aspectul încălcării puterii de lucru judecat prin raportare la aspectele reținute de instanță în considerentele sentinței civile nr. 3906/2018 privind faptul că demararea procedurii de executare silită nu a fost nejustificată și nu măsura popririi.

În acest sens, recurentul susține că instanța de apel trebuia să examineze incidența clauzei penale prevăzute la art. 12.3 din contractul cadru prin raportare la poprirea conturilor acestuia și nu să constate în mod eronat că a fost dezlegată obligatoriu lipsa caracterului nejustificat al popririi.

Înalta Curte subliniază că este necesară verificarea cu prioritate a deciziei civilă nr. 2387 din 16.11.2023, pronunțată în primul ciclu procesual, prin care a fost admis recursul, casată decizia din apel și trimisă cauza spre rejudecarea apelului pârâtei.

Prin decizia de casare instanța supremă a analizat cerința premisă pentru incidența clauzei penale prevăzute la art. 12.3 din convenția cadru, respectiv înființarea în mod nejustificat de popriri și a constatat că au fost încălcate prevederile art. 430 și art. 431 C. proc. civ., care reglementează autoritatea de lucru judecat, prin raportare la considerentele sentinței civile nr. 3906/2018, pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. x/2018.

Instanța de casare a reținut că în considerentele sentinței nr. 3906/2018, pronunțate de Judecătoria Sector 1 București, rezultă că banca a fost de bună-credință atunci când a demarat procedura executării silite, care s-a concretizat prin înființarea unei popriri cu privire la o sumă de bani în cuantum de 252.561,30 RON și că, demararea procedurii executării silite nu a fost nejustificată.

În continuare, prin decizia de casare instanța supremă a reținut că nu este îndeplinită condiția premisă a art. 12.3 alin. (3) din convenția cadru nr. 156/2011, întrucât prin sentința evocată s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, faptul că lipsește caracterul nejustificat al executării silite, respectiv al instituirii popririi.

Așa fiind, instanța supremă a reținut în decizia de casare faptul că statuările din sentința evocată anterior au intrat în puterea de lucru judecat, ele nu pot fi repuse în discuție într-un nou proces, impunându-se respectarea lor în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Așadar, Înalta Curte constată că, în cauză, decizia recurată a fost pronunțată de instanța de apel în rejudecare, având limitele trasate în mod expres prin decizia de casare pronunțată de instanța supremă.

Potrivit dispozițiilor art. 501 alin. (3) C. proc. civ. "după casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată".

Prin decizia de casare, Înalta Curte a dezlegat cu caracter obligatoriu, pentru instanța de rejudecare, faptul că nu este îndeplinită condiția premisă a art. 12.3 alin. (3) din convenția cadru nr. 156/2011 privind caracterul nejustificat al popririi, acest aspect fiind reținut cu putere de lucru judecat în considerentele sentinței nr. 3906/2018, pronunțate de Judecătoria Sector 1 București.

În acest context, se constată că instanța de apel, în rejudecare, cu respectarea dispozițiilor privind judecata în fond după casare prevăzute de art. 501 C. proc. civ., a admis apelul pârâtei și a respins cererea de chemare în judecata ca neîntemeiată, pe considerentul că nu este îndeplinită condiția caracterului nejustificat al popririi pentru a se putea angaja răspunderea civilă contractuală prevăzută de clauza penală de la art. 12.3 din convenția cadru, aspect reținut cu putere de lucru judecat în considerentele sentinței nr. 3906/2018.

În consecință, instanța de apel a reținut în mod corect aspectele tranșate de instanța de recurs în primul ciclu procesual privind caracterul nejustificat al popririi dezlegat cu putere de lucru judecat prin sentința evocată și fiind ținută de limitele casării, nu putea să analizeze acest aspect, întrucât ar fi nesocotit probele de drept dezlegate prin decizia de casare potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, nici criticile recurentului privind încălcarea atribuțiilor puterii judecătorești și lipsirii de conținut a etapei rejudecării apelului nu sunt întemeiate, deoarece instanța, în rejudecarea apelului, potrivit art. 501 C. proc. civ., a analizat condițiile răspunderii civile contractuale prin raportare la cele dezlegate cu caracter obligatoriu prin decizia de casare privind caracterul nejustificat al popririi, reținut cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 3906/2018.

În considerarea celor prezentate, Înalta Curte constată că instanța de apel, în rejudecarea apelului pârâtei, nu a încălcat prevederile legale privind efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, aceste aspecte fiind deja dezlegate prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nefiind fondat.

Pentru toate considerentele evocate, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Fondul Național de Garantare a Creditelor Pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN împotriva deciziei civile nr. 1439A din 11 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Fondul Național de Garantare a Creditelor Pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN împotriva deciziei civile nr. 1439A din 11 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2025.