ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2135/2023

Ședința publică din data de 25 octombrie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 13 octombrie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN a chemat în judecată pe pârâta A. S.A., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 481.122,97 RON, reprezentând daune interese datorate în conformitate cu art. 12.3 alin. (3) din Convenția cadru plafon de garantare nr. 156/2011, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1376 din 9 iunie 2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 481.122,97 RON, cu titlu de daune interese, și suma de 8.416,23 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta.

Prin decizia nr. 24/2023 din 12 ianuarie 2023, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul formulat de pârâtă, ca nefondat, și cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pârâta A. S.A. a formulat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac susține că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material edictate de art. 15, art. 1268 alin. (3), art. 1270, art. 1353, art. 1357 alin. (2), art. 1529 și art. 1539 C. civ.. Astfel, recurenta-pârâtă arată că dispozițiile art. 1353 sunt aplicabile, contrar celor reținute de curtea de apel, existând o cauză exoneratoare de răspundere. Mai arată că părțile nu pot deroga de la acest text de lege și că obligarea pârâtei la plata prejudiciului este consecința aplicării greșite a art. 1357 alin. (2) C. civ.. Afirmă că poprirea asupra conturilor reclamantului a fost înființată în exercitarea unui drept și critică interpretarea curții de apel în sensul că, în temeiul art. 12 alin. (3) din Convenția cadru, partea răspunde și pentru cea mai ușoară culpă.

Recurenta-pârâtă consideră că ar fi putut fi obligată potrivit clauzei penale numai în situația dovedirii unui abuz de drept sau a relei sale credințe și că nu este corectă statuarea instanței de apel în ceea ce privește existența prejudiciului chiar și în situația returnării sumelor poprite. Apreciază că prejudiciul a fost reparat prin întoarcerea executării silite. Susține că reclamantul nu mai poate solicita și daune-interese întrucât cu ocazia întoarcerii executării silite, pârâta a fost obligată și la plata dobânzii legale pentru sumele poprite.

Recurenta-pârâtă a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere atunci când norma de drept material a fost încălcată sau greșit aplicată.

Această ipoteză nu include situația în care partea nu este de acord cu modalitatea în care instanța devolutivă a interpretat voința părților prin prisma celor prevăzute în contract întrucât stabilirea intenției reclamantului și pârâtei se face prin raportare la conținutul convenției și a înscrisurilor din dosar și reprezintă un aspect de fapt. Înalta Curte reține că judecătorii fondului sunt suverani în interpretarea actelor juridice ale cauzei deduse judecății, iar interpretarea dată, în sensul că aplicarea clauzei penale prevăzute de art. 12.3 din Convenția cadru nu este condiționată de existența unui abuz de drept sau de reaua credință a intimatei, nu poate face obiect de control în recurs.

Susținerile recurentei conform cărora instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 1268 alin. (3) (Interpretarea clauzelor îndoielnice) și ale art. 1270 (Forța obligatorie a contractului) din C. civ. și astfel nu a respectat dispozițiile altor texte din același act normativ, respectiv art. 15 (Abuzul de drept), art. 1353 (Alte cauze de exonerare), art. 1357 alin. (2) (Condițiile răspunderii), art. 1529 (Executarea obligației de a nu face) și art. 1539 (Cumulul penalității cu executarea în natură) nu pot fi analizate din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ. întrucât textele a căror încălcare o invocă recurenta se referă la regulile de interpretare a convențiilor, atragerea răspunderii și cauzele exoneratoare, clauza penală și la modul de acordare a daunelor interese. Aceste norme consacră principii generale în domeniul efectelor convențiilor și executării obligațiilor prin prisma cărora se solicită instanței de recurs să interpreteze art. 12.3 din Convenția cadru pentru a stabili în ce condiții este aplicabilă clauza penală conform căreia recurenta a fost obligată la plata daunelor-interese către intimat.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurenta-pârâtă nu și-a respectat obligația impusă de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din același cod, în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei nr. 24/2023 din 12 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei nr. 24/2023 din 12 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 octombrie 2023.