ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 807/2025

HOTĂRÂRE

14.05.2025

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 807/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 14 mai 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, la 30.01.2024, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Ministerul Finanțelor Publice a solicitat următoarele: obligarea la recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi salariale aferente, raportat la coeficienții de multiplicare stabiliți în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 6-13, în raport de indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006, respectiv un coeficient de multiplicare de/minim 19,000) începând cu ultimii 3 ani anterior sesizării instanței; obligarea la plata diferențelor de drepturi salariale dintre cele efectiv încasate de către reclamanți și cele rezultate prin luarea în calcul la stabilirea drepturilor cuvenite începând cu ultimii 3 ani anterior sesizării instanței, a coeficienților de multiplicare stabiliți în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 6-13, în raport de indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006, respectiv un coeficient de multiplicare de minim 19,000), sume actualizate cu indicele de inflație și la care să se aplice dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective; obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea către ordonatorii de credite a fondurilor necesare efectuării plății sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri constând în diferențele de drepturi salariale obiect al prezentului litigiu.

Prin sentința civilă nr. 3734 din 28.11.2024, Tribunalul Argeș a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat judecarea cauzei, în favoarea Tribunalului Dolj.

În esență, Tribunalul Argeș a reținut că reclamantul, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, are domiciliul în județul Dolj și că potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (1) din Codul muncii, cererea se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori, după caz, sediul.

A mai reținut că dipozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. nu sunt aplicabile cauzei, având în vedere domiciliul reclamantului, locul acestuia de muncă și calitatea de procuror în cadrul uni parchet de pe lângă judecătorie.

Pe cale de consecință, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Argeș și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. de dosar x/2024

Prin sentința civilă nr. 607 din 01.04.2025, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dolj, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut, în esență, că față de obiectul cererii de chemare în judecată, prezentul litigiu este asimilat litigiilor de muncă, fiind supus dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, ce reprezintă dreptul comun în această materie.

Totodată, a reținut că prevederile art. 127 C. proc. civ. reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător/procuror/grefier, în calitate de reclamant sau de pârât, aceste norme fiind edictate în scopul de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții și că sunt norme speciale, derogatorii de la normele de competență teritorială.

Prin urmare, instanța a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ., având în vedere calitatea părților, reclamantul optând și determinând competența teritorială în soluționarea cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Argeș.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dolj competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Tribunalul Argeș și Tribunalul Dolj, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență fiind reciproce și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Niciuna din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere teritorial, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect un litigiu de muncă, reclamantul având calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

Pentru a determina competența teritorială de soluționare a cauzei, instanța supremă va avea în vedere dispozițiile art. 269 din Codul muncii, prevederi legale reglementate de dreptul comun pentru soluționarea conflictelor de muncă.

Potrivit dispozițiilor art. 269, alin. (1) Codul muncii, "Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă și conflictele colective de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal. ", iar potrivit alin. (2) "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul."

Având in vedere că atât domiciliul, cât și locul de muncă reclamantului se află în circumscriția Tribunalului Dolj, revine acestei instanțe competența de soluționare a cauzei.

În ceea ce privește posibila incidență în cauză a art. 127 C. proc. civ., a cărui rațiune este asigurarea caracterului efectiv al imparțialității judecătorilor, Înalta Curte reține că reclamantul este procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, iar cererea introductivă a fost adresată Tribunalului Argeș, instanță din circumscripția Curți de apel Pitești, învecinată cu Curtea de apel Craiova în a cărei circumscripție se află parchetul la care funcționează reclamantul.

Or, raportat la aceste date, Înalta Curte constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., cererea reclamantului nefiind de competența instanței pe lângă care funcționează parchetul în care își desfășoară activitatea sau a uneia inferioare.

Dimpotrivă, în cauză, acțiunea în obținerea drepturilor salariale invocate intră în competența de judecată a unei instanțe superioare, mai mare în grad decât instanța pe lângă care funcționează parchetul din care face parte reclamantul.

Tot astfel, Înalta Curte reține că în cauză nu este aplicabil nici textul art. 127 alin. (2)

C. proc. civ., întrucât acesta are în vedere numai ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât or, în pricina în care s-a ivit conflictul calitatea de pârâți o dețin parchete de pe lângă instanțe.

Ca atare, art. 127 alin. (2)

C. proc. civ. nu se aplică prin asemănare și parchetelor de pe lângă instanțe, în lipsa unei reglementări exprese în acest sens.

Este de subliniat astfel că dispozițiile art. 127 C. proc. civ., privind competența facultativă, sunt norme juridice de excepție, motiv pentru care sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse prin analogie ori aplicate altor cazuri decât cele prevăzute expres de lege.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.